Marin Sorescu Iona

Dramaturgia postbelica se caracterizeaza prin modalitati de expresie noi, ca teatrul parabolic, absurdului, prin valorificarea miturilor, prin incalcarea conventiilor constituitive ale genurilor si speciilor. Drama Iona, alaturi de Paracliserul si Matca, face farte din trilogia dramatica Setea muntelui de sare. Dramaturgul provoaca cititorul la o relectura a mitului lui Iona, personajul biblic, trimis sa propavaduiasca invatatura Domnului in cetatea Ninice,

unde faradelegile oamenilor ajunsesera strigatoare la cer. Indecis si refuzand sa fie proroc, Iona vrea sa fuga cu o corabie, dar e vazut de Dumnezeu si pedepsit: in timpul unei furtuni corabierii inteleg ca fugarul e vinovat de dezlantuirea maniei divine si il arunca in mare. Inghitit de un chit, Iona petrece trei zile si trei nopti in burta acestuia, timp in care se roaga si, acceptand mania divina e eliberat. Astfel, inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste, drama Iona da nastere, de-a lungul celor

patru tablouri, la interogatii existentiale grave, privitoare la: viata, moarte, singuratate, destin; prin aceasta trasatura, ea se incadreaza in teatrul de idei, devenind un adevarat poem dramatic al nelinistii metafizice. Temele dramei potfi: 3Strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate pentru a-si regasi identitatea; 4Neputinta individului de a inainta pe drumul libertatii

si al consumarii propriului destin; 5Dezbaterea unor problematici filozofice si existentiale, precum: raportul individ-societate, libertate-necesitate, sensnonsens. La o prima lectura, actiunea ar putea fi rezumata astfel: Un pescar sarac, Iona, pe care norocul mereu il ocoleste, sta in gura unui peste urias si isi arunca navodul intr-o mare ostila, care refuza sa-i dea macar un peste (sau, poate, si-a pierdut capacitatea genetica

originara). Omul vorbeste cu dublul sau launtric, intreaga actiune fiind un solilocviu cu profunde implicatii filosofice. La un moment dat, gura pestelui se deschide si Iona este proiectat in adancurile stomacului sau, ai carui pereti antrenati in vesnica mistuire alcatuiesc un spatiu inchis, angoasant, un labirint din care omul va incerca sa se elibereze. Spintecand burta primului peste, Iona constata ca a nimerit intr-o alta burta (cea

a pestelui al doilea care intre timp il inghitise pe primul). Tentativa de eliberare se repeta, in final, omul ajungand pe o plaja pustie inconjurata de un orizont format din burti de peste. Din punct de vedere compozitional, drama renunta la impartirea traditionala in acte si scene si se constituie intr-o succesiune de patru tablouri, fiecre prezentand un alt decor/ context simbolic in care se afla personajul. Tabloul I

Indicatiile de decor ofera informatii despre spatiul actiunii, marea, simbol al libertatii, aspiratiei, iluziei, nelimitarii. Crecurile concentrice, desenate cu creta sunt simboluri ale unui spatiu limitat, motiv anticipativ al spatiului inchis, sugerat de burtile pestilor. Dramaturgul precizeaza ca ,,Iona sta in gura pestelui, nepasator, fie ca ignora pericolul, fie ca refuza sa vada realitatea. Ceea ce dorim e chiar langa noi, desi nu vedem. Idealul lui Iona este de a prinde pestele cel mare, care e chiar langa el.

Acvariul de langa Iona este si el un simbol al unui univers inchis, al cercului stramt, al omului multumit cu existenta sa, care se complace in suficienta. Dupa cum insusi dramaturgul marturiseste, lucrul cel mai ingrozitor din piesa este cand Iona isi pierde ecoul:,,Iona era singur, dar ecoul lui era intreg. Striga: Iona si ecoul ii raspundea: Io-na. Apoi nu a mai ramas decat cu o jumatate de ecou. Striga Iona si nu se mai auzea decat Io, Io, in vreo limba veche inseamna: eu.Pierderea

ecoului semifica faptul ca sensul existentei e cu adevarat tragic. Pescuitul in acvariu, dupa ce din mare nu prinde nimic, simbolizeaza incercarea omului de a se multumi cu o copie infidela a idealului sau, pentu a rezolva neputinta impusa de destin. La un moment dat, Iona constata identitatea destinului uman cu cel al pestilor:,,Apa asta e pina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii initam prin ele, atat de repede, inact parem

galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim una, bineinteles pe cea mai mare. Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa. Se fac aluzie la tentatiile vietii, la pericole, capcane, amagiri, pe care omul tebuie sa le treaca detasat. Totul ramane la nivel de expectatie: omul alearga toata viata dupa un ideal, pentru a constata in final ca a fost iluzori, nu a meritat efort. Sugestia mortii se contureaza inca din primul

tablou, cand, vorbind despre multimea pestilor marii, Iona afirma ca pentru a-i numara ti-ar trebui nu toata viata (finitul), ci toata moartea (infinitul eternitatii). Tabloul II Iona se afla in burta primului peste si constata ca:,,Incepe se fie tarziu in mine. Drumul initiatic parcurs de erou va presupune, astfel, nu umai o escaladare a limitelor spatiale, ci si temporale. Episodul liric de la inceputul tabloului al doilea

