COMUNICARE

Modul introductiv
Premisele comunicării
Orice
comportament
ascunde o forma
de comunicare:
este imposibil să
nu se comunice
 COMUNICARE
 Definitie:
Comunicarea (verbală, non-verbală sau
scrisă) este un proces care implică
transmiterea şi receptarea unui mesaj în
anumite condiţii.
Pentru a face comunicarea cât mai
eficientă, trebuie ca înainte de a transmite
mesajul să reflectăm asupra unui număr de
şase întrebări:
 1) DE CE? (scop)

 De ce comunic?
 Care este adevăratul motiv pentru care scriu,
vorbesc sau mă comport într-un anume fel?
 Ce urmăresc să realizez? O schimbare de
atitudine? O schimbare de opinie?
 Care este scopul? Să informez? Să conving?
Să influenţez? Să educ? Să exprim acordul
sau dezacordul? Să distrez?
 2) CINE? (receptor)

 Cui mă adresez de fapt?

 Despre ce fel de persoană este vorba?
Personalitate? Educaţie? Vârstă? Statut?
 Cum este cel mai probabil că va reacţiona la
mesajul meu?
 Ce ştie deja despre subiectul mesajului meu?
Foarte mult? Nu mult? Nimic? Mai puţin / mai
mult decât ştiu eu?
 3). UNDE? (locul)

 Unde va fi receptorul când primeşte mesajul

meu? În biroul său, unde are la îndemână
materiale legate de problemă? Sau izolat de
problemă astfel încât va trebui să-i amintesc în
linii mari despre ce este vorba?
 4)CAND? (contextul)
 În ce fază a problemei apare mesajul meu?
Răspunzând uneia dintre preocupările sale? Sau aude
pentru prima dată despre această temă/ subiect?
 Care este relaţia mea cu receptorul mesajului? Poate fi
mesajul meu obiect de controversă între noi? Este
atmosfera încordată sau cordială?
 Răspunsurile la aceste întrebări vă vor clarifica poziţia înainte de
întrebarea
 ”Ce vreau să spun?”
 5).- CE?(subiect)

  Ce doresc eu de fapt să spun?

  Ce trebuie să spun?
  Ce trebuie el să ştie?
  Ce informaţii pot omite?
  Ce informaţii pot include spre a fi:
 - clar - civilizat - corect
 - concis - constructiv - complet
 ( cei 6 ”C” ai comunicării eficiente)
 6) CUM?(ton şi stil)

 Cum îmi voi comunica mesajul? În cuvinte? În

imagini? În ambele? În ce cuvinte? Cu ajutorul
căror imagini?
 Ce mijloc de comunicare ar fi cel mai potrivit?
Scris sau vorbit ? O scrisoare sau o discuţie /
întrevedere personală? Un raport sau o
prezentare verbală? Un memo sau o
convorbire telefonică?
 6) CUM?(ton şi stil)

 Cum trebuie să-mi organizez ideile? Folosind

metoda deductivă (să încep cu ideea principală
şi să continui apoi cu
explicaţii/exemple/ilustrări)? Sau pe cea
inductivă (să încep cu
explicaţiile/exemple/ilustrările pentru a ajunge
la final la ideea pe care doresc s-o transmit?
 6) CUM?(ton şi stil)

 Cum voi realiza rezultatul dorit? Ce ton trebuie

să adopt pentru a-mi atinge scopul? Ce cuvinte
trebuie să folosesc/evit pentru a crea tonul
adecvat?
Comunicarea e un fenomen
foarte dispersiv
Ceea ce gândim
reprezintă 1OO% din
ceea ce dorim să
comunicăm
Ne exprimăm gândurile
în proporţie de 80%
Interlocutorul ne
recepţionează în
proporţie de 60%
Înţelege efectiv 40%

Îşi aminteşte 20%

Acceptă 5%

Aplică 2%
BARIERE IN CALEA COMUNICARII

 Diferente de perceptie
 Concluzii grabite
 Stereotipii - Invatand permanent din
experientele proprii, vom intampina riscul de a
trata diferite persoane ca si cand ar fi una
singura: ”Daca am cunoscut un inginer (sau
student, maistru, vinzator, negustor de masini
etc,)” i-am cunoscut pe toti.”
BARIERE IN CALEA COMUNICARII

 Lipsa de cunoastere ( cati recunosc? )

