Felix Sima („Enigma Otiliei”)

„Enigma Otiliei”, publicat în 1938, este un roman realist de tip

balzacian, primul roman citadin modern prin tema romanului care
ilustrează imaginea societății burgheze de la începutul secolului trecut,
societate degradată sub puterea banului, dar și prin ideea paternității și
a relațiilor familiale.
Felix Sima este printre personajele principale ale romanului, având în
vedere calitatea sa de „martor și actor”, totodată reprezentând și
subiectul central al planului narativ care urmărește destinul acestuia.
Romanul se deschide și se încheie prin ochii lui Felix ceea ce creează
relația incipit-final a romanului.
Incipitul romanului constă în venirea lui Felix „într-o seară de la
începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele zece, în strada
Antim”, este prezentată casa lui Costache Giurgiuveanu, unchiul său și
totodată tutorele său legal, dar și prezentarea lui Felix „îmbrăcat în
uniformă de licean” căruia „fața îi era juvenilă și prelungă, aproape
feminină din pricina șuvițelor mari de păr ce-i dădeau de sub șapcă,
dar coloarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau
printr-o notă voluntară întâia impresie”. Acesta vine la București, la
unchiul său, pentru a studia medicina, după ce tatăl lui, Iosif Sima,
decedase.
Fiind reprezentat în tipologia personajelor ca tipul ambițiosului,
acesta vrea să se remarce pe plan profesional, să devină celebritate în
domeniul medicinei, lucru pe care îl și reușește.
Se dedică studiului, remarcându-se încă din primii ani de facultate,
ajunge să publice un studiu de specialitate într-o revistă franceză,
ajutat și încurajat de unul dintre profesorii lui.
Dacă dorința pentru o carieră în medicină este previzibilă de la
începutul romanului, nu același lucru se întâmplă și cu dragostea și cu
dragostea față de Otilia.
Conștient de sentimentele sale, acesta nu întrevede nici o piedică în
calea dragostei lor, se formează o enigmă în gândurile lui în ceea ce o
privește pe Otilia și schimbările ei de comportament.
Felix asociază munca sa cu dragostea pentru Otilia, avea nevoie de ea
pentru a studia și a trăi liniștit.
Comportamentul Otiliei, care fără îndoială îl iubește pe tânăr, este
derutant și scapă raționamentul clar al lui Felix, care nu-și poate
explica schimbările Otiliei, trecerea de la o stare la alta.
Plecarea Otiliei cu Pascalopol la Paris îi provoacă deznădejde, îi
clatină credința în sinceritatea sentimentelor.
În sufletul său se dă o luptă puternică între înclinația de a crede
bârfele clanului Tulea și dorința de a-i păstra Otiliei o dragoste mereu
pură, însă aceste frământări nu l-au abătut de la studiul său, munca
absorbindu-i toate gândurile.
Când Otilia îl întreabă dacă ar renunța la cariera lui pentru ea, el nu îi
dă un răspuns, pentru că nu concepe că cineva i-ar putea cere acest
lucru.
Părăsit de Otilia, eșuat în dragoste, acesta s-a maturizat, și-a îmbogățit
experiența, a înțeles că într-o societate în care totul este supus
degradării nici iubirea nu poate evolua, însă a păstrat mereu amintirile
unei iubiri romantice, învăluite într-o enigmă.
Astfel, se explică imaginea lui Felix din finalul romanului care se
întoarce la casa lui moș Costache care devenise „leproasă, înnegrită”,
„nu mai părea să fie locuită” și își amintește „de seara când venise cu
valiza în mână” răsunându-i în urechi vorbele lui Costache „Aici mu
stă nimeni!”.