UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3

TEORIA CONSUMATORULUI

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

• Diferenţa dintre noţiunea de utilitate în sens general şi utilitatea în sens economic

• Accepţiunile de măsurare a utilităţii
• Conceptele utilitate marginală si utilitate totală
• Relaţia dintre utilitatea marginală şi utilitatea totală
• Surplusul consumatorului
• Analiza preferinţelor consumatorului prin folosirea modelului curbelor de indiferenţă
• Constrângerea bugetară şi linia bugetului
• Alegerea consumatorului

3.1. Utilitatea economică

3.2. Surplusul consumatorului
3.3. Preferinţele consumatorilor
3.4. Constrângerea bugetară. Linia bugetului
3.5. Echilibrul consumatorului

Teoria economică a consumatorului pune în evidenţă procesul logic al deciziilor consumatorului

în vederea obţinerii de avantaje maxime, pornind de la un nivel dat al resurselor disponibile. Altfel spus,
consumatorul raţional caută maxim de utilitate sau de satisfacţie în condiţii de constrângere (venit
disponibil, preţuri ale bunurilor şi serviciilor de consum).

3.1. Utilitatea economică

Conceptul care exprimă capacitatea de a se crea satisfacţie prin folosirea bunurilor este
cel de utilitate. În condiţiile economiei de piaţă principiul maximizării satisfacţiei
consumatorului se transformă în principiul maximizării utilităţii.
În limbaj cotidian, a fi util înseamnă a fi de folos, a satisface o nevoie. Utilitatea este
analizată atât dinspre bunurile care satisfac nevoile umane, cât şi dinspre consumator. Privită
dinspre bun utilitatea apare ca tehnică, merceologică si constă din totalitatea proprietăţilor,
caracteristicilor şi însuşirilor reale sau imaginare ale bunurilor, pe baza folosirii cărora pot fi
satisfăcute anumite trebuinţe, nevoi, preferinţe. Privită dinspre consumator, utilitatea apare ca
utilitate economică, exprimând gradul, măsura în care consumarea unei cantităţi de bunuri este
de asteptat sa satisfaca una sau alta dintre nevoile umane.
Pe scurt, utilitatea unui bun sau serviciu reflectă satisfacţia sau plăcerea pe care un
consumator anticipează să o obţină prin consum.
Deoarece utilitatea unui bun diferă de la un individ la altul, şi chiar în cazul aceluiaşi
individ, putem spune că utilitatea are un caracter subiectiv. Fiind o noţiune subiectivă, utilitatea
este, în acelaşi timp, nu numai dificil de definit, ci şi dificil de măsurat. În teoria economică
există două accepţiuni diferite de măsurare a utilităţii:
• accepţiunea cardinală (abordarea clasică); conform acestui punct de vedere fiecărei
doze consumate i se poate ataşa un număr ca măsură a utilităţii. In acest sens au
gândit autori precum W. Jevons, C. Menger, L. Walras.

1
 • accepţiunea ordinală (abordare neoclasică); conform acesteia utilitatea nu poate fi
măsurată cu precizie şi nici nu este important să măsurăm utilitatea în condiţiile în
care interesează ordonarea preferinţelor în raport cu nivelul satisfacţiei totale scontate
a se obţine. Altfel spus, sistemul ordinal presupune stabilirea unei ierarhii între
utilitatea diferitelor bunuri, cum ar fi de exemplu primul, al doilea etc. Contributii
importante privind impunerea acestui punct de vedere au avut V.Pareto si J.Hicks.

În teoria şi practica economică se operează cu conceptele utilitate marginala si utilitate

totala:.
• utilitatea marginală – satisfacţia suplimentară (adiţională) anticipata de un
consumator obtinuta in urma consumului unei unităţi suplimentare dintr-un bun sau
serviciu, ceteris paribus.
UM= ΔUT/ΔX,
unde:
UM – utilitatea marginală
UT – utilitatea totală
X – cantitatea din bunul X
• utilitate totală – satisfacţia anticipată de un individ obtinuta prin consumul unei
cantităţi date dintr-un bun sau serviciu.

