Leadership și management

Tema:
Comunicare si leadership
Strategii de ascultare si Facilitarea comunicării eficiente

1. Strategii de ascultare în funcţie de situaţie, ocazie, subiectul în cauză, vorbitor.

 2. Facilitarea comunicării eficiente prin: acceptarea de opinii diferite, încurajarea
discuţiei, asigurarea posibilităţii de exprimare, oferirea feed-back-ului,stimularea
creativităţii, încadrarea în timp, viteza vorbirii, adaptarea comunicării la nivelul de
înţelegere al auditorului, folosirea unui suport specific, transmiterea eficientă a
informațiilor, adaptarea comunicării la contextul multicultural.
•Surse de informaţii: informaţii interne şi externe, documente medicale, discuţii, statistici,
documentaţie specifică.
•Selectarea informaţiilor
•Condiţionări ale sursei de comunicare
•Identificarea disfuncţiilor şi perturbaţiilor de mesaj
•Defazaje între intenţiile sursei şi aşteptările receptorului
•Strategii privind mediul şi canalele de comunicare
(orală şi scrisă)
•Exprimarea propriilor opinii referitoare la informaţiile culese: conversaţie, dialog, monolog
argumentativ, dezbatere, prezentare de caz, joc de rol etc.

1. 1. COMUNICAREA EFICIENTA (cadru conceptual)

2. 2. MOTTO: "Omul este singura fiinţă creatoare, deoarece este singura fiinţă care a izbutit
să-şi folosească gura nu numai pentru a consuma natura, ci şi pentru a comunica idei,
depăşind vederea prezentului cu ajutorul vorbirii despre viitor" (Henry Wold).
3. 3. Co – Co – Co ! Comunicare Colaborare Coordonare Arhitectura celor “3 CO”
4. 4. Definirea conceptului “comunicare” ν “Comunicarea este trimiterea şi primirea
mesajului de la o persoană la alta”. Ston Decoven ν “Comunicarea este procesul
împărtăşirii cu o altă persoană sau cu alte persoane a cunoştinţelor, intereselor,
atitudinilor, opiniilor, sentimentelor şi ideilor”. Larry A. Samvar, Jack Milts
5. 5. Definirea conceptului “comunicare” “Comunicarea este un proces, de regulă,
intenţionat de transfer de informaţie şi înţelesuri între indivizi, grupuri, niveluri sau
subcomponente organizaţionale şi organizaţii în întregul lor”. Şerban Iosifescu
6. 6. ν Comunicare intrapersonală ν Comunicare interpersonală ν Comunicare în grupuri
mici ν Comunicare publică ν Comunicarea în masă Comunicarea relaţională
7. 7. ν Comunicare pe orizontală ν Comunicare pe verticală Modalităţi de comunicare
8. 8. 3 STILURI DE COMUNICARE ν Stilul pasiv („laissez-faire“, permisiv): evită
confruntările, conflictele, îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără a ţine însă cont
de drepturile sau dorinţele sale personale. ν O astfel de persoană nu face cereri, nu
solicită ceva anume, nu se implică în cîştigarea unor drepturi personale sau în apărarea
unor opinii. ν Această persoană se simte rănită, frustrată, iritată, fără însă a încerca să-şi
exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi. ν Lasă întreaga libertate de decizie şi acţiune pe
seama altora; ν Se remarcă prin „roluri“ pasive, prin diferenţă ori minimalizarea
fenomenelor semnificative în procesul de activitate; ν Stilul pasiv evită problema, ignoră
drepturile proprii, lasă pe ceilalţi să aleagă în locul său, vede drepturile celorlalţi ca fiind
mai importante.
9. 9. 3 STILURI DE COMUNICARE ν Stilul agresiv (autoritaritarist): blamează şi îi acuză
pe ceilalţi, încalcă regulile impuse de autorităţi (părinţi, profesori, poliţie) este insensibil
la sentimentele celorlalţi, nu-şi respectă colegii, consideră că au întotdeauna dreptate,
rezolvă problemele prin violenţă, consideră că cei din jurul său sunt adesea nedrepţi cu el,
este sarcastic şi utilizează adesea critica în comunicare, este ostil şi furios; ν Se menţine
la o anumită distanţă de grup; ν Generează tensiuni, agresivitate, stres; ν Stilul agresiv
atacă problema, îşi susţine drepturile fără a ţine cont de drepturile celorlalţi, aleg
activitatea lor şi pe a celorlalţi, consideră că drepturile lor sunt mai importante decât ale
celorlalţi.
