Sunteți pe pagina 1din 132

1.

Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la nevoile economice nu este adevărată?:

a) reprezintă cerinţe ale existenţei oamenilor ca indivizi şi membri ai societăţii;

b) se satisfac prin consumul de bunuri;

c) au atât o determinare obiectivă cât şi una obiectivă;

d) sunt limitate şi dinamice;

e) volumul şi diversitatea lor au tendinţe de creştere.

2. Bunurile se împart în libere şi economice după următorul criteriu:

a) natura subiectului purtător;

b) complexitatea lor;

c) modul de regenerare;

d) modul de acces al indivizilor la ele;

e) gradul de satisfacere.

3. Una

dintre

următoarele

afirmaţii

este

raţionalităţii utilizării resurselor:

compatibilă

cu

principiul

a) se produce de proastă calitate;

b) se produce ce nu se cere;

c) activitatea economică respectivă poluează mediul;

d) se produce mai mult decât se cere;

e) se produce cu consumuri de resurse mai mici, prin folosirea tehnologiei avansate.

4. Un individ are un venit disponibil de 2

milioane lei. El poate

achiziţiona tricouri la preţul unitar de 1 milion lei şi cămăşi la preţul

de 2 milioane lei/bucată. Costul de oportunitate al achiziţionării unei cămăşi este:

a) 1,5 tricouri;

b) 0,5 tricouri;

c) 2 tricouri;

d) 2,5 tricouri;

e) 1 tricou.

5.

Unul dintre următoarele reprezintă dezavantaj al diviziunii muncii:

a)

creşterea productivităţii muncii;

 

b)

creşterea riscului de şomaj;

c)

utilizarea maşinilor;

d)

dimensiunea (mărimea) pieţei;

e)

libertatea comerţului.

6. reprezintă

Nu

activitate compatibilă

cu

funcţia de

a

produce

a

întreprinderilor:

a) substituie factori de producţie;

b) cumpără factori de producţie;

c) combină factori de producţie;

d) sponsorizează acţiuni culturale fără să beneficieze de scutiri la impozitul pe profit;

e) urmăreşte obţinerea de profit.

7. Reprezintă limită a diviziunii muncii:

a) monotonia;

b) pierderea dexterităţii de a executa un produs complet;

c) utilizarea maşinilor;

d) creşterea riscului de şomaj;

e) natura muncii.

8. Nu reprezintă administraţie privată:

a) sindicatele;

b) armata;

c) Crucea Roşie;

d) partidele politice;

e) fundaţiile.

9. În funcţie de natura lor, fluxurile dintre agenţii economici se împart în:

a) nominale şi reale;

b) reale şi monetare;

c) brute şi nete;

d) fixe şi variabile;

e) finale şi intermediare.

10. Care

dintre

economice?

următoarele

caracteristici

nu

aparţin

activităţii

a) este principala formă de activitate practică;

b) este guvernată de principiul raţionalităţii;

c) este o activitate eminamente practică, transformatoare;

d) este independentă de mediul natural;

e) este o acţiune cu finalitate.

11. Nevoile economice, ca motivaţie esenţială a activităţii economice:

a) sunt limitate;

b) reprezintă un obiectiv secundar al activităţii oamenilor;

c) exprimă relaţia dintre subiect, ca purtător al nevoii, şi obiectul destinat satisfacerii acesteia;

d) sunt condiţionate numai obiectiv;

e) sunt condiţionate numai subiectiv.

12. Nu reprezintă caracteristică a nevoilor economice:

a) sunt nelimitate ca număr;

b) dispar prin satisfacere;

c) sunt sinonime cu interesele economice;

d) sunt complementare;

e) sunt concurente.

13. Caracteristica principală a resurselor este:

a) abundenţa;

b) calitatea;

c) raritatea;

d) utilitatea;

e) finalitatea.

14. Când economia realizează combinaţii de producţie aflate în interiorul frontierei posibilităţilor de producţie:

a) resursele sunt folosite eficient;

b) producţia este inferioară nivelului din perioada de referinţă;

c) producţia este superioară nivelului din perioada de referinţă;

d) resursele sunt utilizate ineficient şi/sau incomplet;

e) nevoile economice sunt satisfăcute integral.

15.

Curba care arată combinaţiile de bunuri pe care economia poate să le producă la un moment dat utilizând resursele disponibile este:

a) funcţia de producţie;

b) curba expansiunii producţiei;

c) curba posibilităţilor de producţie;

d) linia bugetului;

e) curba de indiferenţă.

16. Într-o economie de piaţă, alocarea resurselor se realizează prin:

a) deciziile guvernului;

b) decizii administrative;

c) tehnologiile de producţie;

d) sistemul de preţuri;

e) plan.

17. Un bun economic:

a) nu este un bun „rar”;

b) este produs în exclusivitate de către firme;

c) nu poate face obiectul tranzacţiilor în natură;

d) are preţul strict pozitiv;

e) este oferit într-o cantitate mai mare decât cantitatea cerută la orice nivel al preţului.

18. Care dintre următoarele bunuri este liber?

a) învăţământul public;

b) autostrăzile;

c) lemnul;

d) informaţia;

e) nisipul din deşert.

19. O economie poate produce 100 pachete de unt şi 5 tunuri sau 80 pachete de unt şi 7 tunuri. În cazul în care costul de oportunitate al producţiei de tunuri (în raport cu untul) este crescător, care dintre următoarele combinaţii de pachete de unt şi tunuri nu poate fi un punct situat pe curba posibilităţilor de producţie pentru economia respectivă?

a) 94 pachete de unt şi 6 tunuri;

b) 93 pachete de unt şi 6 tunuri;

c) 92 pachete de unt şi 6 tunuri;

d) 91 pachete de unt şi 6 tunuri;

e) 89 pachete de unt şi 6 tunuri.

20. O persoană dispune de un venit de 2.000.000 u.m. şi poate achiziţiona două bunuri, A şi B. Preţul bunului A este de 250.000 u.m., iar al

500.000 u.m. În aceste condiţii, costul oportunităţii

bunului

B,

achiziţiei unei unităţi din bunul A este:

a) 0,5 unităţi din bunul B;

b) 1 unitate din bunul B;

c) 1,5 unităţi din bunul B;

d) 2 unităţi din bunul B;

e) 2,5 unităţi din bunul B.

21. Reprezintă o administraţie privată:

a) armata;

b) învăţământul public;

c) partidele politice;

d) primăria;

e) prefectura.

22. Una din următoarele activităţi nu are caracter comercial:

a) furnizarea serviciilor de apărare naţională;

b) transferul unor sume de bani între două conturi bancare;

c) vânzarea de bunuri de consum final;

d) vânzarea de bunuri de consum intermediar;

e) acordarea unui credit unui client bancar.

23.

Forma generală a curbei posibilităţilor de producţie indică un cost de oportunitate:

a) crescător;

b) descrescător;

c) constant;

d) crescător până la un punct, apoi descrescător;

e) descrescător până la un punct, apoi crescător.

24. O economie produce doar două bunuri X şi Y. În cazul în care curba

posibilităţilor de producţie este o curbă concavă faţă de origine:

a) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este constant;

b) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este crescător;

c) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este descrescător;

d) economia este ineficientă;

e) costul de oportunitate este crescător până la un punct, apoi descrescător.

25. Costul de oportunitate reprezintă:

a) costul contabil;

b) costul informării în vederea încheierii unui contract;

c) cea mai bună variantă de alocare a resurselor sacrificată în favoarea variantei alese;

d) un concept similar ratei marginale de substituţie;

e) un concept sinonim cu frontiera posibilităţilor de producţie.

26. O afirmaţie normativă exprimă:

a) ceea ce se întâmplă în general în economie;

b) ceea ce ar trebui să se întâmple în economie;

c) o situaţie favorabilă din economie;

d) o stare de fapt în economie;

e) o situaţie de dezechilibru în care se află economia.

27. Afirmaţia că „rata inflaţiei în România la sfârşitul lunii decembrie 2002 a fost de 17,8%” este:

a) un enunţ pozitiv;

b) un enunţ normativ;

c) un enunţ nedemonstrabil;

d) o ipoteză;

e) concluzia unui model matematic.

28. Enunţul „pentru a fi eficiente întreprinderile româneşti ar trebui să fie privatizate” este o afirmaţie:

a) pozitivă;

b) normativă;

c) empirică;

d) explicativă;

e) descriptivă.

29. Nu reprezintă o afirmaţie pozitivă:

a) rata şomajului era la sfârşitul anului 2002 de 8,8%;

b) indicele preţurilor de consum a crescut cu 3% în luna decembrie;

c) o inflaţie de 18% este încă prea mare;

d) economia românească a crescut cu o rată anuală de 5,3% în 2001;

e) rata medie anuală a dobânzii este de 17%.

30. Reprezintă microeconomie:

o

lucrare

care

reflectă

prioritar

a) F. Hayek, „Drumul către servitute”;

b) M. Friedman, „Liber să alegi”;

c) M. Albert, „Capitalism contra capitalism”;

d) G. Becker, „Comportamentul

consumatorului

economică”;

probleme

de

o

abordare

e) N. Georgescu-Roegen, „Legea entropiei şi procesul economic”.

31. Atunci când se consumă în mod succesiv unităţi din acelaşi bun economic, până la saturaţie:

a) Umg creşte şi UT scade;

b) Umg rămâne constantă şi UT scade;

c) Umg descreşte în aceeaşi măsură cu UT;

d) Umg creşte în aceeaşi măsură cu UT;

e) Umg descreşte iar UT creşte.

