- GRILE MICROECONOMIE -

TEORIA CONSUMULUI

1. Utilitatea marginală a unei mărfi este:

a) mai mare decât utilitatea totală;
b) utilitatea ultimului bun consumat dintr-o mulțime eterogenă;
c) sporul de utilitate totală obținut prin consumului unei unităţi suplimentare dintr-
un bun
d) suma utilităților individuale aferente unităților dintr-un bun;
e) mai mică decât utilitatea totală.

2. Utilitatea totală obţinută prin consumul unui bun economic:

a) creşte, în timp ce utilitatea marginală creşte şi ea;
b) nu poate fi resimţită de către consumator;
c) creşte, în timp ce utilitatea marginală descreşte;
d) descreşte, în timp ce utilitatea marginală creşte;
e) descreşte, iar utilitatea marginală este constantă.

3. Utilitatea marginală a unui bun perfect divizibil reprezintă:

a) variaţia cantităţii totale dintr-un bun pentru o variaţie foarte mică a utilităţii
acestuia;
b) variaţia utilităţii totale aferentă variaţiei cu o unitate a cantităţii consumate din
bunul respectiv;
c) modificarea cantităţii totale în raport cu utilitatea şi calitatea mărfii respective;
d) diferenţa dintre utilitatea totală şi cantitatea folosită;
e) variaţia utilităţii în funcţie de calitatea şi preţul mărfii.

4. Curba de indiferenţă (izoutilitate) reflectă:

a) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii de la care consumatorul obţine
niveluri diferite de satisfacţie;
b) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie care permit obţinerea aceluiaşi
volum al producţiei;
c) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii de la care consumatorul obţine
acelaşi nivel de satisfacţie (utilitate totală);
d) combinaţia de bunuri şi servicii prin consumul cărora consumatorul obţine o
utilitate maximă;
e) combinaţia de bunuri şi servicii prin consumul cărora consumatorul obţine o
utilitate minimă;

5. Surplusul consumatorului reprezintă:

a) diferenţa dintre venitul disponibil al consumatorului şi preţurile tuturor
bunurilor de consum;
b) diferenţa dintre suma maximă pe care este dispus să o plătească consumatorul
pentru a procura un bun şi suma de bani pe care o va plăti efectiv;
c) diferenţa dintre venitul disponibil al consumatorului şi valoarea bunurilor
cumpărate;

1
 d) diferenţa dintre utilitatea totală a unui bun şi valoarea de piaţă a acestuia;
e) toate răspunsurile sunt greşite.

6. Dacă se analizează preferinţele consumatorului pe baza hărţii curbelor de

indiferenţă, situarea pe o curbă mai îndepărtată de origine, ne arată:
a) o creştere a nivelului de satisfacţie (utilitate);
b) o diminuare a nivelului de utilitate totală;
c) un nivel de satisfacţie identic cu cel precedent;
d) o creştere a constrângerii bugetare;
e) o relaxare a constrângerii bugetare.

7. Dreapta bugetului, numită şi linia constrângerii bugetare, ilustrează:

a) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii pe care un individ şi le doreşte la un
moment dat, în funcţie de preferinţele sale;
b) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii pe care un individ şi le procură
indiferent de nivelul veniturilor şi al preţurilor existente;
c) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii pe care un individ le poate realiza în
raport de limita banilor de care dispune şi, respectiv, de nivelul preţurilor;
d) cantitatea minimă care poate fi procurată din toate bunurile existente pe piaţă;
e) ansamblul combinaţiilor de bunuri şi servicii pe care un individ le poate realiza
doar în raport de nivelul preţurilor de pe piaţă.

8. Combinaţia optimă dintre două bunuri X şi Y, (punctul de echilibru al

consumatorului) pe care consumatorul o va realiza, este dată de:
a) situaţia în care dreapta bugetului se situează sub curba de indiferenţă luată ca
referinţă;
b) acea combinaţie de bunuri, care-i conferă consumatorului utilitatea maximă,
indiferent de constrângerea bugetară;
c) punctul în care dreapta bugetului este tangentă la curba de indiferenţă;
d) situaţia în care toate variantele de pe linia bugetului se află în afara curbei de
indiferenţă;
e) acea combinaţie de bunuri, care-i conferă consumatorului utilitatea maximă, în
condiţiile unei constrângeri bugetare date.

9. Teoria subiectivă a valorii constituie acea concepţie ideologică, ce explică

valoarea bunurilor economice astfel:
a) mărimea valorii este determinată de consumul total de muncă depusă pentru
producerea unui bun;
b) izvorul valorii unui bun este dat de munca omenească şi de utilitatea bunului
produs;
c) valoarea unei mărfi se manifestă pe piaţă prin valoarea de schimb;
d) substanţa şi mărimea valorii decurg din două elemente fundamentale: utilitatea
şi raritatea bunurilor economice;
e) substanţa şi mărimea valorii decurg din două elemente fundamentale: cantitatea
de muncă depusă şi preţurile de pe piaţă.

2
10. Structura bunurilor cumpărate este optimă, iar consumatorul este în
echilibru, atunci când:
a) este îndeplinită relaţia UMx / Px = UMy / Py;
b) este îndeplinită relaţia UMx / Py = UMy / Px;
c) este îndeplinită relaţia UMx / UMy = Px / Py;
d) utilitatea marginală pe unitatea monetară cheltuită este aceeaşi pentru toate
bunurile cumpărate;
e) utilitatea marginală pe unitatea monetară cheltuită este maximă pentru toate
bunurile cumpărate.

