Sunteți pe pagina 1din 3

ACTE DOVEDITOARE

Actele doveditoare sunt actele care


se eliberează la cererea persoanelor fizice
sau juridice, în scopul atestării unor calităţi
sau al recunoaşterii unor drepturi.

Adeverinţa – este documentul emis de o


unitate la cererea unei persoane fizice prin care
se atestă un drept, un fapt, o situaţie.
Adeverinţa se eliberează pe baza unor acte,
documente, registre etc., în care sunt
consemnate elementele care fac obiectul
adeverinţei.
Exemple de adeverinţe :
 adeverinţa eliberată de administraţia financiară
 adeverinţa eliberată elevilor/ studenţilor
Fig. 7.3. Certificat pentru sistem de
 adeverinţa eliberată de unităţi salariaţilor proprii
calitate
REŢINEŢI

Elementele adeverinţei sunt:


 antetul,
 numărul şi data,
 titlul ,,adeverinţă”,
 atestarea dreptului sau faptului respectiv,
 indicarea scopului (,,prezenta a fost eliberată pentru a-i servi la…”),
semnătura ,
 ştampila unităţii emitente.
În ultimul timp, adeverinţele sunt formulare tipizate.

Certificatul – este un document eliberat de un organ de stat specializat, prin


care se atestă drepturi sau fapte deosebite: certificat de naştere, căsătorie, de
studii, de deces etc.
Certificatele sunt documente tipizate, cu rubricaţie specifică, pentru
faptele care se atestă şi care sunt extrase, în general, din registre (de stare civilă
sau şcolare).

Delegaţia – este actul care atestă delegarea de autoritate, în mod expres, a


unei anumite persoane, pentru a rezolva o anumită problemă sau mai
multe, pe o perioadă de timp lmitată.
REŢINEŢI

În afara elementelor obişnuite ale oricărui document oficial (antet,


nr., dată, semnătura, ştampilă), ca elemente obligatorii specifice
delegaţiei apar: titlul „delegaţie”, obiectul delegaţiei, actul de identitate al
delegatului (C.I. cu nr., seria şi emitentul), perioada de valabilitate a
delegaţiei.
Chitanţa – este un înscris prin care se certifică predarea-primirea unei
sume de bani.
Ea cuprinde ca elemente obligatorii: titlul ,,chitanţă”, data, numele
şi adresa celui care a predat suma de bani, suma de bani (în cifre şi litere),
semnătura celui care a predat şi a celui care a primit.

Modele de acte doveditoare


ANTET SOCIETATE
Nr. înregistrare
ADEVERINŢĂ

Prin prezenta, S.C. …………..., cu sediul în………………………, reprezentată de


către ……………, în calitate de ……………cunoscând consecinţele penale ale
falsului intelectual prevăzut de art. 289 Cod penal, adevereşte faptul că
dl/dna............................este (a fost) angajat(ă) la societatea noastră începând cu
data de ……, pe funcţia de..........................., în cadrul serviciului (departamentului)
………unde, în intervalul...............................desfăşoară (a desfăşurat) activităţi cu
caracter economic , după cum urmează:…………..............................
…………………………………………………………………………………….
(se vor prezenta principalele activităţi cu caracter economic desfăşurate de
angajat)
Prezenta a fost eliberată dlui/dnei………………………….în vederea …………...

Data

Director,
Numele şi prenumele
Semnătura şi ştampila

S-ar putea să vă placă și