Sunteți pe pagina 1din 3

CUM REALIZĂM O DEZBATERE?

Există 2 tipuri de modele de organizare a discursului dintr-o dezbatere:

MODELUL BOMBER B

MODELUL PRO-CONTRA

Este un model de structurare a discursului în care vorbitorul oferă argumente pentru


ambeleaspecte, perspective, abordări asupra subiectului. Timpul alocat este împărțit în două
părți, pe cât posibil egale, vorbitorul oferind întâi argumentele PRO asupra subiectului, apoi
cele CONTRA. Fiind susținut de același vorbitor, discursul cu argumente pro și contra asupra
unei tematici date este mai dificil de realizat datorită, în principal, poziționării vorbitorului de
o parte sau de cealaltă a argumentelor ce vor fi oferite. Modelul nu este folosit pentru a
identifica răspunsul corect la o problematică, ci pentru a o analiza din toate perspectivele.
O argumentare bună se bazează pe regula SEXI:

S pune-ți părerea în legătură cu moțiunea (propoziția și tema aleasă spre dezbatere)

E xplică de ce este adevărat ceea ce spui

e X emplifică pentru a susține argumentul adus (în special prin studii și statistici)

I mportanța/impactul pe care argumentul adus îl va avea asupra a ceva sau cineva

Cum funcționează procesul prin care convingem pe cineva de anumite idei?

Variante de moțiuni pentru dezbateri

1. Temele pentru acasă ar trebui complet eliminate.


2. Social media a îmbunătățit comunicarea între persoane
3. Scoala online este mult mai bună decât cea fizică
4. Vârsta minimă de votare ar trebui redusă de la 18 la 16 ani
5. Uniformele trebuie să fie obligatorii în toate școlile.
6. Jocurile video foarte violente ar trebui să dispară de pe piață
7. Toți oamenii ar trebui să fie vegetarieni (să nu consume produse din carne).
La ce ne ajută abilitatea de a dezbate anumite idei în viața de zi cu zi?

→ Dezvoltare abilităților de comunicare (verbală, nonverbală, paraverbală) și de


organizare a discursului în public
→ Formarea și dezvoltarea abilităților de ascultare activă și gândire critică
→ Dezvoltarea capacității de a fi deschis/a avea mintea deschisă la opiniile celorlalți
→ Dezvoltarea empatiei
→ Consolidarea abilităților de investigare și analiză
→ Îmbunătățirea abilităților de argumentare, a capacității de convingere
→ Dezvoltarea capacității de lucru în echipă și cooperare
→ Dezvoltarea abilităților de organizare a grupului și de conducere
→ Dezvoltarea încrederii în sine
→ Îmbunătățirea capacității de gestionare a emoțiilor
→ Dezvoltarea spontaneității
→ Mărirea bagajului de cunoștințe generale pe diferite subiecte de actualitate
→ Petrecere într-un mod plăcut și distractiv a timpului

S-ar putea să vă placă și