Iona - Drama postbelica

1) Context

Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin
ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic al personajelor, individualizate sau
tipice, cu intamplari si situatii tragice sau tipice in care eroii au un destin nefericit.

Publicata in anul 1968, Iona este subintitulata "Tragedie in patru tablouri" si face
parte din trilogia "Setea muntelui de sare", alaturi de "Matca", si "Paracliserul". Cele trei
opere pornesc de la mituri religioase: al personajului biblic Iona, al potopului si al mesterului
Manole, Marin Sorescu introducand insa in structura lor problematica zilelor contemporane.

2) Titlul

Titlul dramei este alcatuit din substantivul propriu Iona, denumind numele
personajului central al operei si facand trimitere catre personajul biblic din Vechiul
Testament.

3) Tema si motive

Tema operei Iona o reprezinta singuratatea, autorul insusi afirmand: "am vrut sa scriu
ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur". Chiar in indicatiile scenice autorul
noteaza: "Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine...".

Drama surprinde de asemenea lupta individului cu propriul destin, problematica

existentei liberului arbitru si imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului sau.

4) Tipologie

Iona este o parabola gramatica in care eroul e un simbol al spiritualitatii moderne,

devastate de intrebari fundamentale despre existenta umana. Este conceputa ca o meditatie
asupra omului modern, dar si ca un monolog in care predomina metafora si alegoria. Sensul
alegoric al operei dramatice se gaseste in marturisiea autorului: "Iona sunt eu, Iona este
omul in conditia lui umana, in fata vietii si a mortii.".

Astfel drama surprinde nelinistea metafizica a unui erou chinuit de intrebari

existentiale.

5) Forme de manifestare a teatrului

Piesa evolueaza cu un singur personaj (apar si doi figuranti Pescarul I si

Pescarul II).
Piesa este redata sub forma unui solilocviu, monolog dialogat (monolog rostit in
prezenta sau in absenta unui alt personaj de care se face abstractie), care dezvoltà tema
lipsei de comunicare si a importantei acesteia pentru supravietuire; lipsa comunicarii este
problema modernitatii. De-a lungul intregii actiuni se aud douà voci, a lui lona si a
sinelui.

Tehnica flashbackului, privirea retrospectiva: in interiorul pestelui, lona isi aduce

aminte de miticul lona, pe care il invocà in speranta ca acea poveste fi poate oferi o solutie
de salvare.

Indicii spatio-temporali au valoare simbolicà in aceastà piesã.

spatiul are valoare metaforicà, apartine aproape exclusiv imaginarului.Absenta timpului
istoric, situarea actiunii n atemporalitate reliefeaza perspectiva discontinua a timpului
psihologic, potentând starile interioare ale personajului.

6) Actiunea

La o prima lectura, actiunea ar putea fi rezumatã astfel: un pescar sarac, lona, pe care
norocul il ocoleste mereu, st in gura unui peste urias si isi aruncà nãvodul într-o mare care
refuzà sã-i dea macar un peste. Omul vorbeste cu dublul säu läuntric, intreaga „actiune" find
un monolog cu profunde implicatii filosofice.

La un moment dat, gura pestelui se deschide si lona este proiectat in adâncurile

stomacului sãu, ai carui pereti antrenati in „vesnicà mistuire" alcatuiesc un spatiu închis, un
labirint din care omul va incerca sa se elibereze. Spintecând burta primului peste, lona
constatã cà a nimerit într-o alt burta (a celui de-al doilea peste care, între timp, ilinghitise pe
primul).

Tentativa de eliberare se repeta în final, omul ajungând pe o plajã pustie înconjuratà

de un orizont format din burti de peste.

7) Structura / Compozitie

Piesa este alcätuità din patru tablouri, având un singur personaj si doi figuranti:
Pescarul I si Pescarul Il.

Sugestiile planului exterior, din primul si ultimul tablou, sunt dispuse simetric cu idea
limitàrii la planul interior, expusà in al doilea si al treilea tablou.

