Investeşte în oameni!

„Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007-2013”
Axa prioritară nr. 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”
Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”
Titlul proiectului: „ Măsuri complexe pentru ocupare - şanse sporite pe piaţa muncii – MOSAIC”
Contract nr. POSDRU/104/5.1/G/77577
Beneficiar: Fundaţia AGORA Oradea
Partener: Camera de Comerţ şi Industrie Bihor

Lect.uiv.drd. Judeu Viorina Maria

1
 Lamodul general, negocierea se poate defini
ca fiind o formă principală de comunicare,
un complex de procese, de activități
constând în întâlniri, consultări, tratative
desfăşurate între doi sau mai mulți
parteneri, în vederea realizării unor
înțelegeri.

2
 În domeniul
economicului, în
general, al comerțului,
în special, negocierile
trebuie privite în sensul
de tratative, discuții
purtate între doi sau
mai mulți parteneri, în
legătură cu un
deziderat economic
comun, în vederea
realizării unor
înțelegeri sau tranzacții
comerciale.

3
 1. Prenegocierea – are ca punct de plecare prima discuție sau
comunicare, când ambii parteneri lasă să se înțeleagă că ar fi
interesați în abordarea uneia sau a mai multor probleme.
 2. Negocierea propriu-zisă – demarează odată cu declararea
oficială a interesului părților în soluționarea în comun a
problemei pentru a realiza unele obiective şi se
concretizează în adoptarea unei înțelegeri, de cele mai multe
ori scrise, ce conține măsurile ce trebuie îndeplinite pentru
realizarea obiectivului în cauză.
Este etapa dialogului între părțile participante, dialog ce se
desfăşoară la masa tratativelor, fiecare parte cunoscând
interesele față de obiectul negocierii;
se prezintă cereri şi se fac oferte
se fac presupuneri
se aduc argumente urmate de contraargumente
apar eventuale concesii
Un bun negociator este acela care, în această etapă, dă
dovadă de prezență de spirit, de clarviziune, de simț al
oportunității pentru a sesiza corect momentul concluziei şi
pentru a evita prelungirea inutilă a discuțiilor.
4
 3. Postnegocierea – începe în momentul
adoptării înțelegerii, incluzând obiectivele ce
vizează punerea în aplicare a prevederilor
acesteia.

 4. Protonegocierea – constă în acțiuni şi

reacții ale partenerilor de armonizare tacită a
punctelor de vedere, a atitudinilor, a
intereselor. Aceasta are un rol deosebit în
finalizarea sau în blocarea tranzacției.
5
 Negocierea, ca de altfel orice altă formă de
comunicare, poate fi considerată ca fiind competentă
dacă este eficace şi eficientă şi contribuie la
dezvoltarea relației de comunicare, ceea ce înseamnă
că:
 1. Negocierea este eficace dacă produce un acord
care:
 satisface interesele legitime ale părților în măsura
posibilului;
 rezolvă interesele conflictuale în mod echitabil;
 este durabil;
 ia în considerare şi interesele grupului, comunității,
societății.
 2. Negocierea este eficientă dacă minimalizează
costurile umane (efort, timp), materiale şi financiare
implicate în procesul de negociere eficace.
 3. Negocierea, prin modul de desfăşurare şi prin
soluțiile la care se ajunge, trebuie să îmbunătățească
(sau cel puțin să nu deterioreze) relațiile dintre părțile
care negociază.

6
 În procesul de negociere se pot adopta
atitudini şi comportamente diferite şi, în
funcție de acestea, procesul va decurge
diferit, negocierea putând fi, în sensul cel mai
larg:
 competitivă – dacă se bazează pe „apărarea” pozițiilor
proprii şi „atacarea” pozițiilor celeilalte părți
(negocierea pozițiilor);
 prin colaborare – dacă se bazează pe identificarea unui
acord înțelept, cu ajutorul unor principii sau alte criterii
obiective, stabilite de comun acord (negocierea
principală).

7
 1. Folosiți argumentele
ambelor părți şi prezentați-vă
opinia la sfârşit.
 2. În majoritatea cazurilor,
este folositor să vă exprimați
concluziile argumentului
prezentat. Dacă, totuşi, aveți
de-a face cu o audiență
foarte inteligentă şi puteți
oferi argumente
convingătoare, este bine să
lăsați audiența să tragă
singură concluziile.
8
 3. Prezentați-vă
argumentele în acelaşi
„limbaj” (cuvinte şi
expresii) folosit de
audiență.
 4. Evitați folosirea
adjectivelor cum ar fi
„bun”, „rău”, „irațional”,
„scandalos”, „necinstit”
etc. Aceste cuvinte nu
sunt semnificative şi
deschid calea unor
argumente de prisos
referitoare la ce
înseamnă cinstit, rațional
ş.a.m.d.
9
 5. Evitați folosirea
generalizărilor. Cuvinte ca
„totdeauna”, „niciodată” şi
„constant” implică faptul că
nu există excepții de la ceea
ce afirmați.
 6. Concepeți argumentele
ținând cont de auditoriul
căruia vă adresați. Apelarea
la valori religioase, de
exemplu, poate fi un lucru
foarte convingător pentru
unele persoane, dar sunt
ineficiente pentru persoanele
care nu arată mare încredere
în credința religioasă.
10
 7. Folosiți mesaje scurte şi simple. Evitați
vorbirea inutilă. Majoritatea argumentelor sunt
mai eficiente atunci când sunt reduse la
jumătate. Treceți rapid şi cu încredere la
subiect, nu bateți câmpii.
 8. Evitați diluarea argumentelor. Un argument
puternic are mai multă putere de convingere
decât argumentele slabe. În mod similar, nu vă
înconjurați cel mai bun argument cu argumente
tangențiale sau cu o mulțime de detalii.

11
 9. Prezentați prima dată
argumentul cel mai puternic, dacă
doriți să convingeți sau să captați
interesul persoanelor implicate în
discuție. Argumentele prezentate
în mijlocul discuției sunt greu de
reamintit.
 10. Adresați întrebări deschise
(„De ce? Unde? Când?”) şi întrebări
ipotetice („Ce s-ar întâmpla
dacă…?”). Acestea vă pot ajuta să
descoperiți cum gândesc şi simt
celelalte persoane. Nu uitați că
limbajul sentimentelor şi emoțiilor
este deseori mult mai convingător
decât argumentele intelectuale.

12
 11. Prezentați
argumentele şi întrebările
în mod logic şi coerent.
Întrebările trebuie să
urmărească o succesiune
logică şi să nu necesite
mai mult de o informație o
dată.
 12. Dacă este posibil,
determinați alte persoane
să reformuleze ideile şi
concluziile
dumneavoastră. Încurajați
participarea activă la
discuții.
13
 DOMINANȚA

 dominanţă slabă – manifestată de

persoanele mereu gata să asculte şi să se
supună, fiind dispuse să se lase orientate,
controlate şi chiar stăpânite
 dominanţă puternică – manifestată de
persoanele gata oricând să impună, să
orienteze şi să dea sfaturi, chiar şi atunci
când nu e necesar, fiind dispuse oricând să se
afirme, să stăpânească, să invadeze spațiul şi
timpul comunicării

14
 SOCIABILITATEA

 sociabilitate ridicată – este caracteristică

persoanelor extravertite. Acestea au tendința
de a-şi exterioriza sentimentele, de a provoca
insistent schimburi afective şi intelectuale cu
ceilalți;

 sociabilitate redusă – este caracteristică

persoanelor introvertite. Acestea au tendința
de a se retrage în sine, de a se dezinteresa de
anturaj şi de mediul ambiant.
15
 În raport cu jocul dintre dominanța puternică
sau slabă şi sociabilitatea ridicată sau redusă
se poate face distincție între patru stiluri de
comunicare:
 Emotiv
 Autoritar
 Reflexiv
 Îndatoritor

16
 este caracteristic persoanelor la care
dominanța este puternică şi sociabilitatea
ridicată. Persoanele cu acest stil:
 sunt expresive, vorbesc repede, gesticulează mult,
folosesc mâinile şi mimica feței;
 au un comportament dinamic, orientat spre acțiuni
şi risc;
 sunt atrase de relațiile informale şi sunt refractare
la cele oficiale;
 sunt empatice, au putere de convingere înnăscută.
 Persoanelecu stil de comunicare emotiv sunt,
de regulă, buni negociatori, fiind potrivite
pentru negocierile bazate pe strategii de
cooperare şi compromis.