CEREREA / OFERTA

11. Legea generală a cererii exprimă:

a) raporturile de determinare dintre modificarea cererii pentru un bun şi
modificarea preţului acestuia;
b) raporturile de cauzalitate dintre modificarea preţului unui bun şi variaţia cererii
pentru acel bun;
c) modificarea cererii pentru un bun în funcţie de evoluţia preţului acelui bun;
d) modificarea cererii pentru un bun în funcţie de evoluţia venitului disponibil al
consumatorului;
e) creşterea sau scăderea cererii în raport cu evoluţia ofertei de bunuri de pe piaţă.

12. O cerere inelastică presupune următoarele:

a) variaţia cererii în sens contrar preţului, dar într-o proporţie mai mică;
b) variaţia cererii în acelaşi sens cu preţul, dar într-o proporţie mai mică;
c) modificarea cererii în acelaşi sens cu venitul disponibil şi cu preţul bunului;
d) variaţia cererii în sens contrar preţului, dar într-o proporţie mai mare;
e) menţinerea cererii la celaşi nivel, indiferent de preţ.

13. Cererea pentru un bun economic înregistrează o elasticitate ridicată, dacă

bunul respectiv:
a) poate fi substituit şi este un bun de strictă necesitate, relativ ieftin;
b) nu poate fi substituit şi este un bun de strictă necesitate, relativ scump;
c) nu poate fi substituit şi este un bun de strictă necesitate, care se consumă
frecvent;
d) poate fi substituit şi este un bun de lux, relativ scump;
e) poate fi substituit şi este un bun care se consumă periodic.

14. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu venitul poate avea

următoarele valori şi semnificaţii:
a) Ecvx = 1, pentru bunuri precum îmbrăcămintea;
b) Ecvx  1, pentru bunurile agroalimentare;
c) Ecvx  1, pentru bunurile agroalimentare;
d) Ecvx  0, pentru bunuri considerate inferioare;
e) Ecvx  0, pentru bunuri considerate normale.

3
15. Atunci când preţul unei mărfi creşte de la 800 la 1000 de lei, iar cererea zilnică
se reduce de la 80 la 50 de unităţi, avem următoarele situaţii:
a) cererea este perfect elastică şi tinde către infinit;
b) cererea bunului respectiv este inelastică;
c) cererea bunului respectiv este elastică faţă de preţ;
d) cererea variază în acelaşi sens cu preţul;
e) cererea are o elasticitate unitară şi tinde către zero.

16. Se consideră bunuri normale acele bunuri marfare pentru care:

a) cererea se modifică în sens opus preţului;
b) cererea se modifică în acelaşi sens cu preţul;
c) cererea variază în sens contrar venitului;
d) cererea variază direct proporţional cu venitul;
e) cererea se modifică în acelaşi sens cu venitul.

17. Pentru bunul X, cererea de piaţă are o elasticitate unitară. Ştiind că la preţul
de 250 u.m. cererea este de 15 unităţi zilnic, să se determine cu cât va creşte
cantitatea cerută la o reducere a preţului cu 75% şi care va fi noul preţ al
produsului.

18. Se consideră că preţul mărfii X este de 4000 u.m. La acest nivel al preţului,
cererea periodică este de 200 de unităţi. Care va fi cererea pentru marfa
respectivă, dacă preţul creşte la 5000 u.m. unitatea, iar coeficientul de
elasticitate-preţ este egal cu 2.

19. Oferta de piaţă a unui produs nu poate fi afectată de:

a) tehnicile de producţie şi de management;
b) venitul mediu al persoanelor fizice;
c) cheltuielile cu reducerea poluării şi protecţia muncii;
d) nivelul mediu al preţurilor şi tarifelor;
e) nivelul cifrei de afaceri şi al profiturilor.

20. În funcţie de modificarea preţului şi de variaţia cantităţii oferite, oferta este de

mai multe tipuri:
a) oferta elastică, atunci când creşterea ofertei este mai mică decât modificarea
preţului;
b) ofertă perfect inelastică, atunci când oferta creşte în mod continuu, tinzând către
infinit, la un preţ constant;
c) ofertă inelastică, atunci când oferta se modifică în aceeaşi proporţie cu preţul;
d) ofertă cu elasticitate unitară, atunci oferta variază în acelaşi sens cu preţul şi cu
acelaşi procent;
e) oferta inelastică, atunci când creşterea ofertei este mai mică procentual decât
creşterea preţului;

4
21. Care dintre următoarele împrejurări comune influenţează elasticitatea ofertei
în raport cu preţul
a) gradul necesităţii de consum a bunului oferit;
b) gradul de substituibilitate a bunurilor oferite;
c) posibilităţile de stocare, depozitare a bunurilor;
d) numărul şi preferinţele consumatorilor;
e) perioada care trece de la modificarea preţului.

22. Creşterea preţului bunului X, ca rezultat al creşterii cererii, poate determina

pe o perioadă foarte scurtă:
a) creşterea cantităţii oferite într-o măsură mai mare decât creşterea preţului;
b) scăderea cantităţii oferite într-un procent mai mare decât modificarea preţului;
c) scăderea cantităţii oferite într-un procent mai mic decât modificarea preţului;
d) creşterea cantităţii oferite într-o măsură mai mică decât creşterea preţului;
e) creşterea cantităţii oferite în egală măsură cu creşterea preţului.

