Sunteți pe pagina 1din 3

IONA

Cel mai complex gen literar, dramaticul construieste opere menite sa infatiseze imaginea vie, ampla a vietii, inchisa in text, care sta intr-un orizont de asteptare, pana cand, prin spectacol, isi realizeaza integral potentialul de comunicare artistica. Teatrul transforma cuvantul scris in cuvant vorbit, adaugand textului mijloace extraliterare. Complexitatea genului dramatic este data si de coexistenta modurilor de expunere, opera imprumutand elemente epice si lirice, aceasta structura influentand direct maniera in care sunt construite personajele si, implicit, formele de caracterizare a acestora. Drama, ca specie literara, se naste in romantism, ca hybrid care permite coexistenta elementelor comice cu cele tragice, oferind autorului o mare libertate de creatie, dat fiind faptul ca nu are constrangeri tematice, de forma sau de stil. In dramaturgia europeana a secolului al XX-lea, eliberarea de formele traditionale se manifesta prin incalcarea conventiilor constitutive ale genului si ale speciilor, dintre care se evidentiaza gasirea unor modalitati de expresie noi, ca teatrul parabolic, parodic, teatrul absurdului, prin valorificarea miturilor sau prin reluarea lor in registru parodic, prin insertia liricului in text, aparitia personajului-idee, crearea categoriei tragic-comicului etc. Perioada postbelica are, in literatura romana, caracteristici determinate de factorul politic: epoca stalinista, traversarea obsedantului deceniu al proletcultismului, subordonarea esteticului fata de ideologia comunista. Sfarsitul anilor 60 aduce o relaxare ideologica, in urma careia literatura infloreste, marcand intrarea in neomodernism. La fel ca in poezia sa, Marin Sorescu se dovedeste si in dramaturgie un spirit stralucitor, un iubitor al paradoxului, un ironist fin, o inteligenta problematizanta si un nonconformist care experimenteaza formula antiteatrului. Operele sale dramatice incalca numeroase conventii, inlatura bariere si invita cititorul la o meditatie profunda pe tema gravelor probleme ale individului si ale umanitatii. Prima experienta a lui Marin Sorescu in domeniul dramaturgiei este piesa Iona(1968), careia i se alatura ulterior Paracliserul(1970) si Matca(1973), toate drame metafizice, grupate de scriitor in trilogia Setea muntelui de sare, o replica moderna la trilogiile antice. Intr-un Extemporal despre sine, dramaturgul isi descrie trilogia drept o carte de filozofie, care nu a imbracat forma tratatului sistematic, ci pe cea a teatrului de idei, in care nu conteaza reprezentarea realista, ci sensul simbolic. Titlul piesei Iona presupune o alternativ de interpretare, ambele interpretri demonstrndu-se prin coninut. n ebraic Iona nseamn porumbel, pasre ce asimileaz simbolul libertii, idee grefat n discursul dramatic. Acest nume este alctuit din particular io care nseamn domnul, stpnul i na, aceasta reprezentnd

exprimarea familiar a lui ia, conturndu-se ideea de rug n faa lui Dumnezeu : Ia, Doamne! pe robul tu. Dramaturgul provoaca cititorul la o relectura a mitului lui Iona, personaj biblic trimis sa propovaduiasca invatatura Domnului in cetatea Ninive, unde faradelegile oamenilor ajunsesera strigatoare la cer. Indecis si refuzand sa fie prooroc, Iona vrea sa fuga in cetatea Tarsis cu o corabie, dar este vazut de Dumnezeu si pedepsit: in timpul unei furtuni puternice, corabierii inteleg ca fugarul este vinovat pentru dezlantuirea maniei divine si il arunca in mare pe Iona. Inghitit de un chit, acesta petrece trei zile si trei nopti in pantecele chitului, rastimp in care se pocaieste si, acceptand misiunea divina, este eliberat. Piesa poate fi citita ca un dialog cu mitul si ca o suprapunere de simboluri, dar, inainte de tate, ca istorie a alienarii omului modern, a singuratatii, a neputintei sale si a tragicei constiinte a limitei. Asadar, tema piesei este reprezentat de strigtul tragic al individului nsingurat, care face eforturi disperate pentru a-i regsi identitatea, neputina individului de a nainta pe drumul libertii i al asumrii propriului destin, raportul individ-societate, libertate-necesitate, sens-nonsens, ca problematici filozofice i existeniale. Autorul sparge tiparele traditionale si piesa Iona nu se mai constituie ca un dialog intre mai multe personaje, dispare propriu-zis notiunea de conflict si de intriga. Desi exista aparenta unui dialog, discursul este in realitate un monolog al personajului cu sine. Formula monologului dialogat poate fi considerata si o ingenioasa modalitate de introspectie, avand in vedere faptul ca scopul major al personajului este regasirea de sine, aflarea propriei identitati. Din punct de vedere compozitional, drama renunta la impartirea traditional pe acte si scene si se constituie dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare tablou prezint un alt context n care se afl personajul. Didascalia autonom din tabloul nti, didascalie ce preced scriptul propriu-zis, ancoreaz n plin teatru avangardist, n care decorul este stilizat: apa, nite cercuri fcute cu creta, i simbolic, prevestitor : Iona st n gura petelui, nepstor, amnunt ce semnific ignorarea pericolului i refuzul de a vedea realitatea. Se adaug acvariul ca simbol al universului nchis : lng el, un mic acvariu, n care dau veseli din coad civa petiori, reprezentnd i un motiv anticipativ : Iona va fi nchis n chit ca ntr-un acvariu, scriptul propriu zis fiind realizat sub forma unui monolog dialogat infuzat liric. Finalul actului I prezint printr-o didascalie diegetic, modul n care realitatea agresiv i exercit forele : Iona este nghiit de petele mare pe care l ignora, secvena validndu-se ca uninitial incident cu valoare posibil de intrig. Didascalia ambiental din tabloul al doilea avertizeaz asupra faptului c Iona este n pntecele petelui uria, iar discursul dramatic demonstreaz c eroul, cu toate c se afl ntr-o mprejurare excepional, se comport ca i cum s -ar afla ntr-o circumstan normal. Iona constat c petele, grbindu-se s-l nhae ca s vezi ce

