Instituţia Publică Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, or.

Drochia

Referat

„Personaje memorabile din literatura română”

Realizat:Dranga Maria
Clasa a XII-a „A” , profil real
2020
 Cartea este o comoară fără de preţ, care adună cele mai frumoase gânduri ale autorilor pe
care cititorii le pot folosi în voie. Ea dezvăluie tainele naturii, istoria neamului, calităţi şi defecte
umane, motiv pentru care este considerată un model, mai ales pentru copiii aflaţi pe drumul
cunoaşterii şi a formării lor ca viitori cetăţeni. Personajele întâlnite în cărţi şi faptele lor îl
transpun pe cititor într-o lume reală sau imaginară în care şi el, cititorul, participă cu gândul, în
lumea cărţilor oferind răspuns la orice întrebare.
Fiecare scriitor creează în opera sa un complex de personaje fiecare având caracterul său,
fiind individual, diferit de alţii. Un astfel de scriitor este Ceorge Călinescu în romanul „Enigma
Otiliei”, sunt prezentate personaje diferite cu rolul lor aparte în societate.
Un astfel de presonaj este Otilia Mărculescu, ea este personajul principal din opera dată, ea se
încadrează în tipul femenităţii astfel pentru Felix, Otiliaeste o fată deosebita, „admirabilă,
superioară” celorlalte, pe care o iubeşte şi o admiră, dar al carui comporatment merge dincolo de
raţiunea sa, de puterea lui de inţelegere. Pascalopol vede în Otilia„un temperament de artistă”,
„o fiinţă gingaşă care merită ocrotirea mea”, „o floarea rară”, „o fată mandră şi independentă, o
femeie”. Otilia este caracterizată în mod direct de către narator, „o puştoaică de optsprezece-
nouăsprezece ani”, avea „ faţa măslinie, pasul turtit şi ochii albaştri”, dar ea nu pre ştia ce îşi
doreşte de la viaţă. Din fapte, gesturi, limbaj, comportament se conturează ăn mod indirect
personalitatea acestui personaj, îi plăcea să se dataşeze de viaţă, avea aspiraţii mari „Îmi vine
uneori să alerg, să zbor”. Era o persoană nehotătă, acest lucru se profilează în mod repetat „Sunt
capricioasă, vreau să fiu liberă” , „ Eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau...” şi „ Am avut
întotdeauna frica să hotărăsc lucrurile dinainte, lucrurile care nu sunt încă în puterea mea”. Este
un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură în acelaşi timp: alearga desculţă prin iarba
din curte, se urca pe stoguri, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este extrem de
serioasă şi lucidă când îi explică lui Felix motivele pentru care cei doi nu se pot căsători,
dovedind o autocunoaştere desăvârşită a propriei firi: „Eu am un temperament nefericit: mă
plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.”.
Un alt personaj realist din romanul lui Ceorge Călinescu „Enigma Otiliei” este Felix Sima,
fiind la fel unul din personajele principale, Felix se încadrează în tipul tânărului intelectual, prin
intermediul căruia cititorul se familiarizează cu celelalte personaje. El era optimist şi ambiţios
aceasta de desprinde din secvenţele „ Să-mi fac o educaţie de om.” şi „ Un simţ de disciplină
înăscut îl ferea pe Felix de excese”. Felix este caracterizat în mod direct de către narator,
înfăţişat drept o persoană inteligentă cu aspiraţii mari „ Voia să ajungă doctor mare cu o cultură
generală excepţională”. De asemenea, portretul său moralse desprinte în mod indirect din vorbe
şi fapte, el este caracterizat ca fiind muncitor şi perseverent acest fapt se profilează în secvenţa
„Profesor universitar, specialist cunoscut, autorde tratate ştiinţifice” aceasta evidenţiază reuşita
lui Felix Sima în domeniul profesional. Felix este un produs al mediului în care trăieşte „ Felix
Sima Fiul lui Iosim Sima, medic celebru din Iaşi.”.
Un personaj memorabil pe care îl vedem în diferite ipostaze este Persida, personajul
principal din romanul „Mara” de Ioan Slavici, ea este un nucleu în jurul căreia se dezvoltă
acţiunea romanului. Persida se încadrează în tipuli persoanei în devenire, de la un copil
neascultător, ea se transformă într-o domnişoară blândă şi tăcută. Acest fapt se profilează în
secvenţa „Foarte deşteaptă şi, din clipa când sedespărţise de Trică, se făcuse tăcută, aşezată,
ascultătoare, aproape blândă”, după ce a plecat la mănăstire sub îndrumarea Maicii Aegidia
Persida a devenit cu totul altă persoană. Persida este încăpăţânată şi închisă, nu îşi arată
sentimentile pentru Naţl, chiar dacă îl iubeşte foarte mult, când Trică i-a spus că Naţl o aşteaptă