reitereaza ideea mortii vazuta ca universalia: macar la soroace mai mari, universul intreg sa fie dat lumii de pomana. Nu cumva, omul care a stins cu o pleoapa toate lucrurile din jur, a si trecut in moarte? Nu cumva stradania lui de a vorbi opune Cuvantul (Logosul) neantului? De altfel, intreg tabloul al doilea reitereaza ideea mortii, de la interogatiile fara raspuns (Inghitit de viu sau de mort?, De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?) si pana la meditatia amara pe tema curgerii

timpului Fiintei in nimicul Nefiintei: Un sfert din viata ni-l pierdem facand legaturi () intre lucruri si praf. Aici apar aluziile la ,, o poveste cu unul inghitit de un chit, insa pe Iona nu-l intereseaza cum a ajuns acesta in burta pestelui, ci daca a mai iesit de acolo, prilej cu care mediteaza asupra lucrurilor co adevarat importante in viata. Cutitul cu care se elibereaza din burta primului peste este un simbol al libertatii de actiune si decizie.

Iona viseaza sa pluteasca pe o banca de lemn, in mijlocul marii, simte nevoia unui spatiu benefic meditatiei, retragerii in sine. Tabloul III Didascaliile il prezinta pe Iona in burta pestelui II. Elementul nou este ,, mica moara de vant, din calea careia personajul incearca sa se fereasca, recurgand la o atitudine anti-donqijoteasca. Exista, in drama, un moment in care Iona se pregateste sa-i scrie mamei

sale folosind, in acest scop, o bucata din basica pestelui. Episodul (de mare puritate si lirism) in care el cugeta pe tema vietii si a mortii, trimite la goetheenele mume din care se trag si in care se intorc toate: Eu cred ca exista in viata lumii o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii. Fiica la mama, mama la mama, bunica la mama, pana se ajunge la o singura mama, una imensa si buna (evident, MumaPamant). Tabloul IV

Decorul prezinta o plaja pustie , iar din Iona nu se vede decat barba care ,, falfaie afara, semn ca din el nu a ramas decat constiinta. Toate incercarile lui Iona de a iesi din propriul destin sunt sortite esecului, omul a devenit un Dumnezeu demn de mila care si-a pierdut atributele sacralitatii: Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile, si venirea pe pamant, si viata, pana si moartea dar o data ajuns aici, in mormant, nu mai poate invia.

Finalul dramei il prezinta pe nefericitul Iona care, dupa ce a spintecat ultimul peste, s-a trezit pe o plaja murdara, inconjurata de burti de peste: un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul. Acum, senzatia de singuratate este coplesitoare; in haul spatial strajuit de imaginea angoasanta a altei posibile captivitati, Iona se afla, parca, la inceputul lumii. De data aceasta, numarul infinit de obstacole sugereaza ca noua captivitate este definita si

irevocabila. Cea dintai semnificatie a finalului ar fi imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului sau. In timpul anilor de sedere in burtile care il gazduisera, Ioana isi amintise de sotia sa, ba chiar le ceruse celor doi trecatori (care duceau o scandura), s-o caute. Odata ajuns pe plaja, memoria incepe sa treaca in uitare lumea vie, apropiindu-l de alte chipuri (probabil ale lumii moarte): Cum se numeau batranii aceia buni care tot veneau pe la noi cand eram mic? Dar ceilalti

doi, barbatul cel incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la inceput nu erau asa batrani? Impresionanta readucere in memorie a acestor imagini, constituie o chemare a neantului; se lumineaza, astfel, si semnificatia celor doi trecatori tacuti ingeri ai mortii care urmau sa-i duca sotiei lui Iona scandurile pentru sicriul sau. Ultima parte a replicii lui Iona (si care nu erau asa batrani) creeaza un acut

sentiment de fragilitate in fata timpului devorator. Vorbind, ca si pana acum, cu dublul sau, Iona il anunta ca pleaca din nou (probabil in marea calatorie de dincolo de moarte, o noua lume a singuratatii). In acest context, cuvintele E tare greu sa fii singur devin drama existentiala. Maretia personajului consta in gestul sau final: spintecandu-si abdomenul, asa cu facuse si cu burtile pestilor, Iona se contopeste cu Fiinta universala. Poate ca acesta ar fi sensul ultimei

sale replici: Razbim cumva la lumina.

noi

Drama Iona de Marin Sorescu este o parabola care ascunde idei profunde, interogatii metafizice si simboluri. Apartenenta ei la teatrul de idei ar putea fi motivata prin: 1. Este inspirata dintr-un mit (mitul biblic al omului inghitit de peste); 2. Spatiul celei mai mari parti a actiunii este unul inchis, apasator, amenintator: in burta pestelui (antrenata in

vesnica mistuire), Iona este omul prizonier al primejdiilor si al fatalitatii. 3. Eroul reprezinta, prin urmare, un simbol: el ii simbolizeaza pe toti oamenii aflati in puterea destinului. De aici se naste sentimentul de singuratate, de instrainare existentiala, nevoia de a vorbi cu dublul sau, dorinta de a vedea pe cineva trecand pe drum. 4. Iona strabate un traseu initiatic arhetipal, comun: drumul de la viata la moarte; aflat intr-o situatie-limita atunci cand este inghitit de

primul peste, va ajunge, in final, prizonier fara iesire.