CARACTERIZARE FELIX SIMA

Realismul este un curent literar apă rut în Europa la mijlocul sec. al XIX-lea, ca o
reacție la Romantism și care-și propune reflectarea obiectivă a realită ții.
Realismul se caracterizează prin personaje tipice, plasate în împrejură ri tipice,
stil sobru și impersonal, veridicitatea întâ mplă rilor, observația directă , analiza
psihologică a individului, tehnica detaliului semnificativ, un narator omniscient,
omniprezent și obiectiv. George Că linescu susținea necesitatea apariției în
literatura româ nă a unui roman de atmosferă modernă , a unei literaturi în
legă tură directă cu cititorul, pledâ nd pentru romanul realist, obiectiv, balzacian.

Romanul “Enigma Otiliei” (1938) de George Că linescu, unul dintre cei mai
importanți critici româ ni, jurnalist, dramaturg, poet, teoretician, profesor, este al
doilea dintre cele patru romane ale sale (“Cartea nunții”, “Bietul Ioanide”,
“Scrinul negru”). Este un roman realist reprezentativ al literaturii româ ne
interbelice, care reflectă concepția autorului asupra formulei balzaciene
româ nești. Romanul plasează în centrul firului narativ al acțiunii, formarea
personalită ții lui Felix, de aceea poate fi considerat un bildungsroman.

Tema fundamentală a operei este înfă țișarea societă ții bucureștene burgheze din
primul sfert al sec. al XX-lea, prin prisma celor trei domenii principale de interes:
averea/moștenirea, paternitatea/clasa socială , iubirea/că să toria.

Factura balzaciană a romanului este dată pe lâ ngă culoarea locală și de tehnica

de construire a personajului, preluată de la scriitorul francez. Felix Sima este
“vocea autorului”, fiind de cele mai multe ori martor al evenimentelor și actor,
dâ nd replica celorlate personaje.

Felix Sima este personajul masculin principal al operei, dinamic și complex,

reprezentâ nd tipul intelectualui și participâ nd la acțiune în caliatate de “martor
și actor”, după cum spune însuși naratorul. Este un tâ nă r frumos, visă tor,
ambițios și perseverent. El știe ce vrea de la viață și-și urmă rește țelul cu
tenacitate, fiind prezentat în evoluție pe parcursul romanului, de la primele sale
experiențe reale și îndră gostirea de Otilia Mă rculescu, fiica vitregă a tutorelui lui,
pâ nă la atingerea apogeului, reprezentat de realizarea sa pe plan intelectual și
profesional, toate acestea fiind plă tite cu un preț semnificativ.

Din punct de vedere social, Felix este fiul ră posatului doctor Iosif Sima din Iași,
foarte cunoscut pe vremeea aceea. Ră mâ nâ nd orfan, el este nevoit să se mute la
București, în casa tutorelui și unchiului să u, Costache Giurgiuveanu. Totuși se
bucură de un statut social oarecum privilegiat, deoarece moștenise o casă cam
veche, dar solidă și rentabilă și un oarecare depozit în bani, toate administrate de
unchiul să u, pe durata anilor de studiu la Faculatatea de Medicină . Faptul că este
orfan îi va da un sentiment de inferioritate și de nesinguranță în fața celorlalți.

Din punct de vedere moral, Felix este un bă iat ambițios, hotă râ t, inteligent, bun la
suflet dar și naiv. Sima urmase liceul internat din Iași și dorea să urmeze cariera
tată lui să u, aceea de medic. Felix visează să ajungă un medic renumit, cu lucră ri
publicate, ceea ce va și reuși la final, printr-o evoluție spectaculoasă , datorată
tenacită ții tâ nă rului. Fiind foarte deștept, ajunge la București, cu gâ nduri de
muncă și ambiții mari și prin prisma educației primite acasă , consideră că
medicina îi va deschide mari oportunită ți și în primul râ nd o carieră stră lucită . El
este sincer, statornic, onest, serios, cu un profund simț moral și al datoriei.