ea răspunde că nu îi pasă „- Tu ai văzut pe Naţl, aivorbit cu el [...]ce am eu cu el?! Lasă-l să se
plimbe fă-te că nu-l vezi.”. Era milostivă chiar şi după ce Naţl a bătut-o ea l-a iertat şi o roagă pe
Mara să nu-l blesteme deoarece „ eu sunt de vină” fiind că „l-am scos eu pe el din minţi”.
Personajul Persida îl raportez la Apostol Bologa din romanul „Pădurea Spânzuraţilor” de
Liviu Rebreanu pentru că Bologa la fel întruchipează tipul personajului în devenire, care de la o
persoană care nu ieşia din cărţi a devenit un soldat.
Apostol Bologa este personajul principal al romanului „Padurea spânzuraţilor”, primul erou
din literatura româna încadrat în tipul intelectualul ce traieşte o dramă de conştiinţă, un tragic
conflict interior declanşat de sentimentul datoriei de cetăţean, ce-i revine din legile statului
austro-ungar şi apartenenţa la etnia românească. Student la facultatea de filozofie din Budapesta
este dornic de cunoaştere dobândind stima profesorilor pentru inteligenţa sârguinţa şi curajul
opiniilor, dardin cauza războiului şi a ligodnicii sale Marta căreia i-a plăcut de un ofiţer şi a spus
că acesta va fi erou când el a plecat, Bologa din orgoliu se înrolează pe front convins că războiul
„ este adevăratulgenerator de energie”. Apostol Bologa este caracterizat ca fiind în primul rând,
personaj cu convingeri ferme, dobândite prin învaţătura morală primită de la tatăl său, Iosif
Bologa, Apostol are ca deviză cuvintele părintelui: "Ca bărbat să-ţi faci datoria şi să nu uiţi
niciodata că eşti român", devenirea fiindu-i călăuzită de idea datoriei. Bologa era un patriot, un
erou al poporului român precum spunea însuşi Bologa „ Nici o datorie din lume nu are dreptul să
calce în picioare sufletul omului”,deşi cetăţian austro-ungar nu putea să împuşte în fraţii lui,
românii. Apostol Bologa moare erou al neamului său, din dragostea pentru ţara sa, pentru
libertate şi adevăr, pentru triumful valorilor morale.
Personaje remarcabile pot fi întâlnile şi în opere în versuri cum este balada „ Monastirea
Argeşului” de Vasile Alecsandri care este mitul estetic al jertvirii pentru creaţie, pentru frumos.
Meşterul Manole este personajul principal în jurul căruia se polarizează acţiunea şi
semnificaţia baladei, reprezinta simbolul omului mistuit de focul creaţiei, care înţelege
necesitatea jertfei pentru realizarea unei opere valoroase şi durabile. Manole este unul dintre cei
zece meşteri mari, a cărui pricepere este superioară celorlalţi meşteri, lucru sugerat chiar din
primele versuri ale baladei:”Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari,/ Şi Manoli, zece,/ Care -i şi
intrece”, fiind şi singurul căruia i se precizează numele. Manole este obsedat de construcţia
mănăstirii,astfel atunci când „ o şoaptă” îi spune că trebuie să jertfeacă pe cineva el este de
acord, dar Manole are un moment de slăbiciune omenească, izvorâtă din dragostea pentru Ana.
Durerea sufletească ce îl cuprinde, văzându - şi soţia venind, îldetermină să implore puterea
cerească s-o oprească din drum:”Cât el o zărea,/Inima-i sărea,/În genunchi cădea/Şi plângând,
zicea:/- Dă, Doamne, pe lume/O ploaie cu spume, /Să facă pâraie,/Să curgă şiroaie,/Apele să
crească,/Mândra să-mi oprească,/S-o oprească-n vale,/S-o-ntoarcă din cale!” Meşterul
dovedeste ambitie, tărie de caracter şi stăpânire desine, căci, deşi suferă cumplit, îşi îndeplineşte
vocaţia creatoare „ Manole, Manole,/ Meştere Manole! Zidul rău mă strânge/ Trupuşoru-mi
frânge!/ Iar Manole tăcea/ Şi mereu zidea”. Sufletul îi era sfâşiat de durere, lucru ce reiese din
faptele sale: „ofta”, „tăcea”, „turba”. El era devotat şi îşi iubea foarte mult soţia, nu putea trăi
fară ea, şi când a auzit glasul Anei din zid, se simte chemat să ducă la capăt sacrificiu şi se
prăbuşeşte de pe zid.
Opera literară dezvăluie şi ea aspecte ale realităţii. La fel ca ştiinţa, ea contribuie la
cunoaşterea adevărului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleacă de la cazuri singulare, de la
personaje şi acţiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul lor. Prin arta
evocarii lor, prin complexitatea stărilor sufleteşti trăite de personajele povestirii, prin amploarea
acţiunii, prin puterea conflictului, prin bogăţia de idei ce determinş întreaga logică a întâmplarii,
scriitorul ne dezvăluie în mod veridic un colţ de realitate. El se adresează în primul rând emoţiei
cititorului, îl câştigă prin frumuseţea imaginilor, prin căldura sentimentelor, prin justeţea ideilor,
şi lupta eroilor povestirii.