EPOCA MODERNA

Între 1806 - 1812 s-a desfasurat razboiul ruso-turc, în urma caruia hotarul dintre Rusia si
Imperiul Otoman a devenit bratul Chilia; ulterior, desi stapâna pe gurile Dunarii în baza
tratatului de la Adrianopol (1829), deoarece Rusia nu s-a îngrijit de întretinerea navigatiei
în acest sector s-a hotarât înfiintarea Comisiei Europene a Dunarii - C.E.D. (1856), fapt
ce a adus dupa sine lucrari importante de amenajare a navigatiei între Isaccea si Sulina.
Aceasta din urma localitate, unde a fost stabilit sediul CED, era o asezare veche,
mentionata de un izvor bizantin pe la mijlocul secolului al X-lea si apoi în hartile si
portulanele din secolele XIV - XVI. La 1745, într-un document de fondare a vakâf -ului
de la Sulina, se vorbeste de farul si cetatea de aici. Vakâf -ul (fundatie pioasa islamica)
cuprindea o mare suprafata din Delta Dunarii, situata între localitatile Chilia Veche si
Bestepe si fusese constituit din urmatoarele motive: "Bratul Sulina fiind o cale dificila de
urmat, în întunericul noptilor se scufunda si pier cele mai multe din corabiile încarcate,
ceea ce provoaca lipsuri în aprovizionarea unor orase, îndeosebi a resedintei marelui
sultanat - orasul Constantinopol cel protejat. (...) am donat (...) urmatoarele: (...) turnul
farului pe care l-am construit nou, (...) la bratul sus-amintit spre folosul oamenilor, si a
unei cetati solide, pe care am construit-o lânga far (...)". Dupa 1856, Comisia Europeana
a Dunarii si-a ridicat aici cladiri impozante pentru serviciile sale administrative, cheiuri,
ateliere de reparatii, un far modern, magazine, un spital, statie de telegraf, iar deasupra
noilor agentii consulare au început sa se distinga pavilioanele puterilor navale europene
ceea ce a dus la o dezvoltare aparte a orasului, considerat în epoca un adevarat
"Europolis" (a se vedea în acest sens romanul scriitorului Jean Bart).
Dupa intrarea Dobrogei în cadrul Imperiului Otoman, documentele atesta ca în Delta se
mentin locuitori români, cu nume ca: Mihnea, Stefan, Bogdan, Mihail - pescari din
Chilia, înscrisi cu plata dijmei de pescuit, în registrele "amilului" (perceptorului), din
1505.
Prezenta românilor în delta Dunarii este atestata pentru secolul al XV-lea în doua cronici
contemporane. Cea dintâi este cronica bizantinului Ducas: descriind pregatirile de razboi
ale sultanului Mahomed al II-lea, în 1461, Ducas arata ca "frica i-a cuprins pe toti: pe
românii ce locuiesc la Lycostomo" . Ce-a de-a doua cronica este asa-zisa cronica de la
Nüremberg, din 1493, unde se afirma ca "românii locuiesc si insulele Dunarii, între care
insula Peuce, vestita la cei vechi (...)" . Prin insula Peuce se întelegea Delta, în întregime
sau în parte.
Hartile din secolul al XV-lea si cele din secolul al XVI-lea dau denumirile antice sau
turcesti ale asezarilor din delta.
Denumirile înregistrate în hartile si documentele, îndeosebi turcesti - defterele secolelor
XV - XVII, tapiuri - acte de posesiune din secolul al XIX-lea, confirma existenta unei
numeroase populatii autohtone de agricultori, pastori, crescatori de vite, pescari,
mestesugari si negustori, care au dat nume românesti, unele foarte expresive si
caracteristice, asezarilor, cursurilor de apa, dealurilor, ostroavelor, lacurilor, iezerelor si
grindurilor din Delta. Coroborate cu alte izvoare, aceste documente confirma realitatea
istorica a vechimii si stabilitatii populatiei autohtone - românii, în Delta Dunarii.
Un rol important în persistenta elementului românesc în Delta Dunarii l-a avut fenomenul
de transhumanta, legat de practicarea cresterii animalelor, atestata de denumiri românesti
ca: Salistea lui Cârlan, Târla Rosie etc. Marea majoritate a asezarilor din delta, amintite
în harti si documente din timpul razboaielor ruso-turce, din sec. al XVIII-lea si începutul
sec. al XIX-lea, sunt asezari noi care s-au suprapus unor vechi vetre românesti.
Numeroase toponime românesti s-au pastrat în izvoarele cartografice rusesti din sec. al
XIX-lea (harti ale Marelui Stat Major Rus din anii 1828-1829 si 1877-1878), cum ar fi
ostroavele dunarene: Cap de Drac, Tataru Mic, Chiper, Papadia, Peros, Odaia, Gradina,
Colina Noua, Crâsma, Cimitiriu, Matita, Gârla Sondrea etc. Sunt acestea doar o mica
parte dintre toponimele care au ajuns la noi pe baza documentelor istorice si cartografice.
Unele miscari de populatie duc la întemeierea unor noi asezari sau la schimbarea
profilului etnic al unor zone. Astfel, turcii au retras o parte a populatiei din delta dincoace
de fluviu, în coltul Dunavatului si în felul acesta românii din Chilia pun temeliile satului
Bestepe. Dupa anul 1829, populatia turca parasind localitatile situate în zona bratului
Sfântu Gheorghe pentru sudul Dobrogei, asezari ca Murighiol, Mahmudia, Colina,
Bestepe, sunt locuite în mare parte de români veniti aici din Moldova si Basarabia.
Acestia se vor retrage mai târziu spre centre urbane ca Tulcea, unde vor popula cartierele
cu numele localitatilor din care proveneau. Localitatile parasite sunt treptat repopulate de
ucraineni si rusi-lipoveni, cu care românii convietuiesc în deplina întelegere, iar cele din
interiorul deltei sunt populate de rusi-lipoveni si ucraineni, cu câteva exceptii, unde
prezenta românilor si ucrainenilor este evidenta.
Numeroase localitati din zona lacului Razim, parasite de populatia turco-tatara, sunt
repopulate de bulgari.
Amenajarea bratului Sulina de catre Comisia Europeana a Dunarii (dupa anul 1856)
impulsioneaza activitatea comerciala si de transport pe acesta, concomitent cu diminuarea
celei de pe bratul Chilia si duce la o crestere numerica a populatiei cu locuitori proveniti
din Moldova si Muntenia, când, de altfel, iau fiinta o serie de localitati - Ilganii de Sus,
Partizani/Regele Carol I, Crisan/Carmen Silva, Floriile, Torba Goala, Ceamurlia,
Vulturu, Stipoc/Regele Ferdinand, Mila 23 - în special pe canalul Sulina. Numerosi
calatori straini amintesc în cronicile lor de prezenta la tot pasul a asezarilor locuite de
"moldoveni". În 1876 Elisée Reclus, în harta etnografica a Dobrogei, care însoteste
tratatul sau de geografie, arata ca dinspre Cernavoda pâna la Marea Neagra populatia
malului drept al Dunarii, inclusiv Delta Dunarii, este în majoritate formata din români.
Dupa cucerirea independentei de stat, Dobrogea revine la stravechea vatra stramoseasca a
României. Masurile de organizare a teritoriului si unele reforme sociale si administrative
aplicate acestui teritoriu dau o noua orientare tinutului deltaic.