Subiecte pentru examenul la cursul Microeconomie

1. Postulatul fundamental şi ipotezele aplicate în analiza microeconomică

Adam Smith este considerat parintele fondator al stiintei economice teoretice, ideile sale
fundamentale sunt predate până în zilele noastre.Teoria economica este considerata o
disciplina fundamentala ea formeaza mentalitatea economica a oamenilor, este o stiinta
comportamentala al carei obiect de studiu este alegerea deciziilor optimale cu privire la
resursele economice relativ rare.
Nevoile economice reprezinta un ansamblu de cerinte, care pot fi satisfacute in cadrul
societatii existente cu potentialul tehnic disponibil.
Notiunea „NEVOIE” are o interferenta cu notiunile „DORINTE” si „CERERE”. Dorintele
desemneaza nevoile inca nesatisfacute, insa nu toate dorintele se transforma in nevoie.Cat
de mult nu ne-am dori sa inlocuim petrolul si gazele naturale cu energie verde din cauza
restrictiilor tehnice si economice acest lucru nu este posibil. Diferenta dintre nevoie si cerere
rezida din posibilitatea satisfacerii nevoilor cu mijloacele monetare disponibile. Daca
cantitatea mijloacelor monetare disponibile permite satisfacerea nevoilor, ele se transforma
in cerere, cererea desemnand astfel o nefoie solvabila.Nevoile poseda un caracter obiectiv si
subiectiv.
Multitudinea nevoilor a facut necesara clasificarea lor, in primare(hrana vestimentatie...) si
secundare(securitate, comunicare, autoritate si autorealizare).
Nevoile umane sunt nelimitate pe termen lung si pe termen scurt sunt limitate din cauza
restrictiilor tehnice si economice. Nevoile uname primare sunt limitate in capacitate, de
exemplu alimentatie este limitata la om de marimea stomacului sau.
Nevoile umane au o capacitate de regenerare, se stinge prin satisfacere dar se reface in
timp.
Nivelul satisfacerii nevoilor depinde de mai multi factori:
 Nivelul de dezvoltare economica a unei tari si marimea veniturilor disponibile.
 Nivelul de cultura al oamenilor
 Perioada de timp analizata

Bunurile economice, bunurile sunt lucrurile pe care purtatorii nevoilor le considera

corespunzatoare pentru satisfacerea nevoilor lor.
Bunurile se clasifica in BUNURI LIBERE bunuri care nu ridica problema de
disponibilitate( aerul, lumina solara)
Bunuri economice sunt rezulatatul activitatii economice si ele la randul lor se clasifica in
urmatoarele categorii:
Dupa forma de existenta:
-Bunuri materiale
-Bunuri imateriale(servicii)
Dupa destinatie:
-bunuri si servicii de consum
-bunuri si servicii de productie
Dupa gradul de prelucrare:
-bunuri primare
-bunuri intermediare
-bunuri finale
Dupa gradul de interdependenta:
-bunuri substituibile
-bunuri complementare
 Dupa gradul de exclusivitate si rivalitate:
-bunuri private
-bunuri publice

Resursele economice- ansamblul elementelor ce pot fi atrase si utilizate in producerea

bunurilor economice, necerare satisfacerii nevoilor umane.
Ele se clasifica in urmatoarele categorii:
Dupa sursa de provenienta:
-resurse primare sau originare( ele nu pot fi create pe cale artificiala, sun constituite din
resursele naturale si din potentialul demografic)
-resurse derivate(obtinute in baza celor primare)
Dupa natura lor:
-resurse umane
-resurse naturale
-resurse investitionale(spatii de productie, echipament, utilaje, instumente etc)
-resurse informationale
Dupa gradul recuperarii resurselor naturale:
-resurse regenerabile
-resurse neregenerabile
Analiza microeconomica studiaza comportamentul consumatorilor si al
producatorilor,functionarea pietii unui produs, datorita lui Alfred Marshall au aparut un
sistem de notiuni legate de acest domeniu.
2. Principalele direcţii de studiu microeconomic.
Microeconomia studiaza legitatile comportamentului individual al agentilor economici, bazat
pe alegerea optimala dintr-o multitudine de variante de utilizarea resurselor si bunurilor
economice relativ rare, studiaza comportamentul consumatorilor si al producatorilor,
functionarea pietii unui produs.
Problemele fundamentale de organizare a activitatii economice, organizarea activitatii
microeconomice se bazeaza pe solutionarea a trei probleme fundamentale: „ce si cat de
produca”, „cum de produs” , „pentru cine de produs”.
3. Analiza economică normativă și pozitivă
Abordarea pozitiva ofera raspuns la intrebarile : ce a fost? Ce este? Ce va fi daca? Prin aceste
intrebari se stabilesc cauzele, formele de manifestare si consecintele diferitor fenomene si
procese, se anticipeaza posibilele schimberi in urma adoptarii anumitor
decizii.Astfel,afirmatia „ cresterea pretului la un bun va reduce cerereala ele, ceea ce va
determina,ulterior, reducerea veniturilor producatorilor acestor bunuri” tine de abordarea
pozitiva.
Abordarea normativa ofera masuri si recomandari in vederea atingerii anumitor scopuri,
oferind raspuns la intrebarea „ce si cum trebuie sa fie?”.Astfel, afirmatia „subventiile se cer a
fi acordate producatorilor cu potential sporit de export”, sau „este just ca cei bogati trebuie
sa plateasca un impozit mai mare decat cei saraci” sunt afirmatii normative.
4. Preferinţele consumatorilor. Ipotezele asupra preferinţelor unui consumator raţional.
Consumatorul este un agent economic care tinde sa isi maximizeze satisfacerea nevoilor prin
consumul bunurilor achizitionate cu un anumit venit.
Alegerea consumatorului reprezentativ(mediu) se bazeaza pe urmatoarele ipoteze:
 Libertatea de decizie si de actiune a consumatorului
 Rationalitatea consumatorului
 Suveranitatea consumatorului
  Caracterul limitat al venitului consumatorului
 Subiectivitatea evaluarii utilitatii bunului si a tendintei spre maximizarea ei

