Tema si viziunea despre lume in ,,Iona”

Dramaturgia românească de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a confruntat cu aceeași
opresiune a politicului, pe care au resimțit-o și celelalte genuri literare, poate mai acut,
manifestată într-o artă a comunicării directe și deschise cum este teatru,l în care mesajele
subversive erau mai ușor transmise publicului. În acest context, s-au înregistrat realizări
notabile în toate speciile dramaticului care a îmbrățișat două forme: absurdul și
existențialismul.

Metamorfozat într-un teatru al existenței, teatrul modern din perioada postbelică, devine în
mod inevitabil o nouă expresie a angoaselor umane. Acest nou tip de teatru pare sa se replieze
in mituri, in parabole antirazboinice si drame ale erorilor inteligenței evidente in operele
scriitorilor existentialisti. Se remarca intoarcerea catre mituri stravechi in care dramaturgii au
cautat simboluri ale conditiei umane din epoca noastra. Refugiat in mit, eliberat de sensul sau
initial, tragicul mitologic capata uneori implicatii parodice. Se urmareste atrofierea principalelor
elemente ale conceptului traditional de dramatic (intriga, actiune,constructia personajelor).
Personajul e angajat intr-o lupta care are ca scop descoperirea si impunerea propriei identitati.
El se simte solitar si solidar in acelasi timp. Dramaturgul crede in puterea activa a personajului,
de a-si schimba destinul si lumea, de aceea evolueaza de la punerea intrebarilor pana la
declansarea revoltei.
Marin Sorescu este un dramaturg a carui activitate s-a concentrat in perioada postbelica.
Teatrul lui Sorescu pune in centrul problematicii sale pozitia omului in univers, raportul
om-
colectivitate, invingerea singuratatii si a absurdului. Personajul sau vrea sa traisca intr-o lume
pe care s-o schimbe fie prin revolutie fie prin taria pe care o degaja, noul sau mod de a
fi.
Piesa de teatru „Iona” publicata in 1968 face parte din trilogia „Setea muntelui de sare” alaturi
de „Paracliserul” si „Matca”. Aceasta trilogie este o meditatie profunda asupra existentei
omului; titlul este o metafora care sugereaza setea de adevar, de cunoastere si de comunicare,
căi de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul
existentei.
Titlul anticipeaza numele protagonistului, nume pe care acesta il uita pe parcursul amplului
monolog. De asemenea, prin titlu se stabileste legatura cu mitul biblic al pescarului Iona,
profetul din Vechiul Testament inghitit de un peste si tinut captiv trei zile ca pedeapsa pentru
neascultarea poruncii lui Dumnezeu. Personajul bilbic este vazut ca imaginea esecului uman in
relatie cu divinitatea. La un moment dat la strigatul lui Iona nu va mai raspunde decat jumatate
din ecou adica “Io” care inseamna stapan, domn, iar in limbajul colocvial inseamna eu. Particula
“na” exprima forma familiara a verbului ,,a lua” ce ar putea sugera luarea cu sine din final. Din
relatia celor doua elemente se naste sugestia ca omul nu poate fi stapan pe nimeni si pe nimic,
nici pe propria existenta
Subintitulată “tragedie” piesa nu respecta canoanele acestei specii literare. Pare mai degraba
o drama existentialista pentru ca tragicul si comicul se combina. “Iona” este un text deschis, cu
multiple posibilitati de interpretare a simbolurilor, elucidarea absoluta fiind
imposibila
Textul este alcatuit din patru tablouri si are o structura simetrica intrucat in primul tablou si in
ultimul se afla in exterior, iar in tablourile mediane el se afla in interiorul pestilor. Cele 4
tablouri urmaresc avataruri ale devenirii lui Iona, surprins in aventura regasirii de sine printr-un
ocol exterior ce i se reveleaza in final ca inutil.
Relatiile temporale reliefeaza perspectiva discontinua a timpului psihologic care potenteaza
starile interioare ale personajului. Timpul nu este precizat fiind unul general valabil pentru
intreaga existenta umana. Durata desfasurarii actiunii din opera ar putea fi interpretata prin
informatia din didascalia din tabloul al patrulea unde Iona avea o barba lunga, aspect care
induce ideea trecerii unui timp indelungat
Spatiul este si el învestit cu valente metaforice specifice teatrului modern. In primul tablou
scena e impartita in doua: jumatate reprezinta gura imensa a pestelui, iar cealalta, apa, “cercuri
facute cu creta”. Tablourile al doilea si al treilea se desfasoara in semiobscuritate pentru ca
spatiul este cel din interiorul unui peste. In ultimul tablou se revine sa spatiul dual de la inceput,
de data aceasta sub forma unei grote si a unei plaje
In ceea e privește construcția discursului dramatic, piesa nu se constituie ca un dialog intre
doua sau mai multe personaje, formula consacrata a textului dramatic. De aceea nu se poate
vorbi de conflict sau de intriga, in sensul clasic. Desi discursul pare un dialog, El este un
monolog continuu a lui Iona in care personajul isi adreseaza intrebari si-si raspunde, rosteste un
gand si il continua comportandu-se tot timpul ca si cand pe scena ar fi doua personaje. Acest
fapt creeaza impresia ca nu se intampla nimic sau ca totul se intampla in mintea personajului.
