TEORIA CONSUMATORULUI

Teoria consumatorului îşi propune să explice maniera în care individul repartizează resursele sale
între diferite bunuri şi servicii disponibile, astfel încât să-şi maximizeze satisfacţia produsă prin
consumul lor. Obţinerea satisfacţiei maxime oferite de consumul bunurilor şi serviciilor
procurate cu ajutorul resurselor limitate care formează "bugetul" individului defineşte starea de
echilibru a consumatorului.

1. Utilitatea totală şi utilitatea marginală. Determinarea şi evoluţia lor

Utilitatea totală, U, a unui bun oarecare, X, măsoară satisfacţia globală pe care individul o obţine
prin consumarea unei anumite cantităţi din acest bun.
U = f(x), x = cantitatea consumată din bunul X

Utilitatea marginală, 𝑈𝑚, măsoară evoluţia utilităţii totale pentru o variaţie foarte mică a
cantităţii consumate.
a) Utilitatea marginală a unui bun parţial sau imperfect divizibil
∆𝑈
𝑈𝑚= ∆𝑋

b) Utilitatea marginală a unui bun perfect divizibil - variaţia utilităţii totale pentru o
variaţie infinit de mică ("infinitezimală") a cantităţii consumate din acel bun. Exprimarea
utilităţii marginale astfel definite se poate realiza cu ajutorul conceptului matematic de derivată.
(derivata unei variabile oarecare y, care este funcţie de o altă variabilă x, măsoară cum variază y
pentru o variaţie a lui x care tinde spre zero)
𝑑𝑌
𝑈𝑚= 𝑑𝑋
intensitatea unei nevoi este descrescândă pe măsură ce cantitatea consumată creşte → principiul
utilităţii marginale descrescânde - utilitatea suplimentară oferită de consumul unei cantităţi
crescânde dintr-un anumit bun descreşte până când devine nulă la punctul de saturaţie.

X = x1 + x2 + x3 + … + xn → U1, U2, … , Un (utilități individuale), U1>U2>...>Un

𝑛
𝑈 = ∑ 𝑈𝑖
𝑖=1

U atinge nivelul său maxim în punctul S, numit punctul de saţietate sau de saturaţie a
consumatorului.
În acest punct, Um este nulă adică o unitate suplimentară de consum nu mai sporeşte satisfacţia.
Raționalitatea → utilitatea marginală este descrescătoare și pozitivă

x1, x2, x3,..., xn → U1, U2, U3, …, Un

Dacă se consumă doar x1 → U = U1 = Um
Dacă se consumă x1+x2 → U=U1+U2 → Um = U2
X1+x2+x3+...+xn → U=U1+U2+...+Un → Um=Un
utilitatea totală va fi reprezentată de suprafaţa cuprinsă între axele de coordonate şi curba
ABCDE...F

- Situație de abundență - nimic nu limitează posibilităţile de consum ale individului.

𝑈𝑚𝑋 = 0
- Situația de raritate a unei economii de troc – bunurile se schimbă direct între ele, a
consuma un bun X înseamnă a renunţa la un bun Y
𝑈𝑚𝑋 = 𝑈𝑚𝑌
- Situația de raritate cu economie monetară - Utilitatea maximă obţinută prin cheltuirea
sumei de care dispune va fi atinsă atunci când utilitatea marginală a unui leu cheltuit
pentru procurarea bunului X devine egală cu utilitatea marginală a unui leu cheltuit
pentru procurarea bunului Y.
𝑈𝑚𝑋 𝑈𝑚𝑌
𝑃𝑋
= 𝑃𝑌
 2. Definiţia şi proprietăţile curbei de indiferenţă

Mulţimea combinaţiilor a două bunuri, X şi Y, care asigură consumatorului un nivel de utilitate

identic se numeşte curbă de indiferenţă.

- trei curbe de indiferenţă, Uo, U1 şi U2, care

indică trei niveluri diferite de utilitate;
- U0=f(X,Y), U1=f1(X,Y), U2=f2(X,Y)
- U1<U0<U2
Pentru un acelaşi individ pot exista o infinitate de
curbe de indiferenţă, fiecare corespunzând unui
nivel de satisfacţie diferit.
- Intersecţia a două curbe de indiferenţă este
imposibilă
- Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare.
- Curbele de indiferenţă sunt convexe →
două bunuri imperfect substituibile.

