Iona - Sorescu

-particularități-
Context:
- publicată în 1968, piesa „Iona” de Marin Sorescu este inclusă ulterior în
trilogia dramatică „Setea muntelui de sare”; titlul trilogiei este o
metaforă care sugerează setea de absolut de care omul are nevoie pentru
a ieși din absurdul vieții, din automatismul existenței
Curent + trăsături:
- subintitulată „tragedie în patru tablouri”, piesa nu respectă normele
clasice; aici „tragedia” este înțeleasă în sens existențial, ca lupta
individului cu destinul, în încercarea de a-l schimba și de a se găsi pe sine,
de a se defini
- ca specie literară, piesa „Iona” aparține teatrului metaforic, fiind o
parabolă dramatică de reflecție existențialistă, o meditație despre
condiția omului modern, confruntat cu singurătatea și cu absurdul
existenței, dar și un monolog dialogat (solilocviu) care cultivă alegoria și
metafora
- în teatrul modern, eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale se
manifestă prin mai multe aspecte: anularea diferențelor dintre speciile
dramatice tradiționale, asocierea categoriilor estetice, preferința pentru
teatrul parabolă și teatrul absurdului, reluarea parodică a unor strategii
din dramaturgia tradițională, inserția liricului în text, reinterpretarea unor
mituri, prezența personajului-idee, dispariția conflictului și a intrigii,
preponderența monologului
- timpul și spațiul au valoare simbolică în teatrul modern; precizat în
indicațiile scenice de la începutul fiecărui tablou al piesei, spațiul cu
valoare metaforică aparțin aproape exclusiv imaginarului: acvariul, plaja,
burțile peștilor; absența timpului istoric, situarea în atemporal,
demitizarea sunt aspecte ale tragicului modern
Subiect + temă:
- principala tema a piesei este singurătatea ființei umane, potrivit
mărturisirilor scriitorului și indicațiilor scenice din debutul textului;
problematica se diversifică prin revolta omului în fața destinului, prin
abordarea raportului dintre libertate și necesitate și a lipsei comunicării
sociale, ca sursă a singurătății
- o primă secvență semnificativă este cea din tabloul I, când Iona își pierde
ecoul, simbol al înstrăinării de sine; eroul se strigă, până „răgușește”, spre
a constata că este înconjurat doar de pustietate; dispariția propriului ecou
pare a-i anula existența
- o altă secvență (în tabloul al treilea) este aceea în care Iona scrie un bilet
cu propriul sânge, după ce își taie o bucată de piele; încearcă să trimită
 scrisoarea, într-un gest disperat, asemenea naufragiaților, dar tot el este
acela care o găsește
- tabloul 4 este întregime ilustrativ pentru singurătatea protagonistului, în
fața lui este un spațiu nedefinit; revelația orizonturilor concentrice care îl
conțin, lumea ca imagine a unui „șir nesfârșit de burți” generează spaima și
nefericirea
Componente de structură:
- conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește
din tragedia lui Sorescu; conflictul este, de fapt, drama existențială a
protagonistului Iona; imaginea omului modern, protagonistultrăiește plenar
un conflict interior cu propriul sine, conflict de esență tragică, într-o
intrigă născută din discrepanța dintre ideal și realitatea de a trăi într-un
orizont închis
- Iona este un personaj-idee, care întruchipează în mod alegoric,
singurătatea și căutările omului modern; statutul social de pescar are în
piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman; el
reprezintă figura speranție eterne
- mijloacele de caracterizare directe și indirecte sunt specifice
personajului dramatic (limbaj, gesturi, acțiuni simbolice, indicații ale
autorului); scriitorul renunță la dialog și construiește piesa sub forma unui
monolog dialogat; fiecare tablou surprinde eroul în alta etapa a călătoriei
și a devenirii sale; prin multitudinea trăirilor, Iona devine imaginea
generică a omului modern; sugestive sunt notațiile autorului din primul
tablou care individualizează drama existențială a personajului (explicativ,
înțelept, uimit, vesel, nehotărât); în concordanță cu aceste stări, limbajul
personajului asociază diverse registre stilistice: colocvial și metaforic,
ironic și tragic, acest amestec fiind o caracteristică a teatrului modern
Concluzie:
- Prin „Iona”, Marin Sorescu aduce o înnoire radicală: teatrul-parabolă, în
care faptele, gesturile lui Iona, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul
este metaforic; întâmplările nu trebuie privite în plan real, ci în plan
simbolic, putând fi interpretate în mai multe feluri
 Iona – Sorescu