23. Dacă se prevede o creştere a preţului în următoarea perioadă:

a) oferta prezentă se va reduce, iar cererea prezentă va spori;
b) oferta prezentă va creşte, iar cererea prezentă se va reduce;
c) oferta viitoare va creşte, iar cererea prezentă va creşte şi ea;
d) atât oferta, cât şi cererea viitoare vor scădea;
e) oferta prezentă va creşte într-un ritm mai mare decât preţul.

24. Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ pentru un bunul X este de 2. Dacă preţul
se reduce cu 15%, atunci vom avea următoarele situaţii:
a) cantitatea oferită scade cu cel mult 15%;
b) cantitatea oferită scade cu maxim 10%;
c) cantitatea oferită creşte cu cel puţin 20%;
d) cantitatea cerută se va diminua corespunzător;
e) cantitatea oferită scade cu 30%.

25. Modificarea cererii şi ofertei în funcţie de anumiţi factori, conduce la

următoarele ipoteze:
a) o creştere a ofertei însoţită de o stagnare a cererii determină creşterea a
preţurilor;
b) o creştere a cererii însoţită de o stagnare a ofertei determină creşterea a
preţurilor;
c) scăderea ofertei şi creşterea cererii conduc la o creştere inevitabilă a preţurilor;
d) scăderea cererii la un nivel inferior ofertei determină o scădere a preţurilor;
e) o creştere a ofertei însoţită de o creştere mai accentuată a cererii determină
scăderea preţurilor.

26. Echilibrul pieţei se produce atunci când:

a) cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită, la un anumit preţ;
b) cantitatea cerută este mai mică decât cantitatea oferită, la un preţ dat;
c) cantitatea oferită este mai mică decât cantitatea cerută, la un preţ oarecare;
d) cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută, la un anumit preţ;
e) cantitatea oferită este mai mare decât cantitatea cerută, indiferent de preţ.

5
CONCURENȚA, PREȚUL

27. Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt corecte

a) concurenţa contribuie la o satisfacere incompletă a trebuinţelor umane;
b) concurenţa conduce la o încetinire a tendinţei de creştere a preţurilor;
c) concurenţa restricţionează creativitatea şi inovaţia în afaceri;
d) concurenţa conduce inevitabil la creşterea preţurilor în economie;
e) concurenţa contribuie la o satisfacere mai mare a trebuinţelor umane.

28. Menţionaţi care dintre următoarele trăsături sunt specifice pieţei cu

concurenţă perfectă:
a) omogenitatea mărfurilor oferite pe piaţă;
b) restricţionarea pe piaţă a ofertanţilor;
c) mobilitatea nelimitată a factorilor de producţie;
d) necunoaşterea pieţei sub aspectul preţurilor;
e) atomicitatea agenţilor economici ofertanţi/solicitanţi.

29. Grupaţi următoarele tipuri de piaţă după criteriul obiectului tranzacţiilor:

a) piaţa forţei de muncă (piaţa muncii);
b) piaţa monopolistică şi oligopolistă;
c) piaţa capitalului şi piaţa monetar-valutară;
d) piaţa bunurilor de consum şi a serviciilor;
e) piaţa liberă a Uniunii Europene.

30. Între piaţa oligopolistă şi cea monopolistică există diferenţe privind:

a) natura produselor şi serviciilor comercializate;
b) numărul firmelor participante şi puterea acestora;
c) efectul acţiunilor unei firme asupra concurenţilor;
d) calitatea, valoarea şi preţul produselor;
e) condiţiile de intrare pe piaţă a firmelor.

31. Caracteristicile pieţei monopsonice sunt:

a) piaţa este dominată de un număr mare de cumpărători şi un singur producător;
b) existenţa unui singur cumpărător căruia i se adresează un număr mare de
vânzători;
c) existenţa unui singur vânzător care se adresează unui număr mare de
consumatori;
d) piaţa este dominată de un număr mic de cumpărători şi un singur producător;
e) piaţa este dominată de un număr mic de cumpărători şi mai mulţi producători.

32. Puterea monopolistă, respectiv gradul în care o firmă controlează preţul şi

volumul producţiei, depinde de următoarele:
a) dimensiunile pieţei de desfacere a produsului;
b) nivelul ridicat al costurilor de producţie;
c) elasticitatea cererii în funcţie de preţ şi venit;
d) forţa concurenţială a celorlalte firme participante;
e) volumul cifrei de afaceri şi nivelul ratei profitului.

6
33. Ce se întâmplă atunci când pe o piaţă de tip oligopol are loc inversarea
raportului între numărul de vânzători şi cel de cumpărători?
a) oligopolul se transformă în monopol;
b) oligopolul se transformă în monopson;
c) oligopolul se transformă în oligopol bilateral;
d) oligopolul se transformă în oligopson;
e) piaţa devine o piaţă cu concurenţă perfectă.

34. Condiţiile care definesc situaţia de monopol sunt următoarele:

a) piaţa este dominată de un singur consumator şi mai mulţi producători;
b) pe piaţă se manifestă o concurenţă acerbă între câţiva producători şi un câţiva
consumatori;
c) pe piaţă se înfruntă un singur şi puternic ofertant cu un singur cumpărător;
d) un grup restrâns de producători asigură jumătate din oferta totală de bunuri;
e) un singur ofertant se adresează unui număr mare de consumatori.

