Riga Crypto si lapona Enigel

Poezia face parte din ciclullul “Uvedenrode”, aparținând volumului “Joc

secund” , apărut în anul 1930. Subintitulat de autor “balada” , poemul este un
cântec bătrânesc de nuntă, o alegorie simbolică în care personajele sunt “măști
lirice” purtătoare de idei.

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune

fantastică inedită, care implică drama cunoașterii și imposibilitatea împlinirii
erotice dintre două ființe care aparțin unor lumi diferite.

Poezia este structurată în 27 de strofe, majoritatea catrene, dar există și

strofe a câte 5, 6 sau 7 versuri.

Titlul “Riga Crypto și lapona Enigel” reia un vechi model tradițional din
literatura universală medievală, prin numirea cuplului erotic, însă modernismul
poemului se manifestă prin ipostaza și semnificația numelor. Astfel “riga Crypto”
simbolizează un rege cu suflet închis, căruia statutul de ciupercă îi conferă
fragilitate și dramatism; Enigel este locuitoare din regiunile nordice, care poartă
“un nume tătăresc al râului Ingul, afluent al Bugului rusesc”  T. Vianu.

Tema baladei ilustrează o poveste de dragoste imposibilă, deoarece cele

două ființe aparțin unor lumi diferite, nefiind capabile să comunice la nivel ideatic
și sentimental, asemeni “Luceafarului” eminescian, doar că ipostazele sunt invers
: fata este ființa superioară, iar ciuperca este cea inferioară, drept urmare critica
literara a numit acest poem un “Luceafar întors”.

Formula literară este aceea de “poveste în ramă/în ancadrament”

,narată de un cântăreț popular, un “menestrel”, la rugămintea unui nuntaș, la
“spartul nunții”, în camara. Primele 4 strofe ale poemului constituie
ancadramentul sau prologul poeziei.
 Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui
ciupercă, înfățișat ca un inadaptat, o fire ciudată, închisă “inimă ascunsă” , pe care
supușii îl bârfeau cu dispreț “Sterp îl făceau și naravaș”. În antiteză cu ciuperca-
rege, lapona este prezentată prin intermediul unui epitet dublu “lapona mică,
liniștită” care sugerează fragilitate și gingășie. Fata plecase din ținuturile nordice,
spre sud, în căutare de soare, lumină și căldură. Ea poposeste ca să-și adape renii,
la “Crypto, mirele poenii”. Întâlnirea celor doi are loc în visul fetei, iar Crypto
rostește o chemare ademenitoare, încărcată de dorință.

Fiecare dintre cele două strofe ale tiradei rostite de Crypto începe patetic,
printr-o repetiție ce sugerează pasiunea “Enigel, Enigel”, sentiment cald și
emoționant, contrar firii reci a regelui. Acesta o cheamă pe fată în lumea lui rece
și întunecată, îndemnând-o să uite “soarele”, ideal spre care ea aspiră cu toată
energia spirituală. Lapona îl refuză cu delicatețe, mărturisindu-i ostilitatea față de
umezeală și frig, mediul favorabil ciupercii ”Eu de umbra mult mă tem”. Apare aici
motivul soare-umbră, care sugerează cele două ființe din lumi incompatibile, care
nu pot comunica ideatic și sentimental, ilustrând tema poeziei. “Soarele” este un
simbol al vieții spirituale, al luminii sufletești, al cunoașterii, sugerând capacitatea
ființei superioare de a aspira către absolut. “Umbra” , întunericul și umezeala sunt
simboluri ale condiției omului obisnuit, sugerând neputința lui de a se înălța către
idealuri.

Ca orice ființă inferioară, Crypto nu poate înțelege lumea omului superior

care năzuiește cu întreaga ființă spre împlinirea idealului, sugerat aici de lumina
solară, pe care nu o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o
“fântână”, simbol al aspirației spre cunoaștere “Că sufletu-i fântână-n piept/ Și
roata albă mi-e stăpână.” Omul obișnuit, muritorul dezinteresat de lumea
abstractă, nu se poate înălța spre absolutul cunoașterii care îi poate fi fatal “Că-i
greu mult soare să îndure[…] Că sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână”.
Regele este victima propriei neputințe și a cutezanței de a-și depăși limitele, de a
încerca să intre într-o lume pe care nu o înțelege și cu care nu se potrivește,
ilustrand astfel tema poemului “Și sucul dulce înăcrește/Ascunsa-i inimă
pleznește”. Crypto devine o ciupercă otravitoare, însoțindu-se cu “măselarița”, o
plantă toxică din lumea lui, deoarece fac parte din același regn. Referirea la
“Laurul-Balaurul” sugerează, printr-o expresie populară, aceeasi idée a “nuntirii”
între două ființe care aparțin aceleași lumi.

Deși tema și structura narativa ar încadra poezia în romantism, I.Barbu

depășește această interpretare, deoarece Enigel, simbol al ființei superioare
deplânge ființa umaăa duală care oscilează între ideal și material, între rațional și
instinctual, astfel încât structura estetică a baladei este modernă.

Limbajul poetic se caracterizează prin expresivitate, datorită folosirii

verbelor la imperfect din prima parte a baladei “împărățea” , “bârfeau”, “ieșeau” ,
“făceau” , a verbelor la perfect compus din final “a fript” , “a rămas” , ca timpuri
narative, iar verbele la conjunctiv și conditional-optativ “să culeg” , “aș culege” ,
“aș vrea”, “să placă”, “să treacă” ilustrează idealurile celor doua ființe. In text sunt
prezente figuri de stil, cum ar fi : epitete “lapona, mică, liniștită”, “rigă spân” ,
“rigă blând”, “somn fraged”, metafore “fântâna tinereții” , “țări de gheață”,
“mirele poienii” , “sufletul fântână”, comparații “ca o lamă” , repetiții “Enigel,
Enigel”. De remarcat ,la nivelul limbajului, este folosirea predominantă a
registrului popular-arhaic: “rigă” , “menestrel”, “ospăț” , “cuscru” , “spartul
nunții”, “ vecinic” , “bârfeau” , “sterp”.

In concluzie, având în vedere cele prezentate, putem afirma faptul că

poemul “Riga Crypto și lapona Enigel” de I. Barbu este o baladă cultă modernă, a
cărei temă ilustrează o poveste de dragoste imposibilă, deoarece cele două ființe
aparțin unor lumi diferite, nefiind capabile să comunice la nivel ideatic și
sentimental.