MOROMETII

-caracterizarea personajului- De Marin Preda

Realismul este un current literar aparut in secolul al XlX-lea impotriva
romantismului. Acesta isi propunea sa prezinte realitatea in mod veridic, prin tehnica
detaliului, a indicilor spatio-temporali precisi, personajul ilustrat este tipic in imprejurari
tipice, iar relatarea se face in mod obiectiv prin marcile specifice, narator omniscient si
omnirezent, intamplarile realizandu-se la persoana a lll-a.
In literatua romana realismul a fost reprezentat de Liviu Rebreanu, Marin Preda, I. L.
Caragiale, Barbu Sfanescu Delavrancea si de Ioan Slavici.
Marin Preda a fost un scriitor român postbelic și directorul editurii "Cartea
Românească". Acesta este inspirat de sate, spatiul unde se simte si se gandeste intr-un
mod specific. Taranii sunt exemple de moralitate umana, viata lor se desfasoara in cadrul
unei spiritualitati si existenta lor desfasurandu-se in cadrul unei spiritualitati constuite.
Romanul este specie a genului epic in proza de dimensiuni ample in care actiunea
se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje ce
interactioneaza pe baza unor conflicte riguros contruite.
„Morometii” este publicat in 2 volume, elaborate la 12 ani distanta, primul volum
fiind publicat in 1955. Reda universul specific al satului romanesc din Campia Dunarii,
aflat la rascrucea istoriei. Acest roma aduce o noua viziune asupra satului si a taraului
roman. Autorul nu prezinta un taran devorat de pasiunea posesiunii pamantului, ci unul
interesat sa pastreze pamantul agonisit. Se prezinta o alta fata a existentei taranesti-
disparitia taranimii traditionale.
Titlul, alcatuit dintr-un substantiv propriu, are o functie anticipativa, orientand
cititorul spre evocarea vietii unei familii. Acesta sugereaza si numarul mare al membrilor
familiei.
Tema operei este cea din spatiul rural, reprezentata din spatiul romanesc din Campia
Dunarii, supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, ilustrat prin familie, taranime drama ei
istorica si timp. La inceput „timpul parea ca se scurge aici fara conflict prea mari”, iar cu
trecerea timpului cu amplificarea conflictelor „timpul nu mai avea rabdare”.
Ilie Moromete, personajul principal si eponim este un erou de referinta in literatura
romana, concentrand tragicul destin al taranului agresat de istorie intr-o perioada de
schimbari ideologice profunde, cu efecte dramatice asupra satului traditional. Numit de
Nicolae Manolescu „ cel din urma taran”, Ilie Moromete este un personaj realist si
„rotund”prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifesta mediativ
si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului.
Portretul sau moral este contruit din trasaturile puternice si complexe, ce reies
indirect din comportament plin de energie, din atitudinea, gandurile si framantarile
protagonistului care-i si determina destinul. Fire autoritara, Ilie Moromete este „capul
familiei”, numeroase si hibrite, greu de tinut in frau, avand in vedere si conflictele ce
mocneau, fiind gata sa explodeze intre memrii familiei, formata din Paraschiv, Nila si
Alchim, baietii din prima casatorie, Tita, Ilinca si Niculae, copii facuti cu a doua nevasta
Catrina. Naratorul ominiscient il prezinta inca de la inceputul romnului „stand deasupra
tuturor”si stapandind „cu privirea pe fiecare”.
Caracterizat direct de catre narator, Ilie Moromete se afla intre „tinerete si batranete,
cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”. Acesta este
considerat de unii critici singurul „taran-filozof” din literatura romana, framantarile sale
despre soarta taranilor dependenti de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu fiind
relevante pentru firea reflexiva.
Gandurile sumbre se indreapta spre autoanaliza a atitudinii de parinte, a conflictului
dintre generatii si se consoleaza : „am facut tot ce trebuia[..] le-am dat [...] fiecaruia ce a
vrut [...]. I-am iertat mereu”. Scena dintre Tudor Balosul si Moromete este semnificativa
pentru „ firea sucita” a eroului, asa cum il caracterizeaza direct Catrina. Dupa plecarea lui
Jupuitu, Moromete este cuprins de o „ciudata voiosie” si-i marturiseste lui Balosul „l-am
pacalit cu doua sute lei [...] i-am dat numai o mie [...]. Balosu se uita la el cu o privire rece
si buimaca [...] Glumea Moromete?Isi batea joc de el?”
 Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz
de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane, stand mai
apropape de realitate decat de fictiune. Citirea ziarelor in Poiana in Iocan este o hrana
sufleteasca pentru Moromete, discutiile purtate aii au rolul de a clarifica si disocia ideile
din articolele publicate, de a descifra sensuri nuantate ale politicii vremii, fara a urmari
prezentarea unor fapte de senzatii.El este, categoric, o autoritate in viata colectivitatii, ii
domina prin replici bine gandite si pline de umor si ironie „ Lasa-l, ma, Dumitre, zise
Moromete blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?”
Mucalit si ironic, cand se hotaraste sa taie salcamul nu spune nimanui, il trezeste pe
Nila in zori, care, care, derutat de decizia tatalui sau: „De ce sa-l taiem? Cum o sa-l
taiem?”, ramane cu totul uluit de raspuns: „ Asa, ca sa se mire prosti!”. La aceeasi
intrebare a lui Paraschiv, Nila ii raspunde cu satisfactie „ Ca sa se mire prostii”. Aducand
caii sa traga salcamul taiat pe trei sferturi, Nila ii asaza chiar in directa in care urma sa se
prabuseasca salcamul, oferandu-i lui Moromete priljul de a fi sarcastic si persiflant: „Adica
da!... Treci cu ei incoa sa cada salcamul pe ei”.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a
personajului realist, ca tip reprezentativ pentru taranul care face eforturi sa
supravietuiasca in conditii financiare severe, care cauta solutii pentru a onora plata darilor
catre sat, a imprumuturilor la banca etc.
Tehnica amanarii este solutia salvatoare in mentalitatea lui Moromete prin care
incearca sa taraganeze o scadenta, o decizie sau punct de vedere care nu-i convine. Pe
aceleasi coordonate insecrie disimularea, trasatura definitorie a firii lui Moromete, reiesita,
indirect, din majoritatea episoadelor narative.
Relatia lui Moromete cu celelalte personaje ale romanului scoate la iveala, indirect,
ale trasaturi considerabile. Placerea vorbei este o pasiune pentru taranul mucalit si dornic
de a comunica permanent cu oamenii, care profita de orice intalnire cu cate cineva pentru
a sta la taclale, desi singurul cu care putea vorbi cu adevarat era prietenul sau, Cocosila, si
tovarasia caruia pierdea ceasuri intrebi, spre supararea Catrinei „ Esti mort dupa sedere si
dupa tutun [...] lovi-o-ar moartea de vorba, de care nu te mai saturi!”.
Ultimele capitole ale cartii constituie cele mai frumoase pagini care ilustreaza
moartea unui taran. Apropiindu-se de varsta de 80 de ani, slabit si imputinat la trup,
Moromete este parasit de toti, ramanand la batranete numai cu fata cea mica, Ilinca. Pe
patul de moarte, Ilie Moromete esentializeaza intreaga filozofie de viata in cateva cuvinte pe
care le adreseaza, cu mandrie si satisfactie, doctorului: „Domnule, [...] eu totdeauna am
dus o viata independenta”.
Prozatorul utilizeaza o gama narativa si psihologica larga, de la dialog la monolog
adresat si monolog interior, autointrospectie, conferind personajului virtuti ale analizei
introspective. Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutita creand uneori o
atmosfera tragi-comica, iar expresivitatea verbelor acualizeaza intamplarile, desi timpul,
privit in relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea interioara a lui Moromete si zguduie
din temelii traditiile milenare ale satului romanesc.
In opinia mea, Moromete ii propune cititorului o lume in care actul contemplatiei
devine o bucurie a spiritului, iar placerea de a vorbi ii ofera vietii un sens superior.In ciuda
timpului care „ nu mai avea rabdare”, protaginistul nu abdica de la idealurile sale.
In concluzie, superioritatea spirituala a lui Moromete se manifesta prin atitudinea sa
de personaj contemplativ. Pentru el, timpul are „nesfarsita rabdare”, cu toate ca, dupa cum
afirma Eugen Simion „Moromete sta sub un clopot cosmic si drumurile mari ale istoriei
trec prin ograda lui”. Prin romanul „Morometii”, Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e
sapanita, cum credea, doar de instinct , ca , dinpotriva, e capabila de reactii sufletesti
nebanuite.