35. Precizaţi care dintre elementele de mai jos reprezintă componente ale
preţului unui bun:
a) valoarea economică a bunurilor şi serviciilor oferite;
b) costul de producţie şi profitul economic;
c) cifra de afaceri înregistrată de un producător;
d) rata profitului şi rata dobânzii plătite de comerciant;
e) salariile cuvenite factorului de producţie - muncă.

36. Nivelul şi dinamica preţurilor bunurilor nu sunt influenţate de următorii

factori:
a) situaţia materială şi financiară a unui consumator individual;
b) raportul dintre cererea şi oferta de bunuri din economie;
c) raportul dintre cererea şi oferta de acţiuni pe piaţa bursieră;
d) profitul contabil, costul de producţie şi puterea de cumpărare a banilor;
e) intervenţia statului în economie şi evoluţia preţurilor pe piaţa mondială.

37. Principalele funcţii ale preţului, într-un sistem economic de piaţă, sunt:
a) funcţia de conducere şi organizare a activităţii;
b) funcţia de stopare/creştere a inflaţiei;
c) de stimulare a muncii lucrătorilor salariaţi;
d) de recompensare a factorilor de producţie;
e) de evaluare a puterii de cumpărare a monedei.

38. După modul de formare a preţurilor, întâlnim:

a) preţuri externe, folosite în afaceri cu caracter internaţional şi exprimate în valute;
b) preţuri administrate, fixate de stat din raţiuni extraeconomice;
c) preţuri ale factorilor de producţie utilizaţi şi ale bunurilor produse în sectorul
industrial;
d) preţuri libere, specifice pieţei concurenţiale perfecte şi parţial pieţelor bursiere;
e) preţuri mixte, adică acele preţuri rezultate ale unui proces inflaţionist complex.

7
39. Pe piaţa cu concurenţă imperfectă, formarea preţurilor:
a) se bazează pe principii care aparţin concurenţei perfecte şi imperfecte;
b) este influenţată parţial de puterea monopolurilor şi oligopolurilor;
c) este determinată de punctul de intersecţie dintre curba cererii şi a ofertei;
d) are la bază preţul de echilibru, format ca urmare a intervenţiei administrative a
statului;
e) nu ţine cont doar de jocul liber al cererii şi ofertei, ci şi de aţi factori specifici, care
pot acţiona asupra acestora (monopolurile, intervenţia statului etc.).

FACTORII DE PRODUCȚIE

40. Precizaţi care dintre afirmaţiile de mai jos, referitoare la factorii de producţie,
sunt corecte:
a) aceştia reprezintă totalitatea resurselor materiale, păstrate sau depozitate de un
agent economic, în vederea utilizării lor ulterioare;
b) reprezintă totalitatea resurselor materiale şi umane, atrase şi utilizate în
activitatea economică;
c) factorul de producţie derivat este considerat a fi pământul (solul şi subsolul);
d) munca şi pământul reprezintă factori de producţie clasici, originari;
e) capitalul este considerat a fi factor de producţie, doar în înţelesul de capital
financiar.

41. Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului real (productiv) care:
a) se transformă şi se consumă în mod treptat în câteva cicluri de producţie şi care
se recuperează prin preţul de vânzare al mărfii;
b) se transformă şi se consumă în întregime într-un singur ciclu de producţie şi a
cărui valoare se recuperează prin preţul de vânzare al produsului;
c) alături de capitalul fix, se recuperează prin intermediul preţului, prin procesul de
amortizare;
d) se transformă şi se consumă în întregime într-un singur ciclu de producţie şi a
cărui caracteristică principală este procesul continuu de rotaţie;
e) se transformă şi se consumă în întregime într-un singur ciclu de producţie şi a
cărui valoare se recuperează pe calea amortizării.

42. Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt corecte:

a) amortizarea reprezintă expresia bănească a acelei părţi din capitalul fix,
corespunzătoare uzurii sale;
b) amortizarea reprezintă expresia bănească a acelei părţi din capitalul fix, care se
recuperează prin viteza de rotaţie specifică;
c) viteza de rotaţie a capitalului reprezintă numărul de zile necesar efectuării unui
circuit complet;
d) sumele recuperate prin procesul de amortizare se regăsesc în profitul brut;
e) toate enunţurile de mai sus sunt incorecte.

8
43. Rotaţia capitalului circulant înseamnă:
a) parcurgerea de către acesta a trei stadii (aprovizionare, producţie, desfacere);
b) circuitul capitalului privit ca un act singular, deci ca un proces care nu se repetă;
c) parcurgerea de către acesta a trei forme funcţionale (bănească, productivă,
marfă);
d) circuitul capitalului privit ca un proces care se repetă continuu;
e) toate enunţurile de mai sus sunt corecte.

44. Al doilea stadiu al circuitului capitalului este:

a) producţia, în care are loc transformarea capitalului productiv în capital bănesc;
b) aprovizionarea, care are ca scop transformarea capitalului bănesc în capital
productiv;
c) desfacerea produselor finite, care înseamnă vânzarea acestora şi recuperarea
capitalurilor avansate;
d) producţia, în care are loc transformarea capitalului productiv, prin combinarea
cu ceilalţi factori de producţie, în bunuri-marfă;
e) aprovizionarea, în care are loc transformarea fondurilor băneşti în capital
circulant.

45. Diferenţa dintre capitalul bănesc final şi capitalul bănesc iniţial poartă
denumirea de:
a) profitul brut al întreprinzătorului (firmei);
b) cifra de afaceri a firmei în care se include şi profitul;
c) valoarea adăugată brută a firmei (producţia brută);
d) fondul de salarii al agentului economic;
e) profitul net al agentului economic, din care se deduce amortizarea.

