„Iona” de Marin Sorescu

-Particularitatile de constructie ale unui personaj-

TRAGEDIA este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, reprezentand personaje
puternice, angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor
sentimente, acest conflict solutionandu-se cu moartea eroului.

Marin Sorescu apartine generatiei de poeti ai anilor 60, cunoscut mai ales pentru lirica sa
ironica si fantezista: „Poeme”, „Moartea ceasului”, „Tineretea lui don Quijote”. In ceea ce priveste
dramaturgia, criticul Eugen Simion considera ca autorul se afla sub semnul cautarii spirituale. Creatia sa
dramatica se incadreaza in formule moderne: parabola istorica, teatrul mitic, comicul absurd, temele
predilecte abordate de Marin Sorescu fiind conditia umana, raportul omului cu divinitatea, geneza,
haosul, dedublarea, scriitorul caracterizandu-si piesele drept „o carte de filosofie”.

Iona este personajul eponim al dramei cu acelasi nume, realizata de Marin Sorescu si face
parte, alaturi de „Paracliserul” si „Matca”, din volumul „Setea muntelui de sare”, fiind publicata in 1974.
Protagonistul este o instanta fictiva a comunicarii dramatice, prin intermediul careia autorul isi exprima
in mod indirect sentimentele cu privire la singuratatea omului modern. In conturarea lui Iona este
folosita tehnica monologului dialogat sau a solilocviului. Iona se dedubleaza pe tot parcursul piesei,
dialogand cu sinele sau, pentru a pune in valoare idei despre existenta si destinul uman.

Din punct de vedere social, Iona este un pescar simplu ce isi dedica viata acestei preocupari.
Desi precizeaza ca este insurat, sotia nu intervine in monologul personajului care apare in diverse
ipostaze: calator, auditor, fiu, tata, poet, filosof, aventurier, naufragiat. Iona este incadrat in tipologia
vinovatului fara vina, reprezentativ pentru intreaga umanitate, dupa cum insusi autorul afirma: „Imi vine
pe limba sa spun ca Iona sunt eu...cel ce traieste in Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este
Iona, daca imi permite.”

Spre deosebire de prorocul cu acelasi nume din „Vechiul Testament”, pescarul se afla de la
inceput prizonier in gura unui peste, fara posibilitatea evadarii si fara a fi savarsit vreun pacat. In plus,
spre deosebire de credinciosul Iona, om al lumii vechi, care comunica direct cu divinitatea, monologul lui
Iona reflecta mentalitatea omului modern, instrainat de sacru, de ceilalti si chiar de sine.

La nivel moral si psihologic, Iona este individul insingurat, idealist, dornic de a comunica cu altii
si de a-si impartasi sentimentele si gandurile. Prin aventura sa in teritoriul celor doi pesti, personajul
este intr-o continua cautare a sinelui, nu isi accepta soarta, incearca sa renasca, sa evadeze din acest
univers inchis, claustrant. Fascinatia pentru mare il face sensibil, contemplator, devine iubitor de
frumos. Desi rateaza in actiunea pescuitului, se dovedeste a fi o persoana puternica, hotarata, aflata in
cautarea unei modalitati de a iesi din impasul existential in care se afla, isi doreste libertatea, asa cum
reiese din citatul: „fac ce vreau, vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac...”. Cu o intelegere superioara data
de experienta de viata, eroul este constient de situatia anormala in care se afla in burta pestelui: „sunt
primul pescar pescuit de el..”.
 Tema principala a piesei este singuratatea fiintei umane, potrivit marturisirii scriitorului: „Am
vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur”.

Secvente ilustrative pentru tema solitudinii sunt acelea in care Iona isi pierde ecoul la
inceputul tabloului I, fapt care pare a-i anula existenta: „Gata si cu ecoul meu. Nu mai e. S-a ispravit. S-a
dus si asta. Semn rau.” Iar scena in care protagonistul scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata
de piele din podul palmei stangi, marcheaza incercarea acestuia de a comunica cu lumea, cu universul si
sa-si gaseasca astfel salvarea. Intr-un gest diperat, Iona trimite scrisoarea, asemenea naufragiatilor,
punand-o intr-o basica de peste. Faptul ca tot el gaseste biletul si nu isi mai recunoaste propriul mesaj,
accentueaza sentimentul acut al singuratatii. Instrainarea de lume conduce la instrainarea de sine.

Particularitatile de constructie a personajului principal sunt evidentiate in portretul mixt,

realizat atat cu ajutorul caracterizarii directe, din perspectiva autorului, care isi transpune ideile legate
de personaj, in indicatiile scenice, si prin autocaracterizare („Si in loc de mine sunt tot o unghie. Una
puternica, neimblanzita, ca de la piciorul lui Dumnezeu”), cat si cu ajutorul caracterizarii indirecte, asa
cum reiese din fapte, comportament si modul in care traieste.

In concluzie, tema operei „Iona” de Marin Sorescu anunta destinul nefericit al personajului
eponim. Iona intruchipeaza omul obisnuit, ce nazuieste in viata spre libertate, aspiratie si iluzie, idealuri
sugerate de marea care-l fascineaza. Iona este prizonierul propriei imaginatii, un personaj unic, care
reuseste sa evadeze din propria capcana: „(...) Sinuciderea ar fi fost asumarea esecului(...)”.