Tehnica monologului reliefeaza in planul semnificatiilor piesei esecul comunicarii cu lumea si
intoarcerea spre sine, adancirea in sine ca mijloc de aflare a sensului existentei.
Imagine a omului modern, Iona traieste plenar “un conflict” cu propriul sine nascut din
discrepanta dintre ideal/ideea de libertate, de cunoastere absoluta si damnarea de a trai intr-un
orizont inchis ca pantecele de chit.
Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, Marin Sorescu creeaza o drama moderna
despre singuratate si tragica esenta a sensului din lume. In ceea ce priveste tema, Sorescu insusi
marturiseste “… stiu numai ca am vrut sa scriu despre un om singur, neamipomenit de singur.”
Astfel, tema piesei este singuratatea fiintei umane, framantarea omului in efortul de aflare a
sinelui. Iona intrupeaza figura sperantei eterne pana la ultimul sau gest pe care il savarseste in
acest sens
O secventa reprezentativa o constituie primul tablou in care personajul este surprins in “gura
pesteluu”, deci amenintat constant, fara sa stie. Se dovedeste un pescar ghinionist, pentru ca
asteapta pestele cel mare “(barosanul), dar prinde numai fâțe”. Spre a-si ironiza destinul isi
aduce de-acasa un acvariu cu pesti in care pescuieste ludic, imagine tragicomică a omului care
spera ca poate controla hazardul. Esecul in meserie are sa fie un dat „ca Iona n-are noroc si
pace”.Asa ca eroul nu dramatizeaza situatia. Sentimentul de singuratate este, insa greu de
gestionat, iar Iona, in absenta oricarei alte fiinte, incepe a se striga pe sine pentru a nu se uita.
Gestul sau disperat din finalul primului tablou, cand incearca sa opreasca facile „care se-
nclesteaza scartaind groaznic” vine prea tarziu.
Tablourile al doilea si al treilea sunt etape prin care trece Iona in dorinta de a se salva sau de a
scapa de singuratate.
Tabloul al patrulea il prezinta pe Iona „afara” din ultimul peste, intr-o aparenta lumina si
aproape de marea pe care, insa, nu o vede. Treptat iluziile se risipesc, „dar unde e... marea?”
eroul constientizeaza ca este in mijlocul unui sir nesfarsit de burti de peste si ca nicio clipa nu a
iesit la liman. In ciuda tonului umoristic, ajunge la concluzia dureroasa „problema e daca mai
reusesti sa iesi din ceva, odata ce te-ai nascut”.
O secventa dramatica esentiala pentru constituirea semnificatiilor operei, care are si rol de
punct culminant al devenirii personajului, este aceea care pregateste finalul. Traind ironic
revelatia ca este „ca un Dumnezeu care nu mai poate invia”, ca si cum „evolutia minunilor a
ajuns intr-un punct mort, Iona face un exercitiu „dramatizat” ca un joc de rol al iesirii din sine.
Intr-un episod de teatru in teatru priveste ca si cum ar fi un spectacol, o poveste in care actorul
este un anonim, pe aceeasi logica a universalizarii sensului experientei pe care a trait-o, Iona isi
uita familia, realitatile in mijlocul carora a trait, numele, viata. Descoperirea propriei identitati
are sensul unei iluminari, al unei ultime revelatii aducand cu sine si solutia pentru iesirea din
labirint, dar nu spre exterior, ci „in partea cealalta, spre interior”. In final, Iona isi spinteca burta
cu obsesia profetica a luminii eliberatoare, reunindu-si acum toate eurile risipite de-alungul
vietii absurd traite in celula atator burti de peste „razbim cumva noi la lumina”. Gestul de a-si
spinteca burta nu trebuie inteles ca o sinucidere de vreme ce nicio actiune din text nu se
manifestase in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in sine.
Mitul labirintului si metafora luminii din final sustin semnificatia simbolica a
piesei.