32. Prin consumul succesiv a unor unităţi din acelaşi bun economic, până la saturaţie, utilitatea totală este:

a) pozitivă şi descrescătoare;

b) negativă;

c) zero;

d) descrescătoare;

e) pozitivă şi crescătoare.

33. Reprezintă bunuri complementare:

a) margarină-unt;

b) benzină-motorină;

c) miere-zahăr;

d) autoturism-benzină;

e) gaz metan-lemn.

34. Reprezintă bunuri substituibile:

a) autoturism-benzină;

b) calculator-program soft;

c) unt-margarină;

d) stilou-cerneală;

e) mixer-energie electrică.

35. Până

la

punctul

de

saturaţie,

utilitatea

marginală

obţinută

prin

consumul succesiv din acelaşi bun economic:

a) creşte, cu o rată descrescătoare;

b) creşte, cu o rată constantă;

c) scade, cu o rată descrescătoare;

d) scade, cu o rată constantă;

e) scade, cu o rată crescătoare.

36. Consumul unui bun economic nu este influenţat în mod direct de:

a) situaţia de ansamblu a economiei;

b) preferinţele consumatorilor;

c) costurile fixe de producţie;

d) condiţiile natural-geografice;

e) veniturile consumatorilor.

37. Până la punctul de saturaţie, utilitatea totală obţinută prin consumul succesiv din acelaşi bun economic:

a) creşte, cu o rată descrescătoare;

b) creşte, cu o rată constantă;

c) scade, cu o rată descrescătoare;

d) scade, cu o rată constantă;

e) scade, cu o rată crescătoare.

38. Utilitatea totală este maximă atunci când:

a)

b)

c)

d)

e) B /Umg A =P A

Umg

A

Umg

Umg

Umg

A

A

A

Umg

=Umg B ; /P B =Umg B /P A ;

; /P B ;

/P B .

/Umg B =P A /P A =Umg B

39. Un individ dispune de un venit disponibil Vd=20 u.m. El consumă

două bunuri X şi Y cu preţurile P x =1 u.m. şi P y =2 u.m. În condiţiile în care U mgx =10-Q x iar U mgy =28-2Q y, programul de consum care asigură echilibrul consumatorului este:

a) 2X şi 3Y;

b) 4X şi 8Y;

c) 3X şi 2Y;

d) 8X şi 4Y;

e) 2X şi 5Y.

40. Funcţia utilităţii totale a unui individ este UT=5+3Q x , unde Q x reprezintă cantitatea consumată din bunul X. În condiţiile în care P x =2 u.m., iar venitul disponibil al individului este Vd=200 u.m., utilitatea marginală a consumului din bunul X este:

a) 2;

b) 3;

c) 1;

d) 4;

e) 5.

41. Conform legii lui Gossen, atunci când se consumă unităţi succesive dintr-un bun, intensitatea nevoii umane pentru bunul respectiv:

a) scade;

b) creşte;

c) nu se modifică;

d) întâi creşte, apoi scade;

e) se accentuează.

42. Dacă utilitatea marginală a unui bun este zero, atunci utilitatea totală este:

a) zero;

b) negativă;

c) crescătoare;

d) descrescătoare;

e) maximă.

43. Au utilitate economică:

a) atât bunurile economice, cât şi cele libere;

b) numai bunurile libere;

c) numai bunurile economice;

d) numai bunurile din proprietatea de stat;

e) numai bunurile din proprietatea mixtă.

44. Curba coşurilor de consum care generează acelaşi nivel al utilităţii consumului se numeşte:

a) linie a bugetului;

b) curbă a cererii;

c) curbă a ratelor marginale de substituţie în consum;

d) curbă de indiferenţă;

e) izocost.

45. Panta curbei de indiferenţă este:

a) raportul dintre preţurile bunurilor;

b) unitară;

c) raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit şi utilitatea totală a bunului care îl substituie;

d) raportul dintre utilitatea totală a bunului care substituie şi utilitatea totală a bunului substituit.

e) rata marginală de substituţie în consum.

46. Dacă rata marginală de substituţie a unui bun A printr-un bun B este de 4, atunci consumatorul va face un schimb avantajos când schimbă o unitate de bun A pentru:

a) 5 unităţi din B;

b) 3 unităţi din B;

c) 1 unitate din B;

d) 2 unităţi din B;

e) 0,5 unităţi din B.