Din punct de vedere economic, semnificaţia noţiunii de utilitate marginală este aceea de
“prag” până la care se justifică consumul unui bun/serviciu.

În tabelul 3.1 este prezentat un exemplu de calcul al utilităţii totale şi marginale, urmat de
reprezentarea grafică a relaţiei dintre cele două mărimi (figura 3.1).

Tabelul 3.1 Determinarea utilităţii totale şi utilităţii marginale

Cantitate bun X UT UM
0 0 -
1 10 10
2 18 8
3 24 6
4 28 4
5 30 2
6 30 0
7 28 -2

Figura 3.1. Relaţia dintre utilitatea marginală şi utilitatea totală

UT
UT,
UM

UM

0 Q

2
 Exemplul de mai sus evidenţiază următoarele:
• pe măsură ce individul va consuma mai mult din bunul X, utilitatea totala va creşte,
insa cu cantitati din ce in ce mai mici
• pe masura cresterii consumului acestui bun, utilitatea marginala va scadea
• curba utilitatii marginale are panta negativa
• atunci cand utilitatea marginala este pozitiva utilitatea totala sporeste
• utilitatea totala este maxima atunci cand utilitatea marginala este nula
• atunci cand când utilitatea marginala devine negativă utilitatea totala incepe sa scada
• suma algebrică a utilitatilor marginale este utilitatea totala

Pe baza acestor relaţii în teoria economică întâlnim legea utilităţii marginale

descrescătoare care a fost formulată de H. Gossen. Conform acestei legi, atunci când cantitatea
consumată dintr-un bun creşte, utilitatea marginala se reduce: „Mărimea intensităţii unei plăceri
descreşte progresiv până la saturare, dacă respectiva plăcere este satisfăcută în mod continuu şi
neîntrerupt.”
Alegerile consumatorilor sunt legate şi de cantitatea de masă monetară la care o persoană
este dispusă să renunţe pentru a obţine doze suplimentare dintr-un anumit bun. Consumatorul
raţional trebuie să compare utilitatea suplimentară cu costurile suplimentare. Deci, regula
maximizării utilităţii se poate exprima astfel:

UMA/ UMB = PA/PB sau UMA/ PA = UMB/ PB

Pe baza relaţiei dintre utilitatea marginala, venituri şi preţuri economistul american Paul
A. Samuelson a formulat legea utilităţii marginale egale pe unitatea monetară. Potrivit acestei
legi, fiecare bun este cerut până la punctul în care utilitatea marginala a unităţii monetare
cheltuite pentru aceasta este aceeaşi cu utilitatea marginala a unităţii monetare cheltuite pentru
oricare alt bun. De aceea acest principiu este cunoscut şi sub denumirea de principiul
echivalenţei utilităţii marginale.

3.2. Surplusul consumatorului

Surplusul consumatorului este dat de diferenţa dintre valoarea bunului-cât de mult

suntem dispuşi să plătim pentru a-l procura- şi preţul aferent acelui bun pe piată, la un moment
dat.

Surplusul consumatorului = Suma cheltuielilor planificate – Suma cheltuielilor efectuate

Surplusul consumatorului reprezintă un model de analiză microeconomică prin care sunt

