TEORIA COMPORTAMENTULUI

CONSUMATORULUI
 SUBIECTELE TEMEI:

1. Utilitatea economică.
Legea utilităţii marginale descrescânde.
2. Preferinţele consumatorului.
Esenţa şi particularităţile curbelor de indiferență.
3. Constrângerea bugetară şi echilibrul
consumatorului.
UTILITATEA ECONOMICĂ.
LEGEA UTILITĂŢII MARGINALE DESCRESCÂNDE
 UTILITATE
Utilitatea este plăcerea sau satisfacţia obţinută de
individ în urma consumului unui bun oarecare.
Baza utilităţii o constituie proprietăţile fiecărui bun
economic. Pentru a caracteriza utilitatea economică se
are în vedere:
- o cantitate determinată dintr-un bun şi satisfacţia
resimţită prin consumarea acelei cantităţi;
- un consumator precis cu preferinţe şi gusturi, la un
moment dat (loc şi timp);
- consumatorul dat nu deţine cantitatea respectivă din
bun şi este dispus să o cumpere.
 BUNURI. DEFINIȚIE.
CLASIFICAREA BUNURILOR
Bunurile reprezintă tot ceea ce serveşte la satisfacerea
unor nevoi.
Clasificarea bunurilor economice poate fi făcută după
mai multe criterii:
I. După provenienţa lor, bunurile se împart în:
a) bunuri libere, la care oricine are acces în mod liber, fără
plată (ex., aerul, lumina solară, fructele de pădure etc.);
b) bunuri economice, care provin dintr-o activitate
economică (materiale, servicii, informaţii). De ex.,
pâinea, transportul public etc. Caracteristica lor este
raritatea şi limitarea lor.
 CLASIFICAREA BUNURILOR
II. După forma de existenţă:
a) bunuri materiale (îmbrăcămintea, alimentele, maşinile,
construcţiile etc.);
b) bunuri imateriale (serviciile comerciale, studiile,
serviciile bancare etc.);
III. După destinaţia lor finală:
a) bunuri de producţie (factorii de producţie): bunuri cu
ajutorul cărora se produc alte bunuri (unelte, materia
primă etc.);
b) bunuri de consum, care satisfac direct nevoile oamenilor
(îmbrăcăminte, alimente, locuinţe, cărţi, telefoane etc.).
 CLASIFICAREA BUNURILOR
III. După modalitatea de circulaţie:
a) bunuri marfare, care se obţin prin actul de
vânzare-cumpărare;
b) bunuri nemarfare, care sunt destinate
autoconsumului producătorului (răspândite pe larg
în gospodăria casnică);

IV. După forma de proprietate:

a) private;
b) publice.
 CLASIFICAREA UTILITĂȚII

a) unitară (individuală), adică utilitatea dozei precise dintr-un

bun (de ex., un măr);
b) totală, adică consumarea succesivă a mai multor unităţi
(doze) din bunul respectiv (1 kg de mere);
c) marginală, adică consumarea unei unităţi suplimentare
dintr-un bun. Pe măsură ce cantitatea consumată dintr-un
bun sporeşte, utilitatea marginală tinde să descrească. Adică,
consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun, la un
moment dat, nu mai aduce nici o satisfacţie consumatorului,
ci îi poate provoca chiar anumite incomodităţi.
 LEGEA UTILITĂŢII MARGINALE
DESCRESCÂNDE

Interdependenţa dintre utilitate şi unitatea de bun

consumată suplimentar constituie conţinutul legii
utilităţii marginale descrescânde: cu cât
consumul dintr-un bun oarecare este mai mare,
cu atât utilitatea unităţilor suplimentare de bun
consumate este mai mică.
PREFERINŢELE CONSUMATORULUI.
ESENŢA ŞI PARTICULARITĂŢILE CURBELOR DE
INDIFERENŢĂ
 DEFINIȚIE

Comportamentul consumatorului constituie

totalitatea acţiunilor, atitudinilor şi deciziilor
individului cu privire la utilizarea
veniturilor sale pentru procu-
rarea bunurilor materiale şi a
serviciilor de care are nevoie.
 Preferinţele consumatorului sunt influenţate de
următorii factori:
- venitul disponibil;
- nivelul preţurilor;
- tradiţiile;
- mediul economico-social;
- gusturile individuale;
- statutul social şi profesional;
- nivelul de cultură etc.
 PREFERINŢELE CONSUMATORULUI
1. Completitudinea (comparabilitatea) preferinţei este o
caracteristică a comportamentului de piaţă, bazat pe
libertatea opţională a agentului economic. Ea ilustrează
că oricare ar fi două decizii (seturi de bunuri) ale
consumatorului, ultimele sunt comparabile ca relaţie de
preferenţialitate şi se exprimă prin: preferat,
nonpreferat (sau indiferent).
2. Reflexibilitatea preferinţei arată că orice alegere
preferenţială între două decizii alternative reprezintă o
relaţie logică a cărei proprietate este că preferinţa are
loc, întotdeauna, şi între elemente şi el însuşi.
 PREFERINŢELE CONSUMATORULUI

3. Tranzitivitatea preferinţei relevă proprietatea

unei serii de decizii ordonate succesiv într-un şir
(ierarhie) de alegeri. Dacă marfa A > marfa B, iar
marfa B > C, atunci marfa A > C.

4. Insaturaţia preferinţei reflectă că nu poate exista

saturaţie în consum pentru toate bunurile în mod
simultan.
CURBA DE INDIFERENȚĂ

Curba de indiferenţă constituie o reprezintare grafică

a ansamblului de combinaţii de bunuri şi servicii de la
care consumatorul aşteaptă să obţină acelaşi nivel de
satisfacţie (utilitate totală).
Curbele de indiferenţă sunt utilizate de economişti
pentru a descrie preferinţele consumatorilor. Cu cât
curbele de indiferenţă sunt mai înalte, cu atât utilitatea
va fi mai mare.
Totalitatea curbelor de indiferenţă care pot exista
pentru un consumator constituie harta curbelor de
indiferenţă.
CONSTRÂNGEREA BUGETARĂ ŞI
ECHILIBRUL CONSUMATORULUI
PREFERINȚELE CONSUMATORULUI

În procesul alegerii consumatorul trebuie să

confrunte mereu dorinţele şi preferinţele cu
posibilităţile sale reale, care sunt limitate de doi
factori importanţi:
a) venitul disponibil;
b) preţurile bunurilor şi

serviciilor.
DEFINIȚIE

Restricţiile economice impuse alegerii

consumatorului de către mărimea venitului său,
precum şi de nivelul preţurilor, reprezintă
constrângerea bugetară.
DEFINIȚIE

Instrumentul cu ajutorul căruia sunt analizate

combinaţiile de bunuri şi servicii ce i-ar produce
consumatorului un maxim de satisfacţie în limita
resurselor de care dispune acesta este linia
bugetului, căreia îi corespunde ecuaţia:

V = x · Px + y · Py
ECHILIBRUL CONSUMATORULUI

Consumatorul tinde să atingă curba de indiferenţă

cea mai mare. Punctul în care curba de
indiferenţă este tangentă cu dreapta bugetară
formează echilibrul consumatorului, adică
echilibrul dintre venitul acestuia şi combinaţia
optimă. Situaţia de echilibru a consumatorului se
reflectă prin următoarea relaţie:
UMx/UMy = Px/Py