47. Dacă preţul bunului X este cu 100% mai mare decât preţul bunului Y, atunci un consumator raţional alege:

o cantitate din bunul X de 2 ori mai mare decât cantitatea din bunul Y;

o cantitate din bunul X de 2 ori mai mică decât cantitatea din bunul Y;

a)

b)

c)

cantităţile din cele două bunuri astfel încât U mgX

U mgY

= 2 ;

d)

e)

cantităţile din cele două bunuri astfel încât U mgX

U mgY

1

2 ;

=

cantităţile din cele două bunuri pentru care utilităţile lor marginale sunt egale.

48.

Dacă

U mgA

P A

>

U mgB

P B

, atunci consumatorul realizează o creştere a

utilităţii totale dacă:

a) consumă mai puţine unităţi din bunul A;

b) consumă cantităţi egale din bunurile A şi B;

c) consumă mai puţin din ambele bunuri;

d) consumă mai mult din ambele bunuri;

e) consumă mai multe unităţi din bunul A.

49. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) raţionalitatea presupune maximizarea utilităţii totale, dată fiind

constrângerea bugetară;

b) venitul consumatorului influenţează utilitatea totală;

c) curba cererii unui consumator nu depinde de utilitatea marginală;

d) când cantitatea consumată succesiv dintr-un bun creşte, utilitatea marginală resimţită de consumator scade;

e) consumatorul îşi maximizează utilitatea totală dacă va cheltui întregul venitul disponibil.

50. Utilităţile marginale pentru două bunuri A şi B sunt 500 unităţi de utilitate şi, respectiv, 200 unităţi de utilitate. Dacă preţul bunului A este 10000 lei şi al bunului B, 2000 lei, atunci consumatorul:

a) va menţine consumul din ambele bunuri;

b) va mări consumul din B şi va reduce consumul din A;

c) va mări consumul din A şi va reduce consumul din B;

d) va mări consumul din ambele bunuri;

e) va reduce consumul din ambele bunuri.

51. Prin consumul a 6 unităţi succesive dintr-un bun, un consumator

obţine următoarele utilităţi marginale: 30, 28, 22, 13, 2, -11. Utilitatea totală a primelor 5 unităţi consumate este:

a) 28 unităţi de utilitate;

b) 57 unităţi de utilitate;

c) 82 unităţi de utilitate;

d) 84 unităţi de utilitate;

e) 95 unităţi de utilitate.

52. Un consumator dispune de un venit disponibil de 14. Utilităţile marginale resimţite în urma consumului a două bunuri, X şi Y, sunt date de relaţiile U mgX = 10 2 X, U mgY = 5 Y. Dacă preţurile celor

P X = P Y = 2 , atunci programul de consum care

două bunuri sunt

asigură echilibrul consumatorului este:

a)

3X şi 3Y;

b)

3X şi 4Y;

c)

3X şi 7Y;

d)

4X şi 3Y;

e)

7X şi 7Y.

53. Un

consumator

are

o

funcţie

de

utilitate

totală

de tipul

U( X,Y) = 3 X Y . Venitul disponibil de 16, iar preţurile celor două

P Y = 2 . Programul de consum ce asigură

echilibrul consumatorului este:

bunuri sunt

P X =1

şi

a) 5X şi 2Y;

b) 5X şi 5Y;

c) 6X şi 5Y;

d) 8X şi 4Y;

e) 10X şi 3Y.

54. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul unui bun substituibil Y este 48, preţul bunului X este de 8, iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este:

a) 6;

b) 8;

c) 24;

d) 22;

e) 384.

55. Factorii primari de producţie sunt:

a) numai munca;

b) numai pământul;

c) munca şi pământul;

d) munca şi capitalul;

e) pământul şi capitalul.

56. Capitalul tehnic reprezintă:

a) totalitatea resurselor de care dispune întreprinderea pentru a asigura producţia;

b) orice bun utilizat în producţie;

c) un bun rezultat dintr-un proces de producţie şi utilizat într-un alt

proces de producţie;

d) numai clădirile folosite în procesul de producţie;

e) numai materiile prime folosite pentru producţie.

57. Care

dintre

următoarele

componente

afectate de uzura fizică şi morală?

a) energia;

b) materialele consumabile;

c) echipamentele;

d) materiile prime;

e) semifabricatele.

ale

capitalului

tehnic

sunt

58. Principiul randamentelor descrescătoare ale factorilor de producţie se referă la:

a) reducerea producţiei;

b) reducerea productivităţii marginale;

c) reducerea productivităţii medii;

d) reducerea costului mediu;

e) reducerea costului marginal.

59. Faptul că producţia creşte mai repede la niveluri reduse ale utilizării

mai greu la volume

factorilor

de

producţie

şi din

ce

în

ce

considerabile ale factorilor de producţie utilizaţi, se datorează:

a) randamentelor de scară crescătoare;

b) randamentelor de scară descrescătoare;

c) randamentelor de scară constante;

d) faptului că producţia este ineficientă;

e) diferenţei de producţie faţă de alte firme.

