Ghidul de interviu

Interviul de tip focus grup este un interviu de grup, focalizat pe o anumita tema, strict delimitata,
care este condus de un moderator si face parte din categoria tehnicilor calitative de culegere a
datelor pentru analiza perceptiilor,motivatiilor, sentimentelor, nevoilor si opiniilor oamenilor.
Aceasta tehnica este o "discutie de grup planificata, organizata pentru obtinerea perceptiilor
legate de o arie de interes strict delimitata, desfasurata intr-un mediu permisiv; discutia este
relaxata si adesea placuta pentru participantii care isi mpartasesc ideile si perceptiile; membrii
grupului se influenteaza reciproc, raspunzand ideilor si comentariilor" (Kreuger, apud. Marlow,
1993: 55-56).
Metoda isi are originile in anii ?30, fiind folosita de Lazarsfeld si Merton in cercetari efectuate in
timpul celui de-al doilea razboi mondial. Unii autori (Morgan, apud. Cojocaru D., 2003: 88)
definesc focus grupul ca "o tehnica de cercetare in care suportul pentru culegerea datelor este
interactiunea de grup pe o tema determinata de catre cercetator", in care sunt avute in vedere
cateva chestiuni esentiale: scopul focus grupului, localizarea sursei de
date, evidentierea si clarificarea rolului caror scop nu este cercetarea (grupuri de experti, grupuri
terapeutice, grupuride lucru, grupuri Delphy etc.).

Interviul de tip focus grup se diferentiaza de interviul individual prin aceea ca "focus grupul
smulge o multiplicitate de perspective si procese emotionale intr-un context de grup" (Cojocaru
D., 2003:89) care produc date datorita interactiunilor dintre indivizii participanti, dar care nu
incurajeaza discutiile interactive dintre participanti.
Prin intermediul focus grupului se obtin date calitative care surprind comportamente ale
indivizilor, perceptii si opiniii si nu informatii cantitative de tip cifric. Daca dorim sa aflam cum
este perceput programul venitului minim garantat, putem organiza focus grupuri cu beneficiari ai
acestui sistem de protectie, separat, cu oameni din comunitate care nu primesc venitul minim
garantat si un alt grup cu specialis ti sau cu liderii comunitatii.

Ghidul de interviu este instrumentul principal de lucru în focus grup. Dacă întrebarile din
ghidul deinterviu
sunt bine formulate, rezultatele cercetarii vor fi pe masură. Un ghid de int
e r v i u   b i n e   r e a l i z a t   u s u r e a z ă   m u n c a moderatorului, permiţându-i să urmarească mai
atent dinamica de grup sau să dezvolte ideile noi care pot aparea în grupşi care ar putea servi
cercetării, deşi nu au fost gândite anterior. Înainte de începerea discuţiei propriu-zise,
moderatorulse prezintă şi face o scurtă prezentare a instituţiei pe care o reprezintă; spune care
este rolul sau; prezintă tema discuţiei;explică regulile discuţiei (faptul că nu există raspunsuri
corecte sau greşite, că este de dorit ca subiecţii să vorbească tareşi pe rând şi toţi să participe la
discuţie; nu se urmăreşte consensul, ci schimbul de idei şi experienţe); explică
necesitateaînregistrarii discuţiei (moderatorul nu poate reţine sau nota tot ceea ce se discută,
înregistrarea facilitează prelucrareaulterioară a datelor) şi asigură subiecţii de confidenţialitatea
celor discutate ; cere subiecţilor să se prezinte pe rând. Dacalocaţia este prevazută cu oglindă (
one way mirror 
) ce permite clienţilor să urmarească focus grupul, nu este necesar săfie dezvaluită identitatea
clienţilor şi nici macăr prezenţa lor, dacă aceştia urmăresc focus grupul. Subiecţilor li se
poatespune, de exemplu, că în spatele oglinzii sunt colegi de echipă interesaţi de ceea ce se
discută sau care au grijă de bunafuncţionare a aparatelor. Dacă vreunul dintre subiecţi nu acceptă
sa fie înregistrat, va avea libertatea de a părăsi grupul.În timpul discuţiilor, subiecţii uită relativ
repede de faptul că sunt înregistraţi. Unora le face chiar o reală placere ca părerile lor să fie
înregistrate.Întrebările din ghidul de interviu trebuie: să respecte o succesiune logică, să decurgă