46. Care dintre criteriile de mai jos se află la baza împărţirii capitalului în cele
două categorii - fix şi circulant?
a) modul în care participă la activitatea economică;
b) modul în care se consumă şi se înlocuiesc;
c) forma materială şi gradul de mobilitate a factorilor;
d) preţurile de tranzacţie şi durata de funcţionare;
e) costurile de producţie ale celor două categorii.

47. Sistemul proporţional (liniar) de amortizare presupune:

a) stabilirea unor amortismente anuale crescătoare, pe întrega durată normală de
serviciu şi aplicarea unor norme de amortizare constante;
b) stabilirea unor amortismente anuale egale, pe întreaga durată normală de
serviciu;
c) determinarea unor amortismente descrescătoare, pe toată durata de funcţionare
a mijlocului fix;
d) determinarea unor amortismente descrescătoare pe jumătate din durata de
funcţionare a mijlocului fix;
e) stabilirea aceloraşi durate normale de serviciu, pentru toate mijloacele fixe
utilizate, indiferent de normele de amortizare aplicate.

9
48. Menţionaţi care dintre afirmaţiile de mai jos, referitoare la investiţiile brute şi
nete, sunt incorecte:
a) investiţiile brute reprezintă formarea brută a capitalului şi sunt egale cu
investiţiile nete la care se adaugă profitul brut;
b) investiţiile brute reprezintă formarea netă a capitalului la care se adaugă
diferenţa dintre cifra de afaceri şi profitul obţinut;
c) investiţiile nete se determină ca diferenţă între investiţiile brute şi amortizare;
d) investiţiile brute reprezintă formarea brută a capitalului şi se constituie din
investiţiile nete la care se adaugă amortizarea;
e) investiţiile nete reprezintă formarea netă a capitalului şi se concretizează în
resursele băneşti alocate pentru sporirea volumului de capital fix şi a stocurilor
materiale.

49. Dacă durata de rotaţie a capitalului circulant se reduce, înseamnă că:

a) viteza de rotaţie a capitalului circulant scade;
b) costurile de producţie unitare cresc;
c) viteza de rotaţie a capitalului circulant creşte;
d) amortizarea capitalului fix creşte;
e) numărul de zile ale unui circuit complet scade.

50. Dacă o firmă de producţie înregistrează o cifră de afaceri de 200.000 de euro

într-un trimestru, iar activele circulante utilizate se ridică la suma de 50.000
de euro, să se calculeze viteza de rotaţie (Kv) şi durata de rotaţie (Dz) a
capitalului acesteia.

TEORIA PRODUCȚIEI

51. Creşterea eficienţei economice presupune:

a) minimizarea volumului resurselor avansate, în scopul minimizării rezultatelor
obţinute;
b) creşterea raportului dintre efectul util şi efortul necesar pentru obţinerea sa;
c) maximizarea volumului resurselor avansate, în scopul maximizării rezultatelor;
d) minimizarea volumului resurselor avansate, în scopul maximizării rezultatelor
obţinute;
e) scăderea raportului dintre efortul necesar şi efectul obţinut în urma unei
activităţi.

52. Procesul combinării factorilor de producţie are la bază următoarele

proprietăţi ale acestora:
a) divizibilitate, complementaritate şi substituibilitate;
b) integrarea pe verticală şi diviziunea muncii sociale;
c) capacitatea de participare la mai multe circuite;
d) capacitatea de a se asocia, cantitativ şi calitativ;
e) imposibilitatea de a se înlocui un factor cu un altul.

10
53. Eficienţa utilizării factorilor de producţie se exprimă prin următorii
indicatori:
a) rentabilitatea activităţii, adică profitabilitatea;
b) capacitatea de autofinanţare şi gradul de îndatorare
c) productivitatea şi consumul specific de factori;
d) viteza de rotaţie şi capacitatea de amortizare;
e) valoarea capitalizării bursiere a societăţii.

54. Productivitatea medie a muncii reprezintă:

a) raportul măsurabil dintre volumul producţiei totale şi cantitatea de factori
utilizaţi;
b) randamentul cu care este utilizat factorul capital, respectiv legătura dintre acesta
şi rezultatele muncii lucrătorilor;
c) randamentul cu care este utilizat factorul muncă, la nivelul fiecărui agent
economic;
d) eficienţa ultimei cantităţi de muncă implicate în activitatea economică;
e) eficacitatea cu care se munceşte şi se determină pe baza raportului dintre
volumul producţiei totale şi numărul de lucrători.

55. Pragul de rentabilitate reflectă situaţia în care:

a) încasările totale din vânzări depăşesc costurile totale de producţie;
b) profitul este nul, adică veniturile totale sunt egale cu costurile totale de
producţie;
c) profitul este minim, adică veniturile totale sunt cele mai mici înregistrate într-o
perioadă;
d) preţul de vânzare este maxim, iar rentabilitatea obţinută este cea mai mare
posibilă;
e) profitul este maxim, ca urmare a unor costuri de producţie minime.