60. Nu reprezintă fluxuri de intrare pentru firme:

a) subvenţiile primite de la stat;

b) veniturile din vânzarea bunurilor economice;

c) vânzările de bunuri economice;

d) cumpărarea de factori de producţie;

e) închirierea forţei de muncă.

61. Obiectivul fundamental al producătorului:

a) minimizarea consumului de bunuri economice;

b) maximizarea profitului;

c) minimizarea venitului disponibil;

d) minimizarea profitului;

e) maximizarea încasărilor bugetare.

62. Cărui agent economic îi este specifică funcţia de a produce bunuri economice:

a) administraţiile private;

b) administraţiile publice;

c) întreprinderile;

d) gospodăriile;

e) băncile.

63. Nu reprezintă flux de ieşire pentru firme:

a) plata impozitelor şi taxelor către stat;

b) plata taxei pe valoarea adăugată către stat;

c) subvenţiile;

d) vânzările de bunuri economice către gospodării;

e) plata salariilor.

64. Totalitatea elementelor folosite de firme pentru a produce bunuri economice reprezintă:

a) productivitatea muncii;

b) creşterea economică;

c) factorii de producţie;

d) dezvoltarea intensivă;

e) dezvoltarea extensivă.

65. Înlocuirea, parţială sau totală, a unuia sau mai multor factori de producţie cu unul sau mai mulţi factori din cei folosiţi sau noi, în condiţiile obţinerii cel puţin a aceleiaşi producţii, reprezintă:

a)

combinarea factorilor de producţie;

 

b)

substituirea factorilor de producţie;

c)

productivitatea medie a factorilor de producţie;

 

d)

productivitatea marginală a factorilor de producţie;

e)

productivitatea globală a factorilor de producţie;

66. Nu

reprezintă

indicator

care

măsoară

eficienţa

combinării

şi

substituirii factorilor de producţie:

a) productivitatea marginală a muncii;

b) productivitatea marginală a capitalului;

c) productivitatea marginală a pământului;

d) rata marginală de substituţie a factorilor de producţie;

e) utilitatea marginală a factorilor de producţie.

67. Nu reprezintă o caracteristică a pământului ca factor de producţie:

a) factor de producţie originar;

b) factor de producţie regenerabil;

c) principalul factor de producţie în agricultură;

d) cadrul de desfăşurare a activităţii economice;

e) factor de producţie nelimitat.

68. Nu reprezintă capital tehnic:

a) maşinile;

b) utilajele;

c) materiile prime;

d) abilitatea întreprinzătorului;

e) energia.

69. Unul dintre următoarele reprezintă un element de capital circulant:

a) clădirile;

b) calculatoarele de proces;

c) materiile prime;

d) maşinile;

e) utilajele.

70. Combinarea factorilor de producţie nu depinde de:

a) natura activităţii economice;

b) condiţiile de producţie;

c) venitul disponibil al consumatorului;

d) abilitatea întreprinzătorului;

e) managementul şi marketingul firmei.

71. Care dintre următoarele reprezintă neofactor de producţie:

a) materiile prime;

b) combustibilul;

c) maşinile;

d) utilajele;

e) informaţia.

72. Unul dintre următorii indicatori este folosit pentru calculul eficienţei combinării şi substituirii factorilor de producţie:

a) utilitatea marginală a bunurilor economice;

b) rata marginală de substituţie a factorilor de producţie;

c) utilitatea totală a bunurilor economice;

d) utilitatea individuală a bunurilor economice;

e) venitul disponibil al consumatorului.

73. Nu

este

caracteristic

factorului

muncă folosit în activitatea

economică:

a) o acţiune specific umană;

b) o acţiune conştientă;

c) un rol determinant în activitatea economică;

d) factorul activ şi determinant al producţiei;

e) factorul pasiv al producţiei.

74. În momentul T 0 , o întreprindere cu 50 salariaţi obţine o producţie de 10000 bucăţi. Dacă întreprinzătorul substituie 5 utilaje cu factorul

marginale de substituţie R ms =10,

muncă,

în

condiţiile

unei

rate

productivitatea medie a muncii în T 1 este:

a) 100 bucăţi/salariat;

b) 200 bucăţi/salariat;

c) 300 bucăţi/salariat;

d) 150 bucăţi/salariat;

e) 250 bucăţi/salariat.

75. Pe termen scurt, atunci când costul variabil total creşte mai rapid decât producţia:

a) costul fix mediu rămâne constant;

b) costul variabil mediu scade;

c) costul variabil mediu rămâne constant;

d) costul total mediu scade, creşte sau rămâne constant;

e) costul fix mediu creşte.

