BALTAGUL

-caracterizarea Vitoriei Lipan - de Mihail Sadoveanu

Traditionalismul reprezinta o miscare literara manifestata in perioada interbelica a

carei ideologie prea elemente din orientarile antebelice( samanatorism si poporanism).
Temele fundamentaleale traditionalismului interbelic au fost viata
rurala,credinta,folclorul,timpul.Motivele care sustine acestte teme sunt: moticul
stramosilor, al bisericii, al naturii etc.
O trasatura esentiala a traditionalismului este lipsa ambiguitatii specific
modernismului,textile fiind usoare de inteles.Figurile de stil sunt simple,predominand
epitetul si comparatia. Versificatia este simpla, existant intotdeauna rima,ritm si nefiind
utilizat ingambamentul.
Reprezentatii traditionalismului in lirica romana sunt Ion Pillat, Mihail Sadoveanu
Vasile Alecsandri si Adrian Maniu.
Mihail Sadoveanu, “Ceahlaul literaturii romane” cum l-a numit Geo Bogza, are o
opera monumentala a carei maretie consta in densitate epica si grandoare si grandoare
compozitionala. Scriitor fidel principiilor traditionaliste, Mihail Sadoveanu ilustreaza in
opera sa viata satului romanesc. Ca tema fundamental, intrucat “taranul roman a fost
principalul meu erou”, dupa cum marturisea prozatorul intr-un discurs.
Romanul este specie a genului epic in proza de dimensiuni ample in care actiunea
se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje ce
interactioneaza pe baza unor conflicte riguros contruite.
Romanul „Baltagul” este publicat in anul 1930, opera a necesitat un numar de
doar zece zile de scriere deoarece se afla in mintea scriitorului de foarte mult timp. La baza
inspiratiei scriitorului au stat trei tipuri de surse: folclorile si mitice. Sursele
folclorice sustin ca opera se inspira din teme, motive sau tipuri de personaje care apar in
trei balade populare. Din balada populara “Miorita” se preia motto-ul operei “Stapane,
stapane / Mai cheama s-un cine”., se preia motivul complotului si motivul transhumantei.
Sursele mitologice asociaza o parte a povestii familiei Lipan cu legenda lui Osiris, fost rege
al Egiptului zeificat ca zeu al fertilitatii. Dupa ce a fost ucis de fratele sau Seth pentru a-i
urma la tron, sotia lui Osiris, Isis, mare preoteasa da nastere unui fiu pe nume Horus.
Dupa ce copilul ei creste, impreuna cu mama sa si insotit de un caine, pleaca in cautarea
ucigasului. In toate picturile rupestre, baiatul poarta in mana o arma cu doua taisuri.
Titlul romanului face aluzie la securea cu doua taisuri, arma ce va restabili dreptatea.
In basmele populare, atunci cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, baltagul nu se
pateaza de sange „... unealta raului se dovedeste a fi, intoarsa, arma binelui [...]”.
Tema ilustreaza perspectiva romaneasca traditionalista, conturand fiinta arhaica a
satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi al traditiilor si
al specificului national cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata
problemelor cruciale ale vietii, aparand principii existentiale fundamentale statornicite din
vremuri imemorabile.
Timpul narativ este limitat si chronologic, intamplarile se petrec din toamna pana
in primavera, dar nu se precizeaza perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste intr-un timp
mitic romanesc. Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei.
Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul moniprezent si omniscient
reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de
munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscrient este unic, la parastasul sotului,
Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata ca “un Hamlet feminin”, ea
reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce
ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.
Din punct de vedere compozitional, romanul este alcatuit din 16 capitole. Actiunea
romanului este simpla, subiectul avand un singur fir narativ si anume drumul parcurs de
Vitoria Lipan in cautarea sotuui sau, Nechifor, dorind sa afle adevarul sis a indeplineasca
dreptatea.
 Vitoria Lipan, personaj principal este tipul omului simplu de la tara.Aceasta are
capactate analitica, pentru ca trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata
devenind launtrica.Personajul feminine reuseste sa reface intreg traseul sotului ei, dand
dovada de inteligenta si tenacitate.
Prin caracterizarea directa realizata de narator, i se schiteaza, in expozitiune,
portretul fizic, care cucereste prin frumusete si farmec, caci, la cei aproape 40 de ani ai sai,
ochii caprui „aprigi si inca tineri”, „rasfrangeau lumina castanie a parului”. Impovarata de
griji si de nelinisti Vitoria traieste un zbucium interior devastator, caci nu mai stia nimic
despre sotul ei, Nechifor, care plecase la iernat cu oile. Femeia se simte „plina de ganduri,
de patima si de durere”. Banuiala o mananca intocmai „ ca un vierme neadormit”si ea
„se desfacuse incet-incet de lume si intrase oare in sine”
Aceste trasaturi morale, redate prin caract directa, au ca punct de plecare dragostea
pe care i-a purtat-o dintotdeuna sotului ei: „Abia acum intelegea ca dragostea ei se
pastrase ca in tinerete”.Femeia gaseste taria morala de a se rupe din ganduri si din
singuratatea ei pentru a pleca in cautarea lui Nechifor, asa cum reiese din
autocaracterizare: „N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului pan` ce l-oi gasi pe
Nechifor Lipan”. In acest scop isi cheama fiul,pe Gheorghita, fata de care da dovada de
dragoste materna si de mandraie si , de aceea, il primeste asa cum se cuvine, aratandu-se
o gospodina desavarsita.
Caracterizarea indirecta reiese din felul ei de a vorbi, care dovedeste, incontestabil,
o inteligenta nativa; uneori cuvintele ei sunt veritabile maxima: „Eu te citesc pe tine, macar
ca nu stiu carte”, „Cine nu cearca nu izbuteste”, „toate pe lumea asta arata ceva”. Uneori,
evidentiaza umor si ironie, cand i se adreseaza argatului Mitrea ori chiar lui Gheorghita. In
drumul ei , femeia intalneste o cumetrie si o nunta, si , de fiecare data, repecta traditia si
obiceiurile stramosesti, asa cum indeplineste, mai tarziu, toate cele crestinesti pentru
imormantarea si pomenirea lu Nechifor Lipan.
Actiunile eroiei si comportamentul releva toate aceste calitati si defecte; astfel, se
structureaza un carater complex, in care defectele nu anuleaza calitatile, ci le impun in
realizarea scopului si a responsabilitatilor pe care personajul si le asuma. De remearcat
este si diversitatea procedeelor de caracterizare folosite de scriitor: directa, prin descriere,
prin parerea celorlalte personaje sau indirecta , prin fapte, prin atitudine, prin relatia cu
celelalte personaje si prin felul de a vorbi.
Confruntarea dintre Vitoria Lipan si Calistrat Bogza demonstreaza inteligenta si
energia protagonistei, dar si incheierea procesului de maturizare a lui Gheorghita. Vitoria
urmareste implinirea legii nescrise pentru pedepsirea ucigasilor. Atunci cand Bogza cere
inapoi baltagul, Vitoria in intreaba pe fiul ei daca nu poate citi ceva pe aceasta arma. Scena
devine dramatica: Calistrat isi pierde cumpatul si se repede la Gheorghita sa-i smulga
baltagul. Loveste cu pumnul in frunte pe Cutui, caci „gospodarul cel mare izbugnise
crancena manie” .Vitoria cee sa dea drumul cainelui, care era legat, iar Lupul rupe lantul.
Pentru ca Bogza s-a napustit sa smugla baltagul de la Gheorghita si sa se apere de caine,
„feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a
ucigasului”[...] Apoi il lovi scurt cu muchia baltagului in frunte. Calistrat Bogza este culcat
de oameni pe prispa casei si pentru ca simte ca se stinge, marturiseste: „Eu am platit intr-
adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa a dovedit nevasta lui”.
In opinia mea,eroina isi concentreaza energia in forma morala a datoriei de a
elucida ce i s-a intamplat sotului ei.Sotie iubitoare si mama autoritara, Vitoria este discreta
in durere si rabdatoare la suferinta,acceptandu-si destinul cu intelepciune. In acest sens,
ea poate fi comparata cu eroinele tragice ale lui Sofocle si Euripide.
In concluzie, exponenta a unui vechi spatiu spiritual, Vitoria este un personaj
memorabil. Ea oscileaza intre superstitii si crestinism, in sufletul ei fiind prezentata, ca in
cazul Antigonei, vointa de a-si impli destinul „nu stam, umblam pana gasim ce cautam.Alta
randuiala nu avem”.