logic unele din altele; săaibă o succesiune cronologică şi psihologică; să pară spontane, fireşti; să
acopere toate obiectivele propuse; să permităobţinerea unor informaţii complete în timpul
alocat discuţiei.În ghidul de interviu se pun
 întrebări deschise
, subiecţii fiind puşi în situaţia de a relata, de a povesti ceva, dea explica o atitudine, un
comportament. Numărul de întrebări nu trebuie sa fie foarte mare, căci trebuie să ţinem cont
defaptul că la fiecare întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, în plus, comentariile subiecţilor la
răspunsurile altor persoanedin grup sau întrebările suplimentare venite din partea moderatorului
pentru a se lămuri în privinţa a ceea ce doreşte unsubiect să spună la un moment dat sau pentru a
dezvolta o temă nou aparută, legată de obiectivele cercetării. Nu existăun numar standard de
întrebări care se pun în grup, însă de regulă un ghid de interviu adecvat conţine 10-15
intrebari pentru un grup cu durată de o oră şi jumătate. Oricum, este recomandabil ca durata unui
interviu de tip focus grup să nudepăşească două ore.În literatura de specialitate există o serie de
tipologii în ce priveşte întrebările conţinute de ghidul de interviu.Un ghid de interviu poate
conţine următoarele tipuri de întrebări (Krueger, 1994):
•
Întrebări de deschidere
Aceastea sunt intrebări foarte simple, prin care fiecărui subiect i se
da ocazia săvorbească şi să prezinte mai ales caracteristicile comune pe care le are împreună cu
toţi ceilalţi membri ai grupului.Subiecţii nu sunt puşi în dificultate prin astfel de întrebări,
discuţia pare relaxată. Exemple de întrebări de deschidere:
câţi copii aveţi?, de când predaţi in învăţământ?, ce maşina aveţi?, cum vă petreceti de obicei
timpul liber?, ce emisiuniati urmarit aseară la televizor?
etc. Întrebările de deschidere se pun în primul rând pentru “a sparge gheaţa”, pentru ainiţia
comunicarea, pentru a exemplifica rolul moderatorului în raport cu subiecţii, dar
este posibil ca acest gen deîntrebări să ne furnizeze şi o serie de informaţii pe care dorim să
le aflam de la persoanele invitate la discuţie.
•
Întrebările introductive
sunt acele întrebări care ne introduc în tema propriu-zisă a discuţiei. În
afarainformaţiilor legate strict de obiectivele cercetării pe care dorim să le obţinem din partea
participanţilor, aceste întrebări permit subiecţilor să intre în ritmul discuţiei, să interacţioneze
unii cu alţii, să-şi împărtăşească unii altora
experienţele personale privind tema pusă în discuţie. Întrebările introductive ne furnizează infor
maţii importante, dar nu suntconsiderate “critice” pentru analiza finală a discuţiei. De exemplu,
întrebări introductive pot fi acelea prin care obţinemrăspunsuri cu privire la obiceiurile de
consum ale subiecţilor (când, unde, cum, cu cine, cu ce frecvenţăa, în ce împrejurari,
dispoziţie este consumat produsul X), la caracteristicile unei instituţii (de exemplu, punctele tari
şi slabe aleunei şcoli, organizaţii, instituţii, program social) s.a.
•
Întrebările de legatură
sunt acelea care fac trecerea între părţile principale ale
s t u d i u l u i .   E l e   p o t   f i rezumative vis-à-vis de ceea ce s-a discutat până la un moment dat sau
introductive cu privire la ceea ce urmează să sediscute. Prin astfel de intrebări, subiecţii îşi dau
seama că punctele de vedere ale celorlalţi participanţi la discuţie pot fiasemănătoare sau diferite
de ale lor.
•
Întrebările-cheie
sunt acelea care raspund la obiectivele principale ale studiului. Motivaţiile de
consum, punctele tari şi slabe ale unui spot publicitar, mecanismele proceselor decizionale pot
fi surprinse prin astfel de întrebări.Dacă sunt subiecţi care răspund monosilabic, aceştia vor fi
incurajaţi sa dea detalii, uneori printr-un exemplu de răspuns pe care îl oferă moderatorul cu
privire la el însuşi. Li se pun întrebări ajutătoare, dar fară să se schimbe cursul relaxat aldiscuţiei.
