ECONOMIE

TESTE GRILĂ

1. O persoană dispune de un venit de 2.000.000 u.m. şi poate

achiziţiona două bunuri, A şi B. Preţul bunului A este de 250.000 u.m.,
iar al bunului B, 500.000 u.m. În aceste condiţii, costul oportunităţii
achiziţiei unei unităţi din bunul A este:
a) 0,5 unităţi din bunul B;
b) 1 unitate din bunul B;
c) 1,5 unităţi din bunul B;
d) 2 unităţi din bunul B;
e) 2,5 unităţi din bunul B.

2. Un bun economic destinat autoconsumului reprezintă:

a) orice bun achiziţionat de pe piaţă;
b) o marfă;
c) un bun final;
d) un serviciu de pregătire profesională;
e) un bun obţinut prin sponsorizare.

3. Nu sunt trăsături ale bunurilor economice:

a) limitate în ofertă;
b) obţinerea lor generează un cost;
c) se produc în mod continuu;
d) accesul şi sub formă de autoconsum;
e) caracterul nelimitat.
4. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?
a) un bun liber este produs de om;
b) un bun economic poate fi un serviciu;
c) bunurile economice pot fi destinate pieţei;
d) nu orice bun economic este o marfă;
e) orice nevoie se acoperă prin consumul de bunuri.

5. Care din afirmaţiile de mai jos nu este corectă ?:

a) o resursă regenerabilă în activitatea economică este nelimitată;
b) a gospodări înseamnă a diminua tensiunea dintre nevoi şi resurse;
c) o resursă regenerabilă poate să fie şi refolosibilă;
d) acoperirea nevoilor se poate face şi direct, fără să se apeleze la
schimb;
e) serviciile pentru consum personal sunt şi bunuri economice.

6. Potrivit ştiinţei economice, costul de oportunitate:

a) însoţeşte numai alegerile în calitate de consumatori;
b) este egal cu zero, în activităţile competitive;
c) este un cost real al alegerilor făcute ca producători sau
consumatori;
d) nu este specific fiecărui agent economic;
e) nu are legătură cu limitarea resurselor.

7. Principiul raţionalităţii în economie:

a) se poate exprima numai prin regula maximului;
b) îşi are determinarea în tensiunea nevoi-resurse;
c) este incompatibil cu existenţa costului de oportunitate;
d) se poate exprima numai prin regula minimului;
e) este compatibil cu risipa resurselor limitate.

8. În virtutea principiului raţionalităţii:

a) economisirea timpului ce poate fi folosit este cea mai importantă
cerinţă a progresului;
b) timpul cheltuit poate fi recuperat;
 c) risipirea resurselor limitate micşorează costul real al alegerilor;
d) regenerarea şi refolosirea resurselor elimină caracterul nelimitat
al mijloacelor;
e) costul de oportunitate este zero, la cea mai bună utilizare a
resurselor.

9. Care din următoarele reprezintă o administraţie privată?

a) armata;
b) învăţământul public;
c) partidele politice;
d) primăria;
e) prefectura.

10. Una din următoarele activităţi nu are caracter comercial:

a) furnizarea serviciilor de apărare naţională;
b) transferul unor sume de bani între două conturi bancare;
c) vânzarea de bunuri de consum final;
d) vânzarea de bunuri de consum intermediar;
e) acordarea unui credit unui client bancar.

11. Nu reprezintă caracteristică a nevoilor economice:

a) limitarea;
b) nelimitarea;
c) complementaritatea;
d) substituibilitatea;
e) sunt concurente.

12. În cazul bunurilor normale, atunci când venitul creşte, cererea:

a) scade;
b) creşte;
c) rămâne constantă;
d) este întotdeauna nulă;
e) întâi scade, apoi creşte.
13. În cazul în care preţul unui anumit bun scade, cantitatea cerută din
bunul respectiv:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este egală cu zero;
e) tinde către infinit.

14. În cazul bunurilor inferioare, atunci când venitul scade, cererea:

a) scade;
b) creşte;
c) rămâne constantă;
d) este întotdeauna nulă;
e) întâi scade, apoi creşte.

15. Presupunem că bunurile X şi Y sunt substituibile şi că preţul bunului

X creşte. În această situaţie:
a) cererea pentru ambele bunuri creşte;
b) cererea pentru X creşte şi oferta pentru Y se reduce;
c) cererea pentru X creşte şi pentru Y se reduce;
d) cererea pentru X se reduce şi pentru Y creşte;
e) cererea pentru ambele bunuri se reduce.

16. Dacă bunurile X şi Y sunt complementare, creşterea preţului bunului

X determină:
a) scăderea cererii ambelor bunuri;
b) creşterea cererii pentru bunul X şi scăderea cererii pentru bunul Y;
c) creşterea cererii ambelor bunuri;
d) menţinerea constantă a cererii atât din bunul Y cât şi din bunul X;
e) scăderea cererii bunului X şi creşterea cererii bunului Y.
17. Dacă încasările săptămânale din vânzarea unui bun cresc cu 40%, iar
preţul creşte cu mai mult de 40%, cererea în raport de preţ este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) de elasticitate unitară;
d) atât elastică cât şi inelastică;
e) toate variantele a-d sunt false.

18. Oferta de ciocolată scade, iar veniturile încasate de producători se

reduc. În aceste condiţii, cererea pentru lapte este:
a) elastică;
b) unitar elastică;
c) inelastică;
d) perfect elastică;
e) perfect inelastică.

19. Preţul creioanelor creşte cu 5%, iar încasările din vânzări se reduc cu
7%. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată?
a) cererea pentru creioane este perfect inelastică;
b) cererea pentru creioane este inelastică;
c) elasticitatea cererii pentru creioane este unitară;
d) cererea pentru creioane este elastică;
e) cererea pentru creioane este perfect elastică.

20. Nu este un factor care influenţează elasticitatea cererii în funcţie

de preţ:
a) gradul necesităţii în consum;
b) gradul de substituire a bunurilor;
c) costul producţiei şi posibilităţile de stocare;
d) ponderea venitului cheltuit pentru un bun în bugetul total al unei
familii;
e) durata de timp.
21. Cererea pentru un bun este elastică atunci când coeficientul de
elasticitate în raport cu preţul (KEC/P) este:
a) KEC/P > 1;
b) KEC/P = 1;
c) KEC/P < 1;
d) KEC/P = 0;
e) KEC/P = ∞.

22. Cererea pentru bunul X este inelastică. Dacă preţul bunului X se

reduce cu 5%, atunci:
a) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mică decât 5%,
iar veniturile din vânzări cresc;
b) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mare decât 5%,
iar veniturile din vânzări cresc;
c) creşterea procentuală a cantităţii cerute este egală cu 5%, iar
veniturile din vânzări nu se modifică;
d) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mică decât 5%,
iar veniturile din vânzări se reduc;
e) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mare decât 5%,
iar veniturile din vânzări se reduc.

23. În cazul unei reduceri a veniturilor băneşti, cererea:

a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) este mai mare ca oferta;
e) se deplasează la dreapta.

24. Coeficientul de elasticitate a cererii pentru un anumit bun în raport cu

veniturile consumatorilor este -0,5. În aceste condiţii:
a) creşterea veniturilor consumatorilor determină, ceteris paribus,
creşterea preţului;
b) reducerea veniturilor consumatorilor determină, ceteris paribus,
reducerea preţului;
c) coeficientul de elasticitate a cererii pentru bunul respectiv în
raport cu preţul său este în mod necesar pozitiv;
d) bunul respectiv este normal;
e) bunul respectiv este inferior.
25. Coeficientul de elasticitate al cererii la preţ este cel mai ridicat la
categoria:
a) bunuri ai căror înlocuitori nu se găsesc pe piaţă;
b) bunuri nealimentare care se găsesc pe piaţă în sortimente extrem
de reduse;
c) bunuri alimentare de primă necesitate;
d) bunuri puternic substituibile;
e) bunuri pentru care consumatorii cheltuiesc fracţiuni reduse din
venitul lor.

26. Pâinea este un bun inferior. Creşterea veniturilor consumatorilor

determină pe piaţa pâinii:
a) creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru;
b) creşterea preţului şi reducerea cantităţii de echilibru;
c) reducerea preţului şi creşterea cantităţii de echilibru;
d) reducerea preţului şi a cantităţii de echilibru;
e) nici o modificare a preţului şi cantităţii de echilibru.

27. Dacă la creşterea cu 20% a preţului un producător îşi pierde un sfert

din clientelă, cererea este:
a) elastică;
b) perfect elastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) inelastică;
e) atipică.

28. În situaţia în care preţul unei mărfi creşte, venitul total obţinut de
către vânzător poate să crească dacă:
a) cererea este elastică;
b) cererea este perfect elastică;
c) cererea este inelastică;
d) cererea este de elasticitate unitară;
e) oferta este inelastică.
29. O creştere a venitului unui consumator de la 2.000.000 u.m. la
4.000.000 u.m. antrenează o creştere a cantităţii cerute de la 100 de
bucăţi la 150 bucăţi. Care din afirmaţii este adevărată?
a) Ec/v < 0;
b) 0 < Ec/v < 1;
c) Ec/v = 1;
d) Ec/v > 1;
e) Ec/v = -3.

30. Dacă preţul unei mărfi se reduce, vânzătorul va fi avantajat atunci

când:
a) cererea este inelastică;
b) cererea este perfect inelastică;
c) cererea este de elasticitate unitară;
d) cererea este elastică;
e) oferta este elastică.

31. În cazul unor coeficienţi de elasticitate încrucişată a cererii pentru

bunurile A şi B pozitivi, aceste bunuri sunt:
a) complementare;
b) substituibile;
c) inferioare;
d) sub standardele admise de calitate;
e) de lux.

32. În cazul unor coeficienţi de elasticitate încrucişată a cererii pentru

bunurile A şi B negativi, aceste bunuri sunt:
a) substituibile;
b) inferioare;
c) sub standardele admise de calitate;
d) de lux;
e) complementare.
33. În cazul unui bun cantitatea vândută scade cu 20% datorită creşterii
preţului de la 10.000 u.m. la 12.000 u.m., se poate trage concluzia că
cererea pentru acel bun este:
a) perfect inelastică;
b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) elastică;
e) perfect elastică.

34. Cererea pentru un anumit bun poate creşte sau se poate reduce, ca
rezultat al influenţei directe a:
a) modificării sistemului de taxe şi impozite;
b) schimbărilor economice provocate de evenimente naturale;
c) modificării numărului de firme;
d) reducerii costului de producţie;
e) creşterii vitezei de rotaţie a capitalului.

35. În situaţia în care cererea pentru produsele agricole este inelastică:

a) reducerea preţurilor determină o creştere a veniturilor încasate de
producători;
b) reducerea preţurilor determină o reducere a veniturilor
producătorilor;
c) creşterea preţurilor determină o reducere a veniturilor
producătorilor;
d) creşterea preţurilor nu conduce la diferenţieri în veniturile
producătorilor;
e) procentul de reducere al preţurilor este mai mic decât cel de
creştere al cererii.

36. Coeficientul elasticităţii cererii pentru un bun, în funcţie de preţul

său, este -3. În acest caz, la o creştere a preţului cu 20% cantitatea
cerută:
a) va scădea cu 6%;
b) va scădea cu 30%;
c) va creşte cu 30%;
d) va creşte cu 60%;
 e) va scădea cu 60%.

37. Coeficientul de elasticitate al cererii la preţ este subunitar la

categoria:
a) bunuri alimentare de primă necesitate;
b) bunuri care au mai multe utilizări;
c) bunuri pentru care consumatorii cheltuiesc fracţiuni reduse din
venitul lor;
d) bunuri de folosinţă îndelungată;
e) bunuri nealimentare care se găsesc pe piaţă în sortimente variate.

38. Dacă preţul pieţei este mai redus decât cel de echilibru, atunci:
a) creşte cantitatea produsă;
b) scade preţul;
c) cresc costurile de producţie;
d) se manifestă penurie pe acea piaţă;
e) creşte numărul de angajaţi.

39. Oferta de piaţă nu poate fi afectată de:

a) cheltuielile cu protecţia muncii;
b) venitul mediu al familiilor;
c) metodele de organizare şi conducere;
d) cheltuielile de reducere a poluării;
e) tehnicile de producţie.

40. Zahărul este una din materiile prime principale în producţia de jeleuri.
Efectul direct al creşterii preţului zahărului este:
a) oferta de jeleuri se reduce;
b) oferta de jeleuri creşte;
c) cererea de jeleuri se reduce;
d) cererea de jeleuri creşte;
e) preţul jeleurilor se reduce.
41. În raport de coeficientul de elasticitate a ofertei faţă de preţ (Keo/p),
în care din situaţiile de mai jos avem oferta perfect inelastică:
a) Keo/p = 1;
b) Keo/p = 0;
c) Keo/p = ∞;
d) Keo/p < 1;
e) Keo/p > 1.

42. În condiţiile în care preţul creşte de la 80 u.m. la 90 u.m., iar

cantitatea oferită sporeşte de la 400 la 500, oferta este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară;
d) perfect elastică;
e) rigidă.

43. În raport de coeficientul de elasticitate a ofertei faţă de preţ (Keo/p),

în care din situaţiile de mai jos avem o ofertă perfect elastică:
a) Keo/p > 1;
b) Keo/p < 1;
c) Keo/p = 0;
d) Keo/p = 1;
e) Keo/p = ∞.

44. În condiţiile în care preţul creşte de la 50 u.m. la 100 u.m. iar

cantitatea oferită sporeşte de la 400 la 600, coeficientul elasticităţii
ofertei în funcţie de preţ pentru bunul respectiv este:
a) Keo/p > 1;
b) Keo/p < 1;
c) Keo/p = 1;
d) Keo/p = ∞;
e) Keo/p = 0.
45. În raport de coeficientul de elasticitate a ofertei faţă de preţ (Keo/p),
în care din situaţiile de mai jos avem o ofertă inelastică:
a) Keo/p = 0;
b) Keo/p = 1;
c) Keo/p = ∞;
d) Keo/p > 1;
e) Keo/p < 1.

46. Dacă oferta unui bun are o elasticitate unitară, iar preţul bunului
creşte cu 10%, cantitatea oferită:
a) creşte cu mai mult de 10%;
b) scade cu cel puţin 10%;
c) creşte cu 10%;
d) nu se modifică;
e) creşte cu 1%.

47. Curba unei oferte perfect elastice este:

a) crescătoare;
b) verticală;
c) descrescătoare;
d) orizontală;
e) paralelă cu axa preţului.

