IONA

Caracterizarea personajului principal De Marin Sorescu

Neomodernismul este curentul literar aparut in perioada saizecista,in anul 1960

si se caracterizeaza printr-o revenire a poeziei la forma expresiva,la limbajul ambigu si la
metaforele subtile, abordand temele mari ale omului tratate insa cu spirit filozofic si
ironic.
Reprezentati ai neomodernismului sunt Ana Blandiana, Nichita Stanescu, Ioan
Alexandru si Marin Sorescu.
Marin Sorescu a fost un scriitor român, membru titular al Academiei Române.
Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. S-a făcut remarcat și prin
preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.
„Iona”, subtitulata de Marin Sorescu „tragedie in patru tablori” a fost publicata in 1968
in revista „Luceafarul” si face parte, alaturi de „Paracliserul” si „Matca”, dintr-o trilogie
dramatica, intitulata sugestiv „Setea muntelui de sare”.
Drama este o sprecie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care infatiseaza
viata reala printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu sufletul plin de framantari si stari contradictorii.
Titlul trilogiei este o metafora care dezvaluie ideea ca setea de adevar, de
cunoastere si de comuicare constituie caile de care omul are nevoie pentru a iesi din
absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o
compun sunt meditatii-parabole. Eponim, prezinta numele personajului principal, ca
singur actant se afla individual singur, la fel ca in viata.
Tema o reprezinta singuratatea omului, dar si incercarea lui de a da un sens vietii,
libertatea. Intr-o prefata la trilogie, Marin Sorescu marturisea: „Stiu numai ca am vrut
sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.”
Drama „Iona” are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Acesta
primeste in taina misiunea de a propavadui cuvantul domnului in cetatea Ninive, caci
pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Subiectul acestei fabule biblice se intalneste in
piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext literar, protagonistul deosebindu-se de biblicul
Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o
misiune, pe cand eroul lui Sorescu nu savarsise niciun pacat, se afla inca de la inceput
„in gura pestelui”.
Personajul poate fi perceput ca un simbol al individualului insingurat, intr-o lume
care ii este straina si care il instraineaza de propria persoana.Din aceasta perspective,
piesa poate urmarii conditia omului modern care, prin pierderea sentimentului sacrului,
devine prizonierul unei morti eterne.Pentru caracterizare, se folosesc urmatoarele
tehnici: dedublarea, monologul interior si caracterizarea prin analogie cu elemente la
care face trimitere spatiul virtual creat de personaj, limbaj si autocaracterizare.
Dedublarea reiese din impresia ca personajul dialogheaza cu un interlocutor
ascuns, desi vorbeste cu sine insusi, facand haz de necaz “ Parca-l vad pe raposatul. Ma
inghitise si cu burta plina de mine, se pregateste sa ma ferece. Sa-I tihnesc”.Iona devine
autoironic: “E stramt aici, dar ai unde sa-ti pierzi mintile, nu e greu”.
Personajul este caracterizat prin analogie cu elemntele spatiului. De exemplu, Iona
construieste un spatiu virtual in care reuneste toate elementele existentei sale: parinti,
copii, obiectele casnice.De aici reiese ca Iona este o fiinta sociabila, pentru care izolarea
de oameni si de cadrul intim il duc in pragul nebuniei. Asadar, omul nu poate trai in
afara comunitatii.
Monologul dialogat are puternice accente filozofice,exprimand cele mai variate idei
existential care pun stapanire pe gandurile eroului “ de ce trebuie sa se culce toti
oamenii la sfarsitul vietii” ori cugetari cu nuante sententioasa “de ce oamenii isi pierd
timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?”
 Limbajul personajului este parodic, o vorbarie neintrerupta, reprezentand singura
modalitate de supravietuire a individului care e capabil sa accepte moartea fizica, dar nu
si pe cea spiritual.
Iona este omul care a inteles ca intre spirit si trup e o mare diferenta. Conditia
umana e limitative, iar spiritual este captive, fie din cauza trupului, fie din cauza
criteriilor sociale.Oricat ar incerca omul sa dobandeasca cunoasterea absoluta, nu
reuseste sa o finalizeze si sa atinga idealul. De aici necesitatea nasterilor succesive: “Ne
scapa ereu cate ceva in viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu”.
Drama lui Marin Sorescu pune in discutie conditia umana, ilustrata prin soarta
tragica a personajului Iona imposibiitatea omenirii de a-si depasi limitele. Solutia de
iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti cu un gest rutinat,
dup ace taiase un sir nesfarsit de burti ale pestilor care se inghitisera unii pe altii si care
ar semnifica evadarea din proria carcera, eliberarea din propriul destin, dein propria
captivitate.
Sfarsitul dramei este marcat de o replica ce sugereaza increderea pe care i-o da
regasirea sinelui, pentru ca “e greu sa fii singur”, simbolizand un nou inceput: “ Razbim
noi cumva la lumina”.
In opinia mea, Iona oscileaza intre propria singuratate si singuratatea celorlati,
care se dezvaluie in amplul sau monolog interior. Eroul soresian sondeaza in propriile
ganduri si tribulatii un adevar care refuza sa i se dezvaluie.
In concluzie, Iona reprezinta in literature romana postbelica manifestarea teatrului
parabolic, inovatiile aduse de Marin Sorescu constand in folosirea solocviului, imbinarea
speciilor literare, eliminarea conflicului exterior si reinterpretarea unui mit din
perspective filosofie moderne.