Material oferit de @iabacul

Moara cu noroc de Ioan Slavici. Eseu

Ioan Slavici face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion
Luca Caragiale și Ion Creangă. Prozatorul ardelean construiește o operă literară bazată
pe cunoașterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, concepția
literară fiind un argument pentru cumpătare și păstrarea echilibrului.

Publicată în anul 1881 în volumul “Novele din popor”, nuvela realistă, de factură
psihologică “Moară cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru
viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici. De asemenea, este un reprezentat al
realismului, iar printre operele sale se mai numără și “Popa Tanda, Mara” și așa mai
departe.

 Incadrarea în specia literară

În realism, una dintre cele mai cultivate forme de proză scurtă este nuvela, specie
epică, de dimensiune medie, cu un singur fir narativ, în care sunt prezentate
evenimente verosimile, puse pe seama unui erou deosebit și care determina un conflict
puternic, prezentat gradat.

Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului: tema

familiei și a dorinței de îmbogățire, perspectiva narativă obiectivă, includerea unor
personaje tipice pentru o categorie socială ( Ghiță-tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, Pintea-jandarm, Lică-sămădăul dar și tâlhar), precizarea unor toponime
reale (Arad,  Ineu) pentru a crea iluzia vieții, tehnică detaliului prezența în
descriere( drumul și locul de la Moară cu noroc).

Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

conștiința ale personajului principal, care trăiește un conflict interior. Analiză
psihologică este pusă pe seama unei teme morale: goana după îmbogățire cu orice preț
distrugând echilibrul interior și liniștea familiei.

 Enunțarea temei + 2 secvențe explicative

Din punct de vedere tematic, opera “Moară cu noroc” se evidențiază prin
complexitate, trăsătură specifică nuvelei. Textul debutează abrupt, cu o dezbatere
despre îmbogățire, tema realistă des cultivată în literatură secolului. Cea de-a două
tema este bazată pe analiză psihologică a consecințelor morale și sufleteșți ale dorinței
de îmbogățire care pune stăpânire pe Ghiță.

Un prim episod care ilustrează tema este reprezentat de momentul în care Ghiță este
suspectat de complicitatea cu Lică și va stă în închisoare pentru o noapte. Acesta va fi
prilejul unei analize a propriilor fapte (”Ce să-mi fac?...  Așa m-a lăsat Dumnezeu!...
Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea?”). Monologul
interior scoate la iveală frământarea interioară a personajului principal, care îl macină,
însă nu îl ajută să își înfrunte propiile slăbiciuni.
Material oferit de @iabacul

Un alt episod semnificativ pentru temă este cel din finalul nuvelei, când Lică
Sămădăul vrea să petreacă Paștele la moară, iar Ghiță și Ana rămân să îl servească.
Cârciumarul așteaptă să primească de la Lică partea lui de bani, apoi se hotărăște să
meargă la Ineu pentru a-l chema pe jandarmul Pintea. Sămădăul vrea să danseze cu
Ana, iar Ghiță o îndeamnă să accepte (”doar nu ți-o lua din frumusețe”). Ghiță pleacă,
iar atitudinea lui o determină pe Ana să îl înșele. La întoarcere, când constată că Ana
l-a înșelat, o va ucide. Destinul său se încheie tragic atunci când Răuț, un om al lui
Lică, îl va împușcă. Hanul va fi incendiat, iar ultima replică revine bătrânei,
personajul care nu au încălcat normele morale.

 Elemente de structură și compoziție ale operei

Titlul nuvelei este ironic. Toposul ales, cârciumă numită Moară cu noroc, ajunge să
însemne, Moară cu ghinion, moară care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile
obținute aici ascund nelegiuiri.

Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o

temere şi în final se revine la această, după ce a fost confirmată. Alcătuită din 17
capitole, nuvela are un subiect concentrat. 
 
Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește
să-și îmbunătățească statutul social și se mută la Moară cu noroc. O vreme lucrurile
merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intrigă. El este un personaj diabolic, și încercarea lui Ghiță de a avea
protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată
nu are o participare directă sau premeditată, Ghiță devine părtaș la tâlhăriile și crimele
lui Lică. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi .
Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura să cu Ana, legătură care ar fi putut
să îl salveze moral. Că eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe
Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și
este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la
rândul lui, se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A două zi, singurele
personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând
ciclul imperturbabil al vieții. 

Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacră personajul principal,

coferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele 2 raționamente ale
bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.  

În incipitul nuvelei, Ghiță este surprins într-un dialog cu soacră să, sfătuindu-se cu

privire la oportunitatea de a lua în arendă o cârciumă numită Moară cu noroc. Bătrâna
rosteşte o replicã ce anticipeazã oarecum acţiunea nuvelei şi destrămarea familiei lui
Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit”. Această asociază Sărăcia cu fericirea, în timp ce bogăția o
vede că posibilă sursă de nefericire.
Material oferit de @iabacul

Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare,

ce vine că o confirmare a temerilor exprimate în incipit:”simţeam eu că nu are să iasă
bine; dar aşa le-a fost dat”. Cei doi soți au murit în condiții dramatice, Ana ucisă de
Ghiță, iar Ghiță ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Cârciuma de la Moară cu noroc a
ars, întreaga agoniseală, câștigată atât prin muncă, cât și prin mijloace necinstite, se
risipește. Destinul nu iartă, cum nu iartă nici moralistul Slavici. Se salvează doar cei
inocenți, copiii celor doi și bâtrâna.

Relația dintre incipit și final este foarte strânsă, soarta familiei lui Ghiță dovedindu-
se a fi nemiloasă. La destrămarea acesteia și la moartea soților din final, contribuie,
dorința nemăsurată a cizmarului de a câștigă bani, neluând în calcul spusele bătrânei.
Simetrică este și prezentarea drumului, care duce la han, la începutul nuvelei, pentru
că, la finalul ei, această să se contopească cu drumul vieții.

Între cele 2 limite fixate de înțelepciunea populară, se desfășoară firul epic al nuvelei,
de-a lungul celor 17 capitole, structurate pe 2 conflicte, unul exterior și unul interior.

Conflictul central al operei este unul interior, moral, psihologic. Este vorba despre
conflictul interior al personajului principal care parcurge un drum al dezumanizării.
Ghiță, oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se
îmbogăți.

Conflictul exterior constă în confruntarea dintre Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de

patimă banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familia și ține la
imaginea să de om cinstit.

Relațiile temporale și spațiale sunt precizate în nuvelă prin reperele religioase care

încadrează evenimentele (de la Sfântul Gheorghe până la Paște) și prin zona
transilvăneană în apropierea orașelor Ineu și Arad.

Sugestiv este și cadrul în care se află cârciuma, un loc pustiu, la o răscruce de

drumuri, cu imaginea unui spațiu al părăsirii prin aspectele degradate ale morii (”cu
lopețile rupte”), dar și cu pădurea întunecoasă ce se deschidea în spatele acesteia.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator omiscient și omniprezent, narațiune la

persoană a III-a, dintr-o viziune ”dindărăt” cu focalizare zero.

Vocea naratoriala este uniformă și neutră, dialogul este însă tensionat și bazat pe
replici scurte. Un loc special îl ocupă monologul, prin care personajul este investigat
în trăirile sale profunde, iar introspecția concentrează dimensiunea autoanalitica a
eroului.

Descrierea este prezentată în toate formele ei, de la conturarea cadrului, a obiectelor

până la realizarea portretelor celor 3 persoanaje: Lică, Ghiță și Ana.

În nuvela, accentul cade pe construcția personajelor, care par să aibă un destin

prestabilit.
Material oferit de @iabacul

Personajul principal, Ghiță, este cel mai conturat personaj din nuvela, este un cizmar
sărac dar cinstit și harnic, un personaj rotund care trăiește un proces al dezumanizarii.

Ana, este o femeie devotată căminului, protejată mai întâi de mama și apoi de soț,
 

reprezentând un ideal de feminitate “Ana era tânăra și frumoasă, fradegeta și

subțirică”. Suferă transformări interioare, scriitorul oferind posibiltatea unei fine
analize feminine.

Lică, sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină
 

în afacerile necurate. Rămâne pe tot parcursul operei egal cu sine “un om rău și
primejdios”.

Stilul nuvelei este unul concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al personajelor

valorifica aceleași registre stilistice: limbaj regional, ardelenesc,  popular, oralitatatea
(bici, pieptar, carmajin). Înţelesul clasic-moralizator al nuvelei este susținut prin zicale
şi provorbe populare sau prin replicile-sentinţã rostite de bãtrânã la începutul şi
sfârşitul nuvelei.

În concluzie “Moară cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realistă prin tema și

tipologia personajului și stil, și o nuvela psihologică pentru că urmărește conflictul
interior, frământările în planul conștiinței personajelor.

Moara cu noroc de Ioan Slavici. Caracterizare

Ioan Slavici face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion
Luca Caragiale și Ion Creangă. Prozatorul ardelean construiește o operă literară bazată
pe cunoașterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, concepția
literară fiind un argument pentru cumpătare și păstrarea echilibrului.
Material oferit de @iabacul

Publicată în anul 1881 în volumul “Novele din popor”, nuvela realistă, de factură
psihologică “Moară cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru
viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici. De asemenea, este un reprezentat al
realismului, iar printre operele sale se mai numără și “Popa Tanda, Mara” și așa mai
departe.

 Incadrarea în specia literară

În realism, una dintre cele mai cultivate forme de proză scurtă este nuvela, specie
epică, de dimensiune medie, cu un singur fir narativ, în care sunt prezentate
evenimente verosimile, puse pe seama unui erou deosebit și care determina un conflict
puternic, prezentat gradat.

Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului: tema

familiei și a dorinței de îmbogățire, perspectiva narativă obiectivă, includerea unor
personaje tipice pentru o categorie socială ( Ghiță-tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, Pintea-jandarm, Lică-sămădăul dar și tâlhar), precizarea unor toponime
reale (Arad,  Ineu) pentru a crea iluzia vieții, tehnică detaliului prezența în
descriere( drumul și locul de la Moară cu noroc).

Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

conștiința ale personajului principal, care trăiește un conflict interior. Analiză
psihologică este pusă pe seama unei teme morale: goana după îmbogățire cu orice preț
distrugând echilibrul interior și liniștea familiei.

Din punct de vedere tematic, opera “Moară cu noroc” se evidențiază prin

complexitate, trăsătură specifică nuvelei. Textul debutează abrupt, cu o dezbatere
despre îmbogățire, tema realistă des cultivată în literatură secolului. Cea de-a două
tema este bazată pe analiză psihologică a consecințelor morale și sufleteșți ale dorinței
de îmbogățire care pune stăpânire pe Ghiță.

 Prezentarea statuturilor personajului

Personajul principal al operei este Ghiță, care că și alți eroi ai lui Slavici (Persida,
Mara) nu ilustrează vreo tipologie și nu are un comportament previzibil, autorul
lăsându-l să evolueze în acord cu natură  să morală și psihică fără a-l forță să se
încadreze într-o schemă umană. În sufletul cârciumarului se înfruntă dorința de a se
îmbogăți și aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit și cele 2 porniri
coexistă până la intrarea în scenă a lui Lică Samadaul, personaj care exercită asupra
cârciumarului, o influență malefică, Poate fi considerat un personaj rotund,
tridimensional, foarte modern pentru epoca în care a fost creat.

Social, Ghiță este personajul principal al nuvelei care se impune în operă atât prin
complexitate, cât și prin putere de individualizare. Fiind prezentat în ipostază de soț al
Anei, de ginere și de tată, Ghiță este un personaj rotund.  Per total, Ghiță ilustrează
magistral consecințele distrugătoare pe care le are datorită dorinței de a se îmbogăți
întrucât se a bate de la normă morală enunțată la începutul nuvelei („Omul să fie
Material oferit de @iabacul

mulțumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”).

Din punct de vedere moral, el are tăria  morală de a-și asumă destinul celorlalți, și se
dovedește  un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent,
tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și
fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crimă. El suferă o degradare
treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea
faptelor sale.

Fiind protagonistul unei nuvele psihologice, însușirile etice ale lui Ghiță sunt
desprinse, în primul rând, prin mijloacele de analiză psihologică la care apelează
naratorul omniscient. Astfel, prin monologul interior („Ăștia nu prea îmi par a oameni
buni”) naratorul notează nesiguranța și teamă protagonistului, iar prin introspecție
(„Ce să-mi fac dacă e în mine un lucru mai tare decât voința mea?”) naratorul
surprinde un moment de autocompătimire ,victimizare și vinovăție acerbă. Mai mult,
prin stilul indirect liber în care vocea naratorului se confundă cu cea a personajului
este conturată îndoiala lui Ghiță într -un moment de tensiune („De ce nu vine Răuț
însuși?”).

 Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe

comentate 
Principala trăsătură a lui Ghiță este obsesia pentru avere. La început, personajul
principal nu vrea decât să ofere familiei un trai mai bun, visând să lucreze la cizmărie
cu zece ucenici. Involuția sa începe să se facă simțită odată cu apariția lui Lică, care îi
va garanta câștiguri mari în scurt timp.
Un prim episod care evidențiază această caracteristică este momentul în care Ghiță își
numără banii întinși pe masă. Acesta este punctul de plecare pentru obsesia
personajului care începe să viseze la averea semnificativă la care va ajunge rapid (”se
gândea la câștigul pe care-l putea face în tovărășia lui Lică”) Notațiile naratorului
sugerează o degradare psihică, ce îl afectează treptat pe Ghiță și îl va conduce spre un
deznodământ nefericit.
Un alt episod sugestiv este cel din finalul operei, când Lică Sămădăul își exprimă
dorința de a rămâne să petreacă Paștele la moară, iar Ghiță și Ana rămân să îl
servească. Cârciumarul constată că Lică are la el banii cu care poate să dovedească
vinovăția lui, iar când Sămădăul vrea să danseze, o împinge pe Ana în brațele lui și
pleacă la Ineu ca să îl denunțe. Dorința de îmbogățire este evidentă în momentul în
care nu pleacă să îl cheme pe Pintea până nu primește de la Lică partea lui de bani și
obiectele valoroase pe care să le vândă. Din acest episod reiese faptul că mai
importanți pentru el sunt banii decât familia și cinstea de care se bucura în comunitate.
Această prioritate îl va afecta foarte mult, căci atitudinea sa față de Ana o va
determina să îl înșele, iar odată cu întoarcerea și constatarea infidelității, Ghiță își
Material oferit de @iabacul

hotărăște destinul. Pe Ana o va ucide, iar el va fi împușcat de Răuț, omul lui Lică.
Finalul tragic aduce și incediul asupra morii, ca un foc purificator.
 Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului
Totuși, nu lipsesc mijloacele de caracterizare specifice prozei realiste, cea directă
realizată de către narator sau celelalte personaje, cea indirectă din faptele,
comportamentul si gândurile lui Ghiță și autocaracterizarea
Naratorul realizeaza protagonistului un amplu portret moral, prin caracterizarea
directa “era un om cu minte”. Portretul fizic al lui Ghita este redus la cateva detalii, la
inceput “inalt si spatos”, pentru ca apoi, trasaturile carciumarului sa reflecte
framantarile sale, “nu mai era el, omul puternic si plin de viata”.
Din punctul de vedere al relațiilor cu celelalte personaje (caracterizare indirectă),
Ghiță este violent și impulsiv cu Ana („îi lăsa urma vinete pe brațe”), precaut cu Lică
întrucât își angajează o slugă, îşi cumpără pistoale şi doi câini, și este iresponsabil cu
proprii copii. Totuși el are și mustrări de conștiință când ajunge să fie bănuit de
implicarea în furtul de la arendaş şi în uciderea tinerei doamne și depune mărturie
falsă pentru a-l salva pe Sămădău:„iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am
să mă iert cât oi trăi pe faţa pământului.”
Autocaracterizarea evidentiaza efortul personajului de a justifica pentru sine
complicitatea lui Lica “Așa m-a lăsat Dumnezeu, Ce să-mi fac dacă e ceva în mine
mai tare decat voința mea”.
Titlul nuvelei este ironic. Toposul ales, cârciumă numită Moară cu noroc, ajunge să
însemne, Moară cu ghinion, moară care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile
obținute aici ascund nelegiuiri.

Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o

temere şi în final se revine la această, după ce a fost confirmată. Alcătuită din 17
capitole, nuvela are un subiect concentrat. 
 
Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește
să-și îmbunătățească statutul social și se mută la Moară cu noroc. O vreme lucrurile
merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intrigă. El este un personaj diabolic, și încercarea lui Ghiță de a avea
protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată
nu are o participare directă sau premeditată, Ghiță devine părtaș la tâlhăriile și crimele
lui Lică. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi .
Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura să cu Ana, legătură care ar fi putut
să îl salveze moral. Că eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe
Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și
este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la
rândul lui, se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A două zi, singurele
Material oferit de @iabacul

personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând
ciclul imperturbabil al vieții. 

Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacră personajul principal,

coferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele 2 raționamente ale
bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.  

În incipitul nuvelei, Ghiță este surprins într-un dialog cu soacră să, sfătuindu-se cu

privire la oportunitatea de a lua în arendă o cârciumă numită Moară cu noroc. Bătrâna
rosteşte o replicã ce anticipeazã oarecum acţiunea nuvelei şi destrămarea familiei lui
Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit”. Această asociază Sărăcia cu fericirea, în timp ce bogăția o
vede că posibilă sursă de nefericire.

Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare,

ce vine că o confirmare a temerilor exprimate în incipit:”simţeam eu că nu are să iasă
bine; dar aşa le-a fost dat”. Cei doi soți au murit în condiții dramatice, Ana ucisă de
Ghiță, iar Ghiță ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Cârciuma de la Moară cu noroc a
ars, întreaga agoniseală, câștigată atât prin muncă, cât și prin mijloace necinstite, se
risipește. Destinul nu iartă, cum nu iartă nici moralistul Slavici. Se salvează doar cei
inocenți, copiii celor doi și bâtrâna.

Relația dintre incipit și final este foarte strânsă, soarta familiei lui Ghiță dovedindu-
se a fi nemiloasă. La destrămarea acesteia și la moartea soților din final, contribuie,
dorința nemăsurată a cizmarului de a câștigă bani, neluând în calcul spusele bătrânei.
Simetrică este și prezentarea drumului, care duce la han, la începutul nuvelei, pentru
că, la finalul ei, această să se contopească cu drumul vieții.

Între cele 2 limite fixate de înțelepciunea populară, se desfășoară firul epic al nuvelei,
de-a lungul celor 17 capitole, structurate pe 2 conflicte, unul exterior și unul interior.

Conflictul central al operei este unul interior, moral, psihologic. Este vorba despre
conflictul interior al personajului principal care parcurge un drum al dezumanizării.
Ghiță, oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se
îmbogăți.

Conflictul exterior constă în confruntarea dintre Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de

patimă banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familia și ține la
imaginea să de om cinstit.

Relațiile temporale și spațiale sunt precizate în nuvelă prin reperele religioase care

încadrează evenimentele (de la Sfântul Gheorghe până la Paște) și prin zona
transilvăneană în apropierea orașelor Ineu și Arad.

Sugestiv este și cadrul în care se află cârciuma, un loc pustiu, la o răscruce de

drumuri, cu imaginea unui spațiu al părăsirii prin aspectele degradate ale morii (”cu
lopețile rupte”), dar și cu pădurea întunecoasă ce se deschidea în spatele acesteia.
Material oferit de @iabacul

Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator omiscient și omniprezent, narațiune la

persoană a III-a, dintr-o viziune ”dindărăt” cu focalizare zero. Vocea naratoriala este
uniformă și neutră, dialogul este însă tensionat și bazat pe replici scurte. Un loc
special îl ocupă monologul, prin care personajul este investigat în trăirile sale
profunde, iar introspecția concentrează dimensiunea autoanalitica a eroului.

Descrierea este prezentată în toate formele ei, de la conturarea cadrului, a obiectelor

până la realizarea portretelor celor 3 persoanaje: Lică, Ghiță și Ana.

Stilul nuvelei este unul concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al personajelor

valorifica aceleași registre stilistice: limbaj regional, ardelenesc,  popular, oralitatatea
(bici, pieptar, carmajin). Înţelesul clasic-moralizator al nuvelei este susținut prin zicale
şi provorbe populare sau prin replicile-sentinţã rostite de bãtrânã la începutul şi
sfârşitul nuvelei.