48. Curba unei oferte perfect inelastice este:

a) perpendiculară pe prima bisectoare;
b) crescătoare;
c) verticală;
d) descrescătoare;
e) orizontală.

49. Reducerea preţului unui bun ar putea fi cauzată în mod direct de:
a) creşterea impozitelor;
b) reducerea costului de producţie;
c) creşterea veniturilor consumatorilor;
 d) creşterea preţului bunului complementar;
e) scăderea preţului bunului substituibil.

50. Care din următoarele împrejurări determină o creştere a cantităţii

oferite pe piaţă dintr-o anumită marfă:
a) reducerea numărului de firme producătoare;
b) creşterea cheltuielilor de transport;
c) reducerea salariilor;
d) creşterea costurilor totale;
e) creşterea preţului unitar.

51. Nu este factor determinant al elasticităţii ofertei:

a) costul producţiei;
b) posibilităţile de stocare;
c) costul stocării;
d) durata de timp pe care vânzătorii o au la dispoziţie pentru a ajusta
preţul;
e) gradul necesităţii în consum;

52. Cantitatea oferită dintr-un anumit bun scade dacă:

a) se utilizează noi tehnologii de fabricaţie;
b) creşte cererea;
c) scade preţul;
d) creşte preţul;
e) noi firme intră în industria bunului respectiv.

53. Un exemplu de bunuri complementare este:

a) whisky - vodcă;
b) imprimantă - toner;
c) cafea - ţigări;
d) oi - lână;
e) lemn - mobilă.
54. Oferta de apartamente se va reduce dacă:
a) prefabricatele de beton se vor ieftini;
b) rata dobânzii scade;
c) numărul mediu anual al căsătoriilor creşte;
d) cresc preţurile la materialele de construcţii;
e) cererea pentru case vechi scade.

55. Într-o piaţă concurenţială, preţul de echilibru este determinat de:

a) preţul maxim pe care oricare consumator este dispus să-l
plătească;
b) preţul minim pe care oricare producător este dispus să-l accepte;
c) intersecţia cererii cu oferta;
d) preţul stabilit de cel mai mare producător;
e) preţul stabilit de cea mai influentă asociaţie de protecţie a
consumatorilor.

56. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport de venit are valoarea:

a) 0,5 la o cerere elastică;
b) 3 la o cerere inelastică;
c) 0,8 la o cerere elastică;
d) 1,5 la o cerere inelastică;
e) 0,6 la o cerere inelastică.

57. La o cerere inelastică în raport de venit, coeficientul de elasticitate

poate să aibă valoarea:
a) 1,2;
b) 4;
c) 0,33;
d) 1,75;
e) 2.
58. Dacă celelalte împrejurări rămân neschimbate, modificarea preţului
determină, în mod normal:
a) scăderea cantităţii oferite;
b) schimbarea în sens opus a cantităţii oferite;
c) creşterea cantităţii oferite;
d) schimbarea în acelaşi sens a cantităţii oferite;
e) schimbarea direct proporţională a cantităţii oferite.
59. În raport cu producţia totală dintr-un bun, oferta lui pe piaţă
reprezintă:
a) o cantitate mai mare când preţul scade;
b) o cantitate mai mică, indiferent de evoluţia preţului;
c) o cantitate egală, indiferent de preţ;
d) o parte egală cu ceea ce se stochează;
e) o parte mai mică decât ceea ce se stochează.

60. Dacă pe piaţa unui bun, se realizează un exces de cerere:

a) preţul de echilibru scade;
b) cantitatea de echilibru scade;
c) preţul pieţei creşte şi tinde spre preţul de echilibru;
d) cantitatea de echilibru creşte;
e) pe piaţă vor fi atraşi din ce în ce mai puţini producători.

61. Când pe piaţa unui bun oferta creşte mai puţin decât creşte cererea:
a) preţul de echilibru scade;
b) cantitatea de echilibru scade;
c) preţul şi cantitatea de echilibru scad;
d) preţul şi cantitatea de echilibru cresc;
e) preţul de echilibru creşte şi cantitatea de echilibru scade.

62. Când pe piaţa unui bun, cererea creşte mai puţin decât creşte oferta,
preţul şi cantitatea de echilibru:
a) cresc;
b) scad;
c) nu se modifică;
d) scade şi, respectiv, creşte;
e) creşte şi, respectiv, scade.

63. Este ştiut faptul că produsele agricole se adresează, de regulă, unei

cereri inelastice. Astfel, în anii favorabili, cu recolte mari, apare un
excedent de ofertă ce atrage:
a) creşterea preţurilor într-o proporţie mai mare decât cea a creşterii
cantităţii cumpărate;
b) reducerea preţurilor într-o proporţie mai mare decât cea a creşterii
cantităţii cumpărate;
 c) reducerea preţurilor într-o proporţie mai mică decât cea a creşterii
cantităţii cumpărate;
d) creşterea preţurilor într-o proporţie mai mică decât cea a creşterii
cantităţii cumpărate;
e) menţinerea constantă a veniturilor încasate din vânzarea
produselor agricole.

64. Într-o piaţă concurenţială, cererea şi oferta se reduc simultan în

aceeaşi proporţie. În aceste condiţii:
a) preţul de echilibru creşte;
b) cantitatea de echilibru creşte;
c) preţul de echilibru se reduce;
d) cantitatea de echilibru se reduce;
e) modificarea cantităţii de echilibru este nedeterminată.

65. Preţurile administrate:

a) se referă la toate bunurile;
b) sunt întotdeauna superioare preţurilor libere;
c) se formează pe piaţa liberă;
d) sunt sub influenţa dominantă a firmelor mici şi mijlocii;
e) rezultă din implicarea guvernului;

66. Într-o piaţă concurenţială, cererea şi oferta cresc simultan în aceeaşi

proporţie. În aceste condiţii:
a) preţul creşte;
b) cantitatea de echilibru creşte;
c) preţul se reduce;
d) cantitatea de echilibru se reduce;
e) modificarea cantităţii de echilibru este nedeterminată.

67. Funcţiile cererii şi ofertei bunului A sunt: CA = 270 – 8PA; OA =

= 200 + 6PA , unde CA este cantitatea cerută, OA este cantitatea
oferită, iar PA este preţul bunului. În acest caz, preţul şi cantitatea de
echilibru sunt:
a) 5; 320;
b) 4; 224;
 c) 8; 248;
d) 5; 230;
e) 2; 212.

68. Cererea pentru un bun este dată de relaţia Qc = 100-2P. Oferta

bunului respectiv este Qo = 50+P, unde P este preţul. Dacă pe piaţă
există un exces de cerere de 20 unităţi, atunci, preţul este:
a) 40 u.m.;
b) 30 u.m.;
c) 20,33 u.m.;
d) 10 u.m.;
e) nul.

69. Elasticitatea cererii pentru calculatoare este 0,6 în raport cu preţul şi 2

în raport cu veniturile cumpărătorilor. Creşterea cu 1% a veniturilor
şi cu 1% a preţului generează:
a) creşterea cererii cu 2,6%;
b) creşterea cererii cu 1,4%;
c) creşterea cererii cu 1%;
d) reducerea cererii cu 1%;
e) reducerea cererii cu 1,4%.

70. Se consideră că preţul unui bun A se află la un nivel la care apare un

exces de cerere. În aceste condiţii, preţul pe o piaţă concurenţială:
a) se reduce;
b) creşte;
c) rămâne nemodificat;
d) este întotdeauna mai mare decât costul marginal;
e) este întotdeauna mai mic decât costul marginal.

71. În situaţia creşterii cererii, preţul tinde să crească deoarece:

a) există un exces de cerere la vechiul nivel al preţului;
b) există un exces de ofertă la vechiul nivel al preţului;
c) cererea este permanent egală cu oferta;
d) preţul de echilibru este determinat de cerere;
e) preţul de echilibru este determinat de ofertă.
72. În cazul în care cererea este elastică, care din următoarele afirmaţii
este adevărată în situaţia unui producător?
a) creşterea preţului lasă neschimbate încasările totale ale acestuia;
b) reducerea preţului lasă neschimbate încasările totale ale acestuia;
c) creşterea preţului determină reducerea încasărilor acestuia;
d) creşterea preţului determină creşterea încasărilor acestuia;
e) reducerea preţului determină reducerea încasărilor acestuia.

73. Cererea cu elasticitate unitară în funcţie de preţ se caracterizează

prin:
a) creşterea preţului este însoţită de creşterea cantităţii cerute din
bunul respectiv;
b) modificarea absolută a preţului este egală cu variaţia absolută a
cantităţii;
c) în valoare absolută, modificarea absolută a preţului este egală cu
variaţia absolută a cantităţii;
d) procentul de variaţie a preţului este egal cu procentul de variaţie a
cantităţii cerute;
e) procentul de variaţie a preţului este inversul procentului de
variaţie a cantităţii cerute.

74. Reducerea taxelor de import are ca efect pe piaţa bunurilor de

consum:
a) reducerea ofertei şi creşterea preţului;
b) creşterea ofertei şi reducerea preţului;
c) menţinerea ofertei şi a preţului ca urmare a creşterii cererii;
d) creşterea ofertei şi creşterea preţului;
e) creşterea cererii şi reducerea preţului.

75. Concurenţa monopolistică se deosebeşte de concurenţa perfectă prin:

a) câţiva cumpărători;
b) câţiva vânzători;
c) atomicitatea ofertei;
d) diferenţierea produselor;
e) atomicitatea cererii.
76. Obţinerea profitului nelegitim:
a) contravine legii;
b) este rezultatul raţionalităţii în activitatea economică;
c) nu este rezultatul contribuţiei firmei la activitatea economică;
d) decurge întotdeauna din existenţa situaţiei de monopol;
e) este întotdeauna mai mic decât supraprofitul.

77. Pe piaţa de monopol:

a) preţul este controlat de consumator;
b) preţul este stabilit de cerere şi ofertă;
c) preţul pieţei determină întotdeauna obţinerea de profit;
d) există un singur producător şi un singur consumator;
e) oferta este controlată de mai mulţi producători.

78. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată la un preţ mai mare
decât nivelul de echilibru?
a) vânzătorii pot vinde cât doresc, dar cumpărătorii nu pot cumpăra
cât doresc;
b) vânzătorii nu pot vinde cât doresc, dar cumpărătorii pot cumpăra
cât doresc;
c) vânzătorii pot vinde cât doresc şi cumpărătorii pot cumpăra cât
doresc;
d) vânzătorii nu pot vinde cât doresc şi nici cumpărătorii nu pot
cumpăra cât doresc;
e) nici una dintre cele de mai sus.

79. Dacă cererea creşte mai încet decât oferta, preţul de echilibru:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică, pentru că atât cererea cât şi oferta cresc;
d) creşte dacă scade costul mediu;
e) scade doar dacă scade costul mediu.

80. Când cererea creşte mai mult decât oferta, preţul de echilibru:
 a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) devine un preţ maxim administrat;
e) devine un preţ minim administrat.

81. Funcţiile cererii şi ofertei bunului A sunt: CA = 480 – 8P, OA = 200 +

+ 6P. În acest caz, preţul şi cantitatea de echilibru sunt:
a) 20; 320;
b) 40; 180;
c) 80; 160;
d) 140; 160;
e) 20; 160.

82. Pe piaţa benzinei, cererea şi oferta sunt C = 100 – 10P, O = 20 + 5P,

unde P este preţul. Dacă guvernul impune un preţ de 5 unităţi
monetare, atunci pe această piaţa apare:
a) un surplus de 15 unităţi de cantitate;
b) un surplus de 5 unităţi de cantitate;
c) un deficit de 5 unităţi de cantitate;
d) un deficit de 70 unităţi de cantitate;
e) o diferenţă de 2 unităţi monetare între preţul de echilibru şi preţul
impus de guvern.

83. Una din următoarele nu reprezintă o caracteristică a pieţei cu

concurenţă pură şi perfectă:
a) atomicitatea cererii şi ofertei;
b) omogenitatea produselor;
c) fluiditatea perfectă;
d) transparenţa perfectă;
e) informaţia asimetrică.

84. Manifestarea concurenţei în condiţiile economiei de piaţă este

posibilă atunci când:
 a) nu există libertatea de acţiune a agenţilor economici;
b) preţurile se formează liber;
c) economia este centralizată;
d) autonomia agenţilor economici este îngrădită;
e) preţurile sunt fixate de stat.

85. Piaţa de oligopol se deosebeşte de piaţa de oligopson prin:

a) atomicitatea cererii;
b) existenţa câtorva cumpărători;
c) omogenitatea produselor;
d) existenţa unui singur vânzător;
e) existenţa unui vânzător şi a unui cumpărător.

86. Spre deosebire de monopol, monopsonul se caracterizează prin:

a) atomicitatea cererii;
b) existenţa unui singur cumpărător;
c) existenţa unui singur vânzător;
d) omogenitatea bunurilor;
e) existenţa mai multor cumpărători.

87. O firmă monopolistă îşi maximizează profitul atunci când:

a) costul total mediu este egal cu încasarea marginală;
b) costul variabil mediu este egal cu încasarea marginală;
c) costul marginal este egal cu încasarea marginală;
d) costul total mediu este minim;
e) încasarea totală este maximă.

88. Se caracterizează prin eficienţă alocativă:

a) concurenţa perfectă;
b) monopolul;
c) oligopolul;
d) monopsonul;
e) concurenţa monopolistică pe termen scurt.
89. Un monopolist are costul marginal dat de relaţia Cmg = 3Q, unde
Cmg este costul marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se
 confruntă cu o cerere dată de relaţia P = 20 – Q, unde P este preţul.
În scopul maximizării profitului, producţia trebuie să fie:
a) 3;
b) 4;
c) 5;
d) 10;
e) 20.

90. Alegerea unui producător monopolist care urmăreşte maximizarea

profitului corespunde unei situaţii în care:
a) preţul este mai mare decât costul marginal;
b) costul marginal este egal cu preţul;
c) preţul este mai mic decât costul marginal;
d) preţul este egal cu încasarea marginală;
e) preţul este mai mic decât încasarea marginală.

91. Care din caracteristicile de mai jos sunt specifice pieţei de monopol:
a) oferta este concentrată în mâna mai multor producători;
b) producătorul determină nivelul preţului;
c) încurajează libera concurenţă;
d) preţul de vânzare este scăzut;
e) asigură maximum de satisfacţie consumatorului.

92. Care din următoarele cauze contribuie cel mai mult la existenţa unei
situaţii de oligopol într-o industrie:
a) inexistenţa barierelor la intrarea pe piaţă;
b) cererea elastică;
c) produsele standardizate;
d) economiile de scară;
e) informaţia perfectă.