56. Atunci când productivitatea marginală este superioară productivităţii medii se

înregistrează următoarele situaţii:
a) productivitatea medie are o evoluţie ascendentă pe toată perioada ciclului
economic;
b) productivitatea medie scade, iar cea totală rămâne constantă;
c) productivitatea medie are o evoluţie ascendentă, până în momentul în care
devine egală cu cea marginală;
d) productivitatea medie are o evoluţie descendentă, până în momentul în care
devine mai mică decât cea marginală;
e) productivitatea marginală nu poate fi niciodată mai mare decât productivitatea
medie, astfel încât toate enunţurile sunt incorecte.

11
57. Optimul producătorului constituie un criteriu de comportament economic,
conform căruia:
a) producătorul urmăreşte realizarea unui anumit volum de producţie, care să-i
permită maximizarea cifrei de afaceri;
b) producătorul urmăreşte realizarea unui anumit volum de producţie, care să-i
permită minimizarea costurilor de producţie;
c) producătorul urmăreşte realizarea unui anumit volum de producţie, care să-i
permită maximizarea profitului;
d) producătorul alege acea variantă de producţie, care asigură diferenţa cea mai
mare între cifra de afaceri şi costurile de producţie;
e) producătorul urmăreşte atingerea unui nivel maxim al producţiei.

58. Pe termen scurt, varianta optimă de producţie, adică cea care asigură profitul
maxim, este atunci când:
a) costul marginal al factorilor de producţie este mai mare decât venitul marginal;
b) costul marginal al factorilor de producţie implicaţi este egal cu venitul marginal;
c) profitul marginal obţinut este mai mare decât profitul mediu al
întreprinzătorului;
d) costul marginal al factorilor este minim, iar venitul marginal este maxim;
e) venitul marginal este mai mare decât profitul marginal şi egalizează costul
marginal.

59. Într-o anumită variantă de producţie, când productivitatea marginală devine

nulă, atunci:
a) producţia totală se află la nivelul maxim, iar venitul marginal este zero;
b) producţia totală se află la nivelul minim, iar venitul marginal este zero;
c) producţia totală şi productivitatea medie se află la nivelul maxim;
d) productivitatea medie se află la nivelul minim, iar profitul total este maxim;
e) productivitatea medie înregistrează valori negative.

60. Rata marginală de substituţie tehnică (Rmst) se determină astfel:

a) ca un raport procentual între cantităţile suplimentare din cei doi factori care se
substituie reciproc;
b) ca un raport între cantitatea suplimentară din factorul care substituie (Y) şi
cantitatea la care se renunţă din celălalt factor, substituit (X);
c) ca un raport între cantitatea suplimentară din factorul substituit (X) şi
cantitatea la care se renunţă din celălalt factor, substituibil (Y);
d) ca diferenţă între cantitatea suplimentară din factorul care substituie (Y) şi
cantitatea la care se renunţă din celălalt factor, substituit (X);
e) ca un raport între cantitatea suplimentară din factorul substituit (X) şi
cantitatea suplimentară din factorul care substituie (Y).

12
61. Atât timp cât costul marginal al factorului muncă este inferior venitului
marginal, producătorul este interesat:
a) să scadă producţia prin diminuarea cantităţii de muncă, întrucât fiecare unitate
adiţională de forţă de muncă îi aduce o pierdere de profit;
b) să mărească producţia prin creşterea cantităţii de muncă, întrucât fiecare unitate
adiţională de forţă de muncă îi aduce un profit marginal;
c) să mărească producţia prin creşterea volumului de capital fix ce revine la o
unitate de muncă;
d) să menţină constantă producţia, deoarece orice variaţie a acesteia ar putea afecta
profitul total;
e) să scadă producţia, în paralel cu creşterea cantităţii de muncă, în vederea
creşterii costului marginal şi egalizării lui cu venitul marginal.

62. Într-o întreprindere, producţia zilnică este de 200 de bucăţi, iar

productivitatea medie a muncii este de 10 bucăţi/lucrător. Deoarece pe piaţă
se manifestă o cerere în creştere, managerul doreşte să sporească producţia la
300 de bucăţi zilnic, prin angajarea a încă 5 lucrători. Să se determine: a)
numărul total de lucrători angajaţi; b) productivitatea marginală a muncii.

63. Volumul producţiei unei firme cu 125 de salariaţi este de 2500 de produse
lunar. Câţi salariaţi mai trebuie angajaţi în această firmă, pentru ca producţia
să se dubleze, în condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu 25%?

64. O firmă aflată în expansiune îşi sporeşte numărul de salariaţi, productivitatea

marginală a noilor lucrători fiind însă mai redusă decât cea medie, a
lucrătorilor existenţi. Acest fapt reflectă următoarele:
a) producţia totală şi productivitatea medie a muncii cresc în ritmuri diferite;
b) producţia totală creşte, iar productivitatea medie a muncii scade;
c) producţia totală şi productivitatea medie a muncii scad în acelaşi ritm;
d) productivitatea marginală a muncii este negativă;
e) productivitatea medie şi cea marginală au valori pozitive.

65. În condiţiile în care producţia se dublează, iar costul total creşte cu 200%,
atunci:
a) costul variabil mediu se reduce, iar cel fix creşte;
b) costul variabil mediu şi costul total mediu cresc;
c) costul marginal şi costul mediu scad;
d) costul fix mediu rămâne constant pe toată perioada;
e) costul total va depăşi valoarea costului marginal.

66. Care dintre enunţurile de mai jos definesc costul marginal?

a) sporul de producţie obţinut la o unitate de cheltuială;
b) raportul dintre costurile variabile totale şi producţia obţinută;
c) sporul de cheltuieli totale necesar pentru creşterea cu o unitate a producţiei;
d) raportul dintre costurile medii totale şi producţia obţinută;
e) raportul dintre variaţia producţiei totale şi variaţia costurilor.