puse în corelaţie legea utilităţii marginale descrescânde, legea cererii şi preţul format pe baza
utilităţii şi rarităţii.
Surplusul consumatorului poate fi explicat prin exemple cifrice, poate fi surprins în
grafice şi, de asemenea, poate fi demonstrat algebric.
Presupunem un exemplu în care un consumator achiziţionează succesiv 5 l lapte.
Corespunzător utilităţii descrescânde, el este dispus să ofere pentru. 1 l lapte: 10, 8, 7, 6, 5 unităţi
monetare. Preţul pe piaţă pentru 1 l lapte este 5 u.m.
Diferenţa dintre cât este dispus să plătească consumatorul şi cât plăteşte efectiv este,
pentru fiecare unitate succesiva, 5u.m.(10-5), 3 u.m.(8-5), 2 u.m si, respectiv, 1 u.m. Surplusul
total se poate calcula fie prin însumarea surplusurilor individuale (5+3+2+1=11), fie prin
diferenţa dintre valoarea totală apreciată a celor 5 l lapte, valoare pe care este dispus
consumatorul să o plătească, şi cheltuiala efectivă totală făcută în raport cu preţul pieţei
[(10+8+7+6+5) – 5*5 = 11].

3
 3.3. Preferinţele consumatorului

Ca fiinţă raţională şi afectivă, consumatorul îşi stabileşte în fiecare moment un anumit

program de consum, pe baza preferinţelor, dorinţelor sale, precum şi pe baza restricţiilor pe care
mediul social le impune. Preferinţele oamenilor sunt diferite de la individ la individ, chiar şi
pentru acelaşi individ, în condiţii spaţio-temporale diferite. Practic, preferinţele se manifestă
diferit în raport cu nivelul utilităţii totale.
Curba de indiferenţă (curba de isoutilitate) reflectă ansamblul combinaţiilor de bunuri şi
servicii de la care consumatorul speră să obţină acelaşi nivel de satisfacţie (utilitatea totala
scontată este constantă). Reprezentarea grafica a curbelor de indiferenta este realizata in figura
3.2.

Figura 3.2. Reprezentarea curbelor de indiferenţă

Y

0 X

Principiul curbei de indiferenţă se explică prin aceea că suplimentarea consumului duce

la sporirea utilităţii. Or, pentru a rămâne pe curba de indiferenţă, o creştere a consumului dintr-
un bun, care va asigura un spor de utilitate, va fi balansat printr-o scădere a consumului din
celălalt bun, care va însemna un minus corespunzător de utilitate.
Forma curbelor de indiferenţă poate fi convexă, concavă sau liniară.
Într-un sistem bidimensional se pot prezenta o infinitate de curbe de indiferenţă, alcătuind
harta curbelor de indiferenţă. Această hartă reuneşte totalitatea curbelor de indiferenţă care
descriu preferinţele unui consumator pentru anumite bunuri/servicii.

Proprietăţile curbelor de indiferenţă:

• o curbă de indiferenţă situata la dreapta exprimă un nivel de utilitate mai mare;
• curbele de indiferenţă nu se pot intersecta niciodată, pentru că ilustrează diversele
preferinţe ale consumatorului/consumatorilor;
• panta curbei de indiferenţă se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor.

Rata marginală de substituţie a bunurilor arată cantitatea din bunul Y necesara pentru a
compensa pierderea de utilitate ca urmare a diminuarii cu o unitate a consumului din
bunul X:
RMS = - ΔY/ΔX, UT=constantă.
Rata marginală de substituţie este raportul invers al utilităţilor marginale ale celor doua
bunuri:
RMS =UMx/UMy.

4
 3.4. Constrângerea bugetară. Linia bugetului

a) Abordare statică
Acţionând sub impulsul preferinţelor sale, consumatorul se confruntă cu anumite restricţii
economice, dintre care cele mai importante sunt: venitul disponibil destinat consumului şi
preţurile bunurilor de consum.
Constrângerea bugetară arată de fapt restricţiile pe care le resimte consumatorul ca
urmare a venitului disponibil limitat în raport cu preţurile bunurilor pe care doreşte să le
achiziţioneze.
Linia bugetului arată ansamblul combinaţiilor dintre cele doua bunuri, x şi y, pe care un
consumator poate să-şi permită să le achiziţioneze, în limita venitului de care dispune, în
condiţiile în care îl consumă integral, şi în raport cu preţurile de pe piaţă, la un anumit moment.