Nu se recomandă mai mult de una, două intervenţii suplimentare din partea moderatorului în
cazul unui subiectnecooperant, pentru a nu-l inhiba sau a-i crea vreun disconfort care să-l
“scoată” din discuţie pentru timpul care a mairămas la dispoziţie. 
•
Întrebările finale
sunt acelea prin care permitem subiecţilor să-şi expună punctul de vedere după derulareaîntregii
discuţii. Părerile subiecţilor pot rămâne constante pe parcursul discuţiei sau se pot modifica
în urma interacţiuniicu ceilalţi subiecţi. Tot aici putem afla sugestiile şi recomandarile subiecţilor
în legatură cu tema principală de discuţie, oierarhizare a preferinţelor subiecţilor, estimări din
partea lor etc.Întrebările din ghidul de interviu trebuie să pară spontane subiecţilor şi să fie
formulate într-un limbaj familiar acestora. Întrebările trebuie sa fie uşor de înţeles de către
subiecţi. De regulă, nu se reformulează întrebările, ci
se repetă, pentru a nu schimba sensul acestora. Întrebările trebuie “să curgă” într-o succesiune lo
gică, astfel încât să nu aparărupturi de ritm sau o notă de artificialitate din cauza că întrebările nu
sunt aranjate într-o ordine firească.De obicei, grupurile pe o temă dată ar trebui conduse toate de
acelaşi moderator, pentru că stilul personal almoderatorului poate influenţa rezultatele
obţinute. Ghidul de interviu conţine numai întrebări deschise. Nu se pun întrebări la
care se poate răspunde dihotomic
(“Vă place…?; Stiati ăa …?; Lucrati la…?; Nu-i asa că…?).
Există o seriede întrebări care pot părea întrebări deschise, dar la care se poate raspunde şi
monosilabic:
“cât de multumit suntetide…”; “cat de mare este interesul dvs. pentru…”; “cat de mult
vă place…”; “în ce masură…”; “cât de des…”
etc. Îngeneral, majoritatea subiecţilor au tendinţa să dea raspunsuri scurte dacă li se
pun întrebările formulate în acest fel.Teoretic,
intrebarea “De ce?”
nu se pune într-o discuţie de grup, deoarece implică un răspuns
raţional, iar moderatorul caută să obţină în primul rând răspunsurile spontane ale subiecţilor.
Dacă o întrebare începe cu “de ce?”tendinţa subiecţilor este de a se retrage pentru scurte
momente de reflecţie şi de a nu se aventura în oferirea unui răspunsspontan, prompt. Se
presupune că în viaţa de zi cu zi majoritatea deciziilor se iau pe baza unui impuls de moment, a
unor obiceiuri formate în timp, fară ca subiecţii să conştientizeze mecanismele decizionale
subsecvente. Întrebarea “De ce?”îl pune pe subiect în situaţia de a-şi analiza comportamentul. În
plus, întrebarea “de ce?” ar putea să-l facă pe subiect săse simtă supus unui interogatoriu şi
să-l inhibe sau să-l determine să ofere răspunsuri social acceptate, dezirabile.
2
 
Subiecţii care nu pot dezvolta un raţionament în intervalul de timp de câteva secunde dintre
întrebare şi răspuns vor aveatendinţa să adere la răspunsurile pe care le-au dat deja alte persoane
prezente la discuţie.Aşadar, întrebarea “de ce?” nu se pune direct, ci indirect:
“Ce v-a făcut să procedati aşa?”; “Care sunt   caracteristicile care vă plac cel mai
mult?”
etc. Oamenii răspund mai uşor şi mai sincer la întrebările “Cum?” sau “Ce?”sau “Care?” decât la
întrebarea “De ce?”. Cu toate acestea, în timpul unei discuţii de tip focus grup veţi fi nevoiţi
săutilizaţi destul de frecvent întrebarea “de ce?”, folosită însă ca metodă de stimulare a
subiectului în direcţia completăriiunui raspuns pe care acesta l-a dat deja (“
de ce credeti asta?”; “de ce ati procedat asa?”; “de ce va place …?