nseamn s te pripeti la nghiit, a uitat s-l deposedeze de cuit, secvena viznd ca o condiie sine qua non lipsa de vigilen a omului. Sentina moral pe care o d Iona este c : ar trebui s se pun un grtar la intrarea n orice suflet - c s nu se bage nimeni n el cu cuitul, viznd un alt element de psihologie uman: agresivitatea. n tabloul al treilea se specific faptul c Iona a reuit s sparg zidul ce -l limita, s ias din pete, dar nu a nimerit dect ntr-un altul, petele din care a evadat fiind el nsui captiv. Reuind s ias din al doilea pete, constat c i acesta fusese nghiit de altul, toate aceste ieiri i intrri dintr-un spaiu n altul validndu-se ca un moment of last suspence, momente ntrzietoare ce amn deznodmntul. Ieirile succesive ale lui Iona din burile petilor sunt nite probe iniiatice pentru a ajunge la descoperirea de sine, dup fiecare ieire, Iona avnd tot mai pregnant contiina solitudinii sale. n ultimul tablou, Iona se afla pe un fel de plaj, la gura unei grote. Incipitul scriptului dramatic ancoreaz simetric n ideea idealului, de data aceasta simbol al absolutului: dac la nceputul primului tablou, Iona dorea s prind barosanul, acum vrea s prind cu nvodul soarele. Deoarece nu i amintete cine este i i d seama c e greu s iei din ceva odat ce te-ai nscut, vrea s i prezic trecutul, Iona ncepnd astfel s i revad viaa, reamintindu -i idealurile i ncercnd s se regseasc, anamneza fiind un prim pas semn c: vivere bis, vita posse priore fui reamintire nseamn a doua trire. Astfel, Iona i va reaminti clipele i persoanele importante din viaa lui, summum-ul anamnezei fiind reprezentat de regsirea identitii: Mi-am adus aminte : Iona. Eu sunt Iona. Gestul suicidal din finalul dramei este determinat de constatarea revelatorie: Si acum daca stau sa ma gandesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o ia in partea cealalta. Directia drumului traduce, in planul reprezentarilor imaginare, o deosebire de tip ontologic. Solutia trgica la care recurge personajul in final este redata printr-un gest isi spinteca burta si o replica: Razbim noi cumva la lumina. Pentru teatrul parabolic, timpul si spatiul au alta consistenta decat in teatrul traditional, fiind mai mult niste categorii simbolice. Spatiul in care se produce actiunea interiorul burtilor de peste figureaza simbolic statutul captivitatii, in care dramaturgul introduce elemente ale unui decor sugestiv: moara, cutitul, colturile scenei. Din punct de vedere al spatiului, cele 4 tablouri sunt dispuse simetric: primul si ultimul plaseaza actiunea afara, iar al doilea si al treilea inauntru. Timpul este, la randul sau, simbolic, imposibil de circumscris precis. Atat prin tema, cat si prin particularitatile compozitiei si ale constructiei subiectului, drama Iona este o opera deschisa unor interpretari varate, incitante, in care tema conditiei umane poate fi citita la nivel mitic, metafizic, psihologic, social, religios etc. Intr-un intervi privind semnificatia dramei, Marin Sorescu isi marturiseste viziunea despre conditia omului in societate: Imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu Cel care traieste in Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii.