1968

Caracterizare Iona
Marin Sorescu

Introducere: ,,Iona’’, subintitulată de Marin Sorescu ,,tragedie în patru tablouri’’ a fost

publicată în revista ,,Luceafărul” în anul 1968 și este o dramă neomodernistă, o
meditație-parabolă asupra destinului tragic al omului în univers. În ea, autorul a
simbolizat drama ontologică a omului modern (și a omului ca ființă) aflați sub puterea
destinului orb.

Tipologie: Iona este personajul principal al operei. Pierzându-și uneori aura mitică de
„ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră
profană, ilustrând tipuri umane. În acest sens, Iona reprezintă o tipologie umană
universală și înscrie această operă într-o tematică tragică, a omului confruntat cu
absurdul circumstanțelor existențiale.

Avem de a face cu un personaj în cautarea zadarnică a propriei identități, ajungând să

își piardă până și ecoul. Iona apare în operă ca un simbol, nu ca o individualitate, fiind
un personaj alegoric ce se zbate în limitele sale umane.

Titlul: Titlul este format din doua silabe:

o “Io’’ ce înseamnă ,,Eu’’, adică orice om în fața vieții și

o “na” sugerând negarea eului.
o Ecoul se pierde treptat, căci personajul strigă ”Iona”, iar ecoul îi răspunde ”Io”, ca
metaforă a căutării sinelui, apoi nu se mai aude nimic, fapt ce sugerează ideea
singurătății absolute.
- De asemenea, titlul denumeşte personajul eponim care apare într-o triplă ipostază:
pescar, călător şi auditoriu. Titlul operei trimite și la mitul biblic al lui Iona. Acesta
era un proroc trimis de Dumnezeu să propovăduiască învățătura sfântă însă
nesupunându-se, el fuge cu ajutorul unei corăbii. Fiind pedepsit de Dumnezeu,
ajunge în valurile învolburate ale mării, pentru ca mai apoi să fie înghițit de un chit.
Totuși, prin căință și rugăciune, Iona este iertat de divinitate și eliberat din burta
chitului.
- Spre deosebire de Iona mitului biblic, cel din piesa lui Sorescu nu este vinovat de
nimic. Alegerea lui Sorescu de a prelua idei și personaje dintr-un context biblic cu
scopul de a le reinterpreta după propria viziune despre lume este o dovadă clară a
modernismului piesei sale.
Statut social, moral, psihologic:

Social – un pescar sărac și ghinionist ce își dorește să prindă ,,peștele cel mare’’, fiind
prezentat în trei ipostaze: 1) pescarul fără noroc, 2) individul captiv, 3) individul liber.
Atât ocupația, cât și ipostazele sunt metafore ce ilustrează nevoia omului de libertate,
cunoaștere, adevăr. Actul de a pescui înseamnă efortul omului de a-și atinge idealurile,
de a primi răspunsuri la întrebările fundamentale, de a înțelege sensul vieții.
Moral - Iona este un visător care vrea să devină pădurar sau pescar de nori și vrea să
construiască o bancă de lemn în mijlocul mării. El este o persoană reflexivă, preocupată
de probleme existențiale – soarta, viața, moartea: ,,De ce trebuie să ne pierdem timpul
cu lucruri care nu ne folosesc după moarte?’’. Acesta este de asemenea inteligent, are
simțul umorului, dar este revoltat, se simte singur și simte nevoia comunicării.

Psihologic: Statutul psihologic al lui Iona îi evidențiază modul de gândire care se

caracterizează printr-o atitudine pesimistă. El se consideră un ghinionist: „Iona n-are
noroc și pace”.

Acest statut este marcat și de un conflict interior, bazat pe probleme de conștiință, în

ciuda atitudinii pe care Iona o are atunci când își conștientizează captivitatea. El trăiește
spaima solitudinii pe care o exteriorizează în fața pescarilor: „Mai aveam puțin și
înnebuneam.”. În concepția lui Iona, ieșirea din captivitatea exterioară, marcată de
burțile peștilor înseamnă și soluționarea conflictului interior. În tabloul patru, Iona
conștientizează că adevărata captivitate este cea interioară: „Problema e dacă mai poți
ieși din ceva odată ce te-ai născut.”, singura soluție rămânând sinuciderea.

Principala trăsătură de caracter a personajului : este reflexivitatea, redată prin logos și

prin simboluri în cadrul călătoriei sale de regăsire a propriei identități.