76. Reprezintă cheltuială materială de producţie:

a) cheltuieli cu salariile personalului administrativ;

b) cheltuieli cu salariile personalului direct productiv;

c) amenzi;

d) cheltuieli de protocol;

e) cheltuieli cu materiile prime.

77. Pe termen scurt, atunci când costul variabil creşte în acelaşi ritm cu producţia:

a) costul variabil mediu creşte;

b) costul variabil mediu scade;

c) costul fix mediu rămâne constant;

d) costul total mediu creşte;

e) costul total mediu scade.

78. Nu reprezintă cheltuială materială de producţie:

a) cheltuieli cu materiile prime;

b) cheltuieli cu combustibilul;

c) cheltuieli cu energia;

d) cheltuielile de protocol;

e) amortizarea capitalului fix.

79. În situaţia în care costurile totale (CT) depind de producţie (Q) conform relaţiei CT=5+3Q+2Q 2 :

a) CF=5+3Q;

b) CVM=3+2Q;

c) CTM=3+2Q;

d) CVM=3Q+2Q 2 ;

80. Atunci când costurile totale (CT) depind de producţie (Q) conform relaţiei CT=15+2Q:

a) CFM=15;

b) CVM=2Q;

c)

d)

e)

C

C

C

mg

mg

mg

<CF;

>CF;

=CF.

81. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pe termen scurt:

a) CFM = constant;

b) CVM = constant;

c) CF = constant;

d) CFM întotdeauna creşte;

e) CFM întotdeauna scade.

82. Atunci când C mg >CVM:

a) CVM scade;

b) CF scade;

c) CVM = constant;

d) CVM creşte;

e) CF creşte.

83. Costurile salariale în cadrul unei firme sunt de 30 milioane lei. Dacă amortizarea este de 2 ori mai mică decât valoarea capitalului circulant folosit în cadrul firmei. În condiţiile în care costurile totale ale firmei CT=60 milioane lei, valoarea consumului de capital circulant (K c ) este:

a) K c =15 milioane lei;

b) K c =1 milion lei;

c) K c =30 milioane lei;

d) K c =20 milioane lei;

e) K c =10 milioane lei.

84. Nu poate fi considerat un proces compatibil cu existenţa economiilor de scară:

a) o mai bună specializare a lucrătorilor;

b) utilizarea unei tehnologii mai performante;

c) birocraţia;

d) automatizarea producţiei;

e) posibilitatea obţinerii unor reduceri de preţ la cumpărarea de factori de producţie.

85. Faţă de costul contabil, costul economic este:

a) mai mare;

b) mai mic;

c) egal;

d) mai mic, cu costurile explicite;

e) mai mic, cu costurile implicite.

86. Nu

reprezintă

combinării acestora:

a) adaptabilitatea;

b) complementaritatea;

c) indivizibilitatea;

d) substituibilitatea;

e) divizibilitatea.

o

proprietate

a

factorilor

de

producţie

în

cazul

87. Se atinge „pragul de părăsire a pieţei” atunci când:

a) VT<CT, dar VT>min CV;

b) VT<CT, dar VT<min CV;

c) VT=CT, dar VT<min CV;

d) VT>CT;

e) VT>CT, dar VT> CF.

88. La nivelul unei firme, scara de producţie începând de la care firma atinge minimul costului mediu pe termen lung are randamente:

a) descrescătoare;

b) crescătoare;

c) constante;

d) negative;

e) zero.

89. Atunci când costul total mediu pe termen lung al unei firme creşte, există:

a) randamente crescătoare;

b) randamente constante;

c) economii de scară;

d) dezeconomii de scară;

e) scara minimă eficace.

90. Diferenţa dintre valoarea bunului – cât de mult suntem dispuşi să plătim pentru a-l procura - şi preţul aferent acelui bun pe piaţă, la un moment dat, reprezintă:

a) surplusul producătorului;

b) surplusul de venituri la bugetul statului;

c) surplusul de cantitate pe piaţă;

d) surplusul consumatorului;

e) isoutilitatea.

91. Dacă un producător trebuie să utilizeze cantităţi de 4 ori mai mari din toţi factorii de producţie pentru a mări producţia de 3 ori, atunci funcţia de producţie are:

a) randamente descrescătoare de scară;

b) randamente crescătoare de scară;

c) randamente constante de scară;

d) proporţii fixe ale factorilor de producţie;

e) izocuante liniare.

92. Se consideră funcţia de producţie Y = 16 ,52 K 0 ,3 L 0,7 , unde Y este

producţia,

Randamentele de scară care caracterizează procesul de producţie

definit prin această funcţie de producţie sunt:

muncă.