93. Un cartel este o structură de oligopol care are ca scop:

 a) reducerea nivelului ofertei totale şi creşterea preţului;
b) creşterea nivelului ofertei şi reducerea preţului;
c) diversificarea bunurilor de pe acea piaţă;
d) reducerea nivelului ofertei totale şi a preţului;
e) promovarea liberei concurenţe pe acea piaţă.

94. Atunci când piaţa unui bun economic se caracterizează prin existenţa
unui singur vânzător şi a unui singur cumpărător, aceasta se numeşte:
a) monopson;
b) oligopol;
c) concurenţă pură şi perfectă;
d) concurenţă loială;
e) monopol bilateral.

95. Existenţa mai multor mărci de produs caracterizează piaţa:

a) cu concurenţă perfectă;
b) de monopson;
c) de oligopol;
d) monopolistică;
e) de monopol.
96. Trăsătura fundamentală prin care concurenţa monopolistică se
delimitează de concurenţa perfectă este:
a) transparenţa informaţiei;
b) omogenitatea bunului;
c) intrarea liberă pe piaţă;
d) diversitatea bunurilor;
e) atomicitatea.

97. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii şi

numeroşi agenţi ai ofertei poate fi:
a) de monopol;
b) monopolistică;
c) de oligopol;
d) de oligopol bilateral;
e) de monopol bilateral.
98. Oligopolul presupune:
 a) un număr mare de vânzători şi puţini cumpărători;
b) un număr mare de cumpărători şi un singur vânzător;
c) un număr mare de vânzători şi cumpărători;
d) un număr mare de cumpărători şi câţiva vânzători mari;
e) un vânzător şi un cumpărător.

99. În condiţii de monopol există următoarea relaţie dintre venitul mediu

(VM) şi venitul marginal (Vmg) al firmei monopoliste:
a) VM > Vmg;
b) VM = Vmg;
c) VM < Vmg;
d) VM = Vmg - Cmg;
e) VM = Vmg/3.

100. Forma generală a curbei posibilităţilor de producţie indică un cost de

oportunitate:
a) crescător;
b) descrescător;
c) constant;
d) crescător până la un punct, apoi descrescător;
e) descrescător până la un punct, apoi crescător.

101. Care dintre următoarele este un exemplu de bun liber?

a) învăţământul public;
b) autostrăzile;
c) lemnul;
d) informaţia;
e) nisipul din deşert.

102. Una dintre următoarele trăsături nu caracterizează sistemul economiei

de piaţă:
a) preponderenţa proprietăţii private asupra factorilor de producţie;
b) urmărirea de către indivizi a propriului interes;
c) existenţa exclusivă a economiei de schimb;
 d) reglarea prin piaţă a proceselor economice;
e) intervenţia limitată a statului în economie.

103. Costul de oportunitate al timpului liber reprezintă:

a) raritatea acestui factor;
b) salariul şi primele în utilizarea curentă;
c) salariul în cea mai avantajoasă utilizare alternativă;
d) productivitatea marginală a muncii;
e) cheltuielile pentru formarea profesională a forţei de muncă.

104. Costul de oportunitate reprezintă:

a) valoarea primelor două alternative sacrificate în favoarea
variantei alese;
b) costul informării în vederea încheierii unui contract;
c) cea mai bună variantă de alocare a resurselor sacrificată în
favoarea variantei alese;
d) un concept similar ratei marginale de substituţie;
e) un concept sinonim cu frontiera posibilităţilor de producţie.

105. O economie produce doar două bunuri X şi Y. În cazul în care curba

posibilităţilor de producţie este o curbă concavă faţă de origine:
a) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este
constant;
b) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este
crescător;
c) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este
descrescător;
d) economia este ineficientă;
e) costul de oportunitate este oscilant.

106. Nu reprezintă atribut al relaţiei de proprietate:

a) uzufructul;
 b) folosinţa;
c) dispoziţia;
d) relevanţa;
e) posesiunea.

107. Sistemul de economie mixtă presupune:

a) dominanţa proprietăţii mixte (de stat şi privată) în economie;
b) aplicarea unui mix de politici de creştere economică;
c) compensarea, completarea, contracararea şi corectarea exceselor
şi/sau efectelor negative ale pieţei;
d) existenţa unui sector de stat dominant în economie şi a unui
sector privat minoritar;
e) integrarea economiilor naţionale pe criterii regionale.

108. În categoria bunurilor complementare putem include:

a) uleiul de măsline şi uleiul de floarea soarelui;
b) autoturismul şi benzina;
c) pâinea şi laptele;
d) vinul şi benzina;
e) cartea şi detergentul.

109. În categoria bunurilor substituibile putem include:

a) autoturism şi benzină;
b) stilou şi cerneală;
c) carte şi detergent;
d) unt şi margarină;
e) miere şi gloanţe.

110. Din punct de vedere al destinaţiei, bunurile economice se împart în:

a) bunuri marfare şi bunuri publice;
b) bunuri de consum şi bunuri capital;
c) bunuri intermediare şi bunuri capital;
d) bunuri Veblen şi bunuri Giffen;
e) bunuri primare şi bunuri secundare.
111. Au utilitate economică:
a) atât bunurile economice, cât şi cele libere;
 b) numai bunurile libere;
c) numai bunurile economice;
d) numai bunurile din proprietatea de stat;
e) numai bunurile din proprietatea mixtă.

112. Teoria utilităţii ordinale se bazează pe:

a) principiul nedeterminării al lui Werner Heisenberg;
b) axioma lui Durbin-Watson;
c) axioma lui Vilfredo Pareto;
d) principiul interdependenţei utilităţilor a lui Gilbert Abraham-
Frois;
e) paradoxul marchizului de Condorcet.

113. Dacă utilitatea marginală a unui bun este zero, atunci utilitatea totală
este:
a) zero;
b) negativă;
c) crescătoare;
d) descrescătoare;
e) maximă.

114. Relaţia de preferinţă este definită ca :

a) relaţie de preordine;
b) relaţie de ordine;
c) relaţie de echivalenţă;
d) relaţie de apartenenţă;
e) relaţie de incluziune.

115. Dacă UmgA/UmgB = 2, atunci consumatorul va fi avantajat când

substituie o unitate de bun A cu:
a) 3 unităţi de B;
b) 2 unităţi de B;
c) o unitate de B;
d) 1,5 unităţi de B;
e) 0,5 unităţi de B.
116. Curba coşurilor de consum care generează acelaşi nivel al utilităţii
consumului se numeşte:
a) linie a bugetului;
b) curbă a cererii;
c) curbă a ratelor marginale de substituţie în consum;
d) curbă de indiferenţă;
e) isocuantă.

117. Conform legii lui Gossen, atunci când se consumă succesiv unităţi
dintr-un bun, intensitatea nevoii umane pentru bunul respectiv:
a) scade;
b) creşte;
c) nu se modifică;
d) poate să crească sau să scadă;
e) se accentuează.

118. Un consumator raţional va alege să consume cantităţi din două bunuri

corespunzător cărora:
a) utilitatea totală a fiecărui bun este maximă;
b) utilitatea marginală a fiecărui bun este maximă;
c) raportul utilitate marginală/preţ este maxim pentru fiecare bun;
d) raportul utilitate totală/preţ este maxim pentru fiecare bun;
e) raportul utilitate marginală/preţ este identic pentru fiecare bun.

119. Atunci când se consumă succesiv unităţi din acelaşi bun, intensitatea
nevoii umane pentru bunul respectiv:
a) scade;
b) nu se modifică;
c) creşte;
d) poate să crească sau să scadă;
e) se accentuează.
120. Are un caracter eminamente subiectiv:
a) determinarea profitului;
b) delimitarea bunurilor economice de cele libere;
c) evaluarea productivităţii muncii;
 d) aprecierea utilităţii economice;
e) gruparea resurselor în primare şi derivate.

121. Consumatorul are un comportament economic raţional atunci când:

a) cumpără bunuri pe baza experienţei precedente;
b) alege bunuri sub influenţa publicităţii;
c) alegerea bunurilor se bazează pe criterii de eficienţă;
d) face alegeri doar pe criterii ecologice;
e) cumpără bunuri la întâmplare.

122. Un consumator raţional obţine maximum de satisfacţie atunci când:

UmgA UmgB
a) =
PB PB

UmgA PA
b) =
UmgB PB

PA UmgB
c) =
PB PA

d) Pa = PB
e) UmgA = UmgB

123. Satisfacţia suplimentară pe care speră că o va obţine un consumator

prin folosirea unei unităţi în plus din acelaşi bun reprezintă:
a) utilitate totală;
b) nevoie umană;
c) utilitate marginală;
d) utilitate economică;
e) utilitate în sens general.

124. Utilitatea totală atinge punctul maxim, constant, atunci când:

a) preţul unitar scade;
b) utilitatea marginală este maximă;
c) utilitatea marginală este nulă;
d) utilitatea marginală este negativă;
 e) utilitatea marginală creşte.

125. Dacă utilitatea marginală a unui bun este negativă, atunci utilitatea
totală este:
a) zero;
b) negativă dar crescătoare;
c) crescătoare;
d) descrescătoare;
e) maximă.

126. Prin consumul a 6 unităţi succesive dintr-un bun, un consumator

obţine următoarele utilităţi marginale: 30, 28, 22, 13, 2, -11.
Utilitatea totală a primelor 5 unităţi consumate este:
a) 95 unităţi de utilitate;
b) 28 unităţi de utilitate;
c) 84 unităţi de utilitate;
d) 82 unităţi de utilitate;
e) 57 unităţi de utilitate.

127. Dacă în anumite condiţii utilitatea totală este negativă, atunci

utilitatea marginală va fi:
a) pozitivă;
b) nulă;
c) negativă;
d) crescătoare;
e) infinită.

128. Când utilitatea marginală a bunului x este pozitivă, dar

descrescătoare, utilitatea totală resimţită de către consumator prin
creşterea cantităţii consumate din bunul respectiv:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne neschimbată;
d) este negativă;
 e) este egală cu zero.

129. Utilitatea marginală exprimă:

a) sporul de utilitate determinat de consumul unei unităţi
suplimentare dintr-un bun;
b) utilitatea fiecărei unităţi consumate;
c) suma utilităţilor individuale;
d) costul oportun;
e) sporul de utilitate pe unitate de bun.

130. Utilitatea resimţită de consumator este aceeaşi:

a) în orice punct din domeniul alegerilor posibile ale
consumatorului;
b) în orice punct de pe calea de expansiune a consumului;
c) în orice punct de pe curba de indiferenţă;
d) în orice punct de pe abscisă;
e) în orice punct de pe ordonată.

131. Când utilitatea marginală este negativă, utilitatea totală este:

a) crescătoare;
b) pozitivă;
c) pozitivă, descrescătoare;
d) negativă;
e) constantă.

132. Suma algebrică a utilităţilor marginale este egală cu:

a) cererea pentru bunul respectiv;
b) oferta pentru bunul respectiv;
c) costul oportun;
d) utilitatea totală;
e) costul total.
133. Utilitatea totală resimţită de consumator este maximă atunci când:
a) utilitatea marginală este zero;
b) utilitatea marginală este maximă;
c) costul marginal este egal cu costul variabil mediu;
d) productivitatea marginală este minimă;
e) utilitate marginală este negativă.

134. Panta curbei de indiferenţă este:

a) raportul dintre preţurile bunurilor;
b) dreapta bugetului;
c) raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit şi utilitatea
totală a bunului care îl substituie;
d) rata marginală de substituţie;
e) raportul dintre utilitatea totală a bunului care substituie şi
utilitatea totală a bunului substituit.

135. Restricţia bugetară este o dreaptă deoarece:

a) mulţimea bunurilor de consum este infinită;
b) mulţimea bunurilor de consum este convexă;
c) repartizarea bugetului pe un vector de bunuri este aleatoare;
d) repartizarea bugetului pe un vector de bunuri de consum este
descrisă de o combinaţie liniară dintre cantităţile şi preţurile
bunurilor;
e) repartizarea bugetului se face conform unei dezvoltări în serie
Fourier pe o mulţime infinită a bunurilor de consum.

136. Curba combinaţiilor bunurilor de consum care generează acelaşi

nivel al utilităţii totale se numeşte:
a) curbă a posibilităţilor de producţie;
b) curbă a cererii;
c) curbă a ratelor marginale de substituţie în consum;
d) curbă de indiferenţă;
e) izocuantă.
137. Dacă utilitatea marginală a ultimei unităţi din bunul x este de două
ori mai mare faţă de cea a ultimei unităţi din bunul y, un consumator
îşi asigură starea de echilibru doar atunci când:
a) preţul unitar al lui y reprezintă 25% din preţul lui x;
b) preţul unitar al lui x este dublu faţă de preţul unitar al lui y;
c) preţurile unitare ale lui x şi y sunt egale;
d) preţul unitar al lui x este jumătate din preţul lui y;
e) oricare din răspunsurile de mai sus pot fi corecte.

138. Dacă preţul bunului X este cu 100% mai mare decât preţul bunului
Y, atunci un consumator raţional alege:
a) o cantitate din bunul X de 2 ori mai mare decât cantitatea din
bunul Y;
b) o cantitate din bunul X de 2 ori mai mică decât cantitatea din
bunul Y;
UmgX
c) cantităţile din cele două bunuri astfel încât raportul = 2;
UmgY

UmgX 1
d) cantităţile din cele două bunuri astfel încât raportul= ;
UmgY 2
e) cantităţile din cele două bunuri pentru care utilităţile lor
marginale sunt egale.

139. Considerăm că un consumator încearcă să-şi optimizeze „reţeta de

consum” în următoarele condiţii: PX = 10000 u.m., PY = 20000 u.m.,
iar bugetul alocat consumului este B = 170000 u.m., unde:
PX = preţul bunului X, PY = preţul bunului Y. Variaţia utilităţilor
marginale este ilustrată în tabelul următor:

Q 1 2 3 4 5 6 7 8

Umgx 10 9 8 7 6 5 4 3
 Umgy 16 14 12 10 8 6 4 2

Combinaţia optimă din cele două bunuri este:

a) x = 3; y = 4;
b) x = 4; y = 7;
c) x = 5; y = 9;
d) x = 6; y = 8;
e) x = 7; y = 5.

U mX U mY
140. Dacă 〉 , consumatorul realizează o creştere a utilităţii
PX PY
totale dacă:
a) consumă mai puţine unităţi din produsul X;
b) consumă în cantităţi egale din produsul X şi produsul Y;
c) consumă mai puţin din ambele produse;
d) consumă mai mult din ambele produse;
e) consumă mai multe unităţi din produsul X.

141. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă:

a) consumatorul îşi maximizează utilitatea totală dacă este raţional;
b) venitul consumatorului influenţează utilitatea totală;
c) curba cererii unui consumator nu depinde de utilitatea marginală;
d) când cantitatea consumată succesiv dintr-un bun creşte, utilitatea
marginală resimţită de consumator scade;
e) consumatorul îşi maximizează utilitatea totală dacă îşi va cheltuie
întregul venit disponibil.
142. Un consumator achiziţionează două bunuri A şi B ale căror utilităţi
marginale sunt 500 utili, respectiv 200 utili. Dacă preţul bunului A
este 10.000 lei şi al bunului B 2.000 lei, atunci consumatorul:
a) va menţine consumul din ambele bunuri;
b) va mări consumul din B şi va reduce consumul din A;
c) va mări consumul din A şi va reduce consumul din B;
d) va mări consumul din ambele bunuri;
e) va reduce consumul din ambele bunuri.
143. Un consumator dispune de un venit disponibil de 14 u.m. Utilităţile
marginale resimţite în urma consumului a două bunuri, X şi Y sunt
date de relaţiile: UmgX = 10-2X, UmgY =5-Y. Dacă preţurile celor
două bunuri sunt PX = PY = 2 u.m., atunci programul de consum care
asigură echilibrul consumatorului este:
a) 3X şi 7Y;
b) 3X şi 3Y;
c) 3X şi 4Y;
d) 4X şi 3Y;
e) 7X şi 7Y.

144. Un consumator are o funcţie de utilitate totală de tipul U(XY) = 3 X Y.

El are un venit disponibil de 16 u.m., iar preţurile celor două bunuri
sunt PX = 1 u.m. şi PY = 2 u.m. Programul de consum care asigură
echilibrul consumatorului este:
a) 5X şi 2Y;
b) 10X şi 3Y;
c) 5X şi 5Y;
d) 6X şi 5Y;
e) 8X şi 4Y.

145. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul unui
bun substituibil Y este 48, preţul bunului X este de 8 u.m., iar
utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y
este:
a) 384 unităţi de utilitate;
b) 6 unităţi de utilitate;
c) 8 unităţi de utilitate;
d) 24 unităţi de utilitate;
e) 22 unităţi de utilitate.

146. La o creştere succesivă a bugetului consumatorului se generează o

curbă numită:
a) isocuantă;
b) curbă de indiferenţă;
c) linia bugetului;
 d) calea de expansiune a consumului;
e) frontiera posibilităţilor de producţie.

147. Creşterea simultană şi în aceeaşi măsură a preţurilor bunurilor

consumate de către un individ este echivalentă cu:
a) creşterea utilităţii totale;
b) reducerea bugetului alocat consumului;
c) creşterea bugetului alocat consumului;
d) creşterea inflaţiei;
e) deplasarea spre dreapta a căii de expansiune a consumului.

148. Scăderea simultană şi în aceeaşi măsură a preţurilor bunurilor

consumate de către un individ este echivalentă cu:
a) diminuarea inflaţiei;
b) reducerea bugetului alocat consumului;
c) creşterea bugetului alocat consumului;
d) diminuarea utilităţii totale;
e) deplasarea spre stânga a căii de expansiune a consumului.

149. Creşterea mai puternică a preţului bunului X în raport cu preţul

bunului Y poate fi asimilată cazului:
a) în care creşte doar preţul bunului X;
b) în care scade doar preţul bunului X;
c) în care rata marginală de substituţie rămâne constantă;
d) bugetul alocat consumului creşte;
e) curbele de indiferenţă devin concave.
150. Scăderea preţului bunului X, considerând constant preţul bunului Y,
generează:
a) un efect de isocost şi un efect de substituţie;
b) un efect de substituţie şi un efect de venit;
c) un efect Veblen şi un efect inflaţionist;
d) un efect de monopson tensionat;
e) un efect de substituţie şi un efect de propagare.
151. Relaţia dintre efectul de substituţie şi efectul de venit generat de
modificare preţului unui singur bun de consum este descrisă de:
a) ecuaţia lui Fischer;
b) ecuaţia lui Slutsky;
c) ecuaţia lui Phillips;
d) ecuaţia lui Marshall;
e) ecuaţia lui Pareto.

152. Curba cererii este descrescătoare pentru că:

a) utilitatea totală este descrescătoare;
b) utilitatea marginală este descrescătoare;
c) utilitatea totală este crescătoare;
d) utilitatea marginală este crescătoare;
e) utilitatea marginală este constantă.

153. Curba cererii pentru un bun poate fi dedusă din:

a) modelul de optimizare al monopsonului;
b) modelul de optimizare al întreprinzătorului aflat în condiţii de
concurenţă perfectă;
c) modelul de optimizare al firmei oligopoliste;
d) modelul de optimizare al consumatorului individual;
e) modelul de optimizare al circuitului monetar.

154. Laureatul Premiului Nobel pentru economie, Gary Becker

demonstrează că o curbă normală a cererii se poate deduce şi pe baza:
a) ipotezei productivităţii marginale descrescânde;
b) ipotezei neutralităţii monedei pe termen lung;
c) ipotezei utilităţii cardinale;
d) ipotezei verosimilităţii maxime;
e) ipotezei comportamentului iraţional al consumatorului.

155. Factorii de producţie:

a) se referă la capitalul tehnic;
b) se referă la capitalul financiar;
c) constituie o parte a resurselor primare;
 d) constituie o parte a resurselor, atrasă şi consumată în crearea
bunurilor;
e) consumaţi într-un an sunt egali cu valoarea celor utilizaţi în
perioada respectivă.

156. Care din următoarele elemente reprezintă un flux de intrare în cadrul

unei firme?
a) impozitul pe profit;
b) subvenţiile;
c) cheltuieli pentru serviciile factorilor de producţie;
d) impozitul pe salarii;
e) obligaţiunile emise.

157. Care este afirmaţia corectă cu privire la relaţia între resurse şi factori
de producţie?
a) raport de la întreg la parte;
b) raport de la parte la întreg;
c) raport subunitar;
d) raport unitar;
e) nu există legătură.

158. Care din următoarele sensuri nu este corect cu privire la capital ca

factor de producţie?
a) reprezintă bunuri de producţie;
b) reprezintă consum intermediar;
c) reprezintă consum final;
d) reprezintă capital tehnic;
e) reprezintă valoare adăugată.
159. Dezvoltarea economică de tip extensiv se realizează prioritar prin:
a) sporirea productivităţii factorilor de producţie;
b) sporirea cantităţii factorilor;
c) progresul tehnic;
d) reducerea costurilor de producţie;
e) creşterea randamentului factorilor de producţie.

160. În t0, productivitatea medie a muncii la o firmă este de 20 bucăţi pe

salariat. În t1, producţia sporeşte de 3 ori faţă de t0, când era de
 200 bucăţi, iar numărul de salariaţi se dublează. Nivelul
productivităţii marginale a muncii reprezintă:
a) 20;
b) 30;
c) 40;
d) 45;
e) 35.

161. Productivitatea medie a 8 muncitori este 24 unităţi. Dacă

productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 9-lea muncitor
este 23 unităţi, se poate trage concluzia că:
a) productivitatea marginală creşte;
b) productivitatea marginală se reduce;
c) productivitatea medie creşte;
d) productivitatea medie se reduce;
e) productivitatea marginală este maximă.

162. Pe termen scurt, suma costurilor marginale este egală cu:

a) costurile fixe totale;
b) costurile variabile totale;
c) costul total;
d) productivitatea marginală;
e) suma costurilor medii fixe şi variabile.

163. La o societate comercială, costul variabil mediu este de 20 u.m. iar

nivelul producţiei la care profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul
unitar este egal cu 40 u.m., atunci costul total, costul total mediu şi
profitul total sunt:
a) 1250; 25; 0;
b) 3000; 60; 0;
c) 2000; 40; 0;
d) 2000; 80; 0;
e) 4000; 80; 0.

164. Costul reprezintă 80% din încasările iniţiale. Încasările cresc cu 10%,
iar profitul se dublează. În aceste împrejurări, costul total:
a) rămâne constant;
b) creşte cu 2%;
 c) se reduce cu 70%;
d) se reduce cu 12,5%;
e) se reduce cu 50%.

165. Atunci când productivitatea medie a muncii, la nivelul unei

întreprinderi - calculată ca producţie fizică pe salariat - creşte, în
exclusivitate pe seama scăderii numărului de salariaţi, iar cheltuielile
totale cu salariile nu se modifică, salariul pe unitatea de produs:
a) scade;
b) creşte;
c) nu se modifică;
d) influenţează costul total mediu în sensul creşterii;
e) influenţează costul total mediu în direcţia scăderii.
166. Factorii primari de producţie sunt:
a) numai munca;
b) numai pământul;
c) munca şi pământul;
d) munca şi capitalul;
e) pământul şi capitalul.

167. Care din enunţurile de mai jos reprezintă caracteristici ale factorilor
de producţie?
a) sunt indivizibili;
b) sunt limitaţi;
c) sunt utilizaţi întotdeauna raţional;
d) pot fi înlocuiţi total unul cu altul;
e) sunt sinonimi cu resursele economice.
168. Sunt neofactori de producţie:
a) munca, pământul şi capitalul;
b) abilitatea întreprinzătorului, informaţia şi tehnologia;
c) informaţia, capitalul şi banii;
d) munca, tehnologia şi banii;
e) capitalul uman, pământul şi banii.

169. Sursa formării nete a capitalului este:

 a) amortizarea capitalului fix;
b) investiţiile nete;
c) diferenţa pozitivă dintre cursul de revenire la export şi import;
d) consumul intermediar;
e) deficitul balanţei comerciale.

170. Împărţirea capitalului tehnic în capital fix şi capital circulant are la

bază:
a) mobilitatea spaţială;
b) gradul de rentabilitate;
c) productivitatea diferitelor componente ale acestuia;
d) categoriile de costuri pe care le generează;
e) modul cum participă la activitatea economică, cum se consumă şi
cum se înlocuiesc elementele acestui capital.

171. Fie doi factori de producţie, X şi Y. O reducere a preţului factorului

X determină:
a) modificarea pantei liniei bugetului;
b) menţinerea neschimbată a pantei liniei bugetului şi un efect de
substituţie care permite achiziţia unei cantităţi mai mari din
factorul de producţie Y;
c) menţinerea neschimbată a raportului productivităţilor marginale
ale celor doi factori de producţie, corespunzător noii situaţii de
echilibru;
d) menţinerea valorii pantei izocuantei, corespunzător noului nivel
de echilibru;
e) creşterea şi apoi reducerea valorii pantei izocuantei.
172. Capitalul circulant se reflectă în structura producţiei:
a) numai în formă materială;
b) numai în formă bănească;
c) în formă bănească, iar uneori şi în formă materială;
d) sub formă de amortizare;
e) sub forma investiţiilor în capitalul fix.

173. Expresia bănească a uzurii capitalului fix se numeşte:

a) amortizare;
 b) consum specific;
c) cost oportun;
d) cost explicit;
e) cost normativ.

174. Uzura capitalului fix se produce:

a) în mod normal;
b) ca urmare a folosirii necorespunzătoare a acestuia;
c) numai la întreprinderile cu rentabilitate redusă;
d) numai la întreprinderile cu rentabilitate ridicată;
e) numai ca urmare a utilizării lui efective.

175. Capitalul fix se reflectă în structura producţiei:

a) sub formă de consum specific;
b) în calitate de bunuri de consum;
c) în formă materială;
d) în formă bănească;
e) atât în formă materială cât şi în formă bănească.

176. Uzura morală a capitalului fix îşi are baza obiectivă în:
a) proprietatea publică;
b) utilizarea intensivă a capitalului fix.
c) progresul tehnologic;
d) utilizarea necorespunzătoare a capitalului fix;
e) proprietatea privată.
177. Principalii factori de producţie sunt:
a) capitalul fix, capitalul circulant şi banii;
b) banii, munca şi spiritul antreprenorial;
c) pământul, investiţiile şi progresul tehnic;
d) munca, pământul şi capitalul;
e) tehnologiile, capitalul şi banii.

178. Uzura morală afectează:

a) toţi factorii de producţie;
 b) capitalul circulant;
c) capitalul fix folosit necorespunzător;
d) investiţiile nerentabile;
e) capitalul fix, indiferent de modul de folosire al acestuia.

179. Diferenţa principală dintre resurse şi factori de producţie constă în:

a) resursele sunt bunuri libere, iar factorii de producţie sunt bunuri
economice;
b) resursele sunt virtual nelimitate, iar factorii de producţie sunt rari;
c) resursele sunt regenerabile, iar factorii de producţie sunt
neregenerabili;
d) factorii de producţie reprezintă resurse atrase în activitatea
economică;
e) factorii de producţie reprezintă rezervele potenţiale de resurse
economice.

180. Obiectivul maximizării profitului reprezintă:

a) o aspiraţie firească într-o economie de piaţă;
b) un scop egoist al unei minorităţi de întreprinzători;
c) un ţel caracteristic firmelor aflate pe o piaţă cu concurenţă
imperfectă;
d) deviza exclusivă a firmelor transnaţionale;
e) un scop care ţine de primele faze ale capitalismului.

181. Când productivitatea muncii (calculată în funcţie de numărul de

salariaţi) creşte mai lent decât producţia, iar salariul mediu pe salariat
este constant, cheltuielile salariale totale:
a) cresc;
b) scad;
c) nu se modifică;
d) sunt egale cu costurile variabile;
e) sunt inferioare costurilor materiale.

182. Care din expresiile de mai jos este utilizată pentru măsurarea
productivităţii muncii: (unde Q - producţia, K - capitalul, L - munca)
 a) K/Q;
b) Q/L;
c) ∆K/∆Q;
d) Q/K;
e) ∆L/∆Q.

183. Productivitatea marginală a unui factor de producţie exprimă:

a) producţia obţinută prin utilizarea unui factor de producţie;
b) producţia medie a factorului dat;
c) suplimentul de producţie obţinut cu ultima unitate utilizată
dintr-un factor de producţie, ceilalţi rămânând constanţi;
d) raportul între producţie şi factorul de producţie consumat;
e) creşterea producţiei în condiţiile utilizării aceluiaşi volum de
factori de producţie.

184. Rata marginală de substituţie a doi factori de producţie X şi Y se

poate exprima prin:
a) numărul de unităţi din factorul X ce revin la o unitate din factorul
substituit Y;
b) productivitatea marginală raportată la productivitatea medie;
c) randamentul mediu al factorului substituit raportat la costul
marginal;
d) raportul dintre capitalul folosit şi capitalul consumat;
e) raportul dintre viteza de rotaţie a capitalului şi costul total.
185. Nivelul productivităţii muncii realizate într-o întreprindere
influenţează în mod direct:
a) nivelul costului unitar;
b) nivelul salariului;
c) nivelul dobânzii;
d) nivelul preţurilor;
e) costul marginal.