In concluzie, Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realista prin tema si
tipologia personajului si stil, si o nuvela psihologica pentru ca urmareste conflictul
interior, framantarile in planul constiintei personajelor.
Material oferit de @iabacul

Relatia dintre Ghita si Lica

Ioan Slavici face parte din perioada marilor clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion
Luca Caragiale și Ion Creangă. Prozatorul ardelean construiește o operă literară bazată
pe cunoașterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, concepția
literară fiind un argument pentru cumpătare și păstrarea echilibrului.

Publicată în anul 1881 în volumul “Novele din popor”, nuvela realistă, de factură
psihologică “Moară cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru
viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici. De asemenea, este un reprezentat al
realismului, iar printre operele sale se mai numără și “Popa Tanda, Mara” și așa mai
departe.

 Incadrarea în specia literară

În realism, una dintre cele mai cultivate forme de proză scurtă este nuvela, specie
epică, de dimensiune medie, cu un singur fir narativ, în care sunt prezentate
evenimente verosimile, puse pe seama unui erou deosebit și care determina un conflict
puternic, prezentat gradat.

Este o nuvela realistă prin trăsăturile manifestate la toate nivelurile textului: tema

familiei și a dorinței de îmbogățire, perspectiva narativă obiectivă, includerea unor
personaje tipice pentru o categorie socială ( Ghiță-tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, Pintea-jandarm, Lică-sămădăul dar și tâlhar), precizarea unor toponime
reale (Arad,  Ineu) pentru a crea iluzia vieții, tehnică detaliului prezența în
descriere( drumul și locul de la Moară cu noroc).

Realismul impune tipul de nuvela psihologică prin interesul pentru frământările de

conștiința ale personajului principal, care trăiește un conflict interior. Analiză
psihologică este pusă pe seama unei teme morale: goana după îmbogățire cu orice preț
distrugând echilibrul interior și liniștea familiei.

Din punct de vedere tematic, opera “Moară cu noroc” se evidențiază prin

complexitate, trăsătură specifică nuvelei. Textul debutează abrupt, cu o dezbatere
despre îmbogățire, tema realistă des cultivată în literatură secolului. Cea de-a două
tema este bazată pe analiză psihologică a consecințelor morale și sufleteșți ale dorinței
de îmbogățire care pune stăpânire pe Ghiță.

Întregul conflict al operei, indiferent sub ce aspect este privit, social, moral, psihologic
este determinat de evoluția relației dintre cele 2 personaje centrale, Ghiță și Lică
Sămădăul.

Personajul principal al operei este Ghiță, care că și alți eroi ai lui Slavici (Persida,
Mara) nu ilustrează vreo tipologie și nu are un comportament previzibil, autorul
lăsându-l să evolueze în acord cu natură  să morală și psihică fără a-l forță să se
încadreze într-o schemă umană. În sufletul cârciumarului se înfruntă dorința de a se
Material oferit de @iabacul

îmbogăți și aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit și cele 2 porniri

coexistă până la intrarea în scenă a lui Lică Sămădăul, personaj care exercită asupra
cârciumarului, o influență malefică, Poate fi considerat un personaj rotund,
tridimensional, foarte modern pentru epoca în care a fost creat.