3. Rata marginală de substituire (RMS)

Rata marginală de substituire (R.M.S.) între două bunuri, Y şi X, măsoară variaţia cantităţii
necesare a fi consumate din bunul Y, de-a lungul unei curbe de indiferenţă, pentru a compensa o
variaţie infinit de mică (infinitezimală) a cantităţii consumate din bunul X, astfel încât nivelul
utilităţii totale să rămână neschimbat.
- RMS este panta într-un punct → variază în fiecare punct și este continuu descrescândă;
- RMS este determinată prin derivata lui Y în raport cu X, fiind negativă deoarece variaţiile
celor două cantităţi sunt de sensuri contrarii.
𝑑𝑌
𝑅𝑀𝑆 = (−) 𝑑𝑋
Între două puncte se poate calcula o rată medie de substituire ( RmS ). Dacă ne vom folosi de
exemplul de mai sus şi vom calcula RmS între punctele A şi C, vom avea:
∆𝑌
𝑅𝑚𝑆 = (−) ∆𝑋
 4. Echilibrul consumatorului

Obiectivul consumatorului constă în atingerea curbei de indiferenţă cea mai ridicată posibil, care
exprimă cel mai ridicat nivel al utilităţii ce se poate obţine din combinaţia sau alegerea respectivă
→ trebuie să ia în calcul și posibilitățile de a procura bunurile respective

Constrângerea bugetară

Aceste posibilităţi sunt legate de venitul disponibil al consumatorului (V) şi de preţurile celor
două bunuri (Px şi Py). Limita impusă alegerii consumatorului de dimensiunea venitului său şi
de nivelul preţurilor reprezintă constrângerea bugetară → cheltuielile de consum pe care le
efectuează un individ nu pot depăşi venitul său.
𝑉 = 𝑃𝑋 · 𝑋 + 𝑃𝑌 · 𝑌
→ se poate reprezenta şi grafic, printr-o dreaptă care exprimă mulţimea combinaţiilor (X, Y) ce
pot fi procurate de un consumator ţinând seama de venitul său şi preţurile bunurilor X şi Y.
- Cantitatea maximă de Y și 0 de X ( 𝑉 = 𝑃𝑋 · 0 + 𝑃𝑌 · 𝑌)
- Cantitatea maximă de X și 0 de Y ( 𝑉 = 𝑃𝑋 · 𝑋 + 𝑃𝑌 · 0)
Dreapta bugetară
𝑃𝑋 𝑉 𝑃𝑋
y=ax+b → 𝑌 =− 𝑃𝑌
· 𝑋 + 𝑃𝑌
→ Panta dreptei (a) = − 𝑃𝑌

Combinația optimală
→ combinaţia optimală este definită de punctul în care curba de indiferenţă este tangentă la
dreapta bugetară

Panta curbei de indiferență și cea a dreptei bugetare sunt egale.

𝑑𝑌 𝑃𝑋 𝑑𝑌 𝑑𝑌 𝑃𝑋
𝑑𝑋
=− 𝑃𝑌
dar 𝑅𝑀𝑆 = (−) 𝑑𝑋
→ 𝑅𝑀𝑆 = (−) 𝑑𝑋
= 𝑃𝑌
𝑃𝑋
𝑅𝑀𝑆 = 𝑃𝑌

𝑑𝑈 = 𝑈𝑚𝑋 · 𝑑𝑋 + 𝑈𝑚𝑌 · 𝑑𝑌
Pe curba de indiferență utilitatea este aceeași → dU = 0
𝑈𝑚𝑋 𝑑𝑌
𝑈𝑚𝑋 · 𝑑𝑋 =− 𝑈𝑚𝑌 · 𝑑𝑌 → 𝑈𝑚𝑌
=− 𝑑𝑋
𝑈𝑚𝑋
→ 𝑅𝑀𝑆 = 𝑈𝑚𝑌

Deci, RMS se poate exprima si prin raportul dintre utilităţile marginale ale celor două
𝑈𝑚𝑋 𝑈𝑚𝑌
bunuri. 𝑃𝑋
= 𝑃𝑌