186. Când timpul de muncă cheltuit pentru obţinerea unei unităţi de

producţie creşte, fără ca celelalte condiţii să se modifice,
productivitatea muncii:
 a) creşte;
b) scade;
c) este constantă;
d) este egală cu productivitatea marginală;
e) scade cu 30%.

187. Considerăm că un agent economic produce pentru o piaţă o gamă de

bunuri eterogene; acesta va putea calcula productivitatea medie totală
în unităţi:
a) fizice;
b) valorice;
c) natural-convenţionale;
d) fizice şi valorice;
e) natural convenţionale şi valorice.

188. Creşterea productivităţii muncii este:

a) un factor extensiv de creştere economică;
b) un factor intensiv de creştere economică;
c) un factor secundar de creştere economică;
d) un factor terţiar de creştere economică;
e) lipsită de importanţă.

189. O firmă are 125 de salariaţi şi o producţie de 2500 produse. Câţi

salariaţi trebuie să mai angajeze firma pentru a-şi dubla producţia în
condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu 25%:
a) 50;
b) 75;
c) 100;
d) 125;
e) 90.

190. Când productivitatea muncii creşte mai încet decât salariul mediu, iar
celelalte condiţii nu se modifică, costul unitar:
a) creşte de două ori;
b) se reduce de două ori;
 c) creşte;
d) scade;
e) este constant.

191. Pe o perioadă scurtă de timp, la baza combinării factorilor de

producţie, se află:
a) preţul bunurilor;
b) legea ofertei;
c) calitatea bunurilor;
d) legea productivităţii marginale descrescânde;
e) legea cererii.

192. Valoarea produsului marginal al muncii este egală cu:

a) venitul mediu;
b) costul variabil;
c) produsul fizic marginal al muncii înmulţit cu costul fix mediu;
d) produsul fizic marginal al muncii înmulţit cu preţul;
e) preţul de echilibru.

193. Când productivitatea medie a muncii este egală cu cea marginală,

atunci productivitatea medie este:
a) crescătoare;
b) egală cu zero;
c) minimă;
d) maximă;
e) descrescătoare.

194. Când productivitatea medie a muncii este mai mare decât cea
marginală, atunci productivitatea medie este:
a) crescătoare;
b) egală cu zero;
c) minimă;
d) maximă;
 e) descrescătoare.

195. Când productivitatea medie a muncii este mai mică decât cea
marginală, atunci productivitatea medie este:
a) crescătoare;
b) egală cu zero;
c) minimă;
d) maximă;
e) descrescătoare.

196. Funcţia de producţie exprimă legătura obiectivă existentă între:

a) cantitatea şi calitatea factorilor de producţie folosiţi;
b) factorii de producţie şi rezultatele obţinute;
c) cost şi profit;
d) forţa de muncă şi capitalul tehnic folosit;
e) profitul brut şi profitul net.

197. Productivitatea medie a 10 lucrători este de 150 unităţi. Dacă

productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 11-lea lucrător
este 180 unităţi de cantitate, atunci:
a) productivitatea marginală creşte;
b) productivitatea marginală se reduce;
c) productivitatea medie creşte;
d) productivitatea medie se reduce;
e) nici o variantă nu este corectă.

198. Principiul randamentelor descrescătoare ale factorilor de producţie se

referă la:
a) reducerea producţiei;
b) reducerea productivităţii marginale;
c) creşterea productivităţii medii;
d) creşterea costului mediu;
 e) reducerea costului marginal.

199. Dacă un producător trebuie să utilizeze cantităţi de 4 ori mai mari din
toţi factorii de producţie pentru a mări producţia de 3 ori, atunci
funcţia de producţie are:
a) randamente descrescătoare de scară;
b) randamente crescătoare de scară;
c) randamente constante de scară;
d) proporţii fixe ale factorilor de producţie;
e) izocuante liniare.

200. Care din expresiile de mai jos pot măsura productivitatea marginală a
capitalului: (unde Q - producţia, K - capitalul, L - munca)
a) K/Q;
b) Q/L;
c) ∆Q/∆K;
d) Q/K;
e) ∆L/∆Q.

201. Productivităţile marginale ale factorilor de producţie:

a) sunt egale cu costurile medii atunci când producţia scade;
b) exprimă contribuţia fiecărui factor la creşterea producţiei;
c) evidenţiază contribuţia globală a tuturor factorilor la creşterea
producţiei;
d) sunt invers proporţionale cu costurile medii;
e) sunt minime atunci când costurile medii sunt maxime.

202. Valoarea produsului marginal al capitalului este egală cu:

a) produsul fizic marginal al capitalului înmulţit cu costul fix mediu;
b) produsul fizic marginal al capitalului înmulţit cu preţul;
c) preţul de echilibru;
d) venitul mediu;
e) costul variabil.
203. Randamentul capitalului se exprimă prin:
a) productivitatea globală a factorilor de producţie;
b) productivitatea capitalului;
c) coeficientul marginal al muncii;
d) productivitatea medie a muncii;
e) productivitatea marginală a pământului.

204. Producţia totală scade atunci când (ceteris paribus):

a) productivitatea marginală a muncii creşte;
b) productivitatea marginală a muncii este constantă;
c) productivitatea marginală a muncii scade;
d) productivitatea medie a muncii scade;
e) productivitatea marginală a muncii este negativă.

205. Un producător utilizează doi factori de producţie ale căror preţuri

sunt egale. În scopul minimizării costului total, producătorul trebuie
să utilizeze în producţie:
a) cantităţi egale din cei doi factori de producţie;
b) cantităţile factorilor de producţie pentru care productivităţile
marginale ale factorilor sunt maxime;
c) cantităţile factorilor de producţie ce corespund maximului fiecărei
productivităţi medii;
d) cantităţile ce corespund egalităţii dintre cele două productivităţi
marginale;
e) doar unul dintre cei doi factori de producţie.

206. Dacă productivitatea medie a unui factor este maximă, atunci:

a) productivitatea marginală este crescătoare;
b) productivitatea marginală este descrescătoare;
c) productivitatea marginală este mai mare decât productivitatea
medie;
d) productivitatea marginală este mai mică decât productivitatea
medie;
e) productivitatea marginală este maximă.
207. O firmă utilizează factori de producţie astfel încât, la un moment dat,
productivitatea marginală a muncii este egală cu 20, iar
productivitatea marginală a capitalului este 45. Preţul factorului
muncă este de 10 u.m. iar al capitalului de 15 u.m. Dacă firma
doreşte minimizarea costurilor, atunci trebuie:
a) să folosească mai multă muncă şi mai puţin capital;
b) să folosească mai puţină muncă şi capital;
c) să folosească mai puţină muncă şi mai mult capital;
d) să nu afecteze utilizarea curentă a factorilor;
e) să folosească mai multă muncă şi capital.

208. Curba productivităţii marginale a unui factor de producţie

intersectează axa orizontală în punctul pentru care:
a) productivitatea medie a factorului de producţie respectiv este
maximă;
b) producţia totală este maximă;
c) începe să se manifeste randamentul descrescător al factorului de
producţie respectiv;
d) producţia totală este minimă;
e) productivitatea medie a factorului de producţie respectiv este
egală cu productivitatea marginală a acestuia.
209. Izocuanta:
a) trebuie să fie liniară;
b) trebuie să fie concavă faţă de origine;
c) nu poate fi descrescătoare;
d) arată combinaţiile de factori de producţie pentru care costul total
este minim;
e) arată combinaţiile de factori de producţie pentru un nivel dat al
producţiei.

210. Orice punct interior domeniului posibilităţilor de producţie al

producătorului:
a) arată că există rezerve neutilizate de factori de producţie;
b) arată un nivel de producţie imposibil de atins;
c) aparţine izocuantei optime;
 d) este echidistant în raport cu axele care reprezintă factorii de
producţie;
e) indică un nivel optim al restricţiei bugetare.

211. Ieftinirea în aceeaşi proporţie a factorilor de producţie:

a) este echivalentă cu creşterea bugetului;
b) este echivalentă cu rotaţia spre dreapta a dreptei bugetului;
c) este echivalentă cu rotaţia spre stânga a dreptei bugetului;
d) este echivalentă cu reducerea bugetului;
e) nu are nici un efect asupra stabilirii optimului producătorului.

212. Izocuanta reprezintă:

a) ansamblul combinaţiilor de bunuri de consum pentru care
consumatorul resimte aceeaşi utilitate economică;
b) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care
producătorul le poate realiza cu aceleaşi cheltuieli;
c) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care
producătorul obţine aceeaşi producţie;
d) ansamblul combinaţiilor de două bunuri de consum pe care
consumatorul le poate cumpăra cu aceleaşi venituri;
e) producţia corespunzătoare preţului de echilibru de pe piaţă.
213. O creştere succesivă a bugetului generează:
a) o familie de izocuante descrescătoare;
b) o curbă a punctelor de maxim ale productivităţilor marginale;
c) o curbă a expansiunii producţiei;
d) un efect de evicţiune;
e) curba costului marginal.

214. Scumpirea în aceeaşi măsură a factorilor de producţie:

a) este echivalentă cu reducerea bugetului;
b) este echivalentă cu rotaţia spre dreapta a dreptei bugetului;
c) este echivalentă cu rotaţia spre stânga a dreptei bugetului;
d) este echivalentă cu creşterea bugetului;
e) nu are nici un efect asupra stabilirii optimului producătorului.

215. Ieftinirea unui singur factor de producţie:

 a) este echivalentă cu creşterea bugetului;
b) este echivalentă cu rotaţia spre dreapta a dreptei bugetului;
c) este echivalentă cu rotaţia spre stânga a dreptei bugetului;
d) este echivalentă cu reducerea bugetului;
e) nu are nici un efect asupra stabilirii optimului producătorului.

216. Scumpirea unui singur factor de producţie:

a) este echivalentă cu creşterea bugetului;
b) este echivalentă cu rotaţia spre dreapta a dreptei bugetului;
c) este echivalentă cu rotaţia spre stânga a dreptei bugetului;
d) este echivalentă cu reducerea bugetului;
e) nu are nici un efect asupra stabilirii optimului producătorului.

217. Un producător dintr-o piaţă cu concurenţă perfectă produce

1000 bucăţi dintr-un bun. Costul fix total este 20 milioane lei, iar
costul variabil total este 22 milioane lei. Preţul corespunzător
pragului de rentabilitate este:
a) 42.000 lei;
b) 20.000 lei;
c) 22.000 lei;
d) 4.200 lei;
e) 2.000 lei.
218. Costul marginal este egal pe termen scurt cu:
a) costul total mediu;
b) costul total;
c) costul variabil mediu;
d) costul variabil pe care îl generează modificarea producţiei cu o
unitate;
e) costul fix mediu.

219. Când costurile variabile totale cresc, mai repede decât producţia, pe
termen scurt, diferenţa dintre costul mediu total (unitar) şi cel mediu
variabil:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne neschimbată;
 d) este egală cu costul marginal;
e) este egală cu productivitatea marginală globală.

220. Costul fix mediu are punctul de minim:

a) situat la intersecţia cu costul marginal;
b) situat la intersecţia cu costul total mediu;
c) situat la intersecţia costului variabil mediu;
d) situat la intersecţia cu ordonata;
e) situat la extremitatea absolută a abscisei.

221. Costul total mediu şi costul variabil mediu:

a) variază în acelaşi sens doar în zona situată între punctele lor de
minim;
b) variază mereu în sens contrar;
c) variază în acelaşi sens în afara zonei cuprinse între punctele lor de
minim;
d) variază în acelaşi sens doar la scădere;
e) variază în sensuri contrare doar la creştere.

222. Pe termen scurt, când costul marginal este mai mic decât costul total
mediu:
a) CTM este zero;
b) CTM este mai mare decât productivitatea muncii;
c) CTM se reduce;
d) CTM creşte;
e) CTM este constant.

223. CT1 = 2000; CT0 = 0,75CT1. CV0 sunt de 3 ori mai mari decât
costurile fixe. Costurile fixe şi CV1 au valorile:
a) 1.000; 750;
b) 750; 1.000;
c) 500; 1.000;
d) 1.000; 500;
e) 375; 1.625.
224. Se dau datele:

Producţia (Q) Costul fix (CF) Costul variabil (CV)

(mii lei) (mii lei)
1 300 300
2 440
5 500
10 560
Pentru Q = 5 costul total mediu este:
a) 100;
b) 160;
c) 180;
d) 200;
e) 220.

225. La un moment dat, costul total mediu depinde de:

a) volumul costului fix;
b) volumul producţiei;
c) volumul costurilor variabile;
d) volumul costului total şi al producţiei;
e) eficienţa capitalului.

226. În situaţia în care costul marginal este mai mare decât costul variabil
mediu, iar producţia creşte:
a) costul variabil mediu scade;
b) costul variabil mediu este minim;
c) costul variabil mediu creşte;
d) costul fix mediu creşte;
e) costul fix mediu este minim.
227. În cazul în care costul total mediu este minim:
a) costul marginal este crescător;
b) costul marginal este descrescător;
c) costul marginal este mai mare decât costul total mediu;
d) costul marginal este mai mic decât costul total mediu;
e) costul marginal este minim.

228. În cazul în care costul variabil total scade mai lent decât producţia,
costul total mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne constant;
d) este nul;
e) este minim.

229. Când producţia este zero, costul total este:

a) egal cu costul fix;
b) mai mic decât costul variabil;
c) mai mic decât costul fix;
d) egal cu costul variabil;
e) mai mare decât costul fix.
230. Când producţia creşte, pe termen scurt:
a) costul variabil creşte;
b) costul total scade;
c) costul fix creşte;
d) costul fix mediu creşte;
e) costul variabil scade.

231. La un cost fix mediu de 10 u.m./buc. şi la o creştere a producţiei de

5 ori, direct proporţională cu costurile variabile, costul unitar:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) creşte cu 20%;
e) scade cu 20%.
232. Când costurile variabile cresc mai încet decât producţia, pe termen
scurt, costul fix mediu:
a) este egal cu zero;
b) creşte exponenţial;
c) creşte;
d) scade;
e) nu se modifică.

233. La un cost mediu care creşte cu 25% şi la o producţie ce sporeşte de

la 10 bucăţi la 20 de bucăţi, costul marginal:
a) este egal cu costul mediu;
b) este egal cu costul fix mediu;
c) creşte;
d) scade;
e) nu se modifică.

