Varianta I

Felix Sima - caracterizarea personajului din romanul Enigma Otiliei (1938)

Felix Sima se numără printre personajele principale ale romanului, având in vedere
calitatea sa de "martor si actor". El este tipul intelectualului citadin. Romanul se
deschide cu introducerea lui Felix într-o casă si o lume necunoscute și se încheie
cu descrierea aceleiași case din strada Antim, pe care Felix o contempla din
perspectiva eroziunii timpului.

De la inceputul romanului, scriitorul îl caracterizează direct, ne înfațișează

portretul tânarului de optsprezece ani, schițat în linii clasice, după modelul
balzacian, asimilat critic si polemic: "Fața îi era insă juvenilă si prelungă,
aproape feminină din pricina șuvitelor ce-i cadeau de sub șapca, dar culoarea
măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară
întâia impresie".

Asadar, o fizionomie adolescentină pe care "nota voluntară" o individualizează de

la bun început.

Ca statut social Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, proaspăt absolvent al
Liceului Internat din Iasi, vine in București, în casa unchiului său, care îi este
tutore, Costache Giurgiuveanu, spre a urma facultatea de medicina.

Caracterizarea indirectă are în centru atenției trăsăturile morale ale lui Felix. El
este ambitios, vrea să se remarce pe plan profesional, să devină o celebritate in
domeniul medicinei. Cu tenacitate, se dedică studiului si reușeste să se remarce
chiar din primii ani de facultate, ajungând sa publice un studiu de specialitate într-o
revistă franceză, ajutat și încurajat de unul din profesorii săi. Dezinteresul cu care
cei din jur privesc strădaniile sale îl îndârjește și-i întărește hotărârea de a deveni
un nume cunoscut.

Privit din aceasta perspectivă, scriitorul ne înfațișează un personaj care se ridică

deasupra oamenilor comuni, tinzând să devină o personalitate de excepție. După
război Felix devine "profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii si
comunicări științifice, colaborator la tratate de medicină cu profesori francezi.

Dar procesul devenirii personajului se defineste și din perspectiva raportului său cu

celelalte personaje. Dacă izbânda în cariera de medic este previzibilă de la început,
nu același lucru se întâmplă în dragostea pe care o nutrește față de Otilia. Deplin
conștient de sentimentele sale, Felix nu intrevede nicio piedică în calea dragostei
sale. Când ajunge în casa unchiului său este întâmpinat de fata cu "capul prelung",
pentru care simte o caldă simpatie. Dragostea față de Otilia începe să se contureze,
și în curând "Felix își dă prea bine seama că o iubește pe Otilia".Felix asocia
munca sa cu dragostea pentru Otilia, avea nevoie de ea, pentru a putea studia si trăi
liniștit.

Dar comportarea Otiliei, care fără indoială îl iubeste pe tânăr, este derutantă și
scapă rationamentului clar al lui Felix, care nu-si poate explica schimbările Otiliei,
trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei cu Pascalopol la Paris îl aruncă în
deznădejde, îi clatină credința în sinceritatea sentimentelor.

In sufletul său se dă o luptă puternică între înclinația de a crede bârfelile clanului

Tulea si dorința de a-i păstra Otiliei o dragoste mereu puăa. Felix păstra în amintire
chipul blând al Otiliei și auzea ca un foșnet de frunze clapele pianului lovite cu
forța si totuși cu o duioasă delicatețe. Dar aceste frământări nu l-au abătut de la
studiul său, munca absorbindu-i toate gândurile. Pentru Felix, dragostea constituie
doar un corolar al muncii sale. Când Otilia îl intreabă dacă ar renunța la cariera lui
pentru ea, el nu dă un răspuns, pentru că nu concepe ca cineva i-ar putea cere acest
lucru. El nu i-ar fi spus niciodata Otiliei că are nevoie de ea ca de aer, ca de cer și
de stele, maăturisiri pe care le-ar face orice îndrăgostit nebun. Când Otilia l-a
părăsit pentru totdeauna, a reusit să se domine, să-și urmeze drumul său.