10. 10. 3 STILURI DE COMUNICARE ν Stilul asertiv (democratic): exprimă emoţiile şi
convingerile fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi, comunică direct, deschis şi onest
 cîştigînd respectul prietenilor şi colegilor, are capacitatea de a iniţia, menţine şi încheia o
conversaţie în mod plăcut, exprimă emoţiile negative fără a se simţi stînjenit sau a-l ataca
pe celălalt, are abilitatea de a solicita sau a refuza cereri, îşi exprimă emoţiile pozitive,
face şi acceptă complimente, spune „NU” fără să se simtă vinovat sau jenat, face faţă
presiunii grupului şi îşi exprimă deschis opiniile personale, îşi recunoaşte
responsabilităţile faţă de ceilalţi; ν Conducătorul asertiv prezintă criteriile comune de
apreciere, de lăudare, de criticare pe care le respectă în comun cu colegii; ν El se
comportă, într-un fel, ca un membru al grupului; ν Stilul asertiv discută problema, îşi
susţine drepturile, au încredere în ei, recunosc şi drepturile lor şi ale celorlalţi.
11. 11. Comunicarea include: θ Arta de a vorbi; θ Arta de a scrie; θ Arta de a tăcea; θ Arta de
a asculta; θ Arta de a acţiona.
12. 12. Activităţi verbale Există 4 tipuri de activitate verbală: 1. ASCULTAREA – 45 % 2.
VORBIREA – 30 % 3. SCRISUL – 9 % 4. CITITUL – 16 %
13. 13. ASCULTAREA – 45 % ν PASIVĂ: persoana vorbeşte, dar nu ştie dacă este
ascultată. ν ACTIVĂ (eficientă): persoana este încurajată să vorbească.
14. 14. ASCULTAREA – 45 % „Cel mai bun vorbitor este un bun ascultător” Larry King.
15. 15. 10 sfaturi pentru o ascultare eficientă ν Încetează să vorbeşti – nu poţi asculta în timp
ce vorbeşti. ν Uşurează situaţia vorbitorului – ajută-l să se simtă liber să vorbească. ν
Arată vorbitorului că vrei să-l asculţi – privirea şi comportamentul să denote interesul; nu
citi notiţele, corespondenţa sau ziarul în timp ce vorbeşte cineva; ascultă pentru a
înţelege, nu pentru a te opune. ν Renunţă la gesturi care distrag atenţia – nu mîzgăli, nu
bate „darabana” cu degetele, nu umbla cu hîrtii. ν Pune-te în situaţia vorbitorului –
încearcă să vezi din punctul lui de vedere. ν Fii răbdător – acordă destul timp, încearcă să
nu întrerupi, evită să pleci în timp ce altul vorbeşte. ν Nu te înfuria – furia poate duce la
interpretări greşite. ν Nu fi dur în dispute şi critici şi nu te impune ca atotcunoscător –
această poziţie îi face pe oameni mai defensivi, tăcuţi sau furioşi. ν Pune întrebări – acest
fapt îl încurajează pe vorbitor, îi arată că îl asculţi, că poţi şi vrei să-l ajuţi să-şi dezvolte /
încheie demonstraţia. ν Încetează să vorbeşti – primul şi ultimul sfat, deoarece celelalte
depind de acesta.
16. 16. Vorbirea/limbajul – 30 % Limbajul nu este doar vorbirea. Analizînd fenomenul
comunicării trebuie să evidenţiem cele şase componente/elemente ale sale, toate necesare
pentru a exista o comunicare reală: emiţătorul, receptorul, mesajul, canalul de
transmitere, codul şi feedback- ul (conexiunea inversă).
17. 17. Elementele sistemului funcţional al comunicării depline 1. Emiţătorul (sursa) 2.
Mesajul (codarea) 3. Canalele de transmitere/comunicare 4. Receptorul (destinatarul) 5.
Decodarea/discifrarea (interpretarea/contextul) 6. Feedback-ul/conexiunea inversă
18. 18. Elementele sistemului funcţional al comunicării depline
19. 19. Elementele sistemului funcţional al comunicării depline
20. 20. Foloseşte-ţi toate simţurile! Pentru a comunica eficient, foloseşte-ţi toate simţurile! ν
Vizual; ν Kinestezic (tactil); ν Auditiv; ν Gustativ; ν Olfactiv.