234. Pe termen scurt curba costurilor fixe:

a) este paralelă cu abscisa (producţia);
b) intersectează abscisa;
c) pleacă din origine;
d) este concavă;
e) este convexă.

235. Costul marginal este egal cu costul variabil mediu:

a) atunci când costul total mediu este egal cu zero;
b) atunci când costul total este maxim;
c) atunci când costul variabil mediu este minim;
d) atunci când costul variabil este maxim;
e) atunci când costul fix mediu este zero.
236. Se dau datele: CT1 = 2000; CT0 = 0,75CT1; Q0 = 10; producţia creşte
cu 33,3%, CV0 este de 3 ori mai mare decât costul fix. Costul
marginal şi costul fix au valorile:
a) 100; 750;
b) 150; 100;
c) 150; 375;
d) 100; 500;
e) 375; 100.

237. Pe termen scurt, curba costului fix mediu:

a) pleacă din origine;
b) este crescătoare;
c) este descrescătoare;
d) este paralelă cu abscisa (producţia);
e) intersectează abscisa.

238. Pe măsura creşterii producţiei, punctul de minim al curbei costului

total mediu:
a) este atins înaintea minimului costului variabil mediu, datorită
reducerii costului fix mediu;
b) se află deasupra şi la stânga punctului minim al costului variabil
mediu;
c) corespunde intersecţiei curbei costului marginal cu curba CTM;
d) are în stânga o curbă a costului variabil mediu în scădere;
e) are în dreapta o curbă a costului marginal în scădere.

239. În cazul în care producţia creşte mai repede decât costul variabil,
costul total mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne constant;
d) este nul;
e) este minim.
240. O firmă prezintă următoarea situaţie în cazul unui bun: preţul de
vânzare estimat 25 u.m., costurile fixe totale 10.000 u.m., iar costul
variabil unitar, de 5 u.m. Pragul de rentabilitate pentru acel bun este:
a) 100 bucăţi;
b) 200 bucăţi;
c) 300 bucăţi;
d) 400 bucăţi;
e) 500 bucăţi.

241. Costul total (CT) al unui producător este dat de relaţia

CT = 3 + 7 ⋅ Q , unde Q este producţia. Care dintre afirmaţiile
următoare este adevărată?
a) costul total este constant;
b) costul marginal este descrescător;
c) costul marginal este egal cu costul total mediu;
d) costul marginal este mai mare decât costul total mediu;
e) costul marginal este mai mic decât costul total mediu.

242. Când producţia unei întreprinderi scade mai lent decât costurile
variabile, pe termen scurt, diferenţa dintre costul total mediu şi cel
variabil mediu:
a) creşte;
b) scade;
c) rămâne neschimbată;
d) este egală cu costul marginal;
e) este egală cu productivitatea marginală globală.

243. Pe termen scurt, când costul marginal este mai mare decât costul total
mediu (CTM):
a) CTM se reduce;
b) CTM creşte;
c) CTM este constant;
d) CTM este zero;
e) CTM este mai mare decât productivitatea muncii.
244. Pe termen scurt, când costul variabil mediu scade, ca urmare a
creşterii mai rapide a producţiei decât costul variabil, costul total:
a) creşte;
b) scade;
c) este egal cu costul variabil;
d) nu se modifică;
e) este egal cu costul fix.

245. Pragul de rentabilitate reflectă situaţia în care:

a) costurile de producţie nu sunt acoperite de încasările totale;
b) încasările totale depăşesc costurile de producţie;
c) profitul este nul;
d) preţul este mai mic decât minimul costului mediu total;
e) preţul este mai mic decât minimul costului variabil mediu.

246. Profitul unitar este maxim atunci când:

a) costul marginal este minim;
b) costul marginal este egal cu încasarea marginală;
c) costul total mediu este egal cu încasarea medie;
d) costul total mediu este egal cu zero;
e) costul total mediu este egal cu costul marginal.

247. În condiţii de concurenţă perfectă, profitul total este maxim atunci

când:
a) costul marginal este minim;
b) costul marginal este egal cu încasarea medie;
c) costul total mediu este egal cu încasarea medie;
d) costul total mediu este egal cu zero;
e) costul total mediu este egal cu costul marginal.

248. Limitele între care întreprinzătorul poate obţine profit, în condiţii de

concurenţă perfectă, sunt determinate de:
 a) punctele de intersecţie ale curbei costului marginal cu curbele
costurilor medii;
b) punctele de intersecţie ale costului variabil mediu cu curba
cererii;
c) punctele de maxim ale productivităţilor marginale ale factorilor
de producţie;
d) punctele de minim ale costurilor medii;
e) punctele de intersecţie ale costului total mediu cu nivelul preţului.

249. Un producător de pe o piaţă cu concurenţă perfectă produce

1.000 bucăţi. Costul fix este 40 milioane lei, iar costul variabil este
42 milioane lei. Pe termen scurt, preţul minim la care producătorul
părăseşte piaţa este:
a) 42.000 lei;
b) 40.000 lei;
c) 22.000 lei;
d) 8.200 lei;
e) 82.000 lei.
250. Pentru o firmă, profitul este maxim atunci când:
a) venitul marginal = venitul mediu;
b) venitul marginal < venitul mediu.
c) venitul marginal > costul marginal;
d) venitul marginal = costul marginal;
e) venitul marginal < costul marginal;

251. În anul t1, faţă de t0, costurile variabile cresc de 2,7 ori, iar producţia
obţinută este cu 170% mai mare. Cunoscând nivelul costului total
mediu din perioada de bază, CTM0 = 20000 u.m., costul marginal este:
a) 10.000 u.m.;
b) 15.000 u.m.;
c) 20.000 u.m.;
d) 25.000 u.m.;
e) 30.000 u.m.
252. În momentul T0, costurile variabile totale erau de 16 milioane u.m.,
iar volumul producţiei de 8000 bucăţi. În condiţiile creşterii
producţiei cu 20%, costul marginal este de 1,5 ori mai mare decât
costul variabil mediu în T0. Variaţia absolută a costurilor totale este:
a) 4,8 mil. u.m.;
b) 2,4 mil. u.m.;
c) 1,8 mil. u.m.;
d) 3,2 mil. u.m.;
e) 1,6 mil. u.m.

253. Veniturile (încasările totale) unei firme aflate în condiţii de

concurenţă perfectă se ridică la 8000 u.m. Cunoscând ca în aceste
condiţii, profitul firmei este maxim, iar costul marginal este de
8 u.m., nivelul optim al producţiei este:
a) 2.000 bucăţi;
b) 3.000 bucăţi;
c) 1.000 bucăţi;
d) 4.000 bucăţi;
e) 5.000 bucăţi.
254. Costul marginal este de 30 u.m., iar producţia corespunzătoare
maximizării profitului este 10.000 bucăţi. Costurile totale sunt de
210.000 u.m. Profitul total (în condiţii de concurenţă perfectă) este:
a) 70.000 u.m.;
b) 80.000 u.m.;
c) 90.000 u.m.;
d) 100.000 u.m.
e) 105.000 u.m.

255. Indicatorii macroeconomici pot releva rezultatele activităţii

economice ale:
a) economiei mondiale;
b) agenţilor economici privaţi;
c) economiei naţionale;
d) statului;
e) unui anumit domeniu de activitate economică.
256. Una dintre relaţiile următoare nu este adevărată (unde:
CFP – consumul final al populaţiei, CFA – consumul final al
administraţiei, FBCF – formarea brută de capital fix, VS – variaţia
stocurilor, EN – exportul net, SVAB – soldul valorii adăugate brute,
A – amortizarea, EX – export, IM – import):
a) PIB = CFP + CFA + FBCF + VS + EN;
b) PNB = PIB + SVAB;
c) PIN = PIB – A;
d) PNB = PIB + EX – IM;
e) PNN = PNB – A.

257. Calculul produsului intern brut după metoda cheltuielilor nu ia în

considerare:
a) indemnizaţiile de şomaj;
b) exportul net;
c) consumul guvernamental;
d) consumul final al populaţiei;
e) variaţia stocurilor.
258. Metoda de calcul a produsului intern brut pe surse de formare nu ţine
cont de:
a) valoarea adăugată brută realizată în industrie;
b) excedentul brut de exploatare;
c) valoarea adăugată brută realizată în agricultură;
d) taxele vamale;
e) subvenţiile pe produs.

259. Excedentul brut de exploatare se utilizează în determinarea PIB:

a) conform metodei veniturilor;
b) conform metodei valorii adăugate;
c) conform metodei cheltuielilor;
d) pentru calculul consumului intermediar;
e) pentru evitarea dublei înregistrări.

260. Dacă indicele Laspeyres este egal cu 2,40 şi dacă PIB nominal este
480.000 miliarde u.m., atunci PIB real va fi egal cu:
 a) 200.000 miliarde u.m.;
b) 240.000 miliarde u.m.;
c) 480.000 miliarde u.m.;
d) 1.152.000 miliarde u.m.;
e) 720.000 miliarde u.m.

261. Dacă veniturile nete în raport cu străinătatea sunt pozitive:

a) P.I.B. < P.N.B.;
b) P.I.B. > P.N.B.;
c) P.I.B. = P.N.B.;
d) P.I.B. = P.N.B. + Exp – Imp;
e) indicatorii nu sunt comparabili.

262. Exprimarea indicatorilor macroeconomici în termeni reali:

a) face abstracţie de sectorul monetar al economiei;
b) înseamnă corectarea mărimii nominale a acestora cu indicele
general al preţurilor din economia naţională;
c) se obţine prin înmulţirea valorilor nominale cu rata inflaţiei;
d) se obţine prin diferenţa dintre valorile nominale şi rata inflaţiei;
e) ţine cont doar de valoarea producţiei materiale.

263. Între deflatorul implicit al P.I.B., deflatorul explicit al P.I.B. şi rata

inflaţiei se poate stabili următoarea relaţie:
a) deflatorul implicit al P.I.B. este mereu egal cu deflatorul explicit
al P.I.B.;
b) deflatorul implicit al P.I.B. = deflatorul explicit al P.I.B. – rata
inflaţiei;
c) deflatorul implicit al P.I.B. = deflatorul explicit al P.I.B./rata
inflaţiei;
d) rata inflaţiei = deflatorul implicit al P.I.B. – deflatorul explicit al
P.I.B.;
e) nici un răspuns nu este corect.

264. Dacă sporirea populaţiei nu este însoţită de o creştere a volumului

resurselor economice utilizate, sau de o sporire a eficienţei utilizării
lor, atunci:
 a) vor creşte veniturile;
b) vor creşte investiţiile;
c) se va reduce producţia reală pe locuitor;
d) va spori producţia pe locuitor;
e) va spori productivitatea muncii.

265. În anul 2001, consumul populaţiei a reprezentat 80% din produsul

intern brut, consumul guvernamental 6%, iar investiţiile 22%. În
aceste condiţii:
a) exportul a fost mai mare decât importul cu 8 puncte procentuale
din produsul intern brut;
b) exportul a fost mai mic decât importul cu 8 puncte procentuale
din produsul intern brut;
c) exportul net a fost pozitiv, reprezentând 8% din produsul intern
brut;
d) exportul net a fost nul;
e) balanţa comercială şi balanţa serviciilor au fost, cumulat,
excedentare.
266. La o creştere a amortizării la nivel naţional, în condiţiile respectării
principiului ceteris paribus:
a) investiţia netă este egală cu investiţia brută dacă această creştere
este lentă;
b) investiţia brută scade direct proporţional cu creşterea amortizării;
c) investiţia netă scade;
d) produsul intern net creşte;
e) nici un răspuns nu este adevărat.

267. Venitul naţional la preţurile factorilor nu cuprinde:

a) dividendele;
b) profiturile;
c) dobânzile la datoria publică;
d) rentele;
e) contribuţia la asigurările sociale.

268. În perioadele în care se înregistrează o reducere generalizată a

preţurilor:
 a) PIB real va creşte mai încet decât PIB nominal;
b) PIB real va creşte mai repede decât PIB nominal;
c) PIB real va creşte în acelaşi ritm cu PIB nominal;
d) PIB real va fi egal cu PIB nominal;
e) nu se poate face o generalizare corectă privind evoluţia PIB real
şi PIB nominal.

269. Se dau următoarele informaţii: cheltuieli personale pentru consum =

= 600 mld.; amortizarea = 50 mld.; salarii nete = 800 mld.; impozite
directe pe salarii = 100; venit din rente = 25 mld.; investiţia brută =
= 150 mld.; profitul firmelor = 30 mld.; exporturi nete = 5 mld.;
achiziţii publice de bunuri şi servicii = 200 mld.; plăţi sub formă de
transfer de la guvern = 50 mld. În aceste condiţii, valoarea PIB este
(în miliarde):
a) 800;
b) 805;
c) 855;
d) 955;
e) 1000.
270. În anul 2001, exportul a fost mai mic decât importul cu 8 puncte
procentuale din produsul intern brut. Dacă investiţiile brute au
reprezentat 22% din produsul intern brut, iar consumul
guvernamental 6% atunci consumul populaţiei a fost de:
a) 64% din produsul intern brut;
b) 74% din produsul intern brut;
c) 80% din produsul intern brut;
d) 12,33 ori mai mare decât consumul guvernamental;
e) 3,36 ori mai mare decât investiţiile.

271. În trimestrul IV al anului 2002, au fost înregistrate următoarele valori:

PIB = 1.000 miliarde u.m., deflatorul PIB = 110% şi M1 = 250 mld.
u.m. Care a fost viteza de rotaţie a masei monetare M1?
a) 4;
b) 4,4;
c) 0,25;
d) 3,63;
e) nu poate fi determinată.
272. Componenta cu cea mai mare pondere în produsul intern brut este:
a) exportul agregat;
b) importul agregat;
c) variaţia stocurilor;
d) formarea brută a capitalului;
e) consumul final al populaţiei.

273. Produsul intern brut efectiv este mai mare decât cel potenţial. În
aceste condiţii:
a) inflaţia se reduce;
b) se manifestă tendinţe de deflaţie;
c) se manifestă tendinţe de dezinflaţie;
d) rata şomajului este mai mare decât rata naturală a şomajului;
e) rata şomajului este mai mică decât rata naturală a şomajului.

274. Principala funcţie pasivă a băncilor comerciale este:

a) primirea spre păstrare a economisirilor populaţiei şi agenţilor
economici nonfinanciari;
b) crearea de putere de cumpărare adiţională;
c) coordonarea încasărilor din economia naţională;
d) acordarea de împrumuturi agenţilor economici, în funcţie de
bonitatea financiară;
e) coordonarea plăţilor efectuate pe teritoriul ţării.