Din punct de vedere psihologic, Sima se dovedește un fin observator al

psihologiei umane și mai ales al mediului social viciat în care ajunge, totuși se
dovedește a fi incapabil să descifreze taina personalită ții celei de care se
îndră gostește, Otilia, care va alterna de la afecțiune profundă pâ nă la indiferență
totală , sufletul lui ajungâ nd astfel o jucă rie în mâ inile tinerei. Otilia Mă rculescu
exercită asupra lui Felix o atracție irezistibilă încă de la prima apariție în salonul
îmbibat cu fum de țigară a lui Moș Costache. Simpatia simțită inițial, se va
transforma treptat într-un soi de “atracție care va deveni din ce în ce mai
tiranică . Noaptea, chipul Otiliei îl urmă rea în tot timpul, cu temerea totdeodată
de a nu-l pierde. Simțea o ciudată nevoie a prezenței fetei și adesea nu putea
dormi.” Câ nd fata îi vorbea, Felix avea “tresă rituri”. Apoi sentimentul devine o
profundă și persistentă iubire. Faptul că amâ ndoi erau orfani îi dă un sentiment
de complicitate, dar față de restul lumii, se simte complexat și orice aluzie la
faptul că era orfan îi trezea o puternică revoltă .

Felix Sima este tipul intelectualului lucid, în formare, prin intermediul că ruia
cititorul se familiarizează cu celelalte personaje. El caută să înțeleagă
mecanismele unei lumi care îl neliniștește și să descifreze enigma Otiliei.
Tră să tura sa dominantă este naivitatea, inocența. Aceasta reiese din felul în care
pă șește în această lume nouă și de asemenea, din modul în care tratează relația
lui cu Otilia, fiind incapabil să conștientizeze semnificația comportamentului
fetei. El nu are suficientă experiență de viață și nici nu este un bun cunoscă tor al
misterului feminin.

O primă scenă reprezentativă pentru naivitatea lui Felix este cea în care acesta se
hotă ră ște să -i mă rturisească Otiliei sentimentele pe care le are pentru ea și care
îl mă cinau de ceva vreme. El încearcă să gă sească momentul oportun pentru a
vorbi cu fata, dar Otilia pare să -i distrugă planurile prin înlă turarea orică ror
intenții de a o să ruta (“cu astfel de purtă ri ale Otiliei, Felix nu putea face
progresul cel mare, care după el trebuia să fie o mă rturisire înflă că rată , urmată
de îngenunchieri”). În final, Felix decide să -și curme suferința, că utâ nd să -și
exprime sentimentele sub forma unei scrisori (“Otilia, nu stau aici decâ t pentru
tine, fiindcă te iubesc. Altfel aș fi plecat demult. Te iubesc, tu nu ai vă zut asta?”).
Din modul în care decide să rezolve problema, reiese că nu este destul de matur
să rezolve problema fă țiș, asemenea unui adult, ci preferă să o facă indirect,
temâ ndu-se parcă de ră spuns. Preferă să lase ca speranța să dă inuie câ t mai
mult. Poate de aceea, nici Otilia nu-I ră spunde la scrisoare și nu-l ia în seamă ,
tratâ ndu-l ca pe un copil cu toane.

O a doua scenă semnificativă pentru caracterul naiv al lui Felix este cea a cererii
în că să torie, crezâ nd că ea nu-l va putea refuza. El nu poate concepe că Otilia nu-l
ia în serios, ci crede că probabil ea îl refuză din cauza ideii că sunt amâ ndoi orfani
și le va fi greu să reușească în viață . De altfel, tâ nă ra evită un ră spuns direct, din
dorința de a-l menaja și de a-l lă sa să tră iască cu speranța, știind că timpul va
șterge și va vindeca toate. (“Felix, nu complica lucrurile.” “Poate că mâ ine (…) nu
mă mai iubești.” “Felix, du-te și te culcă . Mi-e somn. Mâ ine povestim fiecare ce am
visat.”).

Ca mijloace de construcție ale personajului, acesta este caracterizat atâ t în mod

