Tema 4: Teoria comportamentului consumatorului.

Unități de conținut:
3.Curbe de indiferență și caracteristicile lor. Rata marginală de substituție.
4.Constrângerea bugetară. Decizia optimă a consumatorului.

Competențe:
- analiza restricțiilor bugetare;
- determinarea echilibrului consumatorului;
 Curbe de indiferență și caracteristicile lor. Rata marginală de substituție.

În urmă cu aproximativ un secol, Vilfredo Pareto (1848-1923) a introdus curbele de indiferenţă în studiul
comportamentului consumatorului.

Curba de indiferenţă constitue o reprezentare grafică a

ansamblului de combinaţii de bunuri şi servicii de la care
consumatorul aşteaptă să obţină un anumit nivel de satisfacţie.
 Reprezentarea grafică a curbei de indiferență

Reprezentată grafic, curba de

indiferenţă este locul geometric al
punctelor ale căror coordonate arată
combinaţiile de mărfuri ce creează
satisfacţii (utilităţi) egale, iar panta
curbei de interferenţă este
exprimată prin raportul de înlocuire
între mărfuri(fig.4.2).
 Exemplu:

Pentru reprezentarea curbei de indiferenţă, considerăm două mărfuri x şi y pe care un

consumator, care dispune de un anumit venit, doreşte să le achiziţioneze in diverse combinaţii de
cantităţi, astfel:
Variante Cantităţi

marfa x marfa y
A 10 6
B 15 4
C 20 3
D 39 2
 Exemplu

Fiecărei combinaţii din tabel îi corespunde o variantă al cărei nivel de satisfacţie (sau de utilitate) este
acelaşi cu al celorlalte variante (sau combinaţii). Variantele A, B, C, D ale combinaţiilor dintre mărfurile x şi y
se găsesc pe curba de indiferenţă. Curba de indiferenţă astfel construită se asociază univoc cu un anumit nivel de
satisfacţie.
Orice punct (variantă) situat deasupra sau sub curba
de indiferenţă exprimă un alt nivel de satisfacţie. Astfel,
punctul G plasat deasupra curbei de indiferenţă
corespunde unui nivel de satisfacţie superior . Punctul H
situat sub nivelul curbei de indiferenţă corespunde cu un
nivel de satisfacţie inferior.
 Harta curbelor de indiferență

În acelaşi sistem de axe de coordonate se pot reprezenta familii de curbe de indiferenţă care reflectă diferitele
niveluri de satisfacţie accesibile unui consumator.
Curbele de indiferenţă se găsesc întotdeauna la aceeaşi distanţă (pe toată dimensiunea lor) una faţă de alta.

Spaţiul xy în care sunt plasate familiile de

curbe de indiferenţă formează harta curbelor
de indiferenţă- reuneşte totalitatea curbelor de
indiferenţă, care descriu preferinţele unui
consumator pentru anumite bunuri.
Harta curbelor de indiferență

Consumatorul obţine, situându-se pe aceeaşi curbă de indiferenţă

acelaşi grad de satisfacţie de pe urma oricărei combinaţii de bunuri ( în
oricare din punctele de curba respectivă s-ar situa).
Pentru a obţine un alt grad de satisfacţie, el va trebui să se situeze
pe o altă curbă de indiferenţă, care cuprinde alte combinaţii posibile între
cele două bunuri.
Cu cât cresc cantităţile utilizate din fiecare bun în parte din cadrul
combinaţiei,cu atât curba de indiferenţă pe care se situează noile puncte
va fi mai indepărtată de origine, va reflecta un grad mai mare de
satisfacere a preferinţelor consumatorului, îi va oferi acestuia un surplus
de satisfacţie.
Consumatorul tinde să se încadreze pe acea curbă de indiferenţă
care îi va oferi cel mai înalt grad de satisfacţie.
 Rata marginală de substituire

Pentru a calcula modul în care două bunuri se pot substitui se foloseşte rata marginală de substituţie

Rata marginală de substituire (MRS) a două mărfuri x şi y exprimă câte unităţi suplimentare de marfă X
sunt necesare pentru a înlocui o unitate de marfă Y, astfel încât satisfacţia consumatorului (numită şi utilitate
totală) să rămână neschimbată.
Sau MRS reprezintă cantitatea din bunul X la care consumatorul poate renunţa în schimbul achiziţiei
unei unităţi suplimentare din bunul Y, astfel încât utilitatea resimţită de subiectul economic să rămână
neschimbată.
MRS = sau MRS=
∆Q- cantitatea din bunul x, y
MU- utilitatea marginală a bunului x și y.
4.Constrângerea bugetară. Decizia optimă a
consumatorului.