13
67. Noţiunea de cost de oportunitate reprezintă:
a) valoarea materiilor prime şi materialelor consumate în procesul de producţie;
b) valoarea opţiunii alternative care trebuie sacrificată pentru realizarea unei alte
acţiuni;
c) totalitatea cheltuielilor de producţie care sunt oportune într-o activitate
productivă;
d) într-un proces de producţie, cantitatea la care se renunţă dintr-un bun pentru
producerea altui bun;
e) costul total al bunurilor oportune consumatorilor.

68. În categoria costului contabil nu se includ:

a) cheltuieli cu amortismentele şi salariile personalului productiv şi administrativ;
b) cheltuieli cu plata materiilor prime şi materialelor, combustibilului şi energiei;
c) cheltuieli cu plata impozitelor, a taxelor şi contribuţiilor sociale;
d) cheltuielile cu factorii de producţie aflaţi în proprietatea firmei
(întreprinzătorului);
e) elementele componente ale profitului normal.

69. În categoria costuri variabile se includ acele cheltuieli care:

a) pe termen scurt, evoluează în acelaşi sens cu modificarea producţiei;
b) pe termen lung, evoluează în acelaşi sens cu modificarea producţiei;
c) pe termen scurt, evoluează în sens contrar modificării producţiei;
d) variază în orice sens, indiferent de modificarea producţiei;
e) nu depind de condiţiile interne ale producţiei, ci de conjunctura economică
externă.

70. Costul marginal poate fi definit (determinat) în următoarele moduri:

a) raportul dintre costul total de producţie şi volumul producţiei (CT/Q);
b) raportul dintre volumul producţiei şi costul total de producţie (Q/CT);
c) diferenţa dintre costul total şi costul mediu de producţie (CT-CM);
d) sporul de cheltuieli totale, antrenat de creşterea cu o unitatea a producţiei;
e) raportul dintre variaţia costului total şi variaţia producţiei (CT/Q).

71. Urmărind creşterea profiturilor, firmele vor fi stimulate în creşterea

producţiei, doar în situaţia în care:
a) costul marginal va fi mai mic decât costul mediu;
b) costul marginal va fi mai mare decât costul mediu;
c) costul mediu va fi egal cu cel marginal;
d) costul mediu se va situa sub costul total şi marginal;
e) costul total va fi egal cu cel marginal şi mediu.

72. Costul mediu variabil se determină astfel:

a) ca raport între volumul producţiei şi costul variabil;
b) ca raport între volumul producţiei şi costul total;
c) ca raport între costul variabil şi volumul producţiei;
d) ca diferenţă între costul mediu fix şi costul total;
e) ca diferenţă între costul mediu total şi costul mediu fix.

14
73. Când costurile variabile scad mai încet (procentual) decât scade volumul
producţiei, atunci:
a) costul unitar şi costul marginal scad corespunzător;
b) costul unitar şi costul marginal sunt constante;
c) costul unitar creşte, iar costul marginal scade;
d) costul mediu creşte, iar costul marginal creşte şi el;
e) costul unitar scade, costul marginal creşte, iar costul total este constant.

74. O firmă înregistrează randamente de scară descrescătoare, dacă:

a) la o creştere a capacităţilor de producţie îi corespunde o sporire a volumului
producţiei mai mult decât proporţională;
b) la o creştere a capacităţilor de producţie îi corespunde o sporire a volumului
producţiei mai puţin decât proporţională;
c) se confruntă cu o evoluţie descrescătoare a costurilor pe termen lung;
d) se confruntă cu o evoluţie crescătoare a costurilor pe termen lung;
e) la o scădere a capacităţilor de producţie îi corespunde o scădere a volumului
producţiei mai puţin decât proporţională;

75. Economiile de scară se explică prin:

a) creşterea costului mediu, în timp ce productivitatea factorilor creşte mai repede
decât costurile totale;
b) creşterea costului mediu, în timp ce productivitatea factorilor creşte mai încet
decât costurile totale;
c) scăderea costului mediu, în timp ce productivitatea factorilor creşte mai repede
decât costurile totale;
d) scăderea costului mediu, în timp ce productivitatea factorilor creşte mai încet
decât costurile totale;
e) economiile realizate datorită reducerii fiscalităţii.

76. Dacă în momentul t0, la un agent economic, costul mediu de producţie este de
5.000 u.m., iar în momentul t1, producţia sporeşte cu 15% şi costul total cu
30%, să se calculeze costul marginal.

77. Presupunem că în cadrul unei firme se produc 105.000 de bucăţi anual, care se
vând la un preţ de 5 u.m./buc. Costurile explicite de producţie sunt de 375.000
u.m., iar costurile implicite de 100.000 u.m. În aceste condiţii, să se determine
profitul contabil şi profitul economic, obţinute de firma respectivă.

78. Să se determine volumul producţiei fizice al unei firme, cunoscându-se

următoarele date: preţul unitar - 2.000 u.m., costul fix - 3.000 u.m., costul
mediu variabil - 1.500 u.m. şi CT = VT.

15
SALARIUL, PROFITUL

79. Precizaţi care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la salariu, sunt corecte
din punct de vedere economic:
a) salariul exprimă venitul aferent tuturor categoriilor de munci (munca fermierilor,
a întreprinzătorilor individuali, a liber - profesioniştilor etc.);
b) salariul cuprinde venitul curent ce revine unei persoane din toate activităţile
depuse;
c) salariul exprimă doar venitul unei munci salariate, adică a unei munci speciale
care se delimitează de munca totală - factor de producţie;
d) salariul este un venit ce revine factorului capital, datorită participării acestuia la
activitatea social-economică;
e) toate enunţurile de mai sus sunt corecte.

80. Salariul real creşte, atunci când:

a) salariul nominal creşte, iar preţurile bunurilor de consum sunt constante;
b) salariul nominal creşte mai repede decât preţurile bunurilor de consum;
c) salariul nominal este constant, iar nivelul mediu al preţurilor creşte;
d) salariul nominal scade, iar nivelul mediu al preţurilor creşte continuu;
e) salariul nominal şi nivelul preţurilor sunt constante.

81. Criteriul economic în determinarea raţională a mărimii salariului este:

a) raportul dintre productivitatea factorului de producţie - capital şi costul suportat
de firmă (întreprindere) pentru acest factor;
b) raportul dintre productivitatea factorului de producţie - muncă şi costul suportat
de firmă pentru achiziţionarea factorului - capital;
c) raportul dintre productivitatea factorului de producţie - muncă şi costul suportat
de firmă (întreprindere) pentru acest factor;
d) raportul dintre productivitatea factorului de producţie - muncă şi productivitatea
factorului - capital;
e) raportul dintre productivitatea factorului de producţie - muncă şi productivitatea
factorului - natură.

82. Dacă în timpul unui an, preţurile bunurilor de consum cresc în medie cu 8%,
iar salariul nominal este constant, atunci:
a) salariul real creşte, iar valoarea banilor scade;
b) se măreşte cererea pentru investiţii în economie;
c) creşte valoarea banilor, iar salariul real creşte;
d) valoarea banilor scade, iar salariul real scade şi el;
e) are loc creşterea economiilor şi a investiţiilor.

16
83. Conform teoriei productivităţii marginale:
a) mărimea salariului este şi trebuie determinată în funcţie de nivelul producţiei
marginale;
b) mărimea salariului este determinată exclusiv de raportul dintre cererea şi oferta
de forţă de muncă pe piaţa muncii;
c) mărimea salariului unui lucrător este influenţată întotdeauna de deciziile
managerului;
d) salariul mediu, în cadrul unei firme mari, se determină în funcţie de raportul de
forţe dintre sindicat şi patronat;
e) salariul trebuie stabilit la un nivel la care se poate asigura existenţa şi
perpetuarea forţei de muncă.

84. Dacă salariul mediu nominal a crescut în anul curent cu 30%, iar preţurile
bunurilor de consum au crescut în medie cu 25%, să se stabilească evoluţia
salariului real.

85. În anul următor, se estimează o creştere a preţurilor bunurilor de consum cu

15%, iar salariul nominal din cadrul unei firme, în anul curent, este de 1.000
u.m. Ce salariu nominal trebuie să solicite salariaţii patronatului, la începutul
anului următor, pentru a-şi menţine neschimbat salariul real?

86. Profitul reprezintă o categorie economică ce are următoarele înţelesuri:

a) diferenţa dintre ceea ce se plăteşte şi ceea ce se încasează într-o activitate
economică;
b) suma de bani, rezultată ca diferenţă între venitul total încasat de un agent
economic şi cheltuielile totale ale acestuia;
c) suma de bani în expresie absolută, ca un excedent peste veniturile încasate de un
agent economic;
d) diferenţa dintre ceea ce se încasează şi ceea ce se plăteşte, într-o activitate
economică;
e) suma de bani în expresie absolută, ca un excedent peste cheltuielile efectuate de
un agent economic.

87. Profitul se deosebeşte de salariu prin următoarele afirmaţii:

a) salariul este mai mare întotdeauna decât profitul;
b) profitul este un venit, iar salariul este doar un cost;
c) profitul este mai mare întotdeauna decât salariul;
d) salariul este folosit pentru consum, iar profitul pentru economisire;
e) sunt două forme de venit, care revin unor posesori de factori de producţie
diferiţi.

88. Masa profitului creşte în următoarele situaţii:

a) dacă preţul de vânzare este constant, iar costul total se reduce;
b) dacă cifra de afaceri creşte, iar rata profitului este constantă;
c) dacă volumul capitalului tehnic este constant, iar rata profitului scade;
d) dacă rata profitului creşte, indiferent de evoluţia capitalului sau a costului de
producţie;
e) dacă rata profitului creşte, într-o dinamică mai mică decât scăderea cifrei de
afaceri.

17
89. Atât timp cât costul marginal este inferior venitului marginal:
a) producătorul este interesat să scadă venitul marginal, pentru a egaliza costul
marginal şi astfel să obţină profit maxim;
b) profitul marginal va avea valori pozitive;
c) costul total va avea o tendinţă descrescătoare;
d) fiecare unitate suplimentară dintr-un factor de producţie generează un profit
marginal, care intră în componenţa profitului total;
e) venitul marginal va avea o tendinţă descrescătoare.

90. O firmă vinde în decursul unui an produse în valoare de 150 mil. u.m.,
realizând o rată a profitului (la cifra de afaceri) de 30%. Ştiind că impozitul pe
profit, pentru anul respectiv, se ridică la 20%, să se calculeze profitul net al
firmei respective.

18