Scene:

1) O primă scenă în care se reflectă această trăsătură se regăsește la nivelul tabloului

al II-lea, când Iona se află în interiorul primului pește și se întreabă dacă a fost înghițit
de viu sau de mort.

El vorbește foarte mult, discursul fiind expresia supraviețuirii, mijlocul prin care oamenii
rezistă chiar și în fața absurdului existențial. Comentariile personajului pe marginea
morții, a timpului și a destinului sunt făcute într-o tonalitate ironică: ”Începe să fie târziu
în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă și-n salcâmul din fața casei.”
Descoperirea cuțitului, ca o posibilă cale de salvare, îi declanșează buna dispoziție și,
înzestrat cu simțul umorului, el se adresează peștelui, întrebându-l cum de a putut face
o asemenea greșeală motivând prezența cuțitului prin faptul că peștele este tânăr și
“lipsit de experiență”. El crede că ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet,
pentru a nu pătrunde nimeni cu un cuțit în el, în sensul că oamenii trebuie să fie atenți
la cei pe care îi primesc în inima lor pentru a nu fi răniți.

2) O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în tabloul al III- lea, personajul
fiind surprins în burta celui de-al doilea pește.

El se imaginează în viață intrauterină, alături de un frate geamăn pe care nu-l poate însă
vedea și formulează o concluzie tristă: ”Neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ți mai
vezi fratele”. Prinși în rutina vieții, oamenii se înstrăinează, deși simt acut nevoia de
comunicare, idee redată prin afirmația că femeile însărcinate stau laolaltă “ca să
vorbească pruncii nenăscuți între ei”. Acesta dorește să-i scrie mamei să-l mai nască
încă o dată sau de mai multe ori, pentru că noi, oamenii, pierdem mereu câte ceva în
viață și nu avem șansa de a o lua de la capăt.
Caracterizare: Personajul este caracterizat atât în mod direct, cât și indirect.

Direct:

• Un mijloc de caracterizare directă îl constituie notațiile autorului, care

individualizează drama existențiala a personajului. Mișcările sufletești sunt surprinse
cu o mare finețe in indicațiile din primul tablou: ,,explicativ’’, ,,înțelept’’, ,,uimit’’,
,,vesel’’, ,,curios’’, ,,nehotărât’’, ,,făcând-și curaj’’.

• Tot prin intermediul didascaliilor este redată și una dintre trăsăturile dominante ale
protagonistului, și anume singurătatea: “Ca orice om foarte singur, Iona vorbește
tare cu sine însuși”.

• De asemenea, autorul schițează și portretul fizic al lui Iona, un personaj ajuns la

bătrânețe. Barba lui „lungă și ascuțită” reprezintă un simbol al luptei îndelungate pe
care personajul a dus-o întreaga sa viată, pentru a evada din succesiunea de burți
care îl țin captiv. În cele din urmă, Iona recurge la spintecarea propriei burți și
transmite mesajul simbolic, că doar regăsindu-se pe sine, omul modern va putea
depăși granițele impuse de destin.

• Pesimismul lui Iona este conturat prin autocaracterizare, acesta afirmând: „Iona n-
are noroc și pace”.

Indirect:

• Iona este caracterizat în mod indirect prin limbajul său. Acesta evidențiază mai ales
stările de spirit ale personajului, - încordarea și conflictul interior - fiind exteriorizate
prin intermediul unui limbaj agresiv: „sări-i-ar ochii...”. În același mod, el își
exteriorizează furia pe care o resimte în momentul conștientizării captivității: „Unde
mergi?’’ ,,La mama dracului!”.

• Iona este ambițios și perseverent, întrucât continuă să pescuiască, deși nu prinde

nimic, și continuă să taie burțile peștilor, manifestând optimism.

• Din faptul că face haz când observă că a fost înghițit cu un cuțit la el reiese că acesta
are simțul umorului.

• Nevoia de comunicare este ilustrată prin încercarea lui de a atrage atenția celor doi
pescari, pe care îi invidiază că se pot susține reciproc.

Concluzie: În lumina celor arătate, personajul Iona este exponentul condiției solitare,
simbol al aspirației umane spre cunoaștere si libertate, întruchipând speranța ca mod
de a fi într-o lume închisă. Iona este pescarul care trăiește viața printr-o mișcare
neîncetată din pântecele unui pește în altul, constatând că ieșirea din limitele vechi
înseamnă intrarea în limitele noi.