Felix a păstrat în colțurile cele mai tainice ale sufletului său amintirile unei iubiri
romantice, învăluită intr-un nimb enigmatic. Eșecul în dragoste l-a maturizat, i-a
îmbogățit experiența, făcându-l să înțeleagă că într-o societate în care totul este
supus degradării și dragostea a încetat să fie un sentiment netulburat. Astfel se
explică imaginea lui Felix din finalul romanului care "se căsători intr-un chip care
se chema stralucit și intra, prin soție, într-un cerc de persoane influente".

În relațiile cu celelalte personaje, Felix se definește ca un intelectual superior care

se situează, de la bun început, deasupra banalității si meschinăriei lumii burgheze.
El își construiește un cod moral, superior celorlalti: "Voi căuta să fiu bun cu toata
lumea si modest, și să-mi fac o educație de om. Voi fi ambițios, nu orgolios".
Aceasta lume "fără instinct de rudenie, aprigă" îl îndârjește în lupta sa, dorind cu
orice preț să iasă din cercul ei strâmt care-l dezgusta.
Varianta II ( conform cerințelor de la SUBIECTUL al III-lea , pt.) BAC

Caracterizarea lui Felix Sima

Introducere:

Felix Sima este personaj principal; tipul intelectului naiv, dar totodată tipologizat ca tipul
orfanului.

Statut social: fiul lui I Sima, medic celebru în Iași, recent decedat; moștenise “o casă cam veche,
dar solidă și rentabilă și un oarecare depozit de bani”, toate acestea erau administrate de unchiul
său Costache Giurgiuveanu, care îi este tutore.

Felix ajunge profesor universitar, se maturizează mult și se educă (” Voi fi ambițios, nu

orgolios”.

Statut psihologic: faptul că e orfan creează un conflict interior pentru Felix; acest conflict constă
în faptul că se simte complexat și inferior, iar orice aluzie la faptul că e orfan îi trezește o
puternică revoltă.

2. SCENE REPREZENTATIVE în caracterizarea lui FELIX

1. Scena intrării lui Felix în casa lui Costache Giurgiuveanu- acesta intră în casă, care la început
i se pare ospitalieră, prezența bătrânului Costache înrăutățește starea de emoție a băiatului.
Aceasta este a doua încercare a băiatului de a intra în casă, prima dată fiind respins de răspunsul
bătrânului “Aici nu stă nimeni! “

-trăsături ce reies din această scenă: modestie, naivitate și imaturitate; trăsătura predominantă

este naivitatea care se justifică prin vârsta fragedă a tânărului (18 ani), iar totodată prin confuzia
acestuia cauzată pe de-o parte de atitudinea unchiului său, iar pe de altă parte de statul său de
străin în casa lui Costache, statutul de provincial venit în capitală pentru studii.

2.Scena ultimei întâlniri dintre Felix și Otilia– scena este amplasată la finalul romanului înainte
de plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol. Cei doi tineri petrec împreună noaptea de dinaintea
plecării aceștia discută marile probleme ale vieții: statutul femeilor și al fetelor, viața de familie
și consecințele unui cuplu tânăr sau importanța carierei în viața lui Felix.

 trăsătura predominantă este inocența care este justificată de faptul că acesta își pune încrederea
în Otilia, este foarte vulnerabil în fața ei, rămânând clar dezamăgit după ce se trezește și observă
ca Otilia a plecat.

Elemente de structură, compoziție și limbaj

Conflictul

 Felix- conflict interior:  complexat de percepția celor din jur despre faptul că e

orfan, dar pe de altă parte acest lucru stârnește o revoltă în interiorul său și își face
ambiție

Otilia oscilează între dragostea sinceră și stabilitatea financiară .

Din aceste conflicte interioare se nasc conflicte exterioare( ex. triunghiul amoros care îi opune
pe cei doi bărbați din viața Otiliei- Felix și Pascalopol)

 Încheiere

Felix ajunge un om realizat, care nu a făcut compromisuri pentru a-și îndeplini scopurile. Acesta
este un personaj evolutiv care în finalul romanului este profesor universitar și are o
familie.Pentru el Otilia rămâne o enigmă.