K

reprezintă

capitalul,

iar

L

este

forţa

de

a) descrescătoare;

b) crescătoare;

c) constante;

d) egale cu 16,52;

93. Se consideră funcţia de producţie

producţia,

Randamentele factorilor sunt:

K

reprezintă

capitalul,

Y = 10 K 0,4 L 0 ,6 , unde

iar

L

este

forţa

de

Y este

muncă.

a) crescătoare atât pentru K, cât şi pentru L;

b) descrescătoare atât pentru K, cât şi pentru L;

c) constante atât pentru K, cât şi pentru L;

d) crescătoare pentru K şi descrescătoare pentru L;

e) descrescătoare pentru K şi crescătoare pentru L.

94. Care din următoarele elemente reprezintă un flux de intrare în cadrul unei firme?

a) impozitul pe profit;

b) subvenţiile;

c) cheltuieli pentru serviciile factorilor de producţie;

d) impozitul pe salarii;

e) obligaţiunile emise.

95. Care este afirmaţia corectă cu privire la relaţia între resurse şi factori de producţie:

a) raport de la întreg la parte;

b) raport de la parte la întreg;

c) raport subunitar;

d) raport unitar;

e) nu există legătură.

96. Care din următoarele sensuri nu este corect cu privire la capital ca factor de producţie?

a) reprezintă bunuri de producţie;

b) reprezintă consum intermediar;

c) reprezintă consum final;

d) reprezintă capital tehnic;

e) reprezintă valoare adăugată.

97.

Dezvoltarea economică de tip extensiv se realizează prioritar prin:

a) sporirea productivităţii factorilor de producţie;

b) sporirea cantităţii factorilor;

c) progresul tehnic;

d) reducerea costurilor de producţie;

e) creşterea randamentului factorilor de producţie.

98. În T 0 , productivitatea medie a muncii la o firmă este de 20 bucăţi

pe salariat. În T 1 , producţia sporeşte de 3 ori faţă de T 0 , când era de

iar numărul de salariaţi se dublează. Nivelul

200

bucăţi,

productivităţii marginale a muncii reprezintă:

a) 20;

b) 30;

c) 40;

d) 45;

e) 35.

99. Productivitatea

medie

a

8

muncitori

este

24

unităţi.

Dacă

productivitatea

marginală

corespunzătoare

celui

de-al

9-lea

muncitor este 23 unităţi, se poate trage concluzia că:

a) productivitatea marginală creşte;

b) productivitatea marginală se reduce;

c) productivitatea medie creşte;

d) productivitatea medie se reduce;

e) productivitatea marginală este maximă.

100. Pe termen scurt, dacă producţia se reduce, atunci:

a) costul variabil total creşte;

b) costul total creşte;

c) costul fix total creşte;

d) costul fix mediu creşte;

e) amortizarea capitalului tehnic fix creşte.

101. La o societate comercială, costul variabil mediu este de 20 u.m. iar nivelul producţiei la care profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar este egal cu 40 u.m., atunci costul total, costul total mediu şi profitul total sunt:

a) 1250; 25; 0;

b) 3000; 60; 0;

c) 2000; 40; 0;

d) 2000; 80; 0;

e) 4000; 80; 0.

102. Costul reprezintă 80% din încasările iniţiale. Încasările cresc cu

10%, iar profitul se dublează. În aceste împrejurări, costul total:

a) rămâne constant;

b) creşte cu 2%;

c) se reduce cu 70%;

d) se reduce cu 12,5%;

e) se reduce cu 50%.

103. Randamentele descrescătoare de scară folosesc la explicarea:

a) pantei liniei bugetului;

b) formei curbei costului mediu pe termen lung;

c) creşterii costului fix mediu ca rezultat al creşterii producţiei;

d) creşterii costului variabil ca urmare a scăderii producţiei;

e) reducerii costului fix ca urmare a creşterii producţiei.

104. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată în ceea ce priveşte

, unde Q este producţia, K este

KL

K

+

L

funcţia de producţie

capitalul, iar L este forţa de muncă?

Q =

a) randamentele de scară sunt constante;

b) randamentele de scară sunt descrescătoare;

c) capitalul şi forţa de muncă se combină în proporţii fixe;

d) producătorul nu poate maximiza profitul;

e) principiul randamentelor descrescătoare ale factorilor nu este valabil.

105.

Izocuanta reprezintă:

a) ansamblul combinaţiilor de bunuri de consum pentru care consumatorul resimte aceeaşi utilitate economică;

b) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care producătorul le poate utiliza cu aceleaşi cheltuieli;

c) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care producătorul obţine aceeaşi producţie;

d) ansamblul combinaţiilor de două bunuri de consum pe care consumatorul le poate cumpăra cu aceleaşi venituri;

e) producţia corespunzătoare preţului de echilibru de pe piaţă.

106. Izocuanta:

a) trebuie să fie liniară;

b) trebuie să fie concavă faţă de origine;

c) nu poate fi descrescătoare;

d) arată combinaţiile de factori de producţie pentru care costul total este minim;

e) arată combinaţiile de factori de producţie pentru un nivel dat al producţiei.

