Iona – Evolutia personajului principal

Tragedia este specia genului dramatic care prezintă personaje puternice,

angajate în luptă cu un destin potrivnic sau cu propriile sentimente, conflictul
soluţionându-se cu înfrângerea sau moartea eroului.
Publicata de catre Marin Sorescu in 1968, „Iona” este piesa de debut a autorului
în dramaturgie. Piesa are la origine, aşa cum se observă şi din titlu, mitul biblic despre
profetul Iona care este însărcinat să propovăduiască cuvântul Domnului, insa Marin
Sorescu reinterpretează mitul si îl goleşte de conţinutul religios.
Tema piesei este singurătatea, stare în care omul încearcă să se regăsească pe
sine, deşi nu ştie care este drumul spre această cunoaştere. Alături de această temă,
se adaugă problema omului care se revoltă în faţa destinului, care suferă din cauza
lipsei de libertate şi de comunicare.
Deşi autorul şi-a intitulat piesa „tragedie în patru tablouri”, aceasta este de fapt
o parabolă dramatică, alcătuită sub forma unui monolog şi care conţine elemente
lirice, cum ar fi metafora şi alegoria.
Din punctul de vedere al compoziţiei, piesa este alcătuită din patru tablouri.
Cele patru tablouri sunt în relaţie de simetrie, în primul şi în ultimul tablou Iona este
afară, în al doilea şi al treilea se află înăuntru.
Fiecare dintre acestea prezintă un alt context în care se află personajul.
Rolul didascaliilor este de a ajuta la clarificarea semnificaţiilor simbolice şi de a oferi
cititorului posibilitatea de a înţelege textul.
Iona este un personaj-simbol care reprezintă omul prins fără voia sa într-o
capcană din care încearcă să scape. Motivul central al pisei este labirintul care
simbolizează drumul cunoaşterii de sine. Iona intră în labirint accidental şi această
intrare echivalează cu „spargerea ghinionului, forţarea norocului”, dar şi cu instituirea
unui ghinion permanent, consumat zilnic.
Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: este
caracterizat direct de către autor prin intermediul didascaliilor, şi indirect prin limbaj,
gesturi si acţiuni, redate prin intermediul monologului.
Conştientizarea propriei condiţii şi, drept urmare, gândul că trebuie să găsească
o soluţie de salvare nu vin de la sine. Iniţial, faptul că se află izolat nu îi stârneşte panică,
întâmplarea fiind considerată firească, urmată de o încercare de adaptare.
Totuşi, ideea căutării unei soluţii se insinuează treptat în mintea lui. Primele sale
acţiuni sunt mai degrabă rodul unor impulsuri de moment decât nişte acte raţionale:
prins în capcană, el doar încearcă să scape. Iona spintecă burta peştelui care l-a
înghiţit şi se trezeşte în burta altuia, mai mare decât a primului.
Burţile sunt o metaforă pentru limitele existenţei umane: eliberarea dintr-un cerc
al existenţei înseamna închiderea în altul.
Înţelegerea şi găsirea soluţiei se va produce abia în final. Eroul alesese un drum
greşit, care ducea în afară. Calea cea adevărată, singura posibilă, se află înlăuntrul
nostru: „Trebuia s-o ia în partea cealaltă. [...] E invers. Totul e invers.”.
 Iona – Evolutia personajului principal
Această evoluţie de la starea de inconştienţă a lui Iona la cea de luciditate din
final reprezintă un drum al cunoaşterii. Ieşit în sfârşit la lumină, deşi îmbătrânit, din
spintecătura ultimului peşte, pe o plajă pustie, orizontul care i se arată îl înspăimântă
din nou pentru că şi acesta este alcătuit dintr-un alt şir nesfârşit de burţi de peşte.
Gestul sinuciderii trebuie înţeles tot din puct de vedere simbolic: Iona a găsit
calea, iar aceasta se afla în sine. Astfel se explică şi metafora luminii din ultima
propoziţie a piesei: „Răzbim noi cumva la lumină.”.
In concluzie, teatrul de avangardă pe care îl reprezintă Marin Sorescu prin
expresionismul pieselor sale şi prin elementele de teatru absurd sincronizează
dramaturgia românească cu cea europeană. Piesa Iona se remarcă prin mai multe
elemente de originalitate, unii critici considerând chiar că nu aparţine de genul
dramatic ci de cel liric.