TACTICA ÎNTREBĂRILOR

Conform lui Schopenhauer, cel care prezintă teza și trebuie să o dovedească aplică tactica
adresării de întrebări interlocutorului. Răspunsurile obținute de la el sunt utilizate de noi ca să
dovedim probabilitatea enunțurilor noastre.
Este aplicată în discuțiile conduse în mod formal, unde contează precizarea ideilor proprii
și enunțarea poziției oponentului. Cineva enunță o afirmație, și în loc să procedeze la
demonstrația ei, începe să adreseze întrebări în așa fel încât interlocutorul să ajungă singur la
recunoașterea veridicității tezei enunțate. Cel mai clasic exemplu, este oferit de Socrate,
conform Dialogurilor lui Platon. Socrate adresa întrebări pentru a găsi argumentele necesare
tezei sale. Această tactică nu este deloc condamnabilă deoarece interlocutorul ar trebui să aibă
cunoștințele necesare, care il ghidează dacă acceptă sau nu afirmațiile enunțate. Să analizăm
exemplul:
A: Firea nu este un candidat bun la președinție.
B: Cum să nu? Doar a ajuns primăriță generală a Bucureștiului. În consecință este
capabilă să conducă o țară și să o administreze așa cum trebuie.
A: Cum ai numi pe omul care nu este în stare să adopte o decizie clară, știind că ar fi
putut să câștige prestigiu?
B: Aș spune că este un incompetent.
A: Mai ții minte ce a promis Firea? Că va sistematiza Bucureștiul, că va respecta deciziile
instanței de a domola Cathedral Plaza?
B: Da, a fost cu puțin timp în urmă la știri.
A: Nu crezi că dânsa nu a fost în stare să aplice o hotărâre, în cazul Cathedral Plaza, cu
toate că decizia Tribunalelor a fost unul clar? Sau că inclusiv avocații au invocat faptul că
constructorul are obligația să o dărâme? Sau că arhitecții au ales varianta cea mai ieftină
pentru a o domola? Sau exemplul cu sistematizarea Bucureștiului, care a produs haos în
capitală?
B: Țin minte că au apărut reportaje și la televizor
A: Așadar, ai alege un astfel de om ca să devină președintele țării?
B: Bineînțeles că nu.
A: Așadar, ești de acord cu mine că Firea nu are ce căuta la alegerile prezidențiale.
În acest caz, încetineala descrisă de A în privința adoptării unei decizii, nu dovedește nimic
concret, de aceea A a trebuit să dovedească rațiunea afirmațiilor sale, căutând exemplele
necesare. Putem presupune că Firea abia începea să învețe care clanță deschide care ușă,
acum, fiind capabilă să adopte hotărârile necesare, dar și provocările. Putem presupune că
Firea nu poate să devină președinte, însă putem doar să presupunem că ar putea fi loială și
ascultătoare, și după cum bine știm din viața politică, aceste calități sunt cele mai valoroase.
Apelând totuși la cunoștințele interlocutorului acesta din urmă ajunge la concluziile pe care
doream să i le prezentăm, oarecum în mod independent. Concluzia trasă de B nu constituie un
mod al eristicii. Pe fundamentul oferit de această metodă, putem să o aplicăm într-un mod
benefic nouă. Adresând multe întrebări deodată, cu caracter cât mai larg, putem ascunde ceea
ce dorim cel mai mult să extragem de la oponent, și să ne construim propria argumentare
bazându-ne pe ceea ce a fost exprimat de interlocutor, enunțând totul repede.
Acest mod face parte din metodele de cercetare (gr peirastikos). Aristotel a încadrat această
artă de a adresa întrebări în cadrul dialecticii. Argumentele oferite de această metodă ajută la
formularea concluziei pe baza convigerilor oponentului, pe care l-am supus la analiză.
Analizând caracterul și modul de argumentare, trebuie să pregătim seria de întrebări care ar
putea să apară din punct de vedere erisitc, spre beneficiul nostru.
Astfel, ne putem folosi de întrebările de tip sugestiv, adică cele care conduc pe interlocutor
la răspunsul pe care noi dorim să-l auzim de fapt, fie să-l aducă pe interlocutor în concepția
noastră de raționalizare:
Concediul îl vom petrece în Italia sau Egipt?
Sugestia este că ne vom petrece concediul în străinătate. În acest caz, nu se ia în vedere
dacă interlocutorul vrea să meargă la Mamaia sau la Sinaia, și nici dacă vrea să rămână acasă.
Întrebarea adresată sugerează alegerea unei variante din cele două prezentate.
În al cărui beneficiu este această întrebare denigratoare?
Sugestia este că s-a comis un atentat la adresa persoanei, deoarece implică un atac
mincinos. Este posibil ca intenția să fi fost alta. Adresatul exprimă în mod clar și direct
presupunând ca fiind ceva incontestabil. Nu întreabă de ce adresezi o întrebare defăimătoare
sau prin această întrebare îmi declari mie război deoarece presupune cele două variante
menționate anterior într-o singură întrebare. Întrebând în al cărui beneficiu inversează de fapt
posibilitatea intențiilor interlocutorului și totodată sugerează interpretarea propriei. Analizând
atent, nu-l interesează de fapt răspunsul pe care trebuie să-l ofere la o astfel de întrebare
formulată, ci doar acuza exprimată inclusă în întrebare, care constituie un fel de atentat la
bunul renume.
Sau mai comun: Cumpărați această mașină de la salonul nostru, cu 30% mai ieftin, full
option, sau dacă doriți, așteptați două zile până va ajunge la noi noul model de mașină
veriunea berlină, cu 10% discount și bon pentru a face plinul în benzinăriile X pe parcursul
unui an
Sugestia în cazul de mai sus e simplă: suntem obligați să cumpărăm o mașină de la acel
salon. Clientul este pus în dificultatea de a alege una din alternative. Obligatoriu una din cele
doua mașini. Vânzătorul nu lasă să-i scape un client bun, încearcă să-l împresoare cu acele
oferte, și de asemenea să-l îmiedice să facă cumpăraturi din alte saloane.
Alte întrebări care produc greutăți, luând în considerare că întrebarea presupune existența
cel puțin a unui răspuns cu valoare adevărată.
Ai terminat de spionat vecinii și mai ales vecinele?
În acest caz, oricare răspuns oferit creează dificultăți pentru cel interogat.
Întrebare verificatoare: Este adevărat că sciziunea dintre șefii de partid va produce în cel
mai scurt timp împărțirea partidului în două tabere?
Așadar avem un triplu scop: ca cel întrebat să divulge o informație foarte importantă pentru
el însuși, fie să demonteze această teză, sau provocarea de a începe o discuție despre
subiectele pe care îl interesează.