-personaj-
Context:
- publicată în 1968, piesa „Iona” de Marin Sorescu este inclusă ulterior în
trilogia dramatică „Setea muntelui de sare”; titlul trilogiei este o
metaforă care sugerează setea de absolut de care omul are nevoie pentru
a ieși din absurdul vieții, din automatismul existenței
- subintitulată „tragedie în patru tablouri”, piesa nu respectă normele
clasice; aici „tragedia” este înțeleasă în sens existențial, ca lupta
individului cu destinul, în încercarea de a-l schimba și de a se găsi pe sine,
de a se defini
- tema piesei este singurătatea ființei umane, frământarea omului în efortul
de aflare a sinelui; în monologul lui, Iona se revoltă în fața destinului său,
refuză să accepte soarta de ființă solitară, încearcă să-și redescopere
identitatea și să depășească prizonieratul metaforic
Statutul social:
- titlul piesei trimite la mitul biblic al lui Iona, prorocul din cartea cu același
titlu a Vechiului Testament; însă teatrul modern reinterpretează miturile:
spre deosebire de prorocul biblic, pescarul se află de la început prizonier
în gura unui pește, fără posibilitatea evadării și fără a fi săvârșit un păcat;
în plus, spre deosebire de credinciosul Iona, om al lumii vechi, care
comunică direct cu divinitatea, monologul lui Iona reflectă mentalitatea
omului modern, înstrăinat de sacru, de ceilalți și chiar de sine
- astfel, Iona trăiește un conflict interior specific omului modern, care se
vede nevoit să viețuiască într-o lume din care Dumnezeu s-a retras; este
un personaj-idee care întruchipează singurătatea ființei umane și căutările
omului modern; statutul social de pescar are în piesă un rol simbolic,
reprezintă speranța eternă; actul de a pescui semnifică nevoia de
cunoaștere și autocunoaștere și este punctul esențial care conturează
statutul psihologic și moral al personajului; drumul parcurs de personaj,
spațiile simbolice traversate reflectă traseul devenirii
Trăsături + secvențe:
- principala trăsătură a protgonistului, care se dovedește mai degrabă o
stare de fapt, este singurătatea
- o primă secvență semnificativă este cea din tabloul I, când Iona își pierde
ecoul, simbol al înstrăinării de sine; eroul se strigă, până „răgușește”, spre
a constata că este înconjurat doar de pustietate; dispariția propriului ecou
pare a-i anula existența
- o altă secvență (în tabloul al treilea) este aceea în care Iona scrie un bilet
cu propriul sânge, după ce își taie o bucată de piele; încearcă să trimită
 scrisoarea, într-un gest disperat, asemenea naufragiaților, dar tot el este
acela care o găsește
- tabloul 4 este întregime ilustrativ pentru singurătatea protagonistului, în
fața lui este un spațiu nedefinit; revelația orizonturilor concentrice care îl
conțin, lumea ca imagine a unui „șir nesfârșit de burți” generează spaima și
nefericirea
Componente de structură:
- conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește
din tragedia lui Sorescu; conflictul este, de fapt, drama existențială a
protagonistului Iona; imaginea omului modern, protagonistultrăiește plenar
un conflict interior cu propriul sine, conflict de esență tragică, într-o
intrigă născută din discrepanța dintre ideal și realitatea de a trăi într-un
orizont închis
- Iona este un personaj-idee, care întruchipează în mod alegoric,
singurătatea și căutările omului modern; statutul social de pescar are în
piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman; el
reprezintă figura speranție eterne
- mijloacele de caracterizare directe și indirecte sunt specifice
personajului dramatic (limbaj, gesturi, acțiuni simbolice, indicații ale
autorului); scriitorul renunță la dialog și construiește piesa sub forma unui
monolog dialogat; fiecare tablou surprinde eroul în alta etapa a călătoriei
și a devenirii sale; prin multitudinea trăirilor, Iona devine imaginea
generică a omului modern; sugestive sunt notațiile autorului din primul
tablou care individualizează drama existențială a personajului (explicativ,
înțelept, uimit, vesel, nehotărât); în concordanță cu aceste stări, limbajul
personajului asociază diverse registre stilistice: colocvial și metaforic,
ironic și tragic, acest amestec fiind o caracteristică a teatrului modern
Concluzie:
- Prin „Iona”, Marin Sorescu aduce o înnoire radicală: teatrul-parabolă, în
care faptele, gesturile lui Iona, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul
este metaforic; întâmplările nu trebuie privite în plan real, ci în plan
simbolic, putând fi interpretate în mai multe feluri