 Lipsa de interes
 Dificultati in exprimare
 Emotii
 Personalitatea
 COMUNICARE

 Carley Penning - I.H.S. Rotterdam:

“ Iubesc la nebunie comunicarea
ca nu functioneaza tocmai cand iti
este lumea mai draga!
Uite doar un motiv pentru care
am sa o studiez poate toata viata.”
NEGOCIERE
Ce este negocierea?
 Negocierea este o cale de a rezolva conflictele şi
diferenţele, printr-o comunicare directă
 Negocierea este un proces de comunicare
structurat, prin care părţile rezolvă diferenţele şi
conflictele care există între ele, încercând să
găsească soluţii acceptate de toţi cei implicaţi!
 Are loc oriunde există diferende de conciliat,
interese de împăcat, oameni de convins şi scopuri
de atins.

Viata poate fi privită ca o negociere

continua!
Elemente cheie ale negocierii
 Actorii negocierii şi posibilele roluri jucate de
aceştia: (cel puţin) două părţi care doresc să
rezolve diferenţele şi conflictele dintre ei.
 Variante de epilog sau rezultatul negocierii: o
soluţie identificată de către părţile implicate ca fiind
acceptabilă.
 Scenariu, care este în permanenţă scris şi rescris
chiar de către actori: un proces de comunicare
structurat, în care părţile discută în mod voluntar
despre opţiunile lor, în încercarea de a clarifica
diferenţele care există între ei.
 Actorii negocierii
 Persoana care este cu dumneavoastră la
masa negocierii o vom numi oponent pentru
a evita termenii :
- duşman nepotrivit pentru o abordare de tip
câştig-câştig
- partener – considerat prea idealist
 Stiluri de negociere
Stilul SENZITIV
Stilul EXUBERANT
Stilul PRACTIC
Stilul RAŢIONAL

Care este stilul dvs. dominant de negociere

sau al oponentului dvs.? (test autoevaluare)
Caracteristici stiluri de negociere
Stilul SENZITIV

persoane orientate spre oameni

au nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie
vor sa-si exprime punctul de vedere când este vorba
de decizii care-i afectează
caută siguranţă la locul de muncă şi nu le place să îşi
asume riscuri
nu sunt capabili să delege rezolvarea problemei
 nu le place să vorbească în public
Stilul SENZITIV
Vor avea succes daca:
vor deveni mai asertivi
se vor concentra mai mult pe ceea ce au de rezolvat
vor învăţa să ia decizii în baza analizei faptelor şi nu a unor
judecăţi subiective
Pentru a negocia cu senzitivii:
identificaţi obiectivul pe care aceştia îl au
încercaţi să fiţi mai puţin formal şi mai apropiat de ei
fiţi relaxat şi arătaţi că sunteţi interesat de persoana lor
ţineţi seama că atunci când sunt stresaţi, sunt adeseori docili,
pasivi, dar indecişi.

Au cele mai multe conflicte cu cei ce aparţin stilului practic

Caracteristici stiluri de negociere
 Stilul EXUBERANT
 persoane, oameni entuziaşti
 le place să fie admiraţi, să vorbească în public
 pot fi impulsivi şi adeseori iau deciziile pe loc
 sunt persoane foarte convingătoare şi optimiste
 sunt foarte creativi, au idei foarte bune, numai că
au probleme în a le duce până la capăt
 sunt foarte interesati de idee, dar mai târziu, au
tendinţa să-şi piardă interesul
 când sunt stresaţi, exuberanţii încearcă să
schimbe subiectul
 Stilul EXUBERANT

Vor avea succes daca:

 îşi vor domoli puţin ritmul şi entuziasmul.
Pentru a negocia cu exuberanţii:
 înţelegeţi nevoia lor de a fi recunoscuţi
 încercaţi să le treziţi mai întâi interesul asupra
proiectului, ideii, problemei
 fiţi pregătiţi pentru o reacţie imediată
 ţineţi seama că nu le place rutina, prefera o
conversaţie care se poartă în ritm rapid .