Întrebare cu mai multe răspunsuri

Dacă este obligatoriu să respectăm toate legile?

Această întrebare este une de tip generală, care nu precizează nimic concret (nu știm dacă
este vorba despre legile fizice, chimice, legislative) dar totodată îl determină pe cel întrebat să
ofere o exegeză a interpretației proprii, dacă nu cumva, acest răspuns este bine încadrat în
contextul dat.

Contraîntrebare

De ce îmi adresezi această întrebare?

În acest caz, avem o situație de autoapărare. Ca să evite răspunsul dificil, întoarce
responsabilitatea pentru a menține discuția cu interlocutorul. Cel mai adesea, acest truc este
utilizat pentru a câștiga timp, sau pentru a devia de la subiect accentuând o noua conjunctură,
oferită de oponent care s-ar putea ivi.
Întrebări reflexive și speculative
 Considerați că criza din România este datorată conducerii actuale?
Întrebarea include în sine teza oponentului, care a fost recunoscută, sau care prin
intermediul întrebării interlocutorul dorește să i-o atribuie, folosind de fapt sperietoarea de
ciori.
Întrebări care determină addoptarea unei acțiuni
Semnăm declarația/contractul/înțelegera?
Întrebări care concretizează
Ați spus că copii se bucură de condiții bune de viață. Vă rog precizați ce putem înțelege
prin acestă informație? Au acces la internet, au acces la telefon, au acces la cultură?
Cel care adresează întrebarea cere interlocutorului să dezvolte răspunsul, sa completeze
afirmațiile generale. Acest tip de întrebări sunt utilizate de jurnaliști, justificând de cele mai
multe ori că totul este în folosul spectatorilor: cei care ne asculta/urmăresc doresc să afle...ce
înseamnă în mod concret...ce să înțelegem prin cuvintele...cum se concretizeză în practică...?
Întrebarea adresată implică faptul că interlocutorul nu va avea curajul să exprime o părere
contrară, și în același timp presupune că auditoriul nu cunoaște valoarea de adevăr
(ignoranță).
Chiar ești așa de limitat încât nu poți înțelege o funcție atât de simplă?
Această întrebare, cu intonația necesară amplifică atacul asupra interlocutorului.
Dumneata nu cunoști ce implică reducția transcendentală?
Această întrebare are rolul de a-l conștientiza pe interlocutor că nu cunoaște tematica, fie a-
l amenința prin faptul că nu cunoaște filozofie, fie a-l face de rușine.
Cea mai mare parte a întrebărilor menționate, are un caracter de comunicare cu caracter
ofensivă-apărare, sau de tipul concretizare sau ipotetice, care pot apărea în cadrul unei discuții
constructive, care pot introduce într-un climat de menținere a dialogului, unde ambele părți
sunt interesate să încheie o înțelegere, sau să găsească o soluționare pozitivă a unei probleme.