Ansamblul combinaţiilor care îndeplinesc condiţia:

XPx + YPy < V
constituie setul combinaţiilor posibile.
Atunci când consumatorul foloseşte întreg venitul disponibil pentru procurarea bunurilor
x şi y, descriem linia bugetului:
V = X Px + Y Py

Reprezentarea grafica a liniei bugetului este realizată in figura 3.3.

Figura 3.3. Linia bugetului

Y

V/Py

0 V/Px X

Panta liniei bugetului este derivata de ordinul întâi, adică - Px/Py.

b) Abordare dinamică
Pe termen lung pot apărea factori care să ducă la deplasarea liniei bugetului spre stânga sau spre
dreapta.
Cazul 1. Modificarea pretului unuia dintre cele doua bunuri:
Dacă pretul bunului x creste, ceteris paribus, linia bugetului se va deplasa la stânga,
deoarece se vor reduce cantităţile achiziţionate din bunul x. Iar, daca pretul bunului x scade,
ceteris paribus, linia bugetului se va deplasa la dreapta, deoarece se poate achiziţiona mai mult
din bunul x. In cazul variatiei pretului bunului y se procedeaza in mod analog.

5
Cazul 2. Modificarea venitului disponibil al consumatorului:
Dacă venitul disponibil creşte, ceteris paribus, atunci:
- panta liniei bugetului se menţine aceeaşi, deoarece preţurile celor doua bunuri rămân
neschimbate, deci raportul preţurilor este acelaşi, adică panta liniei bugetului;
- noua linie a bugetului se va deplasa spre dreapta, paralel cu prima, aratând că se vor
achiziţiona cantităţi mai mari din cele doua bunuri.
Dacă venitului disponibil scade, ceteris paribus, atunci:
- panta liniei bugetului se menţine aceeaşi;
- noua linie a bugetului se va deplasa spre stânga, paralel cu cea iniţială şi arată că se vor
achiziţiona cantităţi mai mici din cele două bunuri x şi y.

5. Echilibrul consumatorului

Echilibrul consumatorului se atinge acolo unde, pe grafic, una dintre curbele de

indiferenţă este tangentă la linia bugetului (figura 3.4).
Din punct de vedere analitic, condiţia de echilibru a consumatorului este:

UMx/UMy = Px/Py sau UMx/Px = UMy/Py

si
V = X Px + Y Py

Aceasta înseamnă acea variantă de repartizare a venitului care îi asigură consumatorului

maximul de utiltate agregată, comparativ cu orice altă variantă, în condiţiile folosirii integrale a
venitului disponibil.

Figura 3.4. Echilibrul consumatorului

y
U2 U3 Soluţie inadmisibilã U>U>U
3 2 1

U1 Soluţii admisibile
B / py
M
B Soluţie ineficientã

A
Soluţie optimã
y* E

N
x
x* B / px
Unde, B- este bugetul, respective venitul disponibil al consumatorului
Px – preţul bunului x
Py – preţul bunului y
Punctul E (x*, y*) – punctul de echilibru, care arată combinaţia optimă de consum
pentru cele doua bunuri x şi y.

Obs. Pe termen lung, modificările care apar în evoluţia veniturilor şi ale preţurilor
bunurilor x şi y vor duce la modificarea echilibrului consumatorului pe o altă curbă de
indiferenţă (atunci când se modifică venitul disponibil) sau de-a lungul curbei de indiferentă
existente (atunci când se modifică preţul unuia dintre cele doua bunuri).

6
 Sensibilitatea consumatorului faţă de variaţia venitului se exprimă şi poate fi descrisă
prin curba venit – consum (numită şi curba lui Engel, după numele lui Ernest Engel) care
este acea curbă ce reuneşte punctele de echilibru de tipul E1, E2 şi E3. Această curbă arată cum îşi
modifică alegerile de consum un individ, în raport cu schimbările survenite în nivelul venitului
său (figura 3.5).

