Marin Sorescu - Iona

-dramă postbelică-
În contextul literaturii  postbelice, teatrul lui Sorescu realizează sincronizarea cu
dramaturgia universală, piesele sale fiind asociate cu antiteatrul, teatrul
absurdului sau cu teatrul parabolic. 
Încadrată în neomodernism, drama ,,Iona” utilizează inovații formale și
un limbaj poetic, metaforizat, caracterizat de ambiguitate, așa cum se deduce din
exemplele cu valoare expresivă : „ ,,un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul
sufletului”, „pescărușii mai lași”, „o bancă de lemn în mijlocul mării”, „o
unghie...una puternică, neîmblânzită”. În plus, sunt valorificate simbolurile:
marea-universul, peştele cel mare-idealul, geamănul- dorinţa de a nu fi singur,
acvariul- un spaţiu limitat, burţile de peşte-orizontul ostil.
Subintitulată ,,tragedie în patru acte” și publicată în 1968, ,,Iona” face parte din
trilogia ,,Setea muntelui de sare,” ce tratează problematica dorinței  omului de
absolut.
,,Iona” este o dramă de idei.  Ea propune un personaj simbolic,  exponent al
unei concepții despre relația între lume și individ, precum și dintre individ și el
însuși. Drama lui Iona exprimă atât condiția claustrării sub regimul totalitarist
comunist, cât și limitarea generală a omului în condiția sa muritoare, ,,rătăcindu-se
înainte”,  neștiind dacă e vina sa sau a drumului pe care a pornit odată, demult.
Gestul final al personajului exprimă ideea căutării în sine, în interior, a adevărului
și a libertății .
Temele piesei sunt  incomunicarea și singurătatea . Născută în contextul unui
determinism politic,” Iona” rămâne în primul rând o dramă generală a omului
”singur, nemaipomenit de singur”, în condiția lui umană, ”în fața vieții și a morții”.
(Marin Sorescu)
Dedublat, Iona discută tot timpul cu sine.
În tabloul I,  Iona se află cu spatele la gura unui pește uriaș, ignorând pericolul,
trăind iluzia vieții după reguli . Pentru că în marea desenată cu creta nu are succes,
va pescui dintr-un acvariu o pseudopradă. Replicile personajului sunt reflecții
fragmentate: pescarii au luat noi măsuri pentru a nu se striga pe mare-valurile ar
putea intra în rezonanță și s-ar putea isca o furtună, de aceea fiecare trebuie să
privească în cercul său; Iona visează să prindă peștele cel mare, fiecare om visează
să prindă o nadă, cea mai frumoasă, observând mirat că în câteva clipe i s-a
terminat apa. Rolurile vânat -vânător se schimbă într-un joc înșelător.  Iona este
înghițit și strigă după ajutor, fără a-i răspunde nimeni - nici măcar ecoul.
În tabloul II, Iona descoperă că a fost înghițit, își amintește de precedentul biblic
și încearcă o cale de scăpare prin rațiune-tăierea unei ferestre cu cuțitul în burta
peştelui. Eliberarea este proiectată utopic  în imaginea unei bănci în mijlocul mării
pe care să se odihnească pescărușii mai lași- ”un lăcaș de stat cu capul în mâini în
mijlocul sufletului”.
În tabloul III,  Iona se află într-o nouă burtă de chit, unde apar doi pescari.
Iona e volubil și trăiește iluzia comunicării cu ei, dar aceștia rămân muți. Apare și o
moară de vânt care ar putea să-l mistuie, aluzie la mitul lui Don Quijotte. După ce
scrie o scrisoare pe care tot el o găsește, are conștiința desolidarizării
generalizate: ”nimeni n-o să miște nici măcar un deget. Nimeni din sat. Nimeni de
pe pământ. Nimeni din cer”.
Tabloul IV este simetric cu primul în ceea ce privește ambiguitatea spațiu
exterior-interior. Iona a îmbătrânit și crede că a ajuns la lumină. Descoperă însă că
universul este un șir nesfârșit de burți. Își amintește  propria identitate. Dacă
precedentul biblic a fost salvat, el înțelege că s-a poticnit tocmai în punctul
culminant: la înviere. Salvarea este însă în el însuși și Iona nu mai sapă ferestre în
afară, ci în interior: ”Răzbim noi cumva la lumină”. Prin ultimul gest pe care îl face,
acela de a se sinucide prin spintecarea propriei burți, Iona încearcă sa scape de
povara lumii exterioare și speră să găsească un loc mai bun. Scena sinuciderii
reprezintă soluția de ieșire la lumină, de găsire a libertății și de identificare cu sine
însuși; evadarea din propria carceră, eliberarea din propriul destin, din propria
captivitate
Un element de structură relevant pentru tema singurătății este titlul piesei. ”Io”
din numele personajului, așa cum mărturisește autorul, înseamnă ” eu”.  Iona
modern are un mesaj diferit de cel biblic. Primul trebuie să ducă un mesaj de
avertizare sângerosului oraș Ninive, și, pentru că refuză, este înghițit de un pește
uriaș. Căindu-se, este lăsat pe țărm, după trei zile, și se achită de însărcinare.
Niniviții reacționează și cetatea este salvată. Iona biblic îl anticipează pe Isus,
înviat după trei zile. Iona lui Sorescu se găsește în burta peștelui fără a ști de ce :
”Problema e dacă mai reușești să ieși din ceva, odată ce te-ai născut…Toate
lucrurile sunt pești. Trăim și noi cum putem înăuntru”.  Oamenii așteaptă de la el ”
un exemplu de înviere”, un exemplu luminos de ieșire din limita exterioară, dar
încercările repetate ale personajului eșuează: ”Ce prooroc ai mai fost și tu!”.
Singura soluție este spargerea limitelor interioare, între sacrificiu de sine și
iluminare.
Piesa este alcătuită din patru tablouri, într-o alternare de afară (I şi IV) şi de
înăuntru (II şi III). În mod cu totul aparte, relaţiile spaţiale se definesc prin
imaginar, marea, plaja şi burţile peştilor fiind metafore ale existenţei umane,
precum şi prin spaţiul închis, psihologic al protagonistului, care îşi pune întrebări şi
îşi răspunde. Acţiunea este situată în atemporal, aspect specific teatrului
modern.Timpul, în această operă, nu este delimitat, este dedus din perioada în care
trăiește protagonistul. La început, se află la vârsta maturității, este omul idealist, cu
scopuri înalte, însă, spre final, îmbătrânește, așa cum se observă din apectul său
fizionomic, ilustrat în citatul „La gura grotei răsare barba lui Iona. Lungă și
ascuțită, vezi barba schivnicilor de pe fresce”.
Deși de dimensiuni reduse, drama ,,Iona” a câștigat larga apreciere nu doar a
criticii române, ci și a celei universale. Continuă să se joace pe marile scene ale
lumii. Acest fapt confirmă actualitatea temei căutării adevărului despre sine într-o
lume a înstrăinării .