21. 21. Moduri de comunicare ν Comunicare orală ν Comunicare scrisă ν Comunicare
verbală – 7% ν Comunicare nonverbală – 55% ν Comunicare paraverbală – 38% ν
Metacomunicarea Nivele de comunicare ν Comunicare verbală ν Metacomunicarea
22. 22. Comunicarea verbală – 7 % ν este cea mai evidentă formă de comunicare şi cel mai
uşor de identificat. Aceasta presupune existenţa unui limbaj, a unor coduri verbale ce
ajută la transmiterea şi descifrarea mesajului. ν Comunicarea verbală este de două tipuri:
 scrisă şi orală. ν Un rol important în acest caz îl are limba în care se comunică şi care
asigură fluiditatea procesului. De asemenea, esenţiale sunt înţelesurile pe care le poartă
fiecare cuvînt sau construcţie verbală. ν Un alt aspect important al comunicării verbale îl
reprezintă comunicarea scrisă care, la rîndul ei, dă seamă de particularităţile culturale
menţionate anterior. În acest caz, formulele de adresare şi clişeele folosite sunt mult mai
evidente – în special în cazul scrisorilor profesionale – cum ar fi scrisoarea de intenţie în
vederea obţinerii unui slujbe sau a continuării educaţiei, al scrisorilor de felicitare sau de
condoleanţe etc. ν În comunicarea verbală exprimată oral apar aspecte care nuanţează
mesajul verbalizat şi care, la nivelul interpretării, îi pot chiar schimba sensul: este vorba
despre ton, intonaţie, frecvenţă şi volum.
23. 23. Comunicarea verbală – 7 % ν Astfel, tonul pe care îl folosim atunci cînd comunicăm
ceva este, în general, adecvat conţinutului mesajului. ν Dacă este vorba de un fapt banal,
tonul va fi neutru; dacă este implicat un fapt important, tonul va fi grav; dacă se transmite
o veste bună, tonul va fi voios, plin de bucurie. ν Tonul este întotdeauna însoţit de
frecvenţa cu care se succed cuvintele – şi care corespunde stării de spirit a vorbitorului –
sau de volumul vocii. De exemplu, la o ceremonie sau la o comemorare, tonul va fi grav,
vocea va fi scăzută, iar cuvintele vor fi spuse rar; la o petrecere, totul va fi la polul opus:
ton vesel, frecvenţă mărită a cuvintelor, volumul vocii ridicat. ν Toate aceste aspecte
afectează eficienţa comunicării; o pot spori sau diminua, în funcţie de context şi de
adecvarea la conţinutul mesajului transmis.
24. 24. Comunicarea verbală – 7 % Reţineţi! Talentul de a comunica implică mult mai mult
decît a şti să vorbeşti bine!
25. 25. “ Lăsaţi copiii să vorbească ! " Ne exprimăm, ne facem cunoscuţi prin limbaj. Aşadar,
copiii sînt la vîrsta cînd pot acumula multe informaţii, deci vor să afle multe lucruri şi să
comunice. Aproape degeaba îi stîrnim cu un subiect foarte interesant dacă ei nu reuşesc
să-şi spună părerea. Efectul vorbelor trece! A-i opri pe copii să vorbească este ca în
poezia: "În zadar sînt 5 budinci Pisicel, să nu le atingi Şi cîrnaţi sînt tot vreo 5 Pisicel, să
nu-i atingi!".
26. 26. Maxima lui G. Eliot “Binecuvîntat este cel care, atunci cînd nu are nimic de spus, se
abţine să demonstreze acest lucru prin vorbe”.
27. 27. Comunicarea verbală ν Oamenii comunică tot timpul de 100. 000 de ani încoace. ν
Fiecare om vorbeşte, în medie, o oră pe zi, adică 2,5 ani din viaţa lui. ν Dacă s-ar
înregistra toate cuvintele rostite de un om în cursul vieţii lui, s-ar obţine 1 000 de volume
a cîte 400 de pagini fiecare. Ştiaţi că:
28. 28. Comunicarea nonverbală – 55 % ν Comunicarea nonverbală o însoţeşte pe cea
verbală şi apare ca un element de întărire a acesteia. ν Cel mai des întîlnite forme de
comunicare nonverbală sunt: mimica (expresia facială), gestica, postura, atitudinea,
vestimentaţia, comunicarea cu ajutorul distanţelor (proxemica), comunicarea cu timpul. ν
Acestea confirmă sau infirmă mesajul verbal, în funcţie de manifestările lor.