Au cele mai multe conflicte cu cei din stilul

raţional.
Caracteristici stiluri de negociere
 Stilul PRACTIC
 persoane pragmatice, hotărâte, orientate spre
rezultat, competitive şi competente
 atacă şi le place să vadă lucrurile rezolvate
 tind să fie excelenţi în rezolvarea problemelor,
fiind şi cei care îşi asumă riscul cel mai mare
 pot să fie aroganţi, dominanţi, să le lipsească
încrederea în ceilalţi şi să acţioneze fără să
gândească
 pot să fie şi foarte direcţi şi dictatoriali şi nu
foarte buni ascultători
 persoane care preţuiesc foarte mult timpul lor.
 Stilul PRACTIC

Vor avea succes daca:

 vor ajunge să comunice mai bine, concentrându-se să
devină mai buni ascultatori
 vor reuşi să se stapânească şi să încerce să permită şi
celorlaţi să participe în procesul de negociere
 vor deveni mai deschişi şi mai interesaţi de dezvoltarea
relaţiilor.
Pentru a negocia cu cei din stilul practic:
 treceţi la subiect cât mai repede, nu pierdeţi vremea,
evitaţi să vă pierdeţi în detalii
 aşteptaţi-vă la decizii rapide, bazate pe logică şi fapte

Au cele mai multe conflicte cu cei din stilul senzitiv.

Caracteristici stiluri de negociere
 Stilul RAŢIONAL

 sunt persoane foarte înţelepte

 se gândesc cel mai mult la detalii
 pot să ia deciziile foarte încet, pentru că ei
caută întoteauna răspunsul perfect
 impun regulile şi cei care prevăd cum se vor
întâmpla lucrurile
 sunt deliberativi, conservatori, obiectivi şi
analitici
 raţionalii evită să îşi asume riscuri
 sunt indecişi, mult prea serioşi şi uneori rigizi.
 Stilul RAŢIONAL

Vor avea succes daca:

 îşi vor îmbunătăţi comunicarea cu alţii încercând să se
mişte mai repede
 vor evita să se piardă în detalii fără sfârşit
 îşi vor asuma mai multe riscuri, vor înfrunta conflictele
(nu prin evitare) şi vor arăta că sunt interesaţi de ceilalţi
Pentru a negocia cu raţionalii:
 urmaţi o abordare structurată pas cu pas, încercând să îi
convingeţi de punctul dumneavoastră de vedere
 daţi-le timp pentru a verifica datele şi a reflecta asupra lor
 ţineţi minte că aceştia sunt motivaţi de acurateţea
datelor, de logică.

Au cele mai multe conflicte cu cei ce aparţin stilului

exuberant.
Modalităţi de negociere

 NEGOCIERE CONCILIANTA

 NEGOCIERE INFLEXIBILA

 NEGOCIERE PRINCIPIALA
NEGOCIEREA CONCILIANTA

 constă în clarificarea problemelor pe

baza caracteristicilor lor şi nu prin
tratative; se caută profitul ambelor părţi,
acolo unde interesele diverg - rezultatul
să se bazeze pe criterii echitabile;
 este intransigentă faţă de criterii;
 este maleabilă cu oamenii.
NEGOCIEREA INFLEXIBILA

 Se neglijează interesul părţii oponente

 Se menţine poziţia iniţială neacceptând nici
un fel de compromis
 Astfel de negocieri tind să dăuneze relaţiilor
 Negociatorul nu are competenta de a admite
compromisuri , nu are putere de decizie, are
limite de discutie rigide
NEGOCIEREA PRINCIPIALA

Constă în clarificarea problemelor pe baza

caracteristicilor lor şi nu prin nişte tratativve care
seamănă mai degrabă cu o târguiala între cele două
părţi.
Se caută pe cât posibil profitul ambelor părţi, iar acolo
unde interesele diverg, trebuie ca rezultatul să se bazeze
pe nişte criterii echitabile independente de voinţa
oricăreia dintre părţi.
Este intransigentă faţă de criterii şi maleabilă cu oamenii.
NEGOCIEREA PRINCIPIALA
1. PROBLEMA
* nu va disputati pozitiile;
2. OAMENII
* nu confundati oamenii cu problema pusa in discutie.
3. INTERESELE
* concentrati-va asupra intereselor, nu asupra pozitiilor.
4. OPTIUNILE
* ganditi-va la diferite alternative inainte de a lua o decizie.
5. CRITERIILE
* insistati ca rezultatele sa se bazeze pe criterii obiective
REZULTATUL NEGOCIERII

Sunt trei tipuri de rezultate în procesul negocierii:

câştig-pierdere,
pierdere-pierdere şi
câştig-câştig.

Rezultatul care ne dă cea mai mare satisfacţie

este, fără îndoială, câştig-câştig.
Câştig-Pierdere
Posibilităţi:
O parte, care este cea puternică, câştigă
impunându-şi decizia în faţa celeilalte părţi
care pierde
O parte decide în mod voluntar să renunţe
O parte externă decide (în baza legii sau al
altui criteriu) cine ar trebui să câştige şi cine ar
trebui să piardă
Cei care demarează negocierea de pe pozitii
inflexibile, limitează variantele de rezultat şi se
îndreaptă spre un rezultat de câştig-pierdere.
Cei care nu ştiu ceea ce vor, nu au încredere în
forţele proprii sau le pasă mai mult de nevoile
celeilalte persoane se îndreaptă, de asemenea,
spre un rezultat de câştig-pierdere.
Pierdere-Pierdere

Posibilităţi:
Ambele părţi evită conflictul
Părţile decid să ajungă la un compromis
Părţile distrug elementul care a creat disputa

De multe ori, o serie de compromisuri lasă ambele părţi cu

mult mai puţin decât ceea ce şi-au dorit iniţial, şi, în timp,
frustrările se pot acumula.
Compromisurile ar putea fi considerate ca soluţii provizorii
către un viitor rezultat de câştig-câştig.
Câştig-Câştig

Posibilităţi:
Părţile caută noi soluţii, îşi redefinesc
scopurile prin negociere şi dialog
Părţile decid să se foloseasca impreuna de
elementul care a creat disputa
Părţile constata ca isi doresc lucruri diferite
din elementul care a creat disputa

Rezultatul câştig-câştig este cel mai bun, deoarece

se termină cu o soluţie care satisface ambele părţi,
oferind fiecarei părţi şansa de a-şi realiza interesul
real, fără a avea senzaţia că acesta a fost ştirbit!
Câştig-Câştig devine posibil atunci când înţelegeţi
diferenţele dintre dumneavoastră şi oponentul
dumneavoastră: nevoi diferite, percepţii diferite,
resurse diferite şi presiuni diferite. Din cauza acestor
diferenţe, dumneavoastră şi oponentul
dumneavoastră aveţi tendinţa de a atribui, în mod
diferit, valoare fiecăruia din aceste interese: în
procesul de negociere, cedaţi asupra problemelor
care sunt mai puţin importante pentru dumneavoastră,
dar care sunt foarte importante pentru oponentul
dumneavoastră, în timp ce celălalt cedează la
aspectele care sunt de mare importanţă pentru
dumneavoastră, dar care nu sunt importante pentru el
sau îl costă foarte puţin.
Este crucial să poţi construi o atmosferă de respect reciproc, bazat
pe o comunicare clară. Asta nu înseamnă că eşti de acord cu tot
ceea oponentul tău va cere, va dori sau va pretinde.
Oponentul dvs. doreşte în general:
 Să se simtă bine si respectat
 Să nu se simtă intimidat
 Să fie tratat politicos şi, mai ales, să fie ascultat
 Să se facă plăcut
 Să-i fie recunoscute abilităţile şi eforturile sale
 Să ştie şi să înţeleagă mai mult printr-o comunicare clară
 Să parcurgă procesul de negociere fără un efort prea mare
 Să obţină o alianţă de durată
 Bani, bunuri şi servicii.
Pentru o comunicare bună de ambele părţi, ar trebui
să:

Încercaţi să fiţi deschis

Parafrazaţi ceea ce credeţi că aţi auzit şi ceea ce
credeţi că ei au auzit de la dumneavoastră

Încercaţi să vorbiţi în aşa fel încât să vă faceţi

ascultaţi şi ascultaţi astfel încât să arătaţi
celorlaţi că sunt ascultaţi.
 Dilema abordarii negocierii
Cum trebuie abordata negocierea:
-dur, pentru a obţine ceea ce se doreste (riscând să se
compromită însă relaţia cu celălalt negociator)
-blând, pentru a rămâne prieteni (dar riscând să se piardă
controlul asupra substanţei problemei).