107. Dacă productivitatea marginală a unui factor de producţie este mai mare decât productivitatea medie, atunci, pentru orice creştere a

utilizate din factorul respectiv de producţie,

cantităţii

productivitatea medie:

a) creşte;

b) scade;

c) este maximă;

d) este minimă;

e) poate să crească, să scadă sau să nu se modifice.

108. Productivitatea medie a 10 lucrători este de 150 unităţi. Dacă

marginală corespunzătoare celui de-al 11-lea

productivitatea

lucrător este 180 unităţi, atunci:

a) productivitatea marginală creşte;

b) productivitatea marginală se reduce;

c) productivitatea medie creşte;

d) productivitatea medie se reduce;

e) producţia este maximă.

109. Curba

producţie

intersectează axa factorului variabil de producţie în punctul pentru care:

a) productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este maximă;

b) producţia totală este maximă;

c) începe să se manifeste randamentul descrescător al factorului respectiv de producţie;

d) producţia totală este minimă;

e) productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este egală cu productivitatea marginală a acestuia.

productivităţii

marginale

a

unui

factor

de

110. Dacă productivitatea medie a muncii este maximă, atunci:

a) productivitatea marginală a muncii este crescătoare;

b) productivitatea marginală a muncii este descrescătoare;

c) productivitatea marginală a muncii este mai mare decât productivitatea medie;

d) productivitatea marginală a muncii este mai mică decât productivitatea medie;

e) productivitatea marginală a muncii este maximă.

111. Un producător utilizează doi factori de producţie ale căror preţuri sunt egale. În scopul minimizării costului total, producătorul trebuie să utilizeze în producţie:

a) cantităţi egale din cei doi factori de producţie;

b) cantităţile factorilor de producţie pentru care productivităţile marginale ale factorilor sunt maxime;

c) cantităţile factorilor de producţie ce corespund maximului fiecărei productivităţii medii;

d) cantităţile ce corespund egalităţii dintre cele două productivităţi marginale;

e) doar unul dintre cei doi factori de producţie.

112.

Care din următoarele efecte reprezintă o ajustare pe termen lung, în situaţia unei firme producătoare de avioane:

a) creşterea cantităţii de oţel cumpărată de firmă;

b) reducerea numărului de schimburi de la 3 la 2;

c) schimbare a producţiei, de la un model de agrement, la un model utilitar;

d) schimbare de producţie, de la avioane, la maşini sport;

e) reducerea numărului de salariaţi de la 1765 la 1762.

113. Un producător utilizează doi factori de producţie X şi Y. Preţul factorului X este de două ori mai mic decât al factorului Y. În scopul minimizării costului total, producătorul trebuie să utilizeze în producţie:

a)

b)

c)

d)

e)

cantităţi egale din cei doi factori de producţie;

cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea WmgX =

WmgY

2

;

cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea

1

2

WmgX

=

WmgY

;

cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea

1

1

2

4

WmgX =

WmgY ;

cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea

2WmgX = 4WmgY .

114. Un producător utilizează factori de producţie astfel încât, la un moment dat, productivitatea marginală a muncii este egală cu 20, iar productivitatea marginală a capitalului este 45. Preţul utilizării factorului muncă este de 10, iar preţul utilizării factorului capital este de 15. Dacă producătorul urmăreşte minimizarea costurilor, atunci el trebuie:

a) să folosească mai multă muncă şi mai puţin capital;

b) să folosească mai puţină muncă şi mai puţin capital;

c) să folosească mai puţină muncă şi mai mult capital;

d) să nu modifice utilizarea curentă a factorilor;

e) să folosească mai multă muncă şi mai mult capital.

115.

Pe termen scurt, un producător al cărui obiectiv este maximizarea profitului nu produce dacă:

a) preţul este mai mic decât minimul costului variabil mediu;

b) preţul este mai mic decât minimul costului total mediu;

c) preţul este mai mic decât costul fix mediu;

d) încasările totale nu acoperă costul total;

e) costul total mediu este mai mic decât costul marginal.

116. Pe termen scurt, un producător poate produce dacă preţul acoperă:

a) costul fix mediu;

b) costul total mediu;

c) costul marginal;

d) costul variabil mediu;

e) costul fix.

117. În situaţia în care costul marginal este mai mare decât costul variabil mediu, iar producţia creşte:

a) costul variabil mediu scade;

b) costul variabil mediu este minim;

c) costul variabil mediu creşte;

d) costul fix mediu creşte;

e) costul fix mediu este minim.

118. În situaţia în care productivitatea marginală globală a factorilor de producţie este mai mare decât productivitatea medie globală, iar producţia creşte: