Curs 3

Premise ale teoriei

 Oamenii sunt, prin natura lor
consumatori

 În actul de consum ei trebuie să facă

alegeri

 Alegerile le fac în funcție de preferințe,

nevoi dar și de buget
Apreciere generala
 Se consideră că bunuri identice au, pentru
persoane diferite, o aceeaşi utilitate
economică, indiferent de intensitatea
nevoilor, de cantitatea consumată si de
sacrificiul făcut pentru obţinerea lor,
 În realitate, însă, .... nivelul de satisfacţie
obţinut prin consumul unui bun diferă nu
numai de la individ la individ, ci şi de la o
unitate la alta consumată din acelaşi
produs.
Terminologie
 Utilitate: Satisfacția obținută din consumul bunurilor
și serviciilor
 Măsurarea utilității:
 Cardinală: bazată pe valori numerice (1,2,3...)
 Ordinală: Bazată pe clasamente (primul, al doilea, al
treilea...)
1.„Abordarea cardinală” a utilității
 S-a presupus că individul este capabil să măsoare
printr un indice cantitativ precis utilitatea pe care o
obţine din consumul fiecărei unităţi dintr un anumit
bun omogen.
 O serie de concepte şi instrumente de analiză
fundamentate în cadrul ”abordării cardinale” au rămas
în patrimoniul ştiinţei economice
 Marshall: „Cu cât va fi mai mare prețul plătit de
consumator, cu atât va fi mai mare și utilitatea, și
viceversa”
 Premise:
 Consumatorul este rațional
 Consumatorul are cunoștințe legate de piață și de prețul
mărfurilor
 Gusturile consumatorului nu se schimbă
 Utilitatea marginală a banilor rămâne constantă în
timpul consumului
1.1 Utilitatea totală și utilitatea
marginală
 Utilitatea totală, U, a unui bun oarecare, X, măsoară
satisfacţia globală pe care individul o obţine prin
consumarea unei anumite cantităţi din acest bun.
 U = f(x)
 Utilitatea marginală, Um, măsoară evoluţia utilităţii
totale pentru o variaţie cu o unitate a cantităţii
consumate: Extrasatisfacția generată de consumul unei
unități suplimentare de bunuri.
Exemplu
Utilitate totală Utilitate marginală
 a) Utilitatea marginală a unui bun X imperfect
divizibil (UmX) reprezintă variaţia utilităţii totale
(ΔU) determinată de consumul unei unităţi
suplimentare din acest bun deci:
U
Um X 
X
 b) Utilitatea marginală a unui bun perfect divizibil
Um = f ' (x) sau Um=δU/δx
Consumul bauturilor Utilitate totală Utilitate marginală
răcoritoare
1 30 30
2 50 20
3 65 15
4 75 10
5 80 5
1.2. Evoluţia utilităţii totale şi a
utilităţii marginale
 Ipoteză : intensitatea unei nevoi este descrescândă
pe măsură ce cantitatea consumată creşte.
(principiul intensităţii descrescânde a nevoilor,
formulat de psihologul german Heinrich Gossen în
anul 1843)
 Principiul utilităţii marginale descrescânde:
utilitatea suplimentară oferită de consumul unei
cantităţi crescânde dintr-un anumit bun descreşte
până când devine nulă la punctul de saturaţie.
 U1>U2 ......>Un; Un reprezintă utilitatea marginală,
n
 iar U  U i reprezintă utilitatea totală.
i 1
ÎVom presupune că individul raţional nu şi va continua consumul dincolo de punctul
de saţietate, astfel încât utilitatea marginală va fi, în mod normal, descrescătoare şi
pozitivă.

 Utilitatea totală va fi reprezentată de suprafaţa cuprinsă

între axele de coordonate şi curba ABCDE...F, care descrie
de fapt evoluţia utilităţii marginale
2. Abordarea ordinală a utilității
 Instrumentul de bază folosit în teoria ordinală a
utilităţii este curba de indiferenţă, numită şi curbă
de izoutilitate, introdusă pentru prima dată de
italianul Vilfredo Pareto
 Mulţimea combinaţiilor a două bunuri, X şi Y,
care asigură consumatorului un nivel de utilitate
identic se numeşte curbă de indiferenţă.
Curba de indiferență
Combinația Bunul X Bunul Y Nivelul de
satisfacție
A 1 18 S
B 2 13 S
C 3 9 S
D 4 6 S
E 5 4 S
 Pentru un acelaşi individ pot exista o infinitate de curbe de
indiferenţă: harta de indiferenţă.
 Intersecţia a două curbe de indiferenţă este imposibilă.
 Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare. Această
proprietate derivă din ipoteza de raţionalitate a
consumatorului, potrivit căreia individul nu-şi va continua
niciodată consumul unui bun dincolo de punctul de
saţietate
 Curbele de indiferenţă sunt convexe, sunt curbate spre
punctul de origine al axelor de coordonate: înclinaţia lor se
diminuează în mod progresiv de la stânga la dreapta.
Rata marginală de substituție (RMS)
 rata marginală de substituție (R.M.S.) între două
bunuri, Y şi X, măsoară variaţia cantităţii necesare a fi
consumate din bunul Y, de-a lungul unei curbe de
indiferenţă, pentru a compensa o variaţie infinit de mică
(infinitezimală) a cantităţii consumate din bunul X,
astfel încât nivelul utilităţii totale să rămână neschimbat.
 RMS este determinată prin derivata lui Y în raport cu X,
fiind negativă deoarece variaţiile celor două cantităţi sunt
de sensuri contrarii: Y
RMS  ( )
X
 Rata medie de substituție: Y
R mS AC  ( )
X
Curba de indiferență
Combinația Bunul X Bunul Y Nivelul de Rata medie
satisfacție de
substituție
A 1 18 S -
B 2 13 S 5
C 3 9 S 4
D 4 6 S 3
E 5 4 S 2
3. Echilibrul consumatorului
 Consumatorul ia în considerare:

