Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
marea, plaja şi burţile peştilor fiind metafore ale existenţei umane, precum şi prin
spaţiul închis, psihologic al protagonistului, care îşi pune întrebări şi îşi răspunde.
Relaţiile temporale reliefează, în principal, perspectiva discontinuă a timpului
psihologic, cel cronologic fiind numai un procedeu artistic de amplificare a stărilor
interioare ale protagonistului.
Tabloul I. Iona este pescar, omul aflat în faţa întinderii imense de apă, marea, care
simbolizează viaţa, libertatea, deschiderea spre un orizont nelimitat. Iona este un
pescar ghinionist, care, deşi îşi doreşte să prindă peştele cel mare, prinde numai “fâţe”
şi, pentru a rezolva neputinţa impusă de destin atunci când vede “că e lată rău”, îşi ia
totdeauna cu el un” acvariu ca să pescuiască peştii care “au mai fost prinşi o dată”,
semnificând faptul că omul lipsit de satisfacţii se refugiază în micile bucurii
cunoscute, pe care le mai trăise şi alte daţi. Din pricina neputinţei, lona trăieşte drama
unui ratat, unui damnat.
Marea plină “de nade {…] frumos colorate” reprezintă capcanele sau tentaţiile vieţii,
atrăgătoare, fascinante, pericolele acestora asupra existenţei umane. Finalul tabloului
îl prezintă pe Iona înghiţit de un peşte uriaş, cu care încearcă să se lupte şi strigă după
ajutor – “Eh, de-ar fi măcar ecoul!”, sugerând pornirea personajului într-o aventură a
cunoaşterii.
Tabloul al II-lea se petrece în “interiorul Peştelui I”, în întuneric, ceea ce îl determină
pe Iona să constate deprimat că “începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric
în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei”. Iona vorbeşte mult, logosul fiind soluţia
supravieţuirii, “şi-am lăsat vorbă în amintirea mea” ca “universul întreg să fie dat
lumii de pomană “, el având aici ipostaza de călător, explorator pe drumul cunoaşterii.
Monologul dialogat continuă cu puternice accente filozofice, exprimând cele mai
variate idei existenţiale, taina morţii -“de ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul
vieţii”-, “de ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte? “.
Iona găseşte un cuţit, semn al libertăţii de acţiune şi comentează lipsa de vigilenţă a
chitului, apoi recomandă că “ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet”,
simbolizând ideea că este necesară o selecţie raţională a lucrurilor importante în viaţă.
În finalul tabloului, Iona devine visător şi se simte ispitit să construiască “o bancă de
lemn în mijlocul mării”, pe care să se odihnească “pescăruşii mai laşi” şi vântul.
“Construcţia grandioasă”, singurul lucru bun pe care l-ar face în viaţa lui, ar fi
“această bancă de lemn” având “de jur împrejur marea”, comparabilă cu “un lăcaş de
stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”.
Tabloul al III-lea se desfăşoară în “interiorul Peştelui II”, care înghiţise, la rândul
său, Peştele I şi în care se află o “mică moară de vânt”, care poate să se învârtească
sau să nu se învârtească, simbol al zădărniciei, al donquijotismului. Ideile asupra
cărora meditează Iona în acest tablou se referă la viaţă, la condiţia omului în lume, la
Material oferit de @iabacul
Însă teatrul modern reinterpretează miturile, iar pescarul Iona are un destin diferit.
Spre deosebire de prorocul al cărui nume în poarta, personajul tragic se afla de la
început prizonier în gura peștelui, fară a fi săvârșit vreun păcat. În plus, monologul lui
Iona reflecta mentalitatea moderna, a celui care trăiește într-o lume demitizata, din
care Dumnezeu s-a retras.
Astfel, Iona devine exponentul omului modern, instainat de sacru, de ceilalți și
chiar de sine.
Asemenea majorității dramaturgilor moderni, Sorescu modifica regulile de compoziție
ale teatrului “clasic”. Scriitorul renunță la dialog și construiește o piesa sub forma unui
monolog dialogat, sugestiv pentru tema singurătății.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește din
tragedia lui Sorescu. Conflictul este, de fapt, drama existențială a protagonistului
Iona. Imaginea a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict interior cu sine,
conflict de esență tragica.
Iona este un personaj-idee, care întruchipează singurătatea și căutările omului
modern. Statutul social de pescar are în piesa un rol simbolic în ceea ce privește
comportamentul uman: el reprezintă figura speranței eterne. Actul de a pescui
semnifica nevoia de cunoaștere și autocunoaștere.
Simboluri:
- pestele ( simbol al condiției umane – Noi pestii; al sacrificiului de sine și
suferinței – simbol christic; al supunerii fata de destin și fata de o forță mai puternica,
reprezentata în piesa prin marele pescar)
- pestele cel mare căutarea șansei, a unui miracol care să elibereze omul din
banalitatea existentei.
- marea – existenta, destinul, o forță mai mare și mai puternica decât toți pestii (=
oamenii) care înoată în ea; dar și aventura, fascinația, iluzia unei șanse care te cheamă
să te arunci în valurile ei
- șirul nesfârșit al burților de peste așezate una lângă alta – simbol al spațiului carceral
(= închisoare) care este existenta omeneasca.
- Marele pescar – Divinitatea, Isus, Pescarul de oameni
- spintecarea peștelui – înfruntarea, sfidarea destinului
- metafora pântecelui chitului în care sta Iona = necesitatea singurătății că o condiție
obligatorie a începerii unei noi vieți, și unei noi identități (Mama, mai naște-mă o
data)
În concluzie, în parabola “Iona”, Marin Sorescu adânceşte multitudinea simbolurilor
prin ambiguitate, ironie şi limbaj aluziv, confirmând afirmaţia lui Eugen Simion:
Material oferit de @iabacul
“Când un poet scrie teatru, este aproape sigur că piesele lui sunt nişte metafore
dezvoltate. Marin Sorescu face excepţie, piesele lui nu intră în categoria incertă a
teatrului poetic, deşi, prin tensiunea ideilor şi traducerea unor atitudini umane în
simboluri mari, nu sunt lipsite de lirism şi nici de dramatism. Iona, Paracliserul şi
Matca sunt opere dramatice în sensul nou, pe care îl dau termenului scriitorii moderni
de genul Beckett sau Ionesco: o căutare spirituală”.