17
 este cel caracteristic persoanelor la care se
combină dominanța puternică cu sociabilitatea
scăzută. Persoanele cu acest stil:
 afişează o atitudine serioasă, dau ovada de
responsabilitate;
 exprimă opinii clare, într-o manieră hotărâtă, deseori
rigidă;
 sunt dificil de abordat, comunică cu oarecare efort şi,
în ciuda atitudinii ostentativ grijulii, rămân adesea
indiferente;
 au un comportament mai dur, mai ferm, mai
impunător, ridică pretenții.
 Persoanele cu un stil de comunicare autoritar
sunt potrivite doar pentru negocieri bazate pe
strategia de dominare.
18
• este rezultatul asocierii dintre dominanţa
slabă şi sociabilitatea scăzută. Persoanele cu un
astfel de stil:
o sunt perfecţioniste, îşi impun un puternic control
emoţional;
o exprimă părerile într-o manieră formală, caută
îndelung cuvintele;
o preferă ordinea, caută un loc de muncă ordonat;
o sunt lente, meticuloase şi nu pot lua decizii rapide;
o sunt introvertite şi nu sunt prea buni parteneri de
conversaţie.
• Persoanele cu un stil de comunicare reflexiv
sunt cel mai puţin înzestrate cu aptitudini de
negociator, fiind potrivite cel mult pentru
negocierile bazate pe strategia de evitare.

19
• Rezultă din combinaţia dintre o sociabilitate
ridicată şi o dominanţă slabă. Persoanele cu acest
stil de comunicare:
• cedează uşor, se supun, sunt răbdătoare;
• nu ţin să se afirme, să aibă vreun rol în luarea deciziilor;
• de regulă, evită să-şi folosească puterea şi atuurile;
• se bazează pe forţa de convingere a prieteniei.

• Persoanele cu un stil de comunicare îndatoritor

sunt potrivite mai curând pentru negocierile bazate
pe strategia de cedare.

20
 1) Dacă trebuie să negociați cu mai multe
persoane, faceți astfel încât dezavantajul
dumneavoastră numeric să se întoarcă împotriva
respectivului grup: nu ezitați să exploatați la
maximum contradicțiile sau dezacordurile ce nu
vor întârzia să apară în cadrul respectivului
grup.

 2) Nu faceți propuneri ferme şi definitive,

înainte de a calcula cu precizie formularea
acestora şi consecințele implicate.

21
 3)Nu vă lansați într-o negociere înainte de a
vă stabili lista tuturor punctelor ce urmează a
fi discutate, fixându-vă asupra fiecărui punct
un minim acceptabil, un optim şi prețul de la
care porniți.

 4) Nu pierdeți niciodată din vedere esențialul

şi fiți deosebit de atent la piedicile ridicate de
detalii.

 5) Înainte de negociere, studiați cu maximă

atenție tranzacțiile nefinalizate de adversar,
putând avea, astfel, un bun prilej de a vă
forma o imagine asupra modului său de a gândi
şi de a privi lucrurile.

22
 6)Evitați să fiți primul care propune un preț,
iar în momentul când o faceți, amintiți-vă că
banul este cea mai rară marfă din lume.

 7) Dacă sunteți cumpărător, deschideți

negocierea comentând pe un ton dramatic
rezultatele negative din economie.

 8)Într-un contract sau scrisoare de acceptare,

textele vag formulate servesc uneia din părți şi
sunt în detrimentul celeilalte. Trebuie să ştiți
de la început dacă interesele vă vor fi mai
bine servite printr-un acord vag sau printr-un
contract-„beton”.
23
 9)Când două echipe se aşează față în față la
masa negocierilor, faceți astfel încât să fie
repuse în discuție anumite probleme care
interesează şi arătați-vă de partea echipei
adverse, mai ales dacă apar litigii minore.
Adversarii vor deduce că sunteți „de-al lor” şi
se vor arăta mai dispuşi să vă asculte sugestiile
pentru a rezolva punctele esențiale ale
dezacordurilor.

 10) Începeți prin a negocia punctele minore.

24
 11) Întotdeauna este mai uşor să „joci” pe
„teren” propriu. De aceea, faceți astfel încât
primele şedințe ale negocierilor să se
deruleze pe „terenul” adversarului. Acestuia i
se va părea legitim ca ultimele întrevederi
(cele decisive) să aibă loc la dumneavoastră.

 12) O negociere înseamnă:

 70% pregătire;
 10% „punere în scenă”;
 20% execuție.