Astfel, in spatiul dramaturgiei romanesti postbelice, piesa lui Marin Sorescu este un model
ingenios de curaj al viziunii artistice si de tehnica dramatica, fapt ce o situeaza la granita
genurilor si chiar a speciilor literare. In ciuda inconsistentei spatio-temporale voite, a
ambiguitatii actiunilor dramatice si a lipsei de refentialitate a povestii, „Iona” a fost si este pusa
in scena cu succes, fiind receptata si astazi ca o opera dramatica de maxima modernitate
Caracterizarea personajului Iona
Dramaturgia românească de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a confruntat cu aceeași
opresiune a politicului, pe care au resimțit-o și celelalte genuri literare, poate mai acut,
manifestată într-o artă a comunicării directe și deschise cum este teatru,l în care mesajele
subversive erau mai ușor transmise publicului. În acest context, s-au înregistrat realizări
notabile în toate speciile dramaticului care a îmbrățișat două forme: absurdul și
existențialismul.
Se urmareste atrofierea principalelor elemente ale conceptului traditional de dramatic (intriga,
actiune,constructia personajelor). Personajul e angajat intr-o lupta care are ca scop
descoperirea si impunerea propriei identitati. El se simte solitar si solidar in acelasi timp.
Dramaturgul crede in puterea activa a personajului, de a-si schimba destinul si lumea, de aceea
evolueaza de la punerea intrebarilor pana la declansarea revoltei.
Marin Sorescu este un dramaturg a carui activitate s-a concentrat in perioada postbelica.
Teatrul lui Sorescu pune in centrul problematicii sale pozitia omului in univers, raportul
om-
colectivitate, invingerea singuratatii si a absurdului. Personajul sau vrea sa traisca intr-o lume
pe care s-o schimbe fie prin revolutie fie prin taria pe care o degaja, noul sau mod de a
fi.
Piesa de teatru „Iona” publicata in 1968 face parte din trilogia „Setea muntelui de sare” alaturi
de „Paracliserul” si „Matca”. Aceasta trilogie este o meditatie profunda asupra existentei
omului; titlul este o metafora care sugereaza setea de adevar, de cunoastere si de comunicare,
căi de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul
existentei.
Titlul anticipeaza numele protagonistului, nume pe care acesta il uita pe parcursul amplului
monolog. De asemenea, prin titlu se stabileste legatura cu mitul biblic al pescarului Iona,
profetul din Vechiul Testament inghitit de un peste si tinut captiv trei zile ca pedeapsa pentru
neascultarea poruncii lui Dumnezeu. Personajul bilbic este vazut ca imaginea esecului uman in
relatie cu divinitatea. La un moment dat la strigatul lui Iona nu va mai raspunde decat jumatate
din ecou adica “Io” care inseamna stapan, domn, iar in limbajul colocvial inseamna eu. Particula
“na” exprima forma familiara a verbului ,,a lua” ce ar putea sugera luarea cu sine din final. Din
relatia celor doua elemente se naste sugestia ca omul nu poate fi stapan pe nimeni si pe nimic,
nici pe propria existenta
Relatiile temporale reliefeaza perspectiva discontinua a timpului psihologic care potenteaza
starile interioare ale personajului. Timpul nu este precizat fiind unul general valabil pentru
intreaga existenta umana. Durata desfasurarii actiunii din opera ar putea fi interpretata prin
informatia din didascalia din tabloul al patrulea unde Iona avea o barba lunga, aspect care
induce ideea trecerii unui timp indelungat
Spatiul este si el învestit cu valente metaforice specifice teatrului modern. In primul tablou
scena e impartita in doua: jumatate reprezinta gura imensa a pestelui, iar cealalta, apa, “cercuri
facute cu creta”. Tablourile al doilea si al treilea se desfasoara in semiobscuritate pentru ca
spatiul este cel din interiorul unui peste. In ultimul tablou se revine sa spatiul dual de la inceput,
de data aceasta sub forma unei grote si a unei plaje .
Personajul Iona este construit ca intruchiparea unei idei alegorice, un simbol cuprinzator, nu o
individualitate. Din marturisirile autorului aflam ca „Iona este omul in conditia sa umana, in fata
vietii si a mortii... umanitatea intreaga este Iona”. Avand un asemenea grad de generalitate,
personajul nu poate fi caracterizat in manierea traditionala si nici nu poate fi privit din punct de
vedere comportamentist.
Statutul personajului eponim este atipic, iar reprele de factura sociala, psihologica, morala par
neincapatoare pentru un personaj construit sa reprezinte alegoric singuratatea conditiei
umane. Totusi, textul ne reveleaza ca Iona e pescar – statut social care, in piesa, are rol simbolic
in ceea ce priveste comportamentul uman. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere,
autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral al
personajului. Iona este personajul care traieste viata printr-o miscare neincetata din pantecele
unui peste in altul, in cautarea unui orizont de lumina desi acesta se dovedeste in final a fi tot o
lume inchisa nedefinita incontrolabila si
artificiala.