29. 29. Comunicarea nonverbală ν Mimica este cea mai evidentă formă de comunicare
nonverbală şi cel mai uşor de observat. ν Privirea (deschisă sau evitantă), ν zîmbetul sau ν
grimasele, „umbrele” care apar pe figura cuiva atunci cînd comunică – toate dau seama
de autenticitatea/inautentcitatea mesajului transmis, de gradul său de importanţă, de
atenţia pe care o acordă vorbitorul interlocutorilor săi. ν Mimica este adesea involuntară
şi numai în cazurile în care se doreşte sublinierea mesajului verbal este conştient
controlată.
30. 30. Comunicarea nonverbală νGestica este a doua formă de comunicare nonverbală ca
importanţă şi aceasta datorită gradului său relativ de receptare. ν Majoritatea persoanelor,
atunci cînd doresc să sublinieze ceva, au o gestică adecvată. ν Cel mai des întîlnită este
mişcarea mîinilor, dar alături de aceasta sunt: bătutul din picior, privitul repetat la ceas,
aranjarea ritmică a părului etc.
31. 31. Comunicarea nonverbală ν Postura se referă la poziţia corpului. ν Aceasta apare ca o
reflectare a stării noastre psihice la momentul respectiv. ν Postura poate spune foarte mult
despre noi, atît într-o situaţie dată, cît şi în general. De exemplu, revenind la cazul
interviului, dacă avem o poziţie relaxată, deschisă, ocupînd tot spaţiul în care stăm şi nu
utilizînd numai un colţ de scaun, dacă nu stăm ghemuit, cu mîinile strînse la piept şi cu
picioarele încrucişate, producem impresia că avem încredere în propria persoană, suntem
conştienţi de propriile calităţi şi de propriul statut, dornici să stabilim o comunicare
eficientă. ν Postura la polul opus denotă nesiguranţă, teamă, dorinţa de a trece nevăzut, de
a ocupa cît mai puţin loc posibil. ν Postura este relevantă în special în situaţiile
profesionale, cînd se desfăşoară negocieri (pentru o poziţie, un contract, o promovare,
obţinerea unei sume de bani etc.), deoarece subliniază poziţia interlocutorului.
32. 32. Comunicarea nonverbală ν Atitudinea apare ca o continuare a mesajului posturii;
denotă, de regulă, gradul de asumare a unei situaţii. ν Se poate vorbi despre o atitudine
relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc. ν Atitudinea are un
grad mai mic de observabilitate decît postura şi caracterizează, în general, poziţiile
sociale (sau de grup). ν Astfel, s-a constatat că persoanele ce ocupă poziţii importante au
o atitudine relaxată, sigură, expansivă şi dominatoare în situaţiile cu care se confruntă. ν
Atitudinea este un indicator al poziţiei adoptate în faţa unei situaţii – în particular, sau în
viaţă – în general.
33. 33. Comunicarea nonverbală ν Vestimentaţia este o formă mai subtilă de comunicare
nonverbală, a cărei descifrare nu este accesibilă tuturor. ν În forma sa cea mai simplă,
transpare din felul cum ne îmbrăcăm în anumite ocazii, atunci cînd comunicăm într-un
anumit context. ν Astfel, o anumită vestimentaţie este specifică întîlnirilor profesionale şi
o alta celor din viaţa personală. ν Dacă sunt inversate dimensiunile (sau dacă sunt
nediferenţiate), putem deduce uşor importanţa pe care o acordă persoana în cauză celor
două contexte de viaţă. ν La un nivel mai profund, vestimentaţia poate indica starea de
spirit şi personalitatea fiecăruia. ν Culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt
toţi atîţia indicatori ai sistemelor personale de valori. ν Astfel, spunem despre unele
persoane că se îmbracă extravagant, clasic sau sport, iar prin aceasta facem deducţii
despre modul de viaţă şi personalitatea lor. ν De asemenea, în ceea ce priveşte
vestimentaţia, sunt importante rutina, frecvenţa cu care ne schimbăm hainele şi felul cum
le purtăm. Prin aceasta ne declarăm, de fapt, stările de spirit şi coordonatele spaţiului
nostru de viaţă.
34. 34. Comunicarea nonverbală ν Proxemica – sau modul în care comunicăm cu şi în spaţiu
– este o altă formă de comunicare nonverbală, care îşi are rădăcinile atît în sistemul
cultural în care ne situăm, cît şi în propriul sistem de valori şi de ordonare a lumii.