Figura 3.5. Curba venit-consum

! Termeni cheie
Utilitate Utilitate în sens economic Utilitate marginală Utilitate totală Legea utilităţii marginale
descrescătoare Curba de indiferenţă Rata marginală de substituţie Linia bugetului Echilibrul
consumatorului

^ Întrebări de verificare
1. Ce reprezintă utilitatea economică?
2. Care este relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi utilitatea
marginală?
3. Cum se calculează surplusul consumatorului?
4. Ce reprezintă curba de indiferenţă? Explicaţi proprietăţile specifice modelului general al
curbelor de indiferenţă
5. Ce reprezintă rata marginală de substituţie a bunurilor. Cum se calculează aceasta?
6. Ce reprezintă constrângerea bugetară? Care este ecuaţia liniei bugetului? Reprezentaţi
grafic linia bugetului.
7. Care este condiţia de echilibru al consumatorului? Ilustrare geometrică şi analitică.

! Teste grilă

1. Utilitatea în sens economic este:

a) satisfacţia pe care un individ anticipează să o obţină prin consumul unei cantităţi dintr-un
bun;
b) măsura gradului în care un anumit individ acţionează pentru atingerea scopului propus;
c) cantitatea totală de bunuri şi servicii pe care un consumator o consumă la un moment dat;
d) expresia bunăstării sociale;
e) sporul de utilitate totală scontat a se obţine prin consumul unei unităţi suplimentare dintr-
un bun sau serviciu, caeteris paribus.

7
2. Accepţiunea cardinală de măsurare a utilităţii presupune:
a) măsurarea utilităţii prin ordonarea preferinţelor în raport cu nivelul satisfacţiei totale;
b) stabilirea unei ierarhii între utilitatea diferitelor bunuri;
c) măsurarea utilităţii prin ataşarea unui număr pentru fiecare doză consumată;
d) analiza proprietăţilor, caracteristicilor şi însuşirilor reale sau imaginare ale bunurilor;
e) satisfacţia suplimentară resimţită de un consumator prin consumul unei doze suplimentare
dintr-un bun.

3. Teoria utilităţii ordinale:

a) realizează o descriere matematică relativ simplă a reacţiilor consumatorului;
b) porneşte de la principiul lui Pareto, care se referă la ierarhizarea preferinţelor
consumatorului;
c) se regăseşte în legea lui Gossen;
d) se referă la legea utilităţii marginale descrescânde;
e) susţine că utilitatea trebuie şi poate fi măsurată cu exactitate.

4. Utilitatea marginală este:

a) întotdeauna mai mare decât cea totală;
b) o utilitate normală;
c) sporul de utilitate totală scontat a se obţine prin consumul unei unităţi suplimentare dintr-
un bun sau serviciu, caeteris paribus;
d) întotdeauna pozitivă;
e) imposibil de corelat cu utilitatea totală scontată a se obţine prin consumul unei unităţi
suplimentare dintr-un bun sau serviciu.

5. Dacă utilitatea marginală este pozitivă atunci utilitatea totală scontată a se obţine va fi:
a) crescătoare;
b) descrescătoare;
c) maximă;
d) minimă;
e) nulă.

6. Consumatorul raţional trebuie să compare utilitatea suplimentară cu costurile suplimentare.

Astfel, regula maximizării utilităţii se poate exprima astfel:
a) UM = UT;
b) UMA/PA = UMB/PB;
c) UMA/PB = UMB/PA;
d) UMA/PA > UMB/PB;
e) UM este maximă.

7. Preferinţele consumatorului pot fi descrise cu ajutorul:

a) liniei bugetului;
b) curbelor de indiferenţă;
c) izocuantei;
d) curbei posibilităţilor de producţie;
e) liniei izocostului.