275. Următoarele măsuri sunt specifice unei politici monetare

expansioniste:
a) creşterea ratei dobânzii la refinanţarea băncilor comerciale de
către banca centrală;
b) creşterea cotei rezervei obligatorii ale băncilor comerciale;
c) creşterea cheltuielilor guvernamentale;
d) cumpărarea de titluri guvernamentale de către banca centrală;
e) reducerea impozitării.
276. Cantitatea totală a cererii de bani este:
a) direct legată de PIB nominal şi rata dobânzii;
b) direct legată de PIB nominal şi invers de rata dobânzii;
c) invers legată de PIB nominal şi direct de rata dobânzii;
d) invers legată de PIB nominal şi rata dobânzii;
e) în scădere în faza de expansiune a ciclului economic.

277. Dacă Banca Naţională ar impune un plafon la rata dobânzii, care din
situaţiile de mai jos s-ar verifica?
a) cantitatea de bani cerută ar fi mai mare decât cantitatea oferită;
b) cantitatea de bani cerută ar fi mai mică decât cantitatea oferită;
c) oferta de bani ar creşte iar cererea de bani s-ar reduce;
d) cererea de bani şi oferta monetară cresc;
e) are loc aprecierea monedei naţionale.

278. Sursa formării nete a capitalului este:

a) amortizarea capitalului fix;
b) investiţiile nete;
c) diferenţa pozitivă dintre cursul de revenire la export şi import;
d) consumul intermediar;
e) deficitul balanţei comerciale.

279. Creşterea investiţiilor este în relaţie de acelaşi sens cu:

a) rata dobânzii;
b) rata inflaţiei;
c) rata rentabilităţii;
d) rata şomajului;
e) nivelul cursului de schimb.

280. Factorii care explică variaţia investiţiilor sunt:

a) duratele diferite de funcţionare a elementelor capitalului fix;
b) variabilitatea profiturilor;
 c) variabilitatea aşteptărilor;
d) iregularitatea apariţiei aşteptărilor;
e) toate elementele de mai sus.

281. Agenţii economici economisesc din următoarele motive:

a) au venituri mai mari decât consumul;
b) simt nevoia de a avea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
c) au proiecte de afaceri viitoare;
d) vor să beneficieze de dobânzi;
e) toate elementele de mai sus.

282. Atunci când veniturile au crescut de 2 ori, cu 1000 mld. u.m. şi în

condiţiile creşterii ratei consumului de la 30% la 50%, economiile:
a) nu se modifică;
b) scad cu 300 u.m;
c) cresc cu 1700 u.m.;
d) cresc cu 300 u.m.;
e) scad cu 700 u.m.
283. Funcţia de consum într-o economie ar putea fi descrisă prin
următoarea ecuaţie C=100+0,7Y şi investiţiile I=50. Nivelul de
echilibru al venitului este:
a) 100;
b) 50;
c) 500;
d) 150;
e) 0.

284. Dacă venitul disponibil creşte cu 80.000 lei, din care creşterea
consumului reprezintă 80%, atunci înclinaţia marginală spre
economisire este:
a) 0,8;
b) 0,4;
c) 0,2;
d) nulă;
e) nu se poate determina.
285. Atunci când investiţiile nete sunt nule:
a) investiţiile s-au realizat în perioada anterioară;
b) stocul de capital rămâne constant;
c) investiţiile sunt mai mari decât amortizarea;
d) investiţiile sunt mai mici decât amortizarea;
e) productivitatea capitalului se reduce.

286. Care dintre următoarele elemente descurajează investiţiile?

a) ratele înalte de economisire;
b) creşterea profiturilor;
c) ratele înalte ale dobânzii;
d) reducerea impozitării profitului;
e) creşterea produsului intern brut.

287. Identificaţi varianta corectă privind corelaţiile dintre înclinaţia

marginală spre consum (c), înclinaţia marginală spre economii (s) şi
multiplicatorul investiţiilor (k):
a) 0,2; 0,8; 5;
b) 0,8; 0,2; 5;
c) 0,8; 0,2; 8;
d) 0,6; 0,4; 6;
e) 0,8; 0,3; 6.

288. Volumul economiilor constituie rezultatul comportamentului colectiv al:

a) întreprinzătorilor individuali;
b) băncilor;
c) agenţilor economici publici şi privaţi;
d) consumatorului individual;
e) administraţiilor private şi publice (centrale şi locale).

289. Veniturile brute ale populaţiei sunt 630 miliarde lei. Impozitele
directe plătite de populaţie se ridică la 200 miliarde lei. Consumul
populaţiei este 380 miliarde lei. Datele anterioare arată că:
 a) veniturile disponibile ale populaţiei sunt 420 miliarde lei;
b) înclinaţia marginală spre consum este 0,88;
c) înclinaţia medie spre consum este 0,90;
d) economiile populaţiei sunt 40 miliarde lei;
e) înclinaţia medie spre economisire este 0,116.

290. Conform teoriei keynesiene principalul factor de care depinde

consumul este:
a) venitul anual permanent;
b) venitul curent;
c) averea;
d) creşterea economică;
e) rata dobânzii.

291. Dacă venitul creşte, atunci:

a) ponderea consumului în venit creşte;
b) ponderea consumului în venit se reduce;
c) creşterea absolută a economiilor este mai mare decât creşterea
absolută a venitului;
d) creşterea absolută a consumului este mai mare decât creşterea
absolută a venitului;
e) consumul absoarbe integral creşterea venitului.

292. Când investiţiile sporesc de la 200 mld. u.m. la 400 mld. u.m., iar
înclinaţia marginală spre consum (c') este 0,8, sporul de venit şi
sporul consumului au valorile:
a) 800 mld. u.m. şi 600 mld. u.m.;
b) 1.200 mld. u.m. şi 800 mld. u.m.;
c) 1.000 mld. u.m. şi 600 mld. u.m.;
d) 1.000 mld. u.m. şi 800 mld. u.m.;
e) 1.000 mld. u.m. şi 700 mld. u.m.

293. La o creştere a venitului, în mod normal:

 a) consumul va creşte în mod direct proporţional cu venitul;
b) economiile vor creşte în mod direct proporţional cu venitul;
c) consumul va creşte într-o proporţie mai mică decât creşterea
venitului;
d) consumul va rămâne constant;
e) economiile vor rămâne constante.

294. Atunci când înclinaţia marginală spre economii scade, multiplicatorul

investiţiilor:
a) creşte;
b) scade;
c) este constant;
d) nu poate fi determinat;
e) este oscilant.

295. Dacă venitul disponibil creşte cu 80000 lei, din care creşterea
economiilor reprezintă 20%, atunci înclinaţia marginală spre consum
este:
a) 0,8;
b) 0,4;
c) 0,2;
d) nulă;
e) nu se poate determina.

296. În legătură cu situaţia economiei naţionale se cunosc:

T0 T1
Perioada
Indicatori
Volumul economiilor (mld. .m.) 200 300
Rata consumului (%) 75 70

Consumul în T0 este:
a) 200;
b) 300;
 c) 250;
d) 100;
e) 600.

297. La un multiplicator al investiţiilor de 5, înclinaţia marginală spre

consum este:
a) 0,2;
b) 0,4;
c) 0,6;
d) 0,8;
e) 1.

298. În situaţia în care înclinaţia marginală spre consum este 0,8, creşterea
investiţiilor pentru a asigura o creştere a venitului cu 100 mld. va fi de:
a) 20 mld.;
b) 40 mld.
c) 60 mld.;
d) 80 mld;
e) 100 mld.

299. La un multiplicator al investiţiilor de 4, înclinaţia marginală spre

economisire este:
a) 0,25;
b) 0,75;
c) 0,50;
d) 0,40;
e) 0,33.

300. În legătură cu situaţia economiei naţionale se cunosc datele:

Perioada T0 T1
Indicatori
Volumul economiilor (mld. u.m.) 300 400
 Rata consumului (%) 75 70
Amortizările (mld. u.m.) 100 150

Investiţia brută în T1 este:

a) 550;
b) 300;
c) 200;
d) 100;
e) 650.

301. Atunci când înclinaţia marginală spre consum scade, multiplicatorul

investiţiilor:
a) creşte;
b) scade;
c) este constant;
d) nu poate fi determinat;
e) este oscilant.

302. La o creştere a venitului, cu o mărime dată, consumul şi economiile

vor spori:
a) în aceeaşi proporţie;
b) în proporţii diferite;
c) cu dublul sporului venitului;
d) cu triplul sporului venitului;
e) împreună vor avea un spor mai mic decât al venitului.

303. Decalajul recesionist al P.I.B. apare atunci când:

a) P.I.B. potenţial > P.I.B. realizat;
b) P.I.B. potenţial < P.I.B. realizat;
c) P.I.B. potenţial = P.I.B. realizat, dar există recesiune;
d) P.I.B. realizat fluctuează în jurul P.I.B. potenţial în limite
acceptabile;
e) P.I.B. realizat se înscrie pe o traiectorie descendentă pe termen lung.

304. Decalajul inflaţionist al P.I.B. apare atunci când:

 a) P.I.B. potenţial = P.I.B. realizat, dar există recesiune;
b) P.I.B. potenţial > P.I.B. realizat;
c) P.I.B. potenţial < P.I.B. realizat;
d) P.I.B. realizat fluctuează în jurul P.I.B. potenţial în limite
acceptabile;
e) P.I.B. realizat se înscrie pe o traiectorie ascendentă pe termen lung.

305. Fenomenul de creştere economică este ilustrat în mod direct de:

a) creşterea P.N.B. în termeni reali;
b) creşterea P.I.B. în termeni nominali;
c) creşterea P.G.B.;
d) creşterea deflatorului;
e) creşterea populaţiei.
306. În cadrul unei creşteri economice de tip intensiv:
a) este preponderentă influenţa conjugată a dimensiunilor cantitative
ale factorilor;
b) este preponderentă influenţa conjugată a dimensiunilor calitative
ale factorilor;
c) este preponderentă influenţa conjugată a dimensiunilor structurale
ale factorilor;
d) este preponderentă influenţa conjugată a factorilor aleatori;
e) este preponderentă influenţa factorilor externi.

307. Fie o funcţie de producţie la nivel macroeconomic de forma

Y=Af(K,L), unde A – parametru care cuantifică productivitatea,
K – factorul de producţie capital, L – factorul de producţie muncă.
Dacă în anul 2003 faţă de anul anterior, nivelul forţei de muncă,
capitalului şi productivităţii rămân nemodificate:
a) producţia anului curent va fi egală cu zero;
b) rata de creştere a producţiei în anul curent va fi diferită de zero;
c) rata de creştere a producţiei este pozitivă;
d) producţia va fi diferită de zero şi pozitivă;
e) creşterea economică este datorată factorului productivitate.
308. În condiţiile în care ritmul de creştere a PIB real este de 4,5%, iar
ritmul creşterii populaţiei de 2,3%, ritmul de creştere a PIB
real/locuitor este:
a) 2,2%;
b) 4,5%;
c) 1,95%;
d) 6,8%;
e) 10,3%.

309. Care din următoarele elemente poate fi considerat drept un beneficiu

pentru societate al creşterii economice reale?
a) fiecare individ se va bucura de un venit nominal mai ridicat;
b) creşte standardul de viaţă;
c) povara rarităţii devine din ce în ce mai greu de suportat;
d) societatea este tot mai puţin capabilă să satisfacă noile nevoi;
e) costul vieţii creşte continuu.
310. Între fenomenele de creştere şi de ciclicitate economică există
următoarea corelaţie:
a) creşterea economică este incompatibilă cu ciclicitatea economică;
b) ciclicitatea poate coexista cu creşterea economică;
c) se poate considera că există creştere economică doar în cazurile
de boom sau expansiune;
d) tendinţa de creştere a P.I.B. se poate menţine indiferent de
amplitudinea oscilaţiilor ciclice;
e) creşterea economică poate fi menţinută doar în cazul unor cicluri
economice de tip Juglar, sau de tip Kitchin.

311. Modelul Harrod-Domar de creştere economică arată că între creşterea

şi echilibrul macroeconomic există următoarea corelaţie:
a) creşterea economică este incompatibilă cu echilibrul
macroeconomic;
b) echilibrul macroeconomic poate fi restabilit doar dacă ritmul de
creştere economică este constant pe perioadă lungă;
c) creşterea economică echilibrată poate fi asigurată doar prin
intervenţia statului în economie;
d) echilibrul macroeconomic este un fenomen pe termen lung pe
când creşterea economică poate fi analizată şi pe termen scurt;
 e) creşterea economică echilibrată poate fi realizată doar dacă nu
există inflaţie şi şomaj.

312. În condiţiile în care rata de creştere a PIB a fost în 2001 de 2%, iar în
2002 de 2%, atunci, la începutul anului 2003, producţia va fi mai
mare decât cea de la începutul anului 2000:
a) cu 4%;
b) cu 4,04%;
c) cu 1%;
d) cu 2%;
e) cu 5%.

313. Ca instrument al politicii monetare şi de credit, rata dobânzii poate

influenţa favorabil investiţiile şi pe această bază conjunctura
economică, atunci când:
a) creşte;
b) scade;
c) nu se modifică;
d) fluctuează în funcţie de cererea şi oferta de credite;
e) este mai mare decât rata profitului mediu pe economie.

314. Unei ţări cu nivel redus de dezvoltare economică nu îi corespund:

a) un nivel scăzut al investiţiei;
b) un nivel de trai scăzut;
c) un P.N.B./locuitor scăzut;
d) rată scăzută a şomajului;
e) rată scăzută de economisire.

315. În care din situaţiile de mai jos acumularea capitalului este un factor
de creştere intensivă?
a) când se bazează pe promovarea progresului tehnic;
b) când creşte volumul capitalului;
c) când are loc o dezvoltare economică;
d) când creşte investiţia brută;
 e) când creşte populaţia.

316. Modelul de creştere economică al lui Robert Solow:

a) dezvoltă ipotezele teoriei lui J.M. Keynes;
b) susţine compatibilitatea dintre creşterea şi echilibrul
macroeconomic;
c) verifică existenţa compatibilităţii dintre creştere şi ciclicitate
economică;
d) analizează economia pe termen scurt;
e) testează consecinţele macroeconomice ale modificării cursului de
schimb.

317. La o creştere a venitului de 1,5 ori, cu 2000 miliarde u.m. şi în

condiţiile dublării ratei consumului de la 40% la 80%, economiile:
a) cresc cu 600 miliarde u.m.;
b) scad cu 1200 miliarde u.m.;
c) scad cu 800 miliarde u.m.;
d) cresc cu 400 miliarde;
e) rămân constante.