 Negociatori Blanzi  Negociatori Duri

 Vorbesc întotdeauna
 Relaţia mai presus de substanţa
negocierii
 Deschid cu o poziţie rezonabilă
 Fac concesii cu generozitate, de
dragul relaţiei
 Sunt gata să renunţe de dragul
unui acord
 Tipul de ofertă “Vom face”
 Nu vorbesc decât dacă.....
 Substanţa mai presus de relaţie
 Deschid cu o poziţie extremă
 Fac cu greu concesii, doar în
situaţii extreme
 Insistă să câştige
 Tipul de ameninţare „Nu vom
face”
 Ce se întâmplă când doi negociatori bânzi se întâlnesc?
 Doi negociatori blânzi pot ajunge la un acord destul de
repede. Sunt atât de dornici să spună DA unul altuia, încât
nu mai analizează problema în întregime.
 Ce se întâmplă când un negociator blând întâlneşte un
negociator dur?
 Negociatorul dur câştigă cu destulă uşurinţă. Dar nu pentru
mult timp.
 Negociatorii blînzi nu păstrează acceaşi atitudine în situaţia
în care un negociator dur profită de situaţie.
 Ce se întâmplă când se întâlnesc doi negociatori duri?
 Se declanşează un război! Şi amândoi pierd.
 Abordarea blândă este corectă în
anumite privinţe:
 Este bine să fii comunicativ– trebuie să
vorbim, pentru a creşte posibilităţile unui
acord.
 Relaţia este importantă – dacă nu eşti
capabil să dezvolţi o relaţie bună, nu mai
poţi negocia cu acea persoană niciodată.
 Este important să fii rezonabil, deoarece
oamenii apreciază raţiunea şi logica.
 Flexibilitatea este importantă în orice
negociere şi cineva trebuie să ofere ceva la
masa negocierii.
 Abordarea dură are si ea părţile sale
bune:
 Este bine să pleci uneori de la masa
negocierii – întotdeauna ar trebui să poţi
pleca de la acele acorduri care nu sut bune
pentru tine.
 Substanţa negocierii este importantă -
trebuie să îţi pese de ceea ce negociezi,
altfel nu îţi vei atinge scopurile
 Este important să îţi aperi poziţia în cadrul
unei negocieri – câteodată este bine să fii
ferm şi adesea este înţelept să nu laşi să-ţi
fie descoperite limitele.
 Caracteristicile unui acord bun

 Înţelept: satisface interesele părţilor, pe termen lung

 Eficient: ca proces, ia mai puţin timp, însemnând şi
un efort mai mic pentru a-l atinge
 Îmbunătăţeşte sau cel puţin nu dăunează relaţiei
COMUNICAREA ÎNTRE ADMINISTRAŢIA
PUBLICĂ
ŞI CETĂŢENI

Comunicarea interpersonală în
administraţia publică
Una dintre dificultăţile derulării unui proces de
comunicare eficient este generată de
disonanţa cognitivă. Aceasta presupune
selectarea surselor de informare în
conformitate cu propriile convingeri ale
entitaţilor implicate în transmiterea sau
receptarea mesajului comunicat.
Comunicarea între funcţionarul public şi
cetăţean

În procesul comunicării, relaţia funcţionar public-cetăţeni

constituie substanţă a actului de administraţie
publică.Unităţile comunicaţionale, respectiv funcţionarul
public (ca emiţător) şi cetăţeanul (ca receptor de mesaje) au
obiective clare: emiţătorul îşi propune să informeze, să
convingă, să îndrume, să capteze interesul, să fie eficient, iar
receptorul se va strădui să fie atent, să înţeleagă, să reţină.
Comunicarea publică

 Comunicarea publică reprezintă forma de comunicare ce

însoţeşte activitatea instituţiilor publice în vederea
satisfacerii interesului general. Mesajele transmise cuprind
informaţii de utilitate publică. Astfel comunicarea publică
trebuie să facă cunoscute cetăţenilor existenţa
oraganizaţiilor din sectorul public, modul de funcţionare şi
atribuţiile acestora, legalitatea şi oportunitatea deciziilor
adoptate. Totodată, prin comunicarea publică se urmăreşte
cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor populaţiei pentru ca
instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care le deţin, să
vină în întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes
general
 STUDIU DE CAZ ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR
PUBLICE BECHET
COMUNICAREA INTERINSTITUŢIONALĂ ŞI
INTRAINSTITUŢIONALĂ