25
 13)Porniți de la principiul că adversarul nu
trebuie să vă cunoască slăbiciunile – ceea ce
nu înseamnă că dumneavoastră nu este
necesar să vi le cunoaşteți foarte bine.

 14)Într-o negociere, rezultatele sunt invers

proporționale cu gradul de intimidare căruia îi
sunteți victimă.

 15) Dacă doriți continuarea negocierilor cu

cineva, arătați-vă flexibil în relațiile de
afaceri şi în nici un caz dur.

26
 Limbajul în tratative
 Principalele restricții şi exigențe ale limbajului
în negocieri sunt:
 a) respectarea deplină a principiului politeţii în
exprimare
 b) dozarea vorbirii
 c) evitarea întreruperilor şi dezaprobărilor frecvente în
timpul dialogului de negociere
 d) evitarea concentrării pe cuvinte anormale, pe greşeli
gramaticale sau de exprimare
 e) concentrarea pe momentul respectiv,
încercând să blocăm orice gând despre
viitor şi mai ales despre trecut, să fim,
cum se spune, „aici şi acum”;
 f) întrebările să fie deschise şi directe

27
 Limbajul corpului în negocieri
 Unele dintre atitudinile şi comportamentele
dezvăluite de limbajul corpului sunt:
 ascultare activă – ochi larg deschişi şi vioi, aplecarea
uşor înainte, palmele mâinilor deschise şi brațele
întinse;
 apărare – ochi deschişi şi vioi, corp încordat, brațe şi
picioare încrucişate, pumnii strânşi;
 plictiseală – aplecarea pe spate, privirea pe ceas,
mişcarea degetelor;
 încredere – gesturi relaxate, şedere dreaptă;
 decepţie – contact vizual minim, schimbarea rapidă a
vocii, acoperirea gurii atunci când se vorbeşte.

28
 Astfel,mesajul publicitar trebuie conceput
respectând un ansamblu de condiții, şi anume:

 să fie accesibil tuturor consumatorilor (respectiv să

poată fi citit, ascultat şi înțeles de masa de
consumatori);
 să atragă atenția;
 să redea o imagine convingătoare a produsului şi a
magazinelor de unde poate fi procurat;
 să sublinieze o nevoie, oferind rațiuni de cumpărare,
adică să explice calitățile produsului în momentul
respectiv şi deci necesitatea cumpărării lui.

29
 publicitatea
trebuie să se încadreze şi în
anumite principii, printre care:
 a) decența mesajului publicitar;
 b) lealitatea (loialitatea) față de consumator, ca şi
față de concurență (trebuie evitată concurența
neleală);
 c) veridicitatea reclamei şi publicității, în sensul
prezentării tuturor caracteristicilor produsului,
garanțiile de calitate, termenul de valabilitate,
instrucțiuni de folosire, garanții că nu contravin
reglementărilor interne şi internaționale cu privire
la toxicitate etc.);
 d) să nu imite alte reclame;
 e) să nu denigreze sau să lezeze convingeri,
tradiții încetățenite;
 f) să se respecte dreptul de proprietate al terților
asupra mărcii lor de fabrică şi comerț, designului,
modelului şi etichetei.
30
 Publicitatea îmbracă forme variate, care se pot
clasifica după mai multe criterii.
 a) În funcție de obiect, publicitatea poate fi de
produs şi instituțională.
 Publicitatea de produs – urmăreşte stimularea pieței
pentru produsele şi serviciile oferite şi poate fi:
 de informare, vizând informarea publicului despre
lansarea pe piață a unui nou produs şi poate fi:
 de condiţionare – stimularea interesului pentru o marcă
 comparativă
 de „reamintire” – pentru a menține interesul

 Publicitatea instituțională – îşi propune ca

principal obiectiv acela de a imprima
comportamentului consumatorului o atitudine
favorabilă față de ofertanții (producători ori
unități comerciale) de bunuri şi servicii.
31
 b)După aria teritorială de răspândire a
mesajului, deosebim: publicitate:
 Publicitatea locală
este realizată, de regulă, de unitățile comerciale cu
amănuntul

 Publicitatea națională
rază de acțiune la scară națională (de exemplu, cele
care au ca obiect de comercializare autoturismele sau
unitățile cu profil turistic).
Această formă de publicitate pune accentul pe crearea
cererii de consum şi mai puțin (sau chiar deloc) pe zona
şi magazinul unde poate fi procurat bunul respectiv.
 Publicitatea internațională
 Obiective
 informarea consumatorului extern de export asupra
noilor produse lansate în fabricație, asupra modernizării
unor produse existente;
 informarea asupra intențiilor de export spre alte piețe
sau de intensificare a exportului pe piețele actuale;
 informarea asupra intențiilor de participare la târguri şi
expoziții internaționale etc.