”). Înaceste situaţii întrebarea “de ce?” are sensul unei încurajări a subiectului de către
moderator.Moderatorul poate cere comentarii suplimentare şi prin formulări de tipul
“
explicati-ne mai pe larg 
” sau“
dezvoltati raspunsul dvs.”.
Moderatorul trebuie să lase întrebările deschise şi să nu ofere variante de 
r ă s p u n s subiecţilor. Diversele variante de răspuns nu trebuie apreciate numai după frecvenţa de
apariţie a unui răspuns de unanumit tip, ci şi după importanţa acordată de subiect diverselor
variante. De exemplu, dacă cerem subiecţilor să listezecaracteristicile unui produs, program etc.,
acestea sunt ordonate şi în funcţie de răspunsurile care s-au dat în grup pâna înacel moment.
Primele caracteristici care ne vin în minte nu sunt neaparat şi cele mai importante pentru noi. În
aceastăsituaţie, întrebarea “de ce” ne permite relevarea motivaţiilor în baza cărora subiecţii
optează pentru un răspuns sau altul.Răspunsurile la întrebarea “de ce” ne
sunt foarte folositoare în analiza discuţiilor de grup. De modul în care
punemîntrebările depind răspunsurile pe care le obţinem şi, în final, rezultatele cercetării.În
continuare vom prezenta modele de întrebări care, în funcţie de tematica şi de ceea ce dorim să
aflăm, se potaplica în cercetarea de tip focus grup. 
Întrebările ipotetice
situează subiectul în imaginar şi ne permit să aflăm lucrurile pe care acesta le considerăcu
adevarat importante în legatură cu o temă dată. Unii subiecţi îşi dezvăluie mai uşor opiniile şi
credinţele când nu suntîntrebaţi direct despre acestea.

- Să presupunem ca puteti schimba un singur lucru in legatura cu …Care este acesta? Ceati mai
schimba?
-Sa presupunem ca ne aflam in anul …, in orasul dvs. Cum v-ar placea sa fie orasul? Ce ar fi
diferit atunci de ce este acum?
-  Daca v-ati intalni personal cu candidatul X la presedintie, ce ati face? Ce ati discuta
cu el? Daca ati avea posibilitatea sa-i adresati o singura intrebare, care ar fi  aceasta?
-Daca  ati pescui pestisorul de aur,care sunt cele trei dorinte pe care ati vrea sa vi le
indeplineasca?
-Daca  ati naufragia pe o insula si ati putea  lua o  singura persoana / un singur obiect cu dvs.,
pe cine sau ce ati lua pe insula? 
Completarea de propoziţii
este o metodă utilizată atunci când nu dorim ca subiecţii să se influenţeze reciproc.În plus,
obţinem o cantitate mare de informaţii într-un timp scurt. Informaţiile obţinute prin astfel de
întrebări pot fi saunu împărtăşite ulterior în grup, în funcţie de timpul disponibil şi de gradul de
intimitate pe care îl implică întrebarea.Dacă presupunem că unele răspunsuri pot fi
stânjenitoare pentru participanţi este preferabil să nu dezvaluim publicrăspunsurile.
Oricum, subiecţilor li se spune dinainte dacă răspunsurile vor fi comentate ulterior
sau nu.
  Îmi place / îmidisplace ………pentru că……

Jocul de rol
 permite o dezvăluire mai uşoară din partea subiectilor. Motivaţiile subconştiente decomportame
nt, dorinţele neîmpărtăşite ale subiecţilor, domeniile lor de interes pot fi revelate mai uşor prin
punerea lor într-o situaţie imaginară decât prin întrebări directe. Punctele tari şi slabe ale unui
program, produs, instituţie etc. pot fimai bine evidenţiate dacă se foloseşte jocul de rol. -
  Daca ati fi agent de vanzari, cum ati prezenta produsul X?
-
Cum ati  povesti reclama prietenei dvs.? Ce credeti ca v-ar intreba prietena dvs. despre
reclama? Ce nu i-ar fi  clar in legatura cu reclama?Cum i-ati raspunde la intrebare? etc.
Uneori în jocul de rol putem utiliza şi tehnici specifice grupurilor terapeutice, dacă am identificat
persoane îngrup care s-ar descurca bine într-o astfel de sarcină.
