Enigma Otiliei

comentarea unei secvențe

Dialogul Felix - Otilia pe tema priorităților în viață

„- Otilia, zise Felix, strângându-i amândouă mâinile, tu mă crezi când îți spun că
te iubesc?”

„- Singurul lucru de care mă tem e că nu sunt la înălțimea ta, din punct de vedere
sentimental.”

„Otilia era o răzgâiată, conștientă de vițiul ei, care se simțea bine când o protejau
oameni delicați ca Pascalopol, care îi dădeau imposibilul fără să ceară nimic.”

Situată la începutul capitolului XX al romanului „Enigma Otiliei”, scena

dialogului dintre Otilia și Felix reprezintă un nucleu al evoluției relației celor
două personaje. Aflate în prim-planul acțiunii pe întreaga durată a romanului,
Otilia, caracterizată în mod direct de narator ca fiind „o fată subțirică, îmbrăcată
într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc”, cu „fața măslinie,
cu nasul mic și ochi foarte albaștri” își destăinuie sentimentele lui Felix Sima,
caracterizat direct de către narator: „un tânăr de vreo optsprezece ani îmbrăcat în
uniformă de licean”, prezentându-l cu „o față juvenilă și prelungă, aproape
feminină”. Indirect, tânărul este descris ca având o fire analitică, dispus să
muncească pentru ceea ce își propune și preocupat de interesele sale.

Dialogul celor doi scoate în evidență trăsăturile dominante ale acestora,

Otilia evidențiindu-și latura cochetă, jucăușă dar totodată enigmatică în raport cu
Felix care închipuie tipul intelectualului, sugerând o oarecare maturitate. Tema
priorităților în viață este abordată de Otilia, contrar așteptărilor lui Felix, care
vedea în tânără un spirit jucăuș și spontan, „ – Felix, la ce ții tu mai mult în viață
în afară de dragoste? De asta nu mai vorbim! Spune-mi cum vezi existența.”
Atitudinea posesivă a tânărului iese la iveală în răspunsul oferit fetei,
mărturisind: „ – M-am analizat și eu adesea și pot să-ți spun că n-aș putea să fiu
al doilea într-o categorie de oameni. Exprimarea opiniei tânărului în legătură cu
opțiunea de aborda altă meserie stârnește în Otilia sentimentul de îndoială în
ceea ce privește prioritatea iubirii în viața tânărului: „ – Atunci tu, Felix, ții mai
mult la cariera ta decât la dragoste. Ce rol ar juca femeia în existența ta?.
Incertitudinea cu care Felix privește sentimentele Otiliei îi dă răgaz acesteia din
urmă de a-și continua formularea opiniei cum că, într-adevăr, tânărul student nu
este pregătit pentru o iubire așa cum o vede Otilia; „ Felix, nu cunoști bine
sufletul feminin. O fată admiră un tânăr cu gânduri serioase, dar se obosește și
adesea preferă oamenii mediocri.” Finalul convorbirii constă într-o
autocaracterizare a tinerei cu scopul de a susține argumentele prezentate anterior
cu privire la discrepanța dintre iubirea văzută de Felix și cea privită din prisma
Otiliei: „-Nu-l merit, Felix, ai să vezi. Când tu vorbeai de ideal eu mă gândeam
că n-am șters praful de pe pian. Ce vrei? Sunt o proastă. Ce-ai zice dacă aș
concerta puțin?”