In procesul liberei alegeri consumatorul se confrunta cu trei intrebari:

1. Ce sa procure?
2. Cat sa procure?
3. E posibil sa procure bunul dat?(pornind de la venitul disponibil)

Consumatorul rational mai este numit si „homo oeconomicus”, ipoteza lui consta in
capacitatea alegerii eficiente, adica maximizarea satisfactiei nevoilor cu venitul disponibil
limitat.
Consumatorul este suveran(rege) din urmatoarele considerente:
 Nevoile acestora servesc drept reper pentru producatori
 Deciziile lui predetermina cererea pe piata de bunuri si servicii, care, la randul sau,
influienteaza decisiv dezvoltarea economiei nationale.
 Anume lui ii apartine aprecierea rezultatelor activitatii de productie

Ca fiind retional, fiecare consumator este interesat de maximizarea satisfactiei obtinute din
consumul bunurilor achizitionate cu mijloacele sale financiare.

Factorii de influienta a comportaamentului consumatorului:

 Factorii social-demografici (sexul, varsta, mediul de trai, componenta familiei)

 Factorii social-economici (nevoile materiale, impozitele, nivelul inflatiei, cantitatea si
calitatea bunurilor/serviciilor, preturile b/s, nivelul bunastarii populatiei)
 Factorii psihologici (comportamentul consumatorului din punct de vedere al
preferintelor, motivatiei, perceptiei, anticiparilor...)
 Factorii institutionale (obiceiuri si traditii nationale, norme si standarte ce
reglementeaza sfera consumului:ex: restrictii normative la vanzarea de alcool si
tutungerie)

Abordarile de baza ale comportamentului consumatorului:

Abordarea cardinala a utilitatii( exemplu 1 4 5 7) masurata in „utili”

Abordarea ordinala a utilitatii (exemplu: primul, al doilea) in aceasta abordare
consumatorul isi ierarhizeaza preferintele in report cu nivelul de utilitate totala.

5. Caracteristica curbelor de indiferenţă.Formele particulare ale curbelor de indiferență

Curbele de indiferenta reflecta preferinta preferintele consumatorului si arata combinatiile
alternative de bunuri, care ofera consumatorului acelasi nivel de utilitate.
Harta curbelor de indiferenta reuneste totalitatea curbelor de indiferenta cere descriu
preferintele unui consumator pentru anumite bunuri.
Proprietatile curbelor de indiferenta:
Curba de indiferenta mai indepartata de originea sistemului de coordonate exprima
un nivel de utilitate mai mare si este preferabila de consumator
Curbele de indiferenta niciodata nu se inersecteaza, daca ar coincide asta ar
contrazice axioma tranzitivitatii
 Curbele de indiferenta au o panta descrescatoare si sunt convexe fata de originea
sistemului de coordonate. Panta descrescatoare semnifica faptul ca la cresterea unui
bun din setul de bunuri va duce la descresterea din celalalt bun.

Curbe de indiferenta atipice:

curbe de indiferenta pentru bunuri perfect substituibile

curbe de indiferenta pentru bunuri perfect complementare

curbe de indiferenta care confera utilitate negativa(antibun: tutun, alcool)

6
4
2
0
TU(X,Y)=aQX-bQY

Curbele de indiferenta in cazul in care produsul Y este neutru

TU (X,Y)=a Qx , a>0

6. Măsurarea utilităţii şi ordonarea preferinţelor.

Preferintele consumatorului:

1. Axioma comaratiei si ierarhizarii preferintelor consumatorului:

a) Prefera setul A setului B
b) Prefera setul B setului A
 c) Este indiferent fata de cele doua seturi( utilitatea totala e
egala)
2. Tranzitivitatea obtiunii: consumatorul ordoneaza diferite seturi de
bunuri si le compara in perechi, de ex: A preferabil lui B, iar B
preferabil lui C ,deci A preferabil lui C.
3. Axioma nonsatietatii(lacomiei): consumatorul prefera mai mult
Utilitatea totala reptezinta satisfactia obtinuta de cconsumator din consumul unor cantitati
succesive dintr-un bun intr-o perioada.
Formula : TU=f(Qxi)
Utilitatea marginala reprezinta satisfactia obtinuta de consumator di consumul unei unitati
suplimentare dintr-un bun sau serviciu.
ΔTU
Formula: MU = sau MU(Qx)=(TUx)’
ΔQ x i
Marimea utilitatii marginale este determinata de mai multi factori:
Volumul sau cantitatea consumata din bunul respectiv( in viziunea marginalistilor
anume utilitatea ultimei unitati din bunul dat determina pretul lui. Ex: apa este atat
de folositoare dar este vanduta la un pret mic iar diamantul dimpotriva nu foloseste
la nimic dar are un pret mare.)
Importanta bunului si intensitaatea cu care se manifesta nevoile (metoda
robinsoanei, cei 5 saci unul pentru viata, al doilea pentru sanatate, al treilea pentru
animale, al patrulea va produce rachiu, si cu ultimul va hrani papagalul ca el sa-i
cante. Fiecare sac are valoarea sa iar daca omul va perde primul sac el mai degraba il
va inlocui cu ultimul dacat cu cel de-al 3-lea sau al 2-lea)
Conditiile de reproducere a bunului dat( obiecte rare care nu poate fi reprodus sunt
mai valoroase)

Legea I a lui Gossen. Sau legea utilitatii marginale descrescande, cu cat un individ consuma mai mult
dintr-un bun cu atat va obtine o utilitate marginala mai mica prin consumul unei unitati suplimentare
din bunul dat.

Legea a II-a a lui Gossen. Legea maximizarii utilitatii totale, presupune ca pentru a maximiza
utilitatea totala, consumatorul trebuie sa-si distribuie venitul in asa fel, incat utilitatile marginale
ponderate la pretul lor sa fie egale.

MUx MUy MUz

Formula: = =…=
Px Py Pz
7. Rata marginală de substituţie a bunurilor şi trocul

Rata marginala de substituire indica cantitatea dintr-un bun, la care consumatorul este disponibil sa
renunte in schimbul unei cantitati suplimentare din alt bun, asigurandu-si acelasi nivel de utilitate
totala.

− ΔQy −Δ Q y MU x MU x
MRS xy = daca TU- constant, ꙘTU=0 deci = de aici rezulta ca MRS xy =
Δ Qx ΔQx MU y MU y

MRSXY contine urmatoarele proprietati:

Este egala cu panta curbei de indiferenta intr-un punct dat

Marimea ei are otendinta de a descreste de la stanga la dreapta
 Ea are semnificatia unor costuri de oportunitate. Alegerea consumatorului de a
majora consumul din bunul X determina cresterea costului de oportunitate ca
urmare a sacrificarii unei cantitati din celalalt bun (Y).

Trocul este o operație economică prin care fiecare participant cedează proprietatea unui bun (sau
unui grup de bunuri) și primește un alt bun (sau un grup de bunuri). Trocul face parte din schimburile
numite de compensație, schimb de servicii egale. Trocul era singurul mod de schimb existent în
numeroasele economii vechi, cum sunt cele ale Egiptului faraonilor sau cea a popoarelor
amerindiene. Absența monedei circulante nu împiedica însă folosirea unităților de cont. Numărul mic
de produse impunea agenților economici să cunoască pe de rost raporturile de schimburi dintre ei,
care erau, în general, fixe, iar uneori exprimate în mercuriale.

8. Restricţiile bugetare. Deplasări ale liniei bugetare.

Constrangerea bugetara releva ansamblul de combinatii de bunuri pe care consumatorul
este in stare sa le procure, in limita venitului sau (I) si a preturilor bunurilor (Px si Py)
existente pe piata.
Ecuatia liniei bugetului: I= Px*Qx+Py*Qy

Panta liniei bugetului este tangenta unghiului ABO a triungiului AOB

I
AO P y Px
Tg(<ABO)= = =
OB I Py
Px
Consecintele modificarii venitului disponibil al consumatorului
(I ; Px, Py- const.)- linia bugetului se deplaseaza in sus( la dreapta) paralel cu linia initiala.
(I ; ; Px, Py- const.)- linia bugetului se deplaseaza in jos (la stanga) fata de linia initiala.
Consecintele modificarii pretului unui bun
Scaderea pretului bunului X duce la scaderea pantei bugetului
Iar cresterea pretului bunului X duce la cresterea pantei liniei bugetului.
9. Echilibrul consumatorului. Echilibrul interior și cel unghiular
 MU x P x MU x MU y
= =
MU y P y Px Py

sau

Exemplul 4.9 este deseori numita echilibrul „intern” al consumatorului, care presupune ca
panta curbei de indiferenta este egala cu panta liniei bugetului intr-un punct dat.
Insa, in unele cazuri, consumatorul este dispus sa procure doar un singur bun, renuntand la
celalalt. Actfel de echilibru este numit unghiular, si este amplasat pe una din axele de
coordonate OX sau OY, in varful unghiului format cu linia bugetului.

10. Cererea - cadru general. Funcţiile cererii.

Cererea ca categorie econimica, caracterizeaza dorinta si posibilitatea consumatorilor de a
procura bunuri existente pe piata.
Volumul cererii este cantitatea de bunuri pe care consumatorii doresc si pot s-o procure la
pretul dat pe parcursul unei perioade de timp.
Legerea cererii dependenta inversa dintre pretul unui bun si cantitatea aceasta care poate fi
procurata. Ea este duna din legile fundamentale ale economiei de piata, actiunea acestei legi
se explica prin efectul venitului si efectul substituriei.
Efectul venitului arata ca la un venit dat, in cazul micsoratii pretului bunurilor, valoarea
venitului real al consumatorului, adica posibilitatea de a cumpara va creste. De exemplu,
micsorarea pretului la carnea de vita va majora venitul real al consumatorului si el va avea
posibilitatea sa procure o cantitate mai mare din acest bun.
Efectul substitutiei consta in faptul ca la micsorarea pretului unui bun consumatorul este
orientat la procurarea acestui bun in locul altor bunuri analoage dac care sunt mai scumpe,
insa pretul carora a ramas acelasi.

Legea cererii nu isi manifesta esenta in toate conditiile, sunt 3 exceptii de la legea cererii:
Efectul Giffen explica situatia de crestere a cererii ca rezultat al cresterii pretului bunului dat.
Acest effect poate fi observat in conditiile de saracie a populatie. De ex: in sec. XIX ca urmare
a cresterii pretului la cartofi cererea la acest bun a crescut, din cauza foameteii si ca in
comparative cu alte bunuri cartoful era relativ ieftin.

Efectul Veblen tine de cererea de prestigiu, ea este orientate la obiectele de lux, care
evidentiaza statutul social inalt al cumparatorului (tablouri unicate, opera de anticvariat).

Efectul de snob semnifica faptul ca unii consumatori procura o cantitate mai mica dintr-un
bun la micsorarea pretului bunului dat, de obicei ea se majoreaza, dar aceasta categorie de
persoane nu doreste sa fie ca toate celelalte.
Formula pentru cerere: QD=f(P)
Functia liniara a cererii: QD= a-b*P, a- volumul maxim al cererii, b- panta curbei cererii, P-
pretul.
 Curba cererii are panta descrescatoare si indica ce cantitate de bun este gata sa procure
consumatorul la fiecare nivel al pretului.
Modificarea pretului ceterus paribus duce la modificarea volumului cererii, deplasarea de-a
lungul curbei cererii.

Factorii non-pret ai cererii:

-venitul cumparatorului
-gusturile si preferintele cumparatorului
-preturile altor bunuri (substituibile complementare)
-anticiparile cumparatorilor
-sezonul
-publicitatea
-alti factori
Cererea individuala si cererea pietei(globala)
Cererea individuala reprezinta cererea unui comparator pentru un anumit bun.
Cererea pietei(globala) suma cantitatilor silicitate din partea tuturor cumparatorilor intr-o
anumita perioada de timp, la fiecare nivel al pretului.

11. Tipologia bunurilor determinată după comportamentul funcţiei cererii.

Bunuri normale
Bunuri inferioare
12. De la curba preţ-consum la curba cererii.
Curba pret-consum denota evolutia cantitatii cerute din bunurile X si Y, daca se modifica
pretul bunului X.

Din curba pret-consum poate fi dedusa curba cererii individuale, care ilustreaza relatia dintre
pretul bunului si cantitatea ceruta din acest bun.
Efectul de substitutie si efectul devenit in teoria comportamentului consumatorului
Efectul de substitutie releva modificarea cererii consumatorilor fata de un anumit bun atunci
cand pretul lui se modifica cu scopul mentinerii aceluiaasi nivel de utilitate totala.
 Efectul de venit releva schimbarea cererii consumatorului pentru un anumit bun, ca urmare
a modificarii puterii de cumparare si a venitului real, determinata de schimbarea pretului.
Capitalul uman reprezinta ansamblul experientelor, cunostintelor, deprinderilor dobandite
de individ, care permit obtinerea diferitor grade de satisfacctie prin consumul unei cantitati
determinate de bunuri si servicii.
13. Curba venit-consum şi curba lui Engel. Tipologia bunurilor după curbele lui Engel.
Odata cu modificarea venitului, se modifica si echilibrul consumatorului. Sensibilitatea
consumatorului fata de modificarea venitului se exprima si poate fi descrisa prin doua curbe :
curba venit-consum si curba lui Engel.
Curba venit-consum mai este numita si curba nivelului de trai. Ea reuneste punctele de
echilibru in diferite cazuri si demonstreaza schimbarile alegerii de consum ale unui individ, in
raport cu modificarea venitului.

Curba lui Engel este derivata din curba venit-consum si reflecta modificarile
compotamentului consumatorului fata de unul din bunurile X sau Y la schimbarea marimii
venitului.

I3 E3
I2 E2
I1 E1

X1 X2 X3
Tipologia bunurilor după curbele lui Engel :
Bunuri normale (produse alimentare, imbracaminte si incaltaminte de calitate) panta
curbei lui Engel este pozitiva Ei >0
Bunuri de prima necesitate (painea, sare, sapun) curba venit-consum este abrupta si
se apropie de axa OY, 0<Ei<1
Bunuri de lux (caz particular a bunurilor normale) curba venit-consum se apropie de
axa OX, Ei >1
Bunuri inferioare( haine second-hand, produse alimentare ca margarina) Ei <0,
curba venit-consum are o panta negativa
Bunuri neutre (sare, periuta de dinti) Ei =0, curba venit-consum este reprezentata de
o linie verticala
14. Conceptul elasticităţii. Modalităţi de calcul al coeficientului de elasticitate. Elasticitatea
cererii după preţ.
 Elasticitate este variatia procentuala a variabilei dependente in urma modificarii variabilei
independente cu un procent.
Coeficientul de elasticitate reflecta cu cate procente s-a modificat variabila dependenta Y in
urma modificarii variabilei independente X cu un procent.
Formula generala a coeficientului de elasticitate:
∆Y % Y 1−Y 0 X 1−X 0
E= ,unde ∆ Y %= ∗100 , ∆ X %= ∗100
∆X% Y0 X0
Elasticitatea cererii dupa pret:
Coeficientul de elasticitate dupa pret arata cu cate procente se va modifica volumul bunului
in urma modificarii cu un procent a pretului bunului dat.
P ∆Q D %
E D= -formula generala
∆ P%
∆Q
∗P 0
∆P -coeficienul de elasticitate intr-un punct (pentru pretul initial) in mod analog
E PD=
Qd 0
se face si pentru pretul final( se face doar daca modificarile la pret sunt neesentiale, de
regula mai mici de 5%).
∆Q
∗P 1+ P0
P ∆P -coeficientul de elasticitate pe un arc
E D=
Qd 1+ Qd 0
15. Elasticitatea cererii după venit. Elasticitatea încrucişată a cererii. Clasificarea bunurilor
conform coeficienților de elasticitate.
Elasticitatea cererii dupa pret este reactia consumatorilor in urma modificarii venitului
consumatorilor, pretul fiind neschimbat.
Coeficientul de elasticitate a cererii in functie de venit:
∆Q D %
E ID= -formula generala
∆I %
∆Q
∗I 0
I ∆I -coeficienul de elasticitate intr-un punct
E D=
Qd 0
∆Q
∗I 1+ I 0
I ∆I -coeficientul de elasticitate pe un arc
E D=
Qd 1+Qd 0
Clasificarea bunurilor cunoscand elasticitatea cererii dupa venit :
1. Daca E ID >0 - bunurile sunt normale
2. Daca E ID <0 - bunurile sunt inferioare
3. Daca E ID >1- bunurile sunt considerate de lux.
Coeficientul de elasticitate incrucisate reprezinta raportul modificarii cantitatii bunului X in
urma modificarii cu un procent a pretului bunului Y.
∆ QDx %
E Py
Dx = -formula generala
∆ Py %
∆ Qdx
∗Py
Py ∆ Py -coeficienul de elasticitate intr-un punct
E Dx =
Qdx
 ∆ Qx
∗Py 1+ Py 0
Py ∆ Py -coeficientul de elasticitate pe un arc
E Dx =
Qdx 1+Qdx 0
Cunoasterea elasticitatii incrucisate ne permite sa clasificam bunurile:
Py
1. Daca E Dx > 0- inseamna ca bunurile sunt substituibile(cresterea procentuala a pretului unui
bun duce la cresterea cantitatii celuilalt bun)
Py
2. Daca E Dx < 0- inseamna ca bunurile sunt in relatie de complemantaritate(cresterea
procentuala a pretului unui bun va duce la scaderea cantitatii celuilalt bun)
Py
3. Daca E Dx =0- inseamna ca intre aceste bunuri nu exista nici o relatie

16. Oferta pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Excepții de la legea generală a ofertei

Oferta caracterizeaza dorinta si posibilitatea producatorilor de a oferi pe piata anumite
bunuri.
Volumul ofertei este cantitatea de bunuri pe care vanzatorii sunt gata sa o produca s-o
vanda la fiecare nivel al pretului intr-o anumita perioada de timp.
Formula ofertei: Qs=f(P)
Qs=a+b*P;- ecuatia liniara; a- volumul minim oferit, b- panta curbei ofertei.
Curba ofertei are o panta crescatoare si arata ce cantitate de bunuri vanzatorii sunt gata sa
ofere pe piata la diferite preturi pe parcursul unei anumite perioade de timp.

Factorii non-pret ai ofertei:

-tehnologiile utilizate
-impozite si subventii
-pretul altor bunuri (substituibile si complementare)
-anticiparile vanzatorilor
-numarul vanzatorilor
-alti factori

Oferta individuala si cea a pietei(globala)

Oferta individuala reprezinta cantitatea din bunuri pe care vanzatorii sunt gata sa o
produca la fiecare nivel al pretului
Oferta pietei (globala) suma ofertelor individuala pentru fiecare nivel al pretului.

17. Interacţiunea între cerere şi ofertă. Echilibrul pe piaţa bunurilor

Interactiunea dintre cerere si oferta conduce la formarea pretului pietei, care ii va satisface
atat pe vanzatori cat si pe consumatori, numit pretul de echilibru.
Pretul de echilibru este acel pret la care volumul cererii este egal cu volumul ofertei.
In situatia de echilibru nu exista motive si stimulente pentru a modifica pretul sau volumul
bunurilor produse.
Modalitati de restabilire a echilibrului :
Modelul Warlas restabilirea echilibrului ca rezultat al majorarii sau micsorarii pretului
bunului dat.
Modelul Marshall consta in restabilirea echilibrului pietii ca rezultat al majorarii sau
micsoratii volumului ofertei.
 Modificarea echilibrului pietei:
1. Modificarea echilibrului in urma modificarii cererii
2. Modificarea echilibrului in urma modificarii ofertei
3. Schimbarea echilibrului pietei ca urmare a modificarii simultane si a cererii si a ofertei
4. Doua situatii de echilibru (caracteristica pentru piata muncii, initial cresterea salariului
creste oferta fortei de munca, pana la un anumit punct, dupa cresterea ultirioara a
acesteia duce la micsorarea ofertei).
5. Multitudinea echilibrului( unui pret de echilibru ii corespund mai multe cantitati, un
interval, si viceversa)
6. Lipsa echilibrului pietii( cand consumatorii si vanzatorii nu se pot decide c.-de pretul
bunurilor, v.-de volumul bunurilor.).
18. Politica Statului şi impactul ei asupra situaţiei de echilibru pe piaţa bunurilor.
Statul influienteaza piata bunurilor prin aplicarea impozitilor, a subventiilor, si stabilirea
nivelului minim sau maxim a pretului.

19. Conceptul de surplus al consumatorului si cel al producatorului. Utilizarea lor in analiza

microeconomică
Surplusul consumatorilor constituie din diferenta dintre pretul maxim pe care consumatorii
sunt gata sa il achite pentru o anumita cantitate de bun si acel pret pe care ei l-au achitat in
realitate, adica pretul de echilibru.
Surplusul producatorului constituie diferenta dintre pretul de echilibru si pretul la care ei
erau gata sa ofere aceste bunuri.

20. Categoriile factorilor de producţie si caracteristica funcţiilor de producţie.

Productia termenul este utilizat in literatura economica cu doua sensuri, ca proces,
(operatiuni sau activitati de utilizare si transformare- prin intermediul fortei de munca si
mijloacelor de munca – a bunurilor si serviciilor existente in alte bunuri si servicii), si ca
rezultat al unui proces ( totalitatea munurilor materiale si serviciilor in urma desfasurarii
proceselor de productie).

Factorii de productie reprezinta totalitatea elementelor(inputurilor), utilizate in procesul de

productie, care contribuie la obtinerea bunurilor(outputurilor) oferite de firme.

Factorii de productie se clasifica in 2 categorii:

1. Factorii traditionali (munca si natura)-factori primari, si capitalul-factor derivat
2. Neofactorii –abilitatea intreprinzatorilor, tehnologiile moderne, informatiile etc.

Factorul munca reprezinta totalitatea resurseolr umane (fizice si intelectuale) utilizate efectiv
in productia bunurilor economice

Factorul natura se refera la toate resursele naturale care exista la un moment dat si care pot
fi utilizate la producerea bunurilor materiale si serviciilor

Factorul capital reprezinta ansamblul de bunuri sau mijloace de productie care se folosesc in
activitatea economica pentru producerea altor bunuri materiale destinate vanzarii. ( utilaje,
echipamente, cladiri, combustibili)

Capitalul numit si capitalul real, este impartit in capitalul fix(participa la mai multe cicluri
de productie) si capitalul circulant(participa la un singur ciclu).
 Neofactorii desemneaza o serie de factori de productie care actioneaza prin intermediul si
impreuna cu factorii „clasici” potentandu-i si imbunatatindu-le substantial performantele.

Progresul tehnico-stiintific activitatea de cercetare si proiectare care conduce la

modernizarea mijloacelor de munca.

Tehnologiile noi procedee inovatoare

Informatiile reprezinta un factor important al activitatii economice si al procesului de

productie, ce serveste la reglarea procesului de productie si la luarea deciziilor in cadrul
acestora. „cine detine informatia detine puterea”.

Abilitatea intreprinzatorului , este capacitatea intreprinzatorului de a se adapta rapid si

eficient la conditiile pietei. Abilitatea de a combina factorii de productie astfel, incat sa-si
poata asuma riscurile productiei. Care necesita cheltuielile inainte de a obtine venituri din
vanzarea produselor obtinute.

Functia de productie releva cantitatea maxima de bunuri care poate fi produsa cu un volum
dat de factori, intr-o perioada de timp, in conditiile tehnologiei disponibile si a dotarilor
existente.

a) Functiile de productie Cobb-Douglas, se bazeaza pe substitubilitatea partiala a factorilor

de productie :Q= A∗Lα∗K β , L- parametru de munca, K- parametru de capital, α,β-
coeficientul de elasticitate a productiei in raport cu fiecare din factorii de productie.
b) Walras-Leontief, functia de productie cu factori perfect complementari: Q=min ⁡¿), a,b-
parametri care exprima consumul de munca si respectiv de capital pe unitate de bun.
c) Functia de productie cu factori perfect substituibili: Q=f(L,K)=a*L+b*K , utilizat mai mult
in modele teoretice.
21. Productivitatea totală, medie şi marginală a factorilor de producţie.

Produsul total al unui factor de productie (TP sau Q) reprezinta cantitatea totala de
productie obtinuta in rezultatul utilizarii acestui factor, in conditiile in care valorile tuturor
celorlalti factori raman constanti.
Produsul mediu al unui factor de productie (AP) este valoarea raportului dintre marimea
productiei si cantitatea utilizata din factorul respectiv. AP L=Q/L;
Produsul marginal al unui factor de productie (MP) reprezinta spurul de productie obtinut ca
rezultat al cresterii cu o unitate a factorului de productie.
22. Producţia cu un singur factor variabil (munca). Producţia cu doi factori variabili.
Combinarea factorilor de productie :
Divizibilitatea
Adaptabilitatea
Compementaritatea
Substituirea
Perioada in care un singur factor este variabil(munca) este perioada scurta ea nu poate fi
masurata calendaristic.
Perioada lunga este intervalul de timp in care toti factorii de productie sunt variabili.
23. Izocuantele şi RMST.
Izocuanta este curba care ilustreaza ansamblul de combinatii a doi factori de productie (L,K)
care permit obtinerea aceluiasi volum de productie
 Harta izocuantelor reflecta toate combinatiile posibile de factori de productie care au ca
rezultat obtinerea diferitor niveluri de productie.
Forme atipice de izocuante:
1. Izocuanta liniara ( factorii de productie sunt perfect substituibile)
2. Izocuanta de tip Leontief( factorii sunt perfect complementare)
3. Izocuanta in unghi sau cotite ( se bazeaza pe substituibilitarea limitata a factorilor de
productie)

Rata marginala de substitutie tehnologica(MRST) a doi factori de productie exprima

cantitatea dintr-un factor la care un producator trebuie sa renunte in favoarea unei unitati
din celalalt factor, astfel incat productia sa ramana neschimbata.

−∆ K MP L −∆ K
MRST LK = Q-constanta | = =MRST LK
∆L MP K ∆L

24. Randamentul factorilor şi efectele de extindere la scară a producţiei.

Randamenul la scara indica variatia productiei ca urmare a variatiei echiproportionale a
tuturor factorilor de productie utilizati.
1. Randament la scara constant sunt specifice productiei unde factorii sunt omogeni si
cantitatea lor poate fi modificata proportional (Q1=hQ0) h- constanta pozitiva
2. Randament la scara crescatoaresunt rezultatul cresterii productivitatii factorilor de
productie, ca urmare a specializarii si diviziunii muncii, cheltuielile se marasc pe unitate
de produs. (Q1>hQ0)
3. Randament de scara descrescatoare sunt legate de obicei cu posibilitatile limitate de
gestiune a firmelor mari. Dimensiunele mari ale firmei creeaza anumite dificultati in
cunoasterea tuturor parametrilor care conditioneaza adoptarea deciziilor si controlarea
tuturor subdiviziunilor sale. In consecinta costul mediu total in perioada lunga va
creste. (Q1<hQ0)
25. Categoriile costurilor de producţie în analiza microeconomică
Costurile de productie in analiza microeconomica se imparte in
1. Costuri economice (formate din costuri implicite si explicite)
Costuri explicite costurile aferente aducerii factorilor de productie din afara firmei si
utilizarii ultirioare a acestora in procesul de fabricare a produselor(costuri pentru materie
prima, energie electrica, salariul personalului)
Costuri implicite costurile aferente utilizarii in procesul de fabricare a productiei a
factorilor de productie care apartin firmei sau proprietarilor ei (uzura pentru masini,
echipament)
2. Costurile contabile cuprind costurile ce se refera la contabilitatea firmei, se formeaza din
costurile explicite si doar o parte a costurilor implicite, cum ar fi uzura cladirilor ,
masinilor, salariul proprietarilor.In cazul in care salariul proprietarilor este format din
profitul obtinut de firma, atunci aceste costuri se include in costurile de oportunitate,
acest tip de cost se intalneste mai mult la firmele mici.
26. Costurile economice și costrile contabile
27. Costurile de oportunitate.

Posibilitatile de productie reprezinta cantitatea de bunuri/servicii care pot fi produse in

conditiile utilizarii depline a resurselor economice. Expresia grafica a acestor posibilitati este
reprezentata de curba(frontiera) posibilitatiolr de productie. Punctele plasate pe CPP indica
volumul maximal de bunuri economice care poate fi produs, toate resursele economice fiind
utilizate deplin.

Costul de oportunitate reprezinta aprecierea( in expresia cantitativa sau monetara)vacordata

celei mai bune dintre sansele sacrificate atunci cand se face o alegere, cand se adopta o decizie
de producere, a cumpara, a intreprinde o anumita actiune dintr-o plaja posibila.

28. Costurile de producţie în perioada scurtă de timp.

Costurile de productie in perioada scurta de timp se clasifica in costuri fixe si costuri

variabile si costurile totale.
Costurile variabile sunt numite costurile care depind de cantitatea de produse fabricate.
Costurile afernte salarizarii personalului, materie prima, combustibil si energie in scopul
productiei.
Se impart in :
1. Proportionale – cresc ( se reduc) in acceeasi masura ca si cantitatea de produse fabricate.
2. Progresive – cresc (se reduc) mai rapid decat cantitatea de produse fabricate
3. Degresive – cresc(se reduc ) mai lent decat cantitatea de produsefabricate
Coeficientul de elasticitate a costurilor :
∆VC
∗Q1
∆%VC ∆Q
EVC = =
∆ %Q VC 1
¿ modelul grafic Vc reprezinta o linie crescatoare care incepe din originea sistemuluide
coordonate , adicadaca firmaisi intrerupe activitatea ea nu suporta costuri variabile
Costurile fixe sunt numite costurile care nu depind de cantitatea de produse fabricate. Ea
include uzura cladirilor, iluminarii si incalzirii incaperilor. In modelul grafic ea este o dreapta
paralela cu axa OX.
Costurile totale pe termin scurt cuprinde ansamblul tuturor costurilor (VC FC) suportate de
firma pentru a fabrica o anumita cantitate de produse. TC=VC+FC
Costurile medii reflecta costurile globale care revin la o unitate de produs. Aceasta se
coreleaza atat cu pretul la care firma isi comercializeaza produsele, cat si cu indicatorii
corespunzatori integritatii in cadrul firmei, oferind posibilitatea de a evalua eficienta
productiei.
VC
Costurile medii variabile AVC=
Q
FC
Costurile medii fixe AFC=
Q
TC
Costurile medii totale ATC=
Q
ATC=AVC+AFC
Costurile marginale exprima modificarea costurilor totale in cazul modificarii cantitatii de
produse fabricate cu o unitate.
∆ TC ∆ VC
MC= sau MC = sau MC=(TC )'
∆Q ∆Q
29. Costurile de producţie în perioada lungă de timp.
 Costuri totale pe termen lung (LRTC)
 LRTC
 Costuri medii pe termen lung (LRAC) LRAC=
Q
∆ LRTC
 Costuri marginale pe termen lung (LRMC) LRMC =
∆Q
30. Izocostul şi activitatea producătorului.
Dreapta izocost determina toate combinatiile posibile ale factorilor K si L carora le
corespunde aceleasi costuri de productie totale.
TC=K*r+L*w- formula pentru determinarea costurilor de productie totale
Panta dreptei izocost este descrescatoare si este egala cu raportu dintre preturile factorilor
de productie (w/r), modificarea preturilor factorilor de productie poate duce la modificarea
pantri dreptei izocost
Activitatea producatorului este indrepatata spre minimizarea costurilor de productie, si
determinarea combinatie optime a factorilor de productie , care va desemna echilibrul
producatorului
MRSTLK=w/r
31. Funcţia ofertei individuale a unei firme, dedusă din teoria costurilor.

32. Caracteristica pieței concurenţei perfecte.

33. Echilibrul firmei şi a pieţei în condiţii de concurenţă perfectă în perioada scurtă de timp.
34. Echilibrul firmei şi a pieţei în condiţii de concurenţă perfectă în perioada lungă de timp.
35. Pragul de rentabilitate şi punctul de pornire (oprire) a unei firme
36. Cauzele apariţiei monopolurilor şi clasificarea lor.
37. Echilibrul monopolului pur.
38. Monopolul şi politica discriminării prin preţ.
39. Caracteristica monopolului bilateral
40. Gestionarea monopolurilor administrative.
41. Caracteristica pieţei cu concurenţă monopolistică.
42. Echilibrul firmei monopolistice în perioada scurtă de timp.
43. Echilibrul firmei monopolistice în perioada lungă de timp.
44. Oligopolul. Diferite moduri de gestionare a firmelor oligopoliste.
45. Modelele de comportament concurenţial al oligopoliştilor.
46. Modelele de comportament cooperat al oligopoliştilor.
47. Teoria liniei frânte a cererii oligopolistului.