 Administraţia publică este un organism social ce

funcţionează în baza unor relaţii de natură
organizatorică care îi permit atât interacţiunea cu
mediul social în care coexistă, cât şi stabilitatea sa
ca sistem.
 Relaţiile organizatorice sunt alcătuite din
ansamblul legăturilor care se stabilesc între
componentele structurii administraţiei publice,
instituite prin reglementări oficiale.
STUDIU DE CAZ ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR
PUBLICE BECHET
COMUNICAREA INTERINSTITUŢIONALĂ ŞI
INTRAINSTITUŢIONALĂ

 După apartenenţa lor, relaţiile organizatorice pot fi:

  interne – se stabilesc între autorităţi şi în cadrul
structurilor organizatorice ale instituţiilor administrative;
  externe – se întâlnesc între autoritatea executivă şi alte
autorităţi ale statului, cele legislative sau judecătoreşti; se
bazează pe principiul separării puterilor în stat, fapt ce
exclude subordonarea.
STUDIU DE CAZ ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR
PUBLICE BECHET
COMUNICAREA INTERINSTITUŢIONALĂ ŞI
INTRAINSTITUŢIONALĂ

 După conţinutul lor, relaţiile organizatorice pot fi:

  de autoritate – urmare a unor acte normative, care pot fi, la rândul lor
ierarhice, funcţionale etc.;
 – relaţiile ierarhice sunt instituite între organele administraţiei publice centrale şi
locale, între autorităţi situate pe niveluri ierarhice diferite (ex. relaţiile dintre
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene şi Administraţia Finanţelor
Publice comunale/orăşeneşti);
 – relaţiile funcţionale rezultă din exercitarea autorităţii funcţionale de care
dispun structurile administrative şi se stabilesc între structuri organizatorice care
desfăşoară activităţi în domenii similare ce concură la realizarea unor servicii
publice în vederea satisfacerii interesului general;
  de cooperare – se stabilesc între posturile situate pe acelaşi nivel
 ierarhic, dar în compartimente diferite, ca urmare a necesităţii de realizare în
comun a unor sarcini sau acţiuni complexe;
Relaţiile de autoritate

 Administraţia finaţelor publice orăşenească este unitatea

fisacală, teritorială la nivel de oraş subordonată directorului
executiv, prin care se realizează atribuţiile Direcţiei generale
a finanţelor publice.
 În aceste sens, administraţia finanţelor publice
orăşenească are următoare structură organizatorică: şef
administraţie orăşenească, serviciul administrarea veniturilor
statului, serviciul trezorerie şi contabilitate publică,
compartimentul control fiscal persoane fizice,
compartimentul servicii interne.
Relaţiile de autoritate
 Se pot enumera câteva din atribuţiile administraţiei finanţelor publice
orăşenească ce vizează comunicarea interinstituţională în raport cu
autorităţi sau instituţii publice:
  administraţia finaţelor publice orăşenească se subordonează
metodologic conducerii direcţiilr şi serviciilor independente din cadrul
Direcţiei generale a finanţelor publiceinclusiv directorului executiv in
limita competenţelor stabilite,
  întocmeşte şi prezintă periodic conducerii Direcţiei
Generale a Finaţelor Publice situaţiile statistice, contabile şi rapoartele de
analiză, prevăzute în actele normative,
  a masuri pentru elaborarea lucrărilor de sinteză şi analiză pe
care le înaintează operativ şi periodic la Direcţia judeţeană de Trezorerie,
Serviciul de administrare a veniturilor
statului transmite direcţiei finanţelor

 publice judeţene informarea privind acordarea şi realizarea înlesnirilor

de plată pentru debitorii înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe,
 transmite direcţiei generale a finanţelor publice, împreună cu
propunerile de soluţionare, cererile debitorilor persoane juridice,
 solicită organelor competente din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor să nu permită ieşirea din ţară a străinilor care sunt urmăriţi
pentru creanţe aşe bugetului de stat exigibile a căror executare nu este
garantată,
 solicită, cu aprobarea direcţiei generale a finanţelor publice judeţene,
instanţelor judecătoreşti competente, începerea procedurii de
reorganizare judiciară şi a falimentului pentru creanţele bugetului de stat
faţă de comercianţi persoane fizice şi societăţi comerciale,
Relaţiile de cooperare