8
8. Curba de indiferenţă reflectă:
a) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii de la care consumatorul obţine niveluri
diferite de satisfacţie;
b) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii de la care consumatorul scontează să obţină
acelaşi nivel de satisfacţie;
c) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie care permit obţinerea aceluiaşi volum de
producţie;
d) combinaţia de bunuri şi servicii prin consumul cărora consumatorul obţine o utilitate
totală maximă;
e) nici o variantă.

9. Panta curbei de indiferenţă:

a) este rata marginală de substituţie a bunurilor de consum;
b) este întotdeauna egală cu panta liniei bugetului;
c) este egală cu panta liniei bugetului numai atunci când se atinge echilibrul
consumatorului;
d) a,b;
e) a,c.

10. Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt adevărate:

B
D

A x

a) punctul A arată cantitatea maximă ce poate fi achiziţionată şi consumată din bunul x;

b) punctul B arată cantitatea maximă ce poate fi achiziţionată şi consumată din bunul y;
c) punctul C semnifică o combinaţie posibilă;
d) punctul D semnifică o insuficienţă a venitului pentru a achiziţiona şi consuma respectiva
combinaţie de bunuri x şi y;
e) toate afirmaţiile sunt adevărate.

11. Dacă un consumator îşi foloseşte întreg venitul disponibil pentru a procura două bunuri x şi y
şi dacă preţul bunului x scade, ceteris paribus, atunci linia bugetului:
a) se va deplasa la stânga;
b) nu-şi va modifica poziţia;
c) se va deplasa la dreapta;
d) nu-şi va modifica poziţia;
e) va fi paralelă cu cea iniţială.

12. Echilibrul consumatorului raţional este corect definit astfel:

a) cantităţile bunurilor care costă mai puţin;
b) cantităţile bunurilor care-i maximizează satisfacţia;
c) venitul care-i permite satisfacerea tuturor trebuinţelor;

9
 d) cantităţile maxime din bunurile substituibile;
e) cantiţăţile bunurilor care-i maximizează satisfacţia ţinând cont de bugetul său şi de
preţurile de achiziţie ale bunurilor.

13. Un consumator a consumat 4 unităţi dintr-un bun x a căror utilitate individuală (în evaluare
cardinală) a apreciat-o 10,7,5,3. Dacă ar mai consuma încă 2 unităţi din bunul respectiv utilitatea
marginală a acestora va fi: 0 şi -2. În aceste condiţii utilitatea totală resimţită de către acest
consumator (în evaluare cardinală):
a) este crescătoare;
b) rămâne constantă;
c) este 0;
d) este descrescătoare;
e) creşte până la un punct, după care scade.

14. Fie funcţia de utilitate U(x,y) = 2xy + 1. În punctul de coordonate A(3,9) de pe curba de
indiferenţă optimă, rata marginală de substituţie a bunului X cu bunul Y (RMSxy) este :
a) 2;
b) 3;
c) 4;
d) 5;
e) 6.

15. Un consumator are o funcţie de utilitate de tipul: U(x,y) = 4 x2y. El se confruntă cu o

constrângere bugetară descrisă de necesitatea de a se încadra doar în limita unui venit total de
120 u.m, în condiţiile unor preţuri de 1 u.m pentru x şi 4 u.m pentru y. Să se stabilească cum se
va modifica opţiunea consumatorului, în condiţii de echilibru, dacă Px creşte cu 100%, preţul lui
y scade cu 50% iar venitul disponibil rămâne constant:
a) y creşte cu 2 bucăţi, iar x scade cu 2 bucăţi;
b) y creşte cu 5 bucăţi, iar x creşte cu 2 bucăţi;
c) y creşte cu 10 bucăţi, iar x scade cu 40 bucăţi;
d) y scade cu 10 bucăţi, iar x creşte cu 2 bucăţi;
e) y şi x nu se modifică.

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 48-60
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a
şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 31-48
3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag.
123-155
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 114-
135
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 39-66
6. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western,
USA, 2004, pag. 451-478

10