Obiectivul oricărui consumator este de a atinge curba de indiferenţă cea mai

ridicată posibil, care exprimă cel mai ridicat nivel al utilităţii ce se poate obţine
din combinaţia sau alegerea respectivă.
El trebuie să confrunte mereu dorinţele şi preferinţele cu posibilităţile sale
reale, care sunt oricând limitate de 2 factori importanţi, şi anume de:
a) venitul disponibil, destinat consumului;
b) evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor.
Constrângerea bugetară

Restricţiile economice impuse alegerii consumatorului

de către mărimea venitului său,
precum şi de nivelul preţurilor, reprezintă
constrângerea bugetară.
 Linia bugetară

Semnificaţia practică a constrîngerii bugetare este simplă: cheltuielile nu pot depăşi veniturile. Instrumentul cu ajutorul
căruia sunt analizate combinaţiile de bunuri şi servicii ce i-ar produce consumatorului un maximum de satisfacţie în limita
resurselor de care dispune acesta este linia bugetară.

Linia bugetară reprezintă totalitatea combinaţiilor posibile de alegere ale

consumatorului în limita bugetului disponibil.
Linia bugetară va intersecta axa X în condițiile
în care consumatorul decide să-și utilizeze
venitul integral pentru procurarea doar a
bunului X, renunțând la bunul Y(sau reprezintă
cantitatea maximală procurată de bunul X și
zero din bunul Y). Linia bugetară va intersecta
axa Y atunci când consumatorul procură maxim
din bunul Y și zero din bunul X.
 Linia bugetară

Ecuaţia liniei bugetare: I = Px x Qx + Py x Qy Panta înclinației liniei bugetare: -

Punctul de intersecție a linei bugetului cu axa X:

Punctul de intersecție a linei bugetului cu axa Y:

 Linia bugetară

Din figura se vede că toate combinaţiile de bunuri X şi Y aflate pe linia (dreapta)

bugetară a individului sunt accesibile. Combinaţiile de bunuri X şi Y depind nu
numai de preferinţele consumatorului, ci şi de evoluţia preţurilor. Astfel, cu cât
bunul X va deveni mai scump, cu atât consumul din bunul Y va fi mai mare. Dacă
vor creşte preţurile la ambele bunuri, ele nu vor mai fi accesibile în cantităţile
arătate în figură.
Este evident că consumatorul va tinde să atingă curba de indiferenţă cea mai
ridicată posibilă. El, însă, nu poate atinge acest obiect, din cauza constrângerii
bugetare.
A doua lege a lui Gossen
”Echilibrul consumatorului”

Consumatorul raţional, îşi va maximiza satisfacţia în situaţia în care fiecare

unitate monetară consumată îi va aduce aceeaşi satisfacţie, cu alte cuvinte când
utilitatea marginală a fiecăruia dintre bunurile sau serviciile consumate raportată
la preţul bunului sau a serviciului respectiv va fi aceeaşi.
Condiţia fundamentală de maximizare a satisfacţiei sau utilităţii este următoarea :
un consumator care are la dispoziţie un venit fix pe care urmează să-l consume
cumpărând bunuri şi servicii la preţurile date ale pieţei, va atinge maximum de
satisfacţie atunci când utilitatea marginală a fiecărei ultime unităţi monetare (a
unităţii monetare marginale) cheltuită pentru fiecare bun sau serviciu va fi
aceeaşi.
 A doua lege a lui Gossen
”Echilibrul consumatorului”

Echilibrul consumatorului reprezintă acea stare, care-i conferă consumatorului utilitatea totală maximală sau
satisfacţia de la utilizarea integrală a venitului.

Echilibrul consumatorului rezidă în Legea a II-a a lui Gossen (regula

maximizării bunăstarii consumatorului): pentru a maximiza utilitatea totală,
consumatorul trebuie să-și distribuie venitul în așa fel, ca pentru două bunuri
utilitățile marginale ponderate la prețurile bunurilor date să fie egale:
=
 Reprezentarea grafica a echilibrului
consumatorului

Optimul consumatorului în reprezentarea grafică exprimă punctul de tangență a

liniei bugetului cu una din curbele de indiferență.
Multumesc