Modul de expunere dominant este solilocviul, adicà monologul dialogat.

Personajul principal vorbeste cu dublul säu, autorul intervenind doar in didascalii pentru a
oferi informatii referitoare la problematicile piesei.

Primul tabou:

- Aduce în prim-plan figura lui lona, un pescar ghinionist, care pescuieste stând pe
gura unui peste si nu pride nimic, desi se aflà pe o mare
bogata.
 - Isi doreste sà pescuiasca pe alta mare pentru a compensa nenorocul, dar foloseste
pana la urma, ca alternativa, pescuitul dintr-un acvariu pe care il poartà mereu cu sine. lona
este constrans in intentia sa de agi schimba destinul si isi accepta esecul, prinzând pesti care
„au mai fost prinsi".

- Se contureazà sugestia mortii când, vorbind despre multimea pestilor mári, lona
afirma cà pentru a-i numara ti-ar trebui nu toata viata (finitul), ci „toatà moartea" (infinitul
eternitätii).

- Aseamana destinul oamenilor cu cel al pestilor, carora li se termina apa

¡nainte de împlinirea destinului.
Iona este inghitit de pestele urias in gura càruia se afla in starea initiala.Ajuns in burta
acestuia, schimba identitatea cu cea a pestilor: „Noi, pestii, inotâm".

Tabloul al doilea:

- Se sugereazà idea mortii, de la interogatile fara raspuns (,inghitit de viu sau de

mort?", „De ce trebuie sà se culce toti oamenii la sfârsitul vieti?") si pâna la meditatia amarà
pe tema actiunilor inutile ale omului in viata: „Un sfert din viatà ni-l pierdem facând legaturi
(..) intre lucruri si praf.

- Este captiv intr-un spatiu claustrant, nu se pote elibera si invocà „salcâmul din fata
case", „papuci de lângà pat", cuierul si tablourile, obiecte care recompun universul sãu
familiar.
are constinta de sine, afirmând: „sunt inghitit", si constatà ca poate sã mearga si sã
vorbeascà si ca are nevoie totodat sã se odihneascã. Prin urmare, ¡si exprima intentia de a
crea „o bancã de lemn in mijlocul mari", un loc de odihna, reflectie si contemplare.

Tabloul al treilea:

- Se desfâsoarà in burta Pestelui lI care înghite Pestele I.

- Isi vor face aparitia si Pescarul I si Pescarul II de prezenta carora lona se bucurà, dar
cu care nu poate comunica; ei sugereazà automatismele vietii si repetabilitatea destinului.

- Lanseaza dorinta de a fi nâscut inca o data in speranta cà va avea un alt destin:

„Mamã, mai naste-ma o datà.".

- Episodul in care el cugeta pe tema vietii si a mortii trimite la idea ca exista acea
Mama-Pamânt din care se trag toate: „Eu cred cà exista in viata lumii o clipà când toti
oamenii se gândes la mama lor. Chiar si morfi. Flica la mama, mama la mama, bunica la
mama, pânà se ajunge la o singura mama, una imensa si buna" (evident, Mama-Pâmânt).

Tabloul al patrulea:

- Iona iese din captivitate, dar observa de ur imprejur alte burti de peste.
 - Eliberarea sa este, asadar, o iluzie, lar toate incercárile de a iesi din propriul destin
sunt sortite esecului. Omul a devenit un Dumnezeu demn de mila care si-a pierdut atributele
sacralitati: „Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile, si
venirea pe pâmant, poate invia" si viatà, pana si moartea - dar odatà ajuns aici, in mormant,
nu mai poate invia.

- Convins find ca omul traieste o eterna claustrare, lona isi spintecà burta cu un cutit
si, prin moarte, reuseste sà se elibereze cu adevârat:, Räzbim noi cumva la lumina.".