32
 d) După tipul de masaj utilizat,
publicitatea poate fi de natură factuală sau
de natură emoțională.

 Publicitatea factuală – pune accent pe

evidențierea caracteristicilor clare, distinctive
ale produsului.
 Publicitatea emoțională – vizează valorificarea

efectelor ce se pot obține prin stimularea

resorturilor psihologice ale individului, prin
sensibilizarea şi incitarea acestuia.

33
 în elaborarea anunțurilor publicitare trebuie
avute în vedere anumite principii, şi anume:

 accentul se pune pe transmiterea mesajului, nu pe

atragerea atenției;
 mesajul trebuie să fie mai întâi semnificativ şi
apoi original;
 mesajul trebuie mai curând prezentat decât
exprimat verbal;
 în centrul atenției trebuie să se afle produsul şi nu
originalitatea creatorului publicitar.

34
 Ca şi în cazul celorlalte instrumente de comunicare
(vânzarea personală, promovarea vânzărilor,
relațiile publice), mijloacele de realizare a
publicității trebuie planificate sistematic.
 Astfel, desfăşurarea planificării presupune
parcurgerea următoarelor etape:
 1) stabilirea obiectivelor publicitare;
 2) descrierea grupurilor țintă (vizate de publicitate);
 3) dezvoltarea strategiilor de publicitate;
 4) stabilirea bugetului de publicitate;
 5) repartizarea bugetului de publicitate;
 6) profilarea mesajului publicitar;
 7) controlul efectelor publicității.
35
1) Obiectivele publicitare se
formulează pe baza rezultatelor
analizei situației comunicării, care
identifică punctele esențiale tari şi
slabe ale firmei, precum şi şansele
şi riscurile externe ale acesteia
privind comunicarea

36
2) În cadrul unei planificări a grupelor
țintă, trebuie rezolvate trei sarcini
importante:

 a) identificarea grupelor-ţintă
 identificarea persoanelor sau organizațiilor cărora le va fi adresat
mesajul publicitar

 b) descrierea grupelor-ţintă
 obținerea a cât mai multe informații exacte despre diferitele
caracteristici ale beneficiarilor

 c) precizarea accesibilităţii
grupelor-ţintă
 Cunoașterea mijloacelelor mass-media aflate la dispoziție prin care
aceste grupe-țintă pot fi cel mai bine atinse.

37
 3) Conținutul strategiei de publicitate se
orientează după scopurile publicitare,
respectiv după acțiunile de comunicare care
trebuie îndeplinite într-o anumită situație de
către publicitate. Posibile strategii de
publicitate sunt:
 strategia de informare
 strategia de creştere a gradului de cunoaştere
 publicitatea de prezentare sau publicitatea de reamintire
 strategia de delimitare faţă de concurenţă
 evidențierea caracteristicilor de deosebire față de
concurență, cum ar fi performanța produsului sau perioada
de garanție
 strategia luării de contact
 obținerea sprijinului pentru activitățile de producție prin
comerț sau relații oficiale

38
 7)În general, efectele publicității se pot
reduce la diferitele reacții ale indivizilor,
analiza lor având ca scop trei domenii:
 măsurarea reacţiilor momentane, ca efect
publicitar: măsurarea proceselor care activează
persoanele-țintă (atenția, emoția, evaluarea,
acceptarea etc.);
 măsurarea reacţiilor de durată ale gândirii, ca
efect publicitar: măsurarea perimetrului şi
conținutului memoriei durabile (de exemplu,
cunoştințe, interese, intenții de cumpărare,
poziționări etc.);
 măsurarea comportamentului final, ca efect
publicitar: măsurarea comportamentului de
informare, cumpărare, recomandare şi influențare
a grupei-țintă.

39
 Presa
 Folosirea presei în scop
publicitar are o serie
de rațiuni legate de
avantajele acesteia,
şi anume:

 prezintă flexibilitate în privința difuzării teritoriale şi a

momentului de apariție;
 se adresează diferențiat segmentelor de consumatori,
cuprinzând toate categoriile socio-profesionale;
 nu necesită investiții exagerate;
 prezintă mesajul cu suficientă acuratețe etc.