318. Dimensiunile populaţiei efectiv active sau ocupate depind de:

a) salariul nominal;
b) salariul colectiv;
c) populaţia totală, rata celor apţi de muncă şi rata de activitate;
d) rata inflaţiei;
e) rata şomajului.

319. Într-o ţară populaţia totală este de 22.400.000. Din aceasta, 9.000.000
sunt în afara vârstei de muncă, 700.000 sunt inapţi, iar elevii,
studenţii, militarii în termen şi casnicele reprezintă 2.700.000. Ştiind
că populaţia ocupată este de 9.000.000 de persoane, rezultă că rata
şomajului este de:
a) 8%;
b) 9%;
c) 10%;
 d) 12%;
e) 13 %.

320. Care din următoarele procese contribuie direct la apariţia şi/sau

extinderea şomajului?
a) convertibilitatea monedei naţionale;
b) emigrarea populaţiei autohtone;
c) inflaţia;
d) creşterea ofertei de muncă;
e) diminuarea cursului monedei naţionale.

321. O persoană care tocmai a absolvit facultatea şi nu şi-a găsit încă un

loc de muncă face parte din următoarea categorie de şomaj:
a) voluntar;
b) fricţional;
c) structural;
d) tehnologic;
e) de discontinuitate.

322. În funcţie de cauze, principalele tipuri de şomaj sunt:

a) voluntar, ciclic şi involuntar;
b) fricţional, tehnologic şi ciclic;
c) cronic, de scurtă durată şi tehnologic;
d) virtual, sezonier şi structural;
e) ciclic, structural şi fricţional.

323. Şomajul natural descrie acel nivel al şomajului la care:

a) producţia economiei corespunde nivelului potenţial;
b) are loc accelerarea inflaţiei;
c) şomajul fricţional este nul;
d) suma dintre şomajul fricţional şi cel structural este negativă;
e) suma dintre şomajul fricţional şi cel voluntar este zero.
324. Raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată este de 1 la 4.
Ştiind că populaţia activă cuprinde şomerii şi populaţia ocupată, rata
şomajului calculată la populaţia activă este:
a) 25%;
b) 20%;
c) 30%;
d) 8%;
e) 15%.

325. Populaţia totală a unei ţări este de 22,5 milioane persoane. Populaţia
în afara limitelor pentru vârsta de muncă este 10 milioane persoane;
populaţia în vârstă de muncă, dar inaptă, 0,2 milioane persoane;
persoane casnice, elevi, studenţi, militari în termen, 0,8 milioane
persoane; populaţia ocupată, 10 milioane persoane. Numărul
şomerilor şi rata şomajului calculată în raport cu populaţia activă
disponibilă sunt:
a) 2,3 milioane, 23%;
b) 2,3 milioane, 20%;
c) 1,5 milioane, 15%;
d) 1,5 milioane, 13,04%;
e) 2,5 milioane, 21,73%.

326. Noţiunea de „şomaj involuntar” a fost introdusă în ştiinţa economică de:

a) A. Smith;
b) D. Ricardo;
c) V. Pareto;
d) J.M. Keynes;
e) P. Samuelson.

327. Relaţia inversă între variaţia salariului nominal şi rata şomajului se

reprezintă prin:
a) curba Lorenz;
b) curba Laffer;
c) curba Friedman;
d) curba Phillips;
e) curba posibilităţilor de producţie.
328. Care din următoarele procese contribuie direct la diminuarea
şomajului?
a) inflaţia;
b) creşterea cererii de muncă;
c) diminuarea cursului monedei naţionale;
d) convertibilitatea monedei naţionale;
e) imigrarea populaţiei.

329. Care din următoarele tipuri de şomaj pot fi atribuite înlocuirii

vechiului aparat de producţie:
a) şomaj sezonier;
b) şomaj accidental;
c) şomaj tehnologic;
d) şomaj voluntar;
e) şomaj ciclic.

330. Una dintre următoarele afirmaţii despre inflaţie este adevărată:

a) inflaţia este mereu şi pretutindeni un fenomen exclusiv monetar;
b) inflaţia poate avea şi cauze non-monetare;
c) inflaţia este un dezechilibru al pieţei de capital:
d) inflaţia nu poate fi controlată;
e) inflaţia este un fenomen asociat exclusiv perioadelor de
depresiune economică.

331. La atenuarea inflaţiei pot contribui în mod direct:

a) sporirea deficitului bugetului de stat;
b) sporirea exportului;
c) creşterea salariilor;
d) creşterea ofertei de bunuri de consum;
e) creşterea şomajului.

332. Creşterea vitezei de circulaţie a banilor poate fi şi efect al

fenomenului inflaţionist atunci când:
 a) creşte în aceeaşi proporţie şi valoarea bunurilor produse în
economia naţională;
b) datorită deprecierii monedei indivizii caută să scape cât mai
repede de banii devalorizaţi;
c) rata dobânzii creşte;
d) indicii bursieri cresc;
e) cursul de schimb al monedei naţionale se îmbunătăţeşte.

333. Rata inflaţiei se calculează ca:

a) indicele general al preţurilor minus 100;
b) deflatorul implicit al P.I.B. minus 100;
c) indicele preţurilor bunurilor de consum curent minus 100;
d) deflatorul implicit al P.I.B./deflatorul explicit al P.I.B.;
e) indicele general al preţurilor minus 1.

334. Dacă masa monetară creşte de la 500 mld. u.m. la 700 mld. u.m., iar
viteza de rotaţie a banilor creşte cu 25%, volumul tranzacţiilor fiind
constant, atunci rata inflaţiei a fost de:
a) 33 %;
b) 50 %;
c) 75%;
d) 25 %;
e) 15%.

335. Care din următoarele elemente nu reprezintă un cost asociat

procesului inflaţionist?
a) vicierea corelaţiilor între preţurile relative;
b) potenţarea incertitudinii şi riscului în economie;
c) încurajarea investiţiilor productive;
d) accentuarea oscilaţiilor cursurilor valutare;
e) redistribuirea arbitrară a avuţiei şi veniturilor.

336. Care din următorii factori contribuie la apariţia inflaţiei prin ofertă?
 a) creşterea valorii bunurilor exportate;
b) creşterea costurilor de producţie;
c) reducerea preţului resurselor;
d) creşterea cererii agregate;
e) creşterea achiziţiilor guvernamentale.

337. Diferenţa dintre indicii Laspeyres şi Paasche este dată de:

a) referinţa temporală a preţurilor;
b) referinţa temporală a cantităţilor;
c) nivelul de dezvoltare al economiei;
d) modalitatea de eşantionare;
e) orizontul temporal (scurt, mediu, lung).

338. Care dintre următorii factori contribuie la apariţia inflaţiei prin

cerere?
a) creşterea costurilor de producţie;
b) orizontul temporal (scurt, mediu, lung);
c) nivelul de dezvoltare al economiei;
d) creşterea veniturilor populaţiei;
e) scăderea ofertei agregate.

339. Dacă se anticipează creşterea într-un ritm mai rapid a preţurilor,

atunci:
a) consumatorii preferă să amâne deciziile de consum;
b) consumatorii apelează într-o mai mică măsură la credite;
c) indivizii economisesc mai mult;
d) firmele acţionează într-un mediu de afaceri stabil;
e) viteza de circulaţie a banilor creşte.

340. Spirala inflaţionistă reprezintă o formă de inflaţie datorată:

a) modificărilor în structura cererii agregate;
b) dificultăţilor de adaptare a structurii capitalului la cerinţele
progresului tehnologic;
c) efectelor combinate ale inflaţiei prin cerere şi inflaţiei prin ofertă;
 d) şomajului structural;
e) convertibilităţii limitate a monedei naţionale.

341. Nu reprezintă o caracteristică a indicelui general de preţuri de tip

Laspeyres:
a) se poate obţine cu costuri mai mici decât indicele Paasche;
b) este clar şi uşor de calculat;
c) subestimează creşterea de preţuri din economia naţională;
d) supraestimează creşterea de preţuri din economia naţională;
e) menţine neschimbată structura cantităţilor bunurilor de consum.
342. Într-o ţară în care inflaţia anuală depăşeşte 3.000%, starea economică
poate fi corect descrisă drept:
a) spirală inflaţionistă salarii-preţuri;
b) ajustare a costului vieţii;
c) inflaţie prin costuri;
d) hiperinflaţie;
e) inflaţie prin ofertă.

343. Legea lui Okun corelează:

a) modificarea preţurilor cu modificarea salariilor;
b) modificarea efectivă a preţurilor cu modificarea lor anticipată;
c) rata şomajului cu produsul intern brut;
d) rata şomajului cu iluzia monetară;
e) rata şomajului cu modificarea salariilor.

344. Cea mai eficace politică antiinflaţionistă constă în:

a) stimularea ofertei agregate;
b) controlul riguros al creşterii preţurilor;
c) menţinerea fixă a cursului de schimb valutar;
d) menţinerea fixă a ratei dobânzii de referinţă;
e) renunţarea la salariul minim obligatoriu.

345. Dacă înclinaţia marginală spre economisire este 0,25, atunci

multiplicatorul investiţiilor este:
a) 4 unităţi monetare;
 b) 2,5 unităţi monetare;
c) 1,33 unităţi monetare;
d) 0,75 unităţi monetare;
e) 0,25 unităţi monetare.

346. Conform legii psihologice fundamentale a lui J.M. Keynes:

a) multiplicatorul investiţiilor este subunitar;
b) sporul venitului este superior sporului investiţiilor;
c) variaţia procentuală a venitului este superioară variaţiei
procentuale a investiţiilor;
d) sporul consumului este întotdeauna superior sporului investiţiilor;
e) variaţia procentuală a consumului este superioară sporului
procentual al venitului.

347. Prin integrare, economiile ţărilor participante devin treptat:

a) incompatibile;
b) mai puţin eficiente;
c) compatibile şi complementare;
d) autonom dezvoltate;
e) cu o rată nulă a inflaţiei.

348. Importul de bunuri şi servicii depinde de produsul intern brut

conform relaţiei IM = 100 + 0,1 ⋅ Y , unde IM reprezintă importul de
bunuri şi servicii, iar Y, produsul intern brut. Dacă exportul net de
bunuri şi servicii este 100 unităţi monetare, iar produsul intern brut,
600 unităţi monetare, atunci exportul de bunuri şi servicii este:
a) 0 unităţi monetare;
b) 160 unităţi monetare;
c) 260 unităţi monetare;
d) 40 unităţi monetare;
e) 600 unităţi monetare.

349. PNB pe locuitor creşte atunci când:

a) PNB creşte mai încet decât creşte populaţia;
b) PNB scade şi populaţia creşte;
c) PNB scade mai mult decât scade populaţia;
d) PNB şi populaţia cresc în acelaşi ritm;
e) PNB creşte şi populaţia scade.
350. Şomajul involuntar este determinat de:
a) existenţa unei cereri mai mari decât oferta de forţă de muncă;
b) existenţa unei oferte mai mari decât cererea de forţă de muncă;
c) existenţa egalităţii între cererea şi oferta de forţă de muncă;
d) lipsa de dorinţă a indivizilor de a se încadra în muncă;
e) stabilirea unui salariu la un nivel mai mic decât nivelul de
echilibru.

Răspunsuri

1. a 35. b 69. b 103. c

2. c 36. e 70. b 104. c
3. e 37. a 71. a 105. b
4. a 38. d 72. c 106. d
5. a 39. b 73. d 107. c
6. c 40. a 74. b 108. b
7. b 41. b 75. d 109. d
8. a 42. a 76. c 110. b
9. c 43. e 77. b 111. a
10. a 44. b 78. b 112. c
11. a 45. e 79. b 113. e
12. b 46. c 80. a 114. a
13. a 47. d 81. a 115. b
14. b 48. c 82. c 116. d
15. d 49. b 83. e 117. a
16. a 50. e 84. b 118. e
17. b 51. e 85. a 119. a
18. a 52. c 86. b 120. d
19. d 53. b 87. c 121. c
20. c 54. d 88. a 122. b
21. a 55. c 89. b 123. c
22. d 56. e 90. a 124. c
23. b 57. c 91. b 125. d
24. e 58. d 92. d 126. a
25. d 59. b 93. a 127. c
26. d 60. c 94. e 128. a
27. a 61. d 95. d 129. a
28. c 62. d 96. d 130. c
29. b 63. b 97. b 131. c
30. d 64. d 98. d 132. d
31. b 65. e 99. a 133. a
32. e 66. b 100. a 134. d
33. c 67. d 101. e 135. d
34. a 68. d 102. c 136. d
137. b 173. a 209. e 245. c
138. c 174. a 210. a 246. e
139. e 175. d 211. a 247. b
140. e 176. c 212. c 248. e
141. c 177. d 213. c 249. a
142. b 178. e 214. a 250. d
143. d 179. d 215. b 251. c
144. e 180. a 216. c 252. a
145. b 181. a 217. a 253. c
146. d 182. b 218. d 254. c
147. b 183. c 219. b 255. c
148. c 184. a 220. e 256. d
149. a 185. b 221. c 257. a
150. b 186. b 222. c 258. b
151. b 187. b 223. e 259. a
152. b 188. b 224. b 260. a
153. d 189. b 225. d 261. a
154. e 190. c 226. c 262. b
155. d 191. d 227. a 263. e
156. b 192. d 228. a 264. c
157. a 193. d 229. a 265. b
158. c 194. e 230. a 266. c
159. b 195. a 231. b 267. c
160. c 196. b 232. d 268. b
161. d 197. c 233. c 269. d
162. b 198. b 234. a 270. c
163. c 199. a 235. c 271. a
164. d 200. c 236. c 272. e
165. c 201. b 237. c 273. e
166. c 202. b 238. c 274. a
167. b 203. b 239. b 275. d
168. b 204. e 240. e 276. b
169. b 205. d 241. e 277. a
170. e 206. b 242. a 278. b
171. a 207. c 243. b 279. c
172. c 208. b 244. a 280. e
281. e 299. a 317. b 335. c
282. d 300. a 318. c 336. b
283. c 301. b 319. c 337. b
284. c 302. b 320. d 338. d
285. b 303. a 321. b 339. e
286. c 304. c 322. e 340. c
287. b 305. a 323. a 341. c
288. c 306. b 324. b 342. d
289. e 307. d 325. d 343. c
290. b 308. a 326. d 344. a
291. b 309. b 327. d 345. a
292. d 310. b 328. b 346. b
293. c 311. a 329. c 347. c
294. a 312. b 330. b 348. c
295. a 313. b 331. d 349. e
296. e 314. d 332. b 350. b
297. d 315. a 333. c
298. a 316. b 334. c