Academia de 

Studii Economice din Moldova

DISCUŢIA ŞI POLEMICA.
A realizat: Toma Daria, grupa TI-
212
A verificat: Mancaș Maria

Chișinău,2021
Cuprins:
• Obiective
• Definiție
• Principii de realizare a discuţiei
• Genurile discuţiilor
• Modalităţi de realizare a discuţiilor constructive
• Compoziţia discuţiei organizate
• Aptitudini importante pentru discuţie
• Subiecte ce trebuie evitate într-o discuţie
• Polemica şi valoarea ei ca factor social
• Particularităţile întrebărilor, replicilor, remarcelor în cadrul polemicii
• Modalităţi de întreţinere a polemicii
• Bibliografie
Obiective
• Să cunoașteți ce este discuția și polemica
• Să cunoașteți ce tipuri de întrebări pot fi
întâlnite în timpul unei polemici
• Să cunoașteți ce teme și subiecte nu trebuie
abordate în timpul unei discuții
Definiție
Discuţia este:
1) schimbul de păreri, de propuneri, de critici referitoare
la o chestiune, cu scopul de a o studia mai bine şi de a o
soluţiona;
2) o conversaţie, o cercetare, o examinare a unei probleme;
3) o conversaţie animată, în contradictoriu (care poate să
degenereze în ceartă); dispută, conroversă.
Termenul polemică este preluat în limba română din
franceză (polémigue) cu semnificaţia: discuţie în
contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă
literară, ştiinţifică, politică etc.
Principii de realizare a discuţiei
• Principiul securităţii ambelor părţi se referă la
tendinţa de a nu provoca daune psihologice nici
uneia din părţi, de a nu înjosi demnitatea personală.
• Principiul orientării descentralizate indică faptul că
cei care discută nu au voie să coboare la nivelul
intereselor personale, ci trebuie să pledeze pentru o
cauză comună – cea a adevărului, care este unul.
• Principiul caracterului adecvat al celor recepţionate
se referă la necesitatea de a nu denatura gândurile
expuse de interlocutor, voluntar sau involuntar.
 Genurile discuţiilor
apodictice sofistice

euristice Au intenția de a opune

Exprimă raporturi şi
legături esenţiale între cu orice preţ punctul
lucruri şi fenomene şi Unul dintre interlocutori propriu de vedere, de a
însuşirile lor şi care acceptă punctul de vedere nu ceda, ba chiar de a
exclud posibiltatea unei al celuilalt, însă nu înainte căuta, prin diferite
poziţii indiscutabile. de a i se fi adus argumente şiretlicuri să producă o
întru susţinerea tezei. impresie de
obiectivitate şi de
gândire logică.
Modalităţi de realizare a discuţiilor
constructive.
• De regulă, discuţia trece prin următoarele faze:
1.Organizaţională, când se dezvăluie sensul discuţiei;
2. Acceptarea de către participanţi a alternativei şi argumentarea
punctelor de vedere adoptate;
3. Desfăşurarea discuţiei ca atare: întrebări, replici ale oponentului, ale
participanţilor;
4. Conturarea şi cristalizarea punctului (punctelor) de vedere just
(juste) asupra chestiunilor discutate şi argumentarea lor;
5. Formularea concluziilor cu participarea activă nu numai a
oponenţilor, ci şi a celorlalţi prezenţi la discuţie.
6. Indicarea necesităţii aplicării noii interpretări adoptate în domeniile
respective ale vieţii.
 Compoziţia discuţiei organizate.
1. Introducerea în
discuţie
2. Partea principală a discuţiei
1. Introducerea în discuţie este făcută de
către organizator, care pregăteşte
auditoriul pentru receptare, captivează
atenţia, trezeşte interesul şi încredrea.
Acest lucru se obţine prin formula de
adresare, prin sublinierea actualităţii etc.
3. În încheierea discuţiei:
a) se scoate încă o dată în evidenţă
concluzia;
b) se consultă opinia celor prezenţi
privind modalitatea de realizare a
coeziunii dintre teorie şi practică;
3. Încheierea discuţiei
2. În partea principală a discuţiei, se
rezolvă mai multe probleme:
a) se dezvăluie esenţa noţiunilor luate
în discuţie şi legătura dintre ele;
b) se formulează definiţii, se lansează
teze;
c) se face coeziunea dintre cele
discutate în plan teoretic şi cel practic,
formulându-se sugestii şi
argumentându-le.
Aptitudini importante pentru discuţie.
Aptitudinile care caracterizează un bun comunicator sunt numeroase.
Dintre ele vom enumera pe cele considerate a fi importante:
• a fi bine documentat despre variate subiecte sau a fi la curent cu principalele ştiri
din lume;
• a arăta interes faţă de interlocutor;
• a fi în stare să schimbe foarte uşor subiectul discuţiei;
• a ne adapta la partenerul de comunicare;
• a face declaraţii şi a ne expune părerile bazându-se pe cunoaştere şi experienţă;
• a privi interlocutorul drept în ochi;
• a evita să corectăm greşelile gramaticale sau de pronunţie ale interlocutorului în
public;
• a nu întrerupe interlocutorul;
• a accepta şi a face complimente cu eleganţă;
• a nu exagera în privinţa propriilor interese;
• a ne da seama când începem să plictisim interlocutorul.
Subiecte ce trebuie evitate într-o discuţie.
Există subiecte pe care un bun comunicator nu le abordează:
• Sănătatea personală. Nimeni nu este interesat de rezultatele
analizelor medicale.
• Sănătatea altor persoane. Oamenii care au boli grave nu doresc să fie
în centrul conversaţiei
• Subiecte controversate când nu se cunoaşte de care parte sunt
interlocutorii (religia, politica etc.).
• Ghinioanele personale. Nu trebuie să aducem vorba cu cineva despre
vreo mare pierdere pe care am suferit-o noi sau interlocutorii.
• Subiecte banale şi plictisitoare. Întotdeauna trebuie abordate
subiecte care plac oamenilor şi nu subiecte învechite.
• Bârfe dăunătoare. Există multe ocazii şi multe bârfe care pot să
afecteze cariera cuiva.
Polemica şi valoarea ei ca factor social
• Reguli generale de întreţinere a polemicii.
• În polemică are importanţă:
Particularităţile întrebărilor, replicilor,
remarcelor în cadrul polemicii.

• În polemică sunt inevitabile întrebările diverse, precum şi

replicile, remarcele. Ele ajută la clarificarea sau precizarea
unor lucrururi, la înlăturarea îndoielilior. Tot ele pot exprima
şi intenţii răuvoitoare.
Tipurile de întrebări folosite pe parcursul polemicii:
1. Întrebarea capcană.
2. Întrebarea în sens invers (contraîntrebarea)
3. Întrebarea-blocare
4. Întrebarea-impunere
5. Întrebarea-precizare
6. Întrebarea de tergiversare
7. Întrebarea retorică
 Modalităţi de întreţinere a polemicii.
Procesul de neutralizare a
oponentului şi de apărare în
polemică.

1. Localizarea discuţiei în 3. Determinarea tacticii

2. Analiza discuţiei
contradictoriu

Care se poate manifesta

Este etapa când
oratorul precizează
observările, întrebările,
le clasifică şi ia decizia
cum să procedeze în
continuare.
Făcută cu scopul de a
constata intenţia
oponentului, ce se ascunde
în umbra întrebărilor sau a
replicilor
variat:
• A nu intra în discuţie
•A se scuza sau a invoca un
pretext
•A justifica faptul că s-au
comis unele inexactităţi
•A susţine, în continuare,
propria opinie
Bibliografie
• https://
www.google.com/search?q=discutia&sxsrf=AOa
emvJfSJQD7Yh6A1Z6bPvXnIKWYy0JpQ:16394
80716888&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved
=2ahUKEwjCyPvNleP0AhVHhf0HHWEZB_AQ
_AUoAXoECAEQAw&biw=1920&bih=937&dpr
=1#imgrc=x_mVMYOqc1ujOM&imgdii=uvFbau
ruxnrMDM