8) Constructia personajelor

Este singurul personaj al piesei care, find obligat sã se comporte ca si când in scena ar
fi douā persoane, întreaba si-si râspunde singur.

Piesa evidentiazà teama de singurâtate a omului, nevoia de comunicare:"E tare greu

sã fi singur".

Personajul are ca punct de pornire figura biblica a prorocului lona. in povestea

biblica, lona este trims de Dumnezeu intr-o misiune de propovaduire a creditei. Acesta
refuzà sarcina si fuge pe o corabie, dar Dumnezeu pedepseste pâcatul, trimitând o furtunã
pe mare si un chit il înghite pe lona. Dupà trei zile de pocaint petrecute in burta pestelui,
lona este eliberat.

Personajul lui Sorescu nu pacâtuieste, se afla de la început in burta pestelui si nu

reuseste sã se elibereze.

Prima ipostazà în care este surprins lona este cea a pescarului ghinionist, constient de
ratarea personalã, dar care continua sà pescuiascà intr-un acvariu, in speranta cã va renaste
si si va depasi conditia.

A doua ipostazà îlînfätiseazã ca find un individ captiv care isi doreste eliberarea.

In câutarea iesirii din captivitate, lona trece prin mai multe etape: traieste luminarea
interioara suprapusa intunericului din burta pestelui, manifest o permanent nevoie de a
comunica, se autoiluzioneazã permanent, are proiecte eliberatoare si, încrezator in ele,
spintecã cu unghia burtile pestilor.

In final este surprins in ipostaza individului liber, eliberat prin moarte simbolica, care
traieste entuziasmul regâsirii sinelui: „lona sunt eu.".

Semnificatiile replicilor lui lona sunt simbolice, acesta oscilând între discurs filosofic:
„...] as vrea sã treacã Dumnezeu pe aici" si delir: „O sã înot pe burtà o zi, doua…...)".

La începutul tabloului I, lona ¡si pierde ecoul, fapt care pare a-i anula existenta: „gata
si cu ecoul meu [...] semn rāu"; se simte si mai pustiit.
 El incearcà sã comunice cu lumea, scrie un bilet cu propriul sânge, taindu-si o bucatà
de piele din podul palmei stângi in tabloul al treilea; tot el este cel care gaseste biletul, trimis
unui naufragiat, fapt ce.; accentueazà singurâtatea. Se observa ca instrainarea de lume
conduce la instrainarea de sine.

Finalul dramei il prezinta pe nefericitul lona care, dupa ce a spintecat ultimul peste, s-
a trezit pe o plaja murdarà, inconjuratà de burti de peste:„un sir nesfârsit de burti ca niste
geamuri puse unul langà altul".

Acum, senzatia de singuratate este coplesitoare; lona se aflã, parcà, la începutul

lumii.
Maretia personajului consta in gestul säu final: spintecându-si abdomenul, asa cum
facuse si cu burtile pestilor, lona se contopeste cu Finta universala, reusind sà se elibereze de
captivitate si singurâtate. Poate cã acesta ar fi sensul ultimei sale replici: „Razbim noi cumva
la lumina".

9) Considerente Critice

Gestul final al eroului nu e o sinucidere (findcà el nu se dà bâtut:

întoarcerea cutitului împotrivà trebuie interpretatà simbolic!), ci o salvare.
Singura salvare - care înseamnã ca lupta continua si dupã ce conditia tragica a fost asumatã.
Sinucidere ar fi fost asumarea secului. Cum sã nu se vada cât de imensã, de coplesitoare, ca
o iluminare nãscutà din miezul füntei, este bucuria cu care lona isi spune cele din urmã
cuvinte de încurajare, înainte de a infrunta, incã o datà, destinul?. „Gata, lona? (Isi spintecà
burta). Râzbim noi cumva la lumina". Adevarata maretie a lui lona este de a fi luat cunostintã
de sine, de forta sa: de aici inainte, el va putea fi ucis, dar nu infrânt. (Nicolae Manolescu)