40
41
 Radioul

 În această calitate, radioul prezintă o

serie de avantaje, dintre care mai
importante sunt:
 asigură o bună relație a publicului
ascultător (pe emisiuni, ore de
difuzare etc.);
 presupune costuri relativ scăzute;
 este flexibil în privința alegerii
momentelor de transmisie;
 are o mare mobilitate.

42
 Televiziunea reprezintă cel mai eficient şi
unul din cele mai actuale suporturi
publicitare;

 ea este aptă să folosească

optim un complex de mijloace
de comunicare: imagine, mişcare,
sunet, lumină, text.

 Avantajulacestui gen de comunicare este că

se adresează unei mase foarte eterogene de
auditoriu şi în plus, dă impresia de contact
direct cu posibilitatea unor explicații
convingătoare în funcție de aria geografică
acoperită şi de durata mesajului.
43
 Rețeaua Internet este cel mai nou suport media
pentru publicitate, constituind o adevărată
presă electronică.

 Pentruo organizație, deciziile de transmitere a

mesajelor publicitare prin Internet se bazează
pe o serie de avantaje, cum sunt:

 a) este un mijloc de transmitere a informațiilor extrem

de rapid oriunde în lume;
 b) este un mijloc media care permite deschiderea rapidă
şi eficientă a unor noi piețe;
 c) este o bancă de date gigant care permite accesarea
oricăror informații, în orice moment, din orice loc din
lume şi din orice domeniu.

44
45
 1. Afişul, ca suport publicitar, se adresează marelui public,
date fiind conținutul şi mai ales locurile de amplasare.
 Afişele se pot grupa după mai multe criterii astfel:
 a) după modul de prezentare, se disting:
 afişe normale
 afişe duble
 afişe pretipărite
 afişe realizate pe suporturi metalice, pe sticlă sau emailate.
 b) după modul de expunere, afişele se clasifică în:
 afişe interioare
 afişe exterioare
 c) din punct de vedere al duratei, afişele se pot clasifica
astfel:
 afişe efemere
 afişe de durată

46
 2. Catalogul este un suport publicitar folosit
pentru prezentarea ofertei, fiind de cele mai
multe ori rezultat al colaborării dintre firma
beneficiară şi o agenție de publicitate,
aceasta din urmă ocupându-se de creație şi de
execuție.
 Fără a se face o delimitare
foarte categorică, se constată
existența a trei categorii
distincte de cataloage:
 catalog de prospectare;
 catalog de lucru;
 catalog de prestigiu.

47
 Catalogul de prospectare
 îndeplineşte rol de stand de prezentare, de vitrină,
facilitând considerabil vânzarea produselor.
 Se foloseşte preponderent de către firmele ce fac
comerț prin corespondență.
 Catalogul de lucru
 Se utilizează ca mijloc promoțional la târguri,
tratative şi negocieri, în relațiile dintre producători
şi distribuitori.
 Nu conține prețuri în paginile de prezentare, acesta
nefiind elementul primordial al interesului
potențialului cumpărător.
 Catalogul de prestigiu
 apare sub forma unei ediții de lux şi este editat
pentru a mări prestigiul şi recunoaşterea firmei.
 Se editează sau se oferă cu prilejul unor evenimente
deosebite din viața firmei: aniversări, participări la
târguri etc.

48
 3. Pliantul este un suport tipărit care
presupune cel puțin o pliere, conținând, în
funcție de obiectivele pe care le fixează
firma, imagini şi text în proporții diferite.

49
 Broşura este o
tipăritură
publicitară ce
descrie în detaliu
produsele şi are
scopul de a
prezenta, în
special,
caracteristicile
tehnice ale
acestora.

50
 4. Agendele şi calendarele, ca
suporturi publicitare, au
particularitatea că îndeplinesc
atât un rol publicitar, cât şi
rolul pentru care au fost
concepute în general. Se pot
folosi în scop promoțional
pentru toate produsele şi
serviciile, de către toate
firmele, indiferent de profil.
Conțin, în general, imagine şi
text; imaginea poate fi a
produsului sau se poate
prezenta doar marca însoțită
de altă imagine.

51
 VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE ȘI PENTRU
PARTICIPARE!

52