Tehnica scaunului gol 
(interpretarea alternativă a rolurilor, deexemplu angajat – angajator, producător – client, părinte –
copil, cadru didactic – elev, candidat – alegător etc.) sau
inversiunea  de  rol 
sunt tehnici specifice jocului de rol prin care am putea obţine informaţii u
t i l e   c e r c e t ă r i i . Recomandările şi sugestiile subiecţilor privind îmbunătăţirea unor servicii,
produse, relaţii etc. se pot obţine în acestmod.
Analogiile
 permit surprinderea caracteristicilor unor produse, mărci, firme, obiecte, persoane, precum şi are
laţiilor dintre acestea. -
  Dacă (nume de produs, marca) ar fi o persoana, cum ar fi ea? (caracteristici de varsta, sex,
statut social, profesie etc.) Ce  pozitie are in societate? Cum se imbraca? Ce-i  place sa faca
in timpul liber? Unde lucreaza? Cum se poarta la serviciu? Ce masina conduce? Are hobby-
uri?  etc.
-
  Daca (nume de persoana) ar  fi un animal, ce animal ar fi?
-
  Daca (nume de produs, marca) ar fi angajati la o firma, ce post ar ocupa fiecare dintre ele?
-
  Daca (nume de produs, marca) ar fi personajele uneinunti, ce rol vor avea fiecare dintre ele in
aceasta nunta? Cine este mirele, mireasa etc.?
 
Scenariile
, la fel ca şi întrebările ipotetice, plasează subiecţii într-un spaţiu imaginar, în care răspunsurile
suntmai usor de construit şi surprind unele lucruri pe care subiecţii înşişi este posibil să nu le
constientizeze. -
  In ce perioadade timp si in ce tara v-ar fi placut sa traiti? De ce atunci?
-
Sa presupunem ca X va fi ales presedinte in noiembrie. Ce schimbari credeti ca se vor produce
in urmatorii doi ani? Care sunt schimbarile in bine si care sunt schimbarile in rau? 
Întrebările cu conţinut emoţional
sunt susceptibile de a genera răspunsuri în special din partea subiecţilor cuo structură psihică
predominant emoţională, afectivă. -
  De ce va temeti cel mai mult in viata?
-
  De ce va temeti cel mai mult inlegatura cu viitorul copiilor dvs.?
-
  De ce va temeti cel mai mult in legatura cu actualul loc de  munca?
-
Ce simtiti cand va uitati laaceasta reclama?
-
Ce va doriti cel mai mult de la seful dvs.?
-
Ce va doriti cel mai mult de la noua conducere a tarii?
Asociaţiile spontane
se utilizează când dorim să vedem cum este perceput la nivel subliminal un produs,
omarcă etc. Întrebările şi răspunsurile se succedă rapid şi subiecţii nu au timp să raţionalizeze.
Maniera rapidă de raspunseste utilă şi pentru dinamizarea discuţiei de grup. Răspunsurile ne
ajută la construirea portretului unei mărci, unui produssau program. -
Care este primul cuvant / propozitie care va vine in minte cand eu spun … (nume, produs,
marca, program etc.) saucand priviti acest … (produs, imagine, sigla)?
-
Care este prima imagine care va vine in minte cand spun …(nume, produs, programetc.) sau
cand priviti acest …(produs, imagine, sigla)?
-
Ce credeti ca s-ar potrivi / ce ati pune langa …(produs, imagine, sigla etc.)?
-
  Din lista urmatoare de atribute (………) alegeti-le pe acelea care se potrivesc cel mai bine cu
produsul …, reclama…etc
. 
Exerciţiile de ordonare
a unor produse, servicii etc. sunt utilizate pentru a obţine o ierarhie a preferinţelor subiecţilor.
Uneori se folosesc liste de produse, servicii etc., dintre care subiecţii sunt rugaţi să
aleagă doar câteva,conform cu preferinţele lor în legatură cu itemii listaţi. Acordarea de
premii sau note (de la 1 la 5 sau de la 1 la 10, dacădorim să avem o scala mai “sensibilă” vis -à-
vis de preferinţele subiecţilor) sunt, de asemenea, mijloace utilizate pentrua obţine ierarhizarea
din partea subiecţilor a unor reclame, produse, beneficii ale produselor etc. Exerciţiile de acest
tipse realizează întâi în scris, pentru a diminua posibilitatea influentării reciproce a subiecţilor.