Proxemica este, de fapt, teoria distanţelor. ν Psihologul american Edward Hall este cel
care a pus în 1996 bazele acestei teorii, identificînd distanţele fizice pe care oamenii le
păstrează între ei în anumite situaţii. El a descris patru zone de comunicare: 1. ZC intimă:
0 - 50 cm (pentru îndrăgostiţi şi prieteni apropiaţi); 2. ZC personală: 50 cm – 1,20 m
(pentru convorbiri cu prietenii sau vizitatorii); 3. ZC socială: 2 – 3 m (pentru discuţii
 formale şi afaceri sau reuniuni); 4. ZC publică: 5 - 10 m sau mai mult (pentru Pentru
prezentări în auditoriu sau pe teren şi pentru discuţii).
35. 35. Comunicarea nonverbală ν Trebuie spus însă, că aceste distanţe sunt specifice culturii
americane; ele diferă de la o cultură la alta, iar respectarea lor reprezintă o condiţie a unei
comunicări eficiente. ν În RM: 1. ZC intimă: 0 - 35 cm 2. ZC personală: 35 cm – 1,20 m
3. ZC socială: 1,20 m – 2,5 m 4. ZC publică: 3 - 10 m sau mai mult ν Conştientizarea
acestor zone duce la o mai uşoară comunicare, deoarece astfel sunt stabilite coordonatele
între care are loc şi contextele care o definesc.
36. 36. Comunicarea nonverbală ν Comunicarea cu timpul este de aceeaşi natură ca şi
comunicarea cu/în spaţiu şi ţine mai mult de normele culturale decît de cele personale. ν
Astfel, în cadrul fiecărei culturi există reguli de management al timpului şi de interpretare
a acestuia, ceea ce face posibilă o comunicare eficientă. ν Percepţiile asupra timpului
diferă de la o cultură la alta, ceea ce duce, adeseori la „crampe de comunicare” între
aparţinătorii unor culturi diferite.
37. 37. Comunicarea nonverbală ν De exemplu, cultura balcanică şi cea a Europei
Occidentale: în partea vestică a continentului, punctualitatea este un aspect esenţial, în
timp ce în Europa Orientală accentul nu cade atît pe punctualitate, cît pe dimensiunea
existenţială a vieţii. ν De asemenea, percepţia timpului diferă şi în funcţie de gen,
transformîndu-se astfel în cutume: este obligatoriu pentru un bărbat să ajungă devreme la
o întîlnire şi este „normal” pentru o D-ră/D-nă să întîrzie. ν Atunci cînd aceste reguli de
percepţie şi de management al timpului sunt transferate în plan personal, semnificaţia lor
devine alta: întîrzierea nu mai este o problemă de cultură, ci una de seriozitate;
respectarea fixă a orarelor nu mai este un aspect al punctualităţii, ci o lipsă a flexibilităţii
în viaţa personală etc.
38. 38. Comunicarea nonverbală: concluzie ν Aceste forme de comunicare nonverbală (cu
toate aspectele lor) constituie, de fapt, condiţii adiţionale pentru o comunicare eficientă în
direcţia înţelegerii şi interpretării mesajului. Integrarea lor în categoria limbajului
nonverbal are o natură instrumentală. ν Dimensiunea lor este mai complexă şi ele
transgresează această formă de comunicare.
39. 39. Comunicarea nonverbală ν S-a constatat că, numai cu mîinile, omul poate face peste 7
000 000 de mişcări diferite. ν Diferite popoare au modurile lor de comunicare: ¬ Indienii
din America de Nord îşi exprimă dezacordul prin clătinarea pe verticală a palmei ridicate
la nivelul feţei; ¬ Arabii, în semn de negare, ridică puţin capul, iar pentru a-şi exprima
totalul dezacord, îşi mişcă unghia de la degetul mare al mîinii drepte, ca mai apoi s-o
arunce brusc înainte; ¬ Turcii, pentru acelaşi lucru, îşi ridică bărbia şi îşi îngustează ochii
şi plescăiesc uşor din limbă; ¬ Malaiezii, în loc de a spune “nu”, îşi lasă, pur şi simplu,
ochii în jos; ¬ Bulgarii îşi exprimă dezacordul dînd afirmativ din cap (ceea ce la noi
corespunde aprobării). Ştiaţi că:
40. 40. Comunicarea paraverbală – 38 % ν Comunicarea paraverbală (paralimbajul) este un
nivel mai profund de comunicare şi operează cu aspecte şi forme ale comunicării verbale
şi nonverbale discutate anterior (intonaţia, accentul, timbrul vocii, tonul, postura, mimica
etc.). ν La acest nivel, accentul cade, în principal: ¬ nu pe ceea ce este spus, ci pe cum
este spus; ¬ nu pe simpla receptare a mesajului şi a formelor de comunicare adiacente, ci
pe analiza acestora din urmă şi pe integrarea lor în mesajul propriu-zis. ν Comunicarea
paraverbală operează cu nuanţe şi este factorul esenţial în personalizarea comunicării şi în
perceperea autentică a mesajului.
