Caracterizare Iona, din drama „Iona” de Marin Sorescu

- personajul principal, eponim al dramei soresciene

- este singurul personaj al operei și trăiește o dramă interioară, generată de fatalitatea
destinului uman
- conturat în mod simbolic, Iona este reprezentativ pentru condiția individului în lupta
împotriva timpului, împotriva fricii și a morții, chiar împotriva destinului
- la începutul operei, este prezentat în ipostaza de pescar ghinionist;
- Iona se dedublează pentru a învinge singurătatea impusă de meseria sa și meditează
asupra vieții, pe care o compară cu marea bogată, dar plină de „nade”, adică de tentații și
de greutăți
- e nevoit să pescuiască peștii dintr-un acvariu, pentru că nu reușește să ajungă la captura
mult visată, de aceea are sentimentul ratării
- dovedește sensibilitate prin admirația pe care i-o stârnește marea, pe care ar vrea să o
viseze fără grija peștelui
- este un visător, care se autoiluzionează, vânând norii sau dorind o altă meserie, în
speranța unui destin mai bun
- o altă ipostază a eroului este aceea de individ captiv, situație redată în al doilea și al
treilea tablou; Iona este înghițit de un pește uriaș, iar când reușește să iasă din burta
acestuia, își dă seama că, a rămas captiv, schimbând doar mediul claustrant
- aflat în această situație limită, personajul nu își pierde speranța; el rămâne optimist,
sperând permanent în ieșirea din captivitate, în sensul căreia nu este pasiv, ci acționează
- rămâne, de asemenea, un visător, o fire nepractică, dorindu-și să realizeze „o bancă în
mijlocul mării”; Iona pune preț și pe latura spirituală, cea care definește, până la urmă,
umanitatea
- în orice situație, personajul e caracterizat de dorința de a comunica, de aceea el va
încerca un dialog, eșuat din păcate, cu cei doi pescari figuranți; spre deosebire de aceștia,
care își poartă în tăcere bârnele pe spate, Iona nu renunță la posibilitatea de a se salva; e
capabil chiar de sacrificiu, tăind o bucată de piele din palma sa, pe care scrie cu sânge
un mesaj prin care cere ajutorul
- captivitatea îi oferă, încă o dată, ocazia de a medita asupra unor aspecte ale vieții; își
amintește lucruri aparent nesemnificative din viață, ca de exemplu experimentul nereușit
cu o gâză, de a cărei existență se mirase cândva
- în burta peștelui, Iona are mai multe revelații, dovedindu-se astfel că orice experiență
limită poate avea aspecte pozitive; așadar, pescarul captiv, înțelege destinul uman, aflat
sub semnul fatalității, al relativității, al singurătății; mai mult de atât, trebuie să accepte că
fiecare duce propria luptă cu destinul, solidaritatea, chiar asumată, fiind o iluzie
- în ultimul tablou, Iona reușește să se elibereze, dar asta îl costă trecerea timpului, ce lasă
semne fizice - personajul are acum o barbă care flutură în adierea vântului
- Iona e însă nefericit, nu se poate bucura de așa-zisa libertate, deoarece la orizont se ivesc
nenumărate burți de pește, așadar universul material nu reprezintă altceva decât o imensă
burtă de pește, în care individul e captiv, limitat și supus trecerii
- eroul sorescian are o ultimă revelație – adevărata libertate se obține eliberând spiritul de
cea mai grea temniță, cea a trupului, de aceea își spintecă propria burtă, într-un gest
simbolic de eliberare
- Iona e caracterizat direct prin didascalii: „curios, explicativ, mirat, melancolic”
- portretul său e definivat însă de caracterizarea indirectă ce reiese din limbaj,
comportament, gesturi sau relația cu ceilalți; Astfel, prin limbaj, Iona dovedește
jovialitatea, spiritul ironic și autoironic: „Bine, măi mustețea, se poate să faci tu o
imprudență ca asta?” îl întreabă pescarul captiv pe monstrul care îl înghițise. Alteori se
ironizează: „Prostul de mine! Eu le tot turuiam din gură (...)”. De asemenea, gesturile
surprinse în indicațiile scenice dezvăluie un personaj profund uman, care în situația limită
în care se află, trece de la o stare la alta în căutarea soluțiilor: „meditând, râzând,
ducându-și mâna la cap, îngrozit”. Când se întâlnește cu ceilalți doi pescari captivi,
empatizează cu aceștia și chiar cu familiile lor, închipuindu-și dialogul cu soțiile acestora,
în situația în care ar fi reușit să ajungă primul înapoi acasă. De aici, reiese și optimismul
său, pentru că nu renunță la ideea de a se salva.
- în momentul eliberării din burta peștelui, Iona se regăsește pe sine: „Iona. Eu sunt Iona.”
Personajul transmite astfel un puternic mesaj cititorului – destinul uman pare supus
absurdului, dar asta nu înseamnă că omul trebuie să își piardă optimismul; el trebuie să-și
caute mai presus de orice identitatea și să-ți asume condiția cu demnitate.