direct câ t și indirect. Prin intermediul caracteriză rii directe realizate de că tre
narator, află m că este un tâ nă r de 18 ani, iar portretul fizic îl descrie ca avâ nd un
aer aproape feminin: "fața îi era juvenilă și prelungă , aproape feminină ", cu
"șuvițe mari de pă r ce-i că deau de sub șapcă ", obrazul de "culoare mă slinie", iar
nasul "de o tă ietură elenică " îi dă dea o "notă voluntară ". Ca și tră să turi morale,
naratorul precizează că Felix este "un suflet limpede, incapabil de dimisulație,
profund în snetimente."
Indirect, prin comportamentul si faptele sale, este conturată încă din primele
pagini o fire rațională , lucidă , cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică și
un spirit de observație foarte dezvoltat. Multe din tră să turile acestuia sunt
dezvă luite prin intermediul relației acestuia cu celelalte personaje ale romanului.
Relația dintre Felix și Otilia scoate la iveală "simțiri pâ nă atunci latente" din
interiorul tâ nă rului, care se îndră gostește de cea cu care împă rtă șește condiția
de orfan. Dragostea lui Felix pentru Otilia este neschimbată , statornică , indiferent
de gesturile fetei, iar asta arată faptul că atunci câ nd vine vorba de iubire, este
sensibil, timid, impulsiv, imatur si naiv. Scena din camera Otiliei îl înfă țișează
descoperind parcă o lume nouă , un tă râ m al visului și a misterului feminită ții.
Scena de la moșie este scena în care acesta începe să o cunoască mai bine pe
Otilia, și din care reiese că ar face orice pentru aceasta, urmâ nd-o oriunde s-ar
duce. Scena ultimei nopți cu aceasta, respectiv dispariția ei îl lasă la fel de derutat
ca și comportamentul ei de pâ nă atunci, și nu își poate explica schimbă rile bruște
ale acesteia. Ultima scenă , cea a întâ lnirii cu Pascalopol în tren, îl tulbură pe Felix
deoarece câ nd vede fotografia Otiliei, realizează că nu a cunoscut-o niciodată cu
adevă rat.
Din relatia lui Felix cu Costache Giurgiuveanu reiese faptul că protagonistul are o
fire miloasă , întrucâ t acesta dă dovadă de grijă îi îngrijorare sinceră față de
bă trâ n, chiar și în condițiile în care acesta refuză să îi dea banii care i se cuvin.
Relația dintre Felix si Pascalopol constă în sentimente contradictorii, atat de
gelozie, câ t și de simpatie. Știe că Pascalopol concurează pentru inima Otiliei și că
îi poate oferi mai multe decâ t el, motiv pentru care îl ură ște, însă pentru faptul că
o sprijină în orice situație și vrea să o vada fericită , indiferent dacă asta înseamna
să o lase împreună cu el, îl face pe Felix să îl respecte pe moșier.

Un alt element de construcție al personajului este conflictul, atâ t cel interior, câ t

și cel exterior. Conflictul de natură interioară al tâ nă rului este legat de
sentimentele sale față de Otilia. Declanșat de lipsa de experiență pe care o are, în
contrast cu Otilia, atinge punctul culminant câ nd ea îi respinge cererea în
că să torie. Tâ nă rul îndră gostit ezită să ia o decizie fermă și își pierde iubita, deși
vedea în ea un ideal feminin, fata ră spunzâ ndu-i nevoii lui de ocrotire, de
protecție și de dragoste. Lipsit de la o vâ rstă fragedă de că ldura sentimentului
matern, Felix îşi îndreaptă spre Otilia aceste sentimente: „Pentru întâ ia oară Felix
era prins de braț cu atâ ta familiaritate de o fată şi pentru prima oară , luâ nd act
de izbucnirea unei simțiri pâ nă atunci latente, încercă şi acul geloziei, vă zâ nd
cum Otilia generalizează tratamentul”. Conflictul exterior este, în primul râ nd
unul general, Felix fiind într-un permanent “ră zboi” cu lumea înconjură toare,
care îl tratează ca pe un orfan, inadaptat. El trebuie să dovedească acestei lumi că
este capabil și că va triumfa în cele din urmă ; asemeni eroilor din basme, asistă m
la devenirea sa prin parcurgerea unui întreg dum spre maturizare. Dar într-un
mod mai evident, Felix se gă sește într-un puternic conflict cu rivalul să u din
triunghiul amoros, Pascalopol. În scena de la moșie, este prima dată câ nd Felix
conștientizează sentimente de gelozie bă rbă tească , privindu-l pe Pascalopol ca
pe un rival și este atat de înnebunit de gesturile sale afectuoase încâ t atunci câ nd
Otilia se joacă cu arme, "nu nota atâ t primejdia, câ t îmbră țișarea lui Pascalopol".

În concluzie, personajul Felix Sima se încadrează în tipul intelectualului lucid, în

evoluție, care se maturizează pe parcurs, cu ajutorul celorlalte personaje. El
evoluează de la adolescență la maturitate, experimentâ nd iubirea entuziastă și
avâ nd mereu trează ambiția realiză rii pe plan profesional. Dezamă girea și
suferința nu-l deprimă , ci îl întă resc în fața ideii că tră iește în mijlocul unei
societă ți degradate, dominată de puterea banului.