 41. 41. Comunicarea paraverbală ν Bernard Shaw spunea că există 100 de feluri de a spune
“nu” şi 1 000, de a spune “da”. Ştim foarte bine că, după intonaţie, un “da” poate însemna
“nu” şi uneori un “nu” se apropie de “da”. Ştiaţi că:
42. 42. Metacomunicarea ν Metacomunicarea este ultimul nivel al comunicării şi, totodată,
cel mai profund. ν Prin intermediul acesteia se realizează operaţia de control al
comunicării dintre parteneri. ν Nu este vorba numai de înţelegerea, decodarea mesajului,
ci şi de acţiunea asupra lui prin aplicarea raţională şi acceptarea sa, odată cu generarea de
feedback. ν Reflexie a comunicării, „metacomunicarea stabileşte condiţiile de interpretare
a discursului pentru destinatar, impunînd şi obligativitatea reacţiei de răspuns”. ν Astfel,
metacomunicarea este mai mult decît decodarea şi interpretarea mesajului – implică şi
poziţionarea receptorului faţă de conţinutul care i-a fost transmis.
43. 43. Concluzie: Nivele de comunicare ν Nici unul dintre aceste tipuri ale comunicării nu
poate da seama de autenticitatea comunicării în absenţa celorlalte; ν acestea sunt
interdependente şi constituie condiţii esenţiale ale comunicări eficiente. ν Ignorarea
oricăreia dintre acestea are drept rezultat distorsionarea mesajului, crearea unui răspuns
inadecvat şi a unei situaţii dizarmonice. ν Din motive practic-instrumentale, pentru
simplificarea „ecuaţiei” şi facilitarea înţelegerii comunicării (şi a aspectelor care intervin
în aceasta), analiza se opreşte de multe ori la nivelul comunicării verbale şi nonverbale. ν
Avînd în vedere finalitatea demersului de faţă, am considerat însă oportună evidenţierea
tuturor celor patru niveluri, pentru crearea premizelor de înţelegere a comunicării şi
importanţei sale în procesul educativ.
44. 44. EMIŢĂTORU L RECEPTORU L ∙ Cui transmite? ∙ Cu ce scop? ∙ Ce transmite? ∙
Cînd transmite? ∙ Cum? ∙ Unde? ∙ Să fie atent; ∙ Să asculte activ; ∙ Să confirme înţelegerea
corectă.
45. 45. AMBI I ∙ Să fie atenţi; ∙ Să evite erorile de emisie-recepţie; ∙ Să verifice dacă mesajul
a fost înţeles corect; ∙ Să ia în calcul şi eventualele distorsiuni sau perturbări; ∙ Să fie în
deplină concordanţă asupra conotaţiei aceluiaşi cuvînt.
46. 46. Decalogul comunicării: 1. Nu poţi să nu comunici. 2. A comunica presupune
cunoaştere de sine şi stimă de sine. 3. A comunica presupune cunoaşterea nevoilor
celuilalt. 4. A comunica presupune a şti să asculţi. 5. A comunica presupune a înţelege
mesaje. 6. A comunica presupune a da feed-back-uri. 7. A comunica presupune a înţelege
procesualitatea unei relaţii. 8. A comunica presupune a şti să îţi exprimi sentimentele. 9.
A comunica presupune a accepta conflictele. 10. A comunica presupune asumarea
rezolvării conflictelor.
47. 47. Motto: Comunicarea înseamnă putere. Cei care îi stapînesc modul de utilizare pot
schimba modul în care percep lumea și modul în care sunt ei însiși percepuți de lume.
(Anthoni Robbins)

TEMA PENTRU ACASA: trebuie să luați fiecare imagine din partea de ascultare activă și să o
descrieți( exact ce înțelegeți voi din ea).