Social, Ghiță este personajul principal al nuvelei care se impune în operă atât prin
complexitate, cât și prin putere de individualizare. Fiind prezentat în ipostază de soț al
Anei, de ginere și de tată, Ghiță este un personaj rotund. Per total, Ghiță ilustrează
magistral consecințele distrugătoare pe care le înavuțirea asupra omului întrucât se a
bate de la norma morală enunțată la începutul nuvelei („Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă ekk vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”).
Fostul cizmar parcurge un drum simbolic, lasă în urma drumul care e bun și se
îndreaptă acolo unde locurile sunt rele. Drumul semnifică o coborâre in infern, într-un
univers malefic, al patimilor care-l agresează continuu pe Ghiță, depersonalizându-l.
Din punct de vedere moral, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se
dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent,
tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și
fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima. El suferă o degradare
treptată, încălcându-și principiile și autoiluzionându-se cu privire la responsabilitatea
faptelor sale.
Fiind protagonistul unei nuvele psihologice, însușirile etice ale lui Ghiță sunt
desprinse, în primul rând, prin mijloacele de analiză psihologică la care apelează
naratorul omniscient. Astfel, prin monologul interior („Ăștia nu prea îmi par a oameni
buni”) naratorul notează nesiguranța și teama protagonistului, iar prin introspecție
(„Ce să-mi fac dacă e în mine un lucru mai tare decât voința mea?”) naratorul
surprinde un moment de autocompătimire ,victimizare și vinovăție acerbă. Mai mult,
prin stilul indirect liber în care vocea naratorului se confundă cu cea a personajului
este conturată îndoiala lui Ghiță într -un moment de tensiune („De ce nu vine Răuț
însuși?”)
Li
că, antagonistul operei, este un personaj secundar, realist și static, un spirit satanic ce
exercita asupra celorlalte personaje o dominație fascinantă. El evoluează liniar pe
parcursul operei căci își păstrează ipostaza de hoț, tâlhar și criminal, întruchipând
nelegiuirea și atracția malefică a banului în persoană.
Din punct de vedere social, Lica este șeful porcarilor, cu stare materială foarte bună.
Acest lucru este evidențiat și prin intermediul portretului realizat în mod direct de
către narator prin tehnica detaliului semnificativ: ”Lică, un om ca de 36 de ani, înalt și
supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese împreunate
la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă albă ca floricelele”.
Material oferit de @iabacul

Situația materială este realizată în cea mai mare parte prin nelegiuiri, întrucât el își
asigură averea prin jafuri și fărădelegi.
Moral, Sămădăul încalcă principiile morale prin toate acțiunile pe care le întreprinde.
Toată lumea îl cunoaște ca pe un răufăcător și de aceea îi transmit și lui Ghiță această
opinie.
Psihologic, Lică dovedește un caracter puternic pe care îl manifestă prin toate faptele
sale. El este un om ”de care tremură toată lumea”, indicând teama pe care a impus-o în
zonă. El este descris ca un om aprig și răzbunător, bun cunoscător al spațiului din
preajma morii pe unde pășteau turmele de porci pe care le avea în grijă.
 Evidențierea relației prin două episoade/secvențe comentate
Relația dintre cele două personaje începe odată cu venirea lui Lică la moară și
intimidarea noului cârciumar cu autoritatea pe care vrea să o impună (”vreau să știu
cine vine, cine trece”) pe Ghiță.
Un prim episod ilustrativ e când Lică își va arăta generozitatea față de el oferindu-i o
sumă importantă de bani, Ghiță înțelege că nu trebuie să îi fie teamă, ci să-și
urmărească scopul de a strânge bani. Dorința sa se transformă treptat în obsesie și de
aceea va ajunge să regrete faptul că are familie și că nu se poate implica deplin în
activitățile lui Lică.
Un al doilea episod ilustrativ pentru relatia celor doi este cel din finalul nuvelei,
când Lică Sămădăul vrea să petreacă Paștele la moară, iar Ghiță și Ana rămân să îl
servească, în timp de bătrâna și copiii pleacă în sat la rude. Cârciumarul așteaptă să
primească de la Lică partea lui de bani, apoi se hotărăște să meargă la Ineu pentru a-l
chema pe jandarmul Pintea. Sămădăul vrea să danseze cu Ana, iar Ghiță o îndeamnă
să accepte. Ghiță pleacă, iar atitudinea lui o determină pe Ana să îl înșele. La
întoarcere, când constată că Ana l-a înșelat, o va ucide.
 Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului
Titlul nuvelei este ironic. Toposul ales, cârciumă numită Moară cu noroc, ajunge să
însemne, Moară cu ghinion, moară care aduce nenorocirea, deoarece câștigurile
obținute aici ascund nelegiuiri.

Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o

temere şi în final se revine la această, după ce a fost confirmată. Alcătuită din 17
capitole, nuvela are un subiect concentrat. 
 
Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește
să-și îmbunătățească statutul social și se mută la Moară cu noroc. O vreme lucrurile
merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intrigă. El este un personaj diabolic, și încercarea lui Ghiță de a avea
protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată
nu are o participare directă sau premeditată, Ghiță devine părtaș la tâlhăriile și crimele
Material oferit de @iabacul

lui Lică. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii ochi .
Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura să cu Ana, legătură care ar fi putut
să îl salveze moral. Că eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe
Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și
este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la
rândul lui, se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A două zi, singurele
personaje nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând
ciclul imperturbabil al vieții. 

Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacră personajul principal,

coferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele 2 raționamente ale
bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.  

În incipitul nuvelei, Ghiță este surprins într-un dialog cu soacră să, sfătuindu-se cu

privire la oportunitatea de a lua în arendă o cârciumă numită Moară cu noroc. Bătrâna
rosteşte o replicã ce anticipeazã oarecum acţiunea nuvelei şi destrămarea familiei lui
Ghiţă: “omul să fie mulţumit cu sărăcia să, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit”. Această asociază Sărăcia cu fericirea, în timp ce bogăția o
vede că posibilă sursă de nefericire.

Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare,

ce vine că o confirmare a temerilor exprimate în incipit:”simţeam eu că nu are să iasă
bine; dar aşa le-a fost dat”. Cei doi soți au murit în condiții dramatice, Ana ucisă de
Ghiță, iar Ghiță ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Cârciuma de la Moară cu noroc a
ars, întreaga agoniseală, câștigată atât prin muncă, cât și prin mijloace necinstite, se
risipește. Destinul nu iartă, cum nu iartă nici moralistul Slavici. Se salvează doar cei
inocenți, copiii celor doi și bâtrâna.

Relația dintre incipit și final este foarte strânsă, soarta familiei lui Ghiță dovedindu-
se a fi nemiloasă. La destrămarea acesteia și la moartea soților din final, contribuie,
dorința nemăsurată a cizmarului de a câștigă bani, neluând în calcul spusele bătrânei.
Simetrică este și prezentarea drumului, care duce la han, la începutul nuvelei, pentru
că, la finalul ei, această să se contopească cu drumul vieții.

Între cele 2 limite fixate de înțelepciunea populară, se desfășoară firul epic al nuvelei,
de-a lungul celor 17 capitole, structurate pe 2 conflicte, unul exterior și unul interior.

Conflictul central al operei este unul interior, moral, psihologic. Este vorba despre
conflictul interior al personajului principal care parcurge un drum al dezumanizării.
Ghiță, oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se
îmbogăți.

Conflictul exterior constă în confruntarea dintre Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de

patimă banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familia și ține la
imaginea să de om cinstit.
Material oferit de @iabacul

Relațiile temporale și spațiale sunt precizate în nuvelă prin reperele religioase care

încadrează evenimentele (de la Sfântul Gheorghe până la Paște) și prin zona
transilvăneană în apropierea orașelor Ineu și Arad.

Sugestiv este și cadrul în care se află cârciuma, un loc pustiu, la o răscruce de

drumuri, cu imaginea unui spațiu al părăsirii prin aspectele degradate ale morii (”cu
lopețile rupte”), dar și cu pădurea întunecoasă ce se deschidea în spatele acesteia.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator omiscient și omniprezent, narațiune la

persoană a III-a, dintr-o viziune ”dindărăt” cu focalizare zero.

Vocea naratoriala este uniformă și neutră, dialogul este însă tensionat și bazat pe
replici scurte. Un loc special îl ocupă monologul, prin care personajul este investigat
în trăirile sale profunde, iar introspecția concentrează dimensiunea autoanalitica a
eroului.

Descrierea este prezentată în toate formele ei, de la conturarea cadrului, a obiectelor

Stilul nuvelei este unul concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al personajelor

valorifica aceleași registre stilistice: limbaj regional, ardelenesc,  popular, oralitatatea
(bici, pieptar, carmajin). Înţelesul clasic-moralizator al nuvelei este susținut prin zicale
şi provorbe populare sau prin replicile-sentinţã rostite de bãtrânã la începutul şi
sfârşitul nuvelei.

In concluzie “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela realista prin tema si
tipologia personajului si stil, si o nuvela psihologica pentru ca urmareste conflictul
interior, framantarile in planul constiintei personajelor.