Drama existentiala a personajului este bine individualizata prin indicatiile scenice care confera o
prima caracterizare directa: explicativ, intelept, uimit vesel, curios, nehotarat, iar spre finalul
piesei devine „blazat, certandu-se, imitand, enervat etc.”. Tot prin indicatiile scenice apare o
informatie despre portretul fizic al lui Iona „barba de schivnic ce reflecta si varsta inaintata a
personajlui in ultimul tablou.
Autocaracterizarea dobandeste un aspect aforsitic la sfarsitul piesei cand eroul se vede „ca un
Dumnezeu care nu mai poate invia intrucat viata insasi devine un fel de mormant „problema
este daca mai iesi din ceva odata ce te-ai nascut”. Ca personaj alegoric, Iona este chemat sa
intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea fundamental si definitoriu. Numeroase trasaturi
converg in acest personaj impresionant prin tenacitatea de a invinge un destin potrivnic prin
iluzia ca poate pacali singuratatea, prin vointa niciodata infranta de a iesi la lumina si nu in
ultimul rand prin inocenta visului de a gasi un punct de stabilitate in mijlocul etern miscatoarei
mari.
Trasatura cea mai relevanta a personajului este revolta, eterna neimpacare cu lumii si cu sine.
Mereu alimentata, fie din interior fie din exterior revolta hraneste personajul si îi da forta de a
cauta solutia radicala in existenta.
Scena aparitei celor doi pescari muti il prezinta pe Iona in plin efort de eliberare din burta
chitului si ii prelejuieste un elogiu la adresa solidaritatii umane. In virtutea acestui sentiment,
Iona isi asuma misiunea eliberarii colective, asigurandu-i pe impasibilii pescari “lasati pe mine. O
scot eu la capat intr-un fel si cu asta, nicio grija!”. Simultan cu scoaterea cutitului pentru a
despica burta pestelui, Iona rosteste una dintre replicile care ar putea caracteriza umanitatea in
eterna ei dorinta de libertate “daca nu exista ferestre ele trebuie inventate”. Revolta impotriva
captivitatii si a intunericului produce transformari radicale asupra personajului intrucat îi cresc
treptat unghii pana cand el insusi devine o unghie. Scena releva capacitatea omului de a se
transforma el insusi intr-o arma a luptei pentru libertate. In scena finala solutia pe care o
gaseste personajul este gestul suicidal de mare complexitate in revelarea viziunii despre
existenta a autorului. Revoltat ca drumul “a gresit-o”, deci ca sensul cautarii este eronat
personajul nu se opreste neputincios ci gaseste taria de a o porni in sens invers spre sine. Daca
universul refuza sa-I mai dezvaluie omului vreo taina , atunci solutia finala nu poate fi decat
inauntru. Replica finala “razbim noi la lumina” îi lasa cititorului impresia ca pronumele la plural
nu acoperă doar realitatea lui Iona si a dublului sau inventat, ci a intregii umanitati, a noastra, a
tuturor.
Alte trasaturi ale personajului Iona reies din caracterizarea indirecta. Datorita monologului si
caracterului nonactional ce-l defineste Iona este diferit de ideea comuna de personaj deoarece
instrumentele sale de manifestare sunt exclusiv cuvintele. In relatie cu cei doi pescari
personajul pare sa intrupeze vocatia singuratatii. De asemenea, ipostaza initiala de vanator
transformata apoi in aceea de vanat il plaseaza intr-o ciclicitate generica in care fiecare om se
poate regasi.
Tensiunea ce-l caracterizeaza pe Iona se reflecta prin actul vorbirii pe care Iona o considera
singura modalitate de supravietuire „fac ce vreau, sa vedem daca pot sa si tac... nu, mi-e frica”.
Prezenta acvariului cu pesti pe care Iona il manevreaza sugereaza indirect ca omul are iluzia
controlului asupra destinului desi realitatea este alta. Alte trasaturi se pot desprinde in mod
indirect din felul in care gandeste, de exemplu este nostalgic pentru ca vrea sa construiasca o
banca de lemn in mijlocul marii. Spriritul de familist convins se releva in dorinta sa de a-si
reintalni familia sau de a se reintalni cu mama sa. Faptul ca este construit dupa arhietipul biblic
al lui Iona se pastreaza in spiritul personajului care credincios fiind vrea ca Dumnezeu sa mai
treaca pe acolo.
Placerea vorbei reflecta spiritul subtil al lui Iona care se exprima ironic atunci cand vine vorba
despre sotia lui. Acesta afirma ca sotia il iubeste, dar nu atunci cand se uita a pesti pentru ca are
o privire ucigatoare fapt cu care nu este de acord pentru ca ar fi ucis-o si pe ea daca acesta ar fi
fost adevarul.
Astfel pescarul Iona, personajul principal al piesei cu acelasi nume este simbolul cunoasterii
absolute, iar atitudinea personajului reflecta situatia omului modern care se descopera singur
in univers.