Iona

de Marin Sorescu
- caracterizare de personaj -

„Iona”, subintitulată de Marin Sorescu (1936-1996) ,,Tragedie în patru

tablouri", a fost publicată în 1968 în revista ,,Luceafărul” şi face parte, alături de
,,Paracliserul” şi „Matca”, dintr-o trilogie dramatică, intitulată sugestiv ,,Setea
muntelui de sare".

R1 Personajul principal al piesei, Iona, se dedublează permanent, dialogând

cu sinele său profund, făcându-se auzite în permanență două voci, evidențiindu-
se statutul său moral definit de conștiința de sine. Din punct de vedere psihologic,
este un personaj simbolic, întruchipând neliniștea omului lipsit de orice orizont
metafizic, în căutarea absolutului, a propriei identități. El se poate regăsi în fiecare
dintre noi. Social, personajul este urmărit în devenirea lui, de la ipostaza de
„pescar fără noroc”, prins în rutina zilnica, la aceea de individ capabil să-și
provoace destinul, să atingă, în cele din urmă, treapta iluminării. Traseul pe care
îl vă parcurge este de factura inițiatică, deoarece este captată structura intimă a
individului, care în final vă deveni altul. Călătoria inițiatică presupune trecerea
mai multor probe, Iona având astfel experiența infernului, a labirintului, fiind
înghițit de doi pești; în final, realizând că totul se reduce la un spațiu limitat,
găsește calea spre lumină și adevăr în interiorul sau, având revelația extraordinară
a unității propriei ființe, percepându-se că identitate, armonizând eul exterior,
social, cu cel profund. „Noul” Iona renaște prin propria moarte.

R2 Conștiința de sine este principala trăsătură de caracter a personajului

sorescian. Această conștiință de sine este evidentă în cel de-al treilea tablou, unde
Iona se află captiv în burta Peștelui II. Resimțind din ce in ce mai acut
singurătatea, Iona încearcă să îi trimită un mesaj mamei sale, ca să o roage să-l
mai nască o dată. Scrie mesajul cu sânge pe o bucată de piele ruptă din podul
palmei și, asemeni vechilor naufragiați, aruncă mesajul în apă. Iona adresează o
scrisoare mamei sale, pentru ca în viața lumii există o clipă când toți oamenii se
gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la
mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă. Deși i s-a întâmplat o
mare nenorocire, Iona iubește viața cu jovialitate și tristețe, ideea repetabilității
existențiale a omului fiind sugerată prin rugămintea adresată mamei: Tu nu te
speria numai din atâta și naște-mă mereu, deoarece ne scapă mereu ceva în viață,
totdeauna esențialul. Replicile se succed cu vioiciune și amărăciune în același
timp, cu tonuri grave sau ironice. Faptul că, peste ceva timp, mesajul se întoarce
la el, îi accentuează deprimarea și starea de solitudine. Se observă în cerința lui
Iona ipostaza omului modern care devine conștient de limitarea propriului eu, de
imposibilitatea accederii la cunoașterea absolută.

Iona continuă să filosofeze și taie burta celui de-al doilea pește, dar descoperă că
și acesta fusese înghițit de alt pește. Fenomenul se repetă, evidențiind dorința
fierbinte de libertate a personajului. În tabloul al patrulea, Iona este surprins ieșind
dintr-o peșteră (de fapt o burtă pietrificată de pește), având o barbă foarte lungă,
semn al trecerii timpului. Fericit, Iona crede că este, în sfârșit, liber, dar constată
că orizontul nu este de fapt decât burta unui pește uriaș, urmat de un alt șir de burți
de pește. Lumea ca imagine a unui șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse
unul lângă altul generează spaima, eroul asumându-și condiția tragica. Simbol al
omului modern, Iona suferă din cauza absentei semnelor divinității din lume: Sunt
ca un Dumnezeu care nu mai poate învia. Descoperă că universul însuși este un
șir nesfârșit de burți. Îngrozit, acesta găsește soluția de a-și tăia propria burtă,
renunțând să mai caute libertatea în exterior. Toate aceste încercări ale lui Iona de
a se elibera sunt de fapt încercări de a ajunge la cunoaștere, toate eșuate pentru că
a ales drumul greșit, căutând cunoașterea în exterior. În momentul în care
descoperă că adevărata cunoaștere este cunoașterea de sine Răzbim noi cumva la
lumină, Iona se sinucide, înjunghiindu-se în mod simbolic. Gestul final, al
spintecării burții, poate fi interpretat atât în manieră existențialistă, sinuciderea
fiind singura modalitate de a evada din limitele existentei, cât si în manieră
simbolistă, personajul găsind calea iluminării in sine.

R3 Trăsăturile de caracter ale personajului sunt puse în evidență atât prin

modalitățile directe de caracterizare, cât și prin cele indirecte. Caracterizarea
directă este realizată cu ajutorul didascaliilor, Iona fiind prezentat ca un om foarte
singur. Comportamentul și replicile personajului se constituie în adevărate
mijloace indirecte de caracterizare. Ambiția și perseverența protagonistului sunt
trăsături ce reies tocmai din faptul că acesta își petrece întreaga viață într-o luptă
zadarnică cu destinul. Ca om, pesonajul sorescian conștientizează că
superioritatea lui în fața destinului este dată de capacitatea de a gândi și de a-și
decide sfârșitul. Firea meditativă, modul în care vorbește cu sine pentru a nu
înnebuni, dar și nevoia continuă de comunicare, îl fac pe Iona să înțeleagă faptul
că, în viață, contează cu adevărat doar cunoașterea de sine. Imagine a omului
modern, Iona trăieste plenar un conflict interior cu propriul sine, într-o intrigă de
mare tensiune dramatică, nascută din discrepanța dintre ideea de libertate, de
cunoaștere absolută, și damnarea de a trăi într-un orizont închis, ca un pântece de
chit.

Tema piesei ține de tematica existențialistă, şi anume discută problema

omului față în față cu moartea, căreia autorul îi dă o rezolvare originală, pornind
de la cunoscutul mit biblic al lui lona. Conflictul cu moartea se poate rezolva nu
numai prin sinucidere (ceea ce se întâmplă în final), ci şi prin revolta în fața
condiției umane,

a propriului destin (aşa cum se observă pe parcursul conflictului dramatic). Pe

Sorescu îl preocupă singurătatea ființei care-şi caută identitatea pierdută, dar şi
libertatea individului care îşi asumă destinul, chiar dacă este unul tragic. Conform
mitului biblic din Vechiul testament, prezent în capitolul intitulat chiar Iona,
acesta este trimis de Dumnezeu să-i propovăduiască cuvântul în cetatea Ninive,
dar el se sustrage poruncii divine şi fuge spre Tarsis cu ajutorul unei corăbii. Iona
este aruncat de corăbieri de pe puntea vasului, fiind considerat vinovat că mânia
divină se abătuse asupra lor. Tot din poruncă divină, este înghițit de un peşte, în
pântecele căruia stă trei zile şi trei nopți, până când este eliberat, ca dovadă a
iertării lui în urma rugăciunilor închinate lui Dumnezeu. Marin Sorescu foloseşte
mitul doar ca un pretext pentru piesa lui. Iona din piesa soresciană nu se căiește,
ci se revoltă, iar personajul este

desacralizat, mitul fiind reactualizat într-o perspectivă modernă. Piesa Iona este
strigătul disperat al insului solitar într-o zbatere permanentă pentru regăsirea
identității şi a libertăţii.