 posibilităţile sale financiare de a procura bunurile,

 preferinţele sau dorinţele sale.

Surplusul consumatorului
 Surplusul Consumatorului = Cât este dispus
consumatorul sa platească – Cât a plătit deja

 Surplusul Consumatorului = Utilitatea marginală –

Prețul pieței

• Echilibrul Consumatorului
3.1 Constrângerea bugetară
 Posibilităţile consumatorului sunt legate de venitul
disponibil al acestuia (V) şi de preţurile celor două
bunuri (Px şi Py).
 Aceste limitări: constrângerea bugetară
 Venitul = cheltuiala pentru procurarea bunului X +
cheltuiala pentru procurarea bunului Y

V  Px  X  Py  Y
 Ecuaţia constrângerii bugetare poate fi rescrisă sub
forma ecuaţiei unei drepte de tipul y = a.x + b, unde
"a" reprezintă panta. Astfel obținem ecuația
echivalentă:
Px V
Y   X 
Py Py

 Panta dreptei bugetare este:

Y Px
  ( )
X Py
3.2 Combinația optimală
 Satisfacția maxima: individul va trebui să atingă curba de
indiferenţă cea mai ridicată posibil astfel încât combinaţia
aleasă să fie plasată pe dreapta sa bugetară.
 În punctul E, condiţia alegerii optimale este:
Um X dY

U mY dX
dY Um X
 Cum , RMS  
rezultă că , RMS 
U mY
dX

 Deci RMS se poate exprima şi prin raportul dintre

utilităţile marginale ale celor două bunuri.
 Din relaţiile anterioare rezultă:
Px U m X
RMS  
Py U mY
 ceea ce este echivalent cu: U m X  U mY
Px Py
Exemplu:
 să presupunem că utilitatea căutată de un individ
prin consumul a două bunuri, X şi Y, este dată de
funcţia U=U(X,Y)=X x(Y-2), unde X şi Y sunt
cantităţile din bunurile respective, în condiţiile în
care venitul de care dispune (V) este de 50 unităţi
monetare iar preţurile celor două produse sunt
Px = 10 u.m. iar Py = 5 u.m.
U=U(X,Y)=X x (Y-2)
 condiţia alegerii optimale a consumatorului
UmX Px

UmY Py
 şi ecuaţia constrângerii bugetare: V = Px x X + Py x Y
U U
Um X  Y 2 U mY  X
X Y
Y  2 10
 Deci  , 5(Y-2)=10X, ceea ce este echivalent
X 5
cu: 10X - 5Y + 10 = 0
Dar Ec. constrangerii bugetare: 50 = 10X + 5Y,
10 X  5Y  10  0 X  2
 
10 X  5Y  50  0 Y  6
 Punctul E1 de coordonate (2, 6) consumatorul atinge, cu
venitul său de 50 u.m. , curba de indiferenţă cea mai
ridicată posibil, care-i asigură o utilitate de: U=X(Y-
2)=2(6-2)=8.
 Triunghiul haşurat cuprinde toate posibilele combinaţii pe
care le poate alege consumatorul în limita venitului său de
50 u.m., deci cele care îndeplinesc condiţia:
Px  X  Py  Y  V
 Toate aceste combinaţii reprezintă o alocare neoptimală a
venitului de 50 u.m., în afara alegerii din punctul E1, care
se situează pe curba de indiferenţă U1.
Concluzii:
 Utilitatea este proprietatea bunurilor și serviciilor care
este luată în considerare de consumator în vederea
maximizării satisfacției personale.(nevoi)
 Deși maximizarea utilității este scopul oricărui
consumator, dorințele sale sunt „ancorate” la o
anumită limită din cauza bugetului personal.(resurse)
 Optimul consumului, punctul de echilibru al
consumatorului reprezintă un punct de referință în
conturarea propriului comportament.