  şeful administraţiei finanţelor publice orăşeneşti solicită

sprijinul şi colaborează cu autorităţii abilitate în organizarea
acţiunilor de combatere a evaţiunii fiscale şi îndeplinirea
atribuţiilor privind urmărirea silită în temeiul titlurilor executorii,
 colaborează cu organele Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Oficiul Registrului Comerţului, Ministerul Justiţiei şi
alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, în vederea
realizării creanţelor bugetului de stat,
 colaborează cu organele de control fiscal pentru culegerea de
informaţii supimentare referitoare la conturile bancare ale
debitorilor, etc,
Compartimentul serivicii interne
 colaborează cu specialiştii Direcţiei
 generale a finanţelor publice în vederea instalării,
punerii în funcţiune, exploatării şi întreţinerii
aplicaţiilor în cele mai bune condiţii, precum şi a
înţelegerii cât mai bune a cerinţelor utilizatorilor,
  asigură pregătirea profesională de
specialitate în colaborare cu Direcţia generală a
finanţelor publice
Relaţii de reprezentare

  şeful administraţiei finanţelor publice orăşeneşti Bechet stabileşte

înlocuitorul de drept, care reprezintă în lipsa sa unitatea în raporturile cu
Direcţia generală şi cu terţii şi exercită atribuţiile prevăzute în
regulament pentru şeful de unitate fiscală
  reprezintă instituţia în relaţiile cu contribuabili, sub diverse forme:
corespondenţă scrisă, telefon, mijloace electronice de comunicare, ghişee
deschise publicului, etc,
  şefii compartimentelor de muncă, în limitele competenţelor stabilite de
directorul unităţii, reprezintă compartimentul pe care îl conduc, îi
îndrumă în relaţiile cu alte compartimente de specialitate din aparatul
propriu sau cu agenţii economici, instituţii publice şi persoane fizice
Relaţii de control
  organizează şi execută controlul respectării reglementărilor legale
privind calcularea, evidenţa şi vărsarea impozitelor, taxelor şi altor
venituri bugetare datorate de persoane fizice, potrivit legii şi
competenţelor stabilite,
  verifică periodic, conform legii, contribuabilii înscrişi îmn evidenţa
separată şi urmăreşte insolvabilitatea acestora în cadrul termenului de
prescripţie
  verifică periodic persoanele fizice, persoanele fizice autorizate,
asociaţile familiale şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi
independente producătoare de venituri, asupra sincerităţii declaraţiei de
impunere şi a modificărilor intervenite, aflate în evidenţa fiscală
  verifică modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actele
de control întocmite sau a celor transmise după efectuarea controlului,
Relaţii de prestării servicii

  Serviciul administrarea veniturilor statului în raportul cu

contribuabilii
  transmite înştiinţări contribuabililor care nu au
depus declaraţii sau ale căror declaraţii conţin erori,
  asigura verificarea gestionară a agenţilor fiscali
care efectuează încasări de impozite şi taxe,
  primeşte şi înregistrează cererile persoanelor
juridice prin care se solicită compensarea şi restituirea, după
caz, a sumelor plătite în plus faţăde obligaţiile datorate
bugetului de stat sau a sumelor de rambursat,
CASTIGURI
 Autorităţi
 imagine favorabilă
 stabilirea priorităţilor
 cunoaşterea aşteptărilor cetăţenilor
 implică personal calificat care nu doreşte să acceadă la o
funcţie publică la care poate fi atras
 ajută la evaluarea succesului programelor promovate
CASTIGURI
Cetăţeni
 încredere în deciziile autorităţii
 crearea sentimentului de apartenenţă la comunitate şi
realizările ei
 au ocazia de a-şi exprima punctul de vedere care nu ar fi
astfel auzit
 siguranţa că banii publici sunt cheltuiţi în beneficiul
comunităţii
 cunoştinţe noi
CONCLUZII
Comunicarea îşi propune să conducă la îndeplinirea intenţiilor unui individ
prin interacţiune cu alţii. În general, se consideră că un manager (fiind
vorba de comunicare organizaţională) este un comunicator de succes
dacă:
 1. oamenii simt că au primit suficiente informaţii de la el. Acest lucru
înseamnă de obicei că subalternii înţeleg ce se întâmplă în instituţie şi în
echipa/unitatea în care lucrează, mai ales aspectele legate de locurile lor
de muncă;
 2. oamenii simt că mesajele şi informaţiile pe care le primesc sunt clare
şi precise;
 3. oamenii simt că managerul îi ascultă şi înţelege ce vor să spună.