PLUMB DE GEORGE BACOVIA

George Bacovia, cel mai mare poet simbolist român, a provocat, înainte de
Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu o mutație de structura și de viziune în
lirica româneasca. Lirica sa ilustreaza o nouă sensibilitate artistică marcată
de ,,spleen’’, de singurătate, nevroză, rătăcire și conturează noi spații poetice,
simbolice precum locuința –lacustră, cavoul, parcul, gradina. Universul poetic
bacovian devine oglinda expresivă a ideii de continuă prăbușire, de declin
al ,,spiritului retras în fiziologic’’ (Șerban Cioculescu), ,,un sfârșit continuu’’(Ion
Caraion).

Criticul literar N. Manolescu afirma: ,,Simbolist prin formație, Bacovia își

depășește epoca, aparținând poeziei române moderne, ca unul dintre marii
precursori’’.

Simbolismul este un curent artistic (literatură, muzică, pictură) care s-a

manifestat la sfarsitul sec al XIX-lea in Franța ca o reacție împotriva
romantismului retoric, naturalismului și parnasianismului. Simbolismul
promovează un concept modern de poezie (,,poezie a sensibilității pure- J. Moréas)
bazat pe valoarea muzicală a cuvintelor și pe simbolismul imaginilor prin care să
fie sugerate trăiri interioare difuze, inefabile (obsesia, frica, angoasa, nevroza,
apăsarea sufletească, spleenul).

Poezia ,,Plumb’’ de G. Bacovia a apărut în anul 1916 în volumul de poezii

care poartă același nume, care marchează o etapă superioară în evoluția
simbolismului românesc, anticipând expresionismul. Volumele sale de versuri
(,,Plumb’’, ,,Scântei galbene’’, ,,Cu voi’’...) ilustrează propria concepție despre
poezie, preferința acestuia pentru simbolurile culorilor, pentru motivele muzicale,
pentru singurătate, melancolie, spleen. Volumul Plumb dezvoltă marile motive
bacoviene, de la cerul plumburiu, înăbușitor, la orizontul cenușiu, asaltat de corbi
negri; de la infernul citadin la ploile lungi, despletite, sau nopțile nesfârșite; de la
cazărmi, abatoare la imaginea unei lumi absurde, halucinante, grotești. Imaginea
poetului damnat, într-o societate lipsită de relevanță, se conturează ca supratemă a
volumului.
 Poezia ,,Plumb’’ este o arta poetica simbolistă, sinteză a universului
poetic bacovian, o elegie existențială și un pastel simbolist. Arta poetică este o
poezie prin care autorul iși exprimă concepția despre artist și arta, precum și despre
menirea artistului .

,,Plumb’’ se înscrie în estetica simbolistă prin: teme și motive specifice,

tehnica vagului, a sugestiei, prezența simbolurilor și a corespondențelor (între
sentiment-simbol, sentiment-culoare, sentiment-muzicalitate),
muzicalitate(obținută prin recurență, figuri de sunet, prozodie), repetiție,
dramatismul trăirii eului liric, cultivarea sentimentelor specifice (angoasa, spleen,
nevroza, singurătate), cromatism, dematerializare, ,,depoetizare’’ (N. Manolescu),
sinestizie,

O prima trăsătură prin care poezia se încadrează în estetica

simbolismului este folosirea tehnicii simbolului. Astfel, se remarcă imaginea
centrală a plumbului, utilizarea simbolului ,,plumb’’ sugerează moartea, absența
sentimentelor, singurătatea. ,,Plumb’’ este un simbol multisemnificativ pe care se
întemeiază viziunea poetica bacoviană. Este o metaforă absolută a existenței
apăsătoare, sufocantă, monotonă, mediocră, a unei vieți iremediabil captive în
materie. ,,Cavoul’’, ,,sicriul’’ sunt simboluri ale vidului existențial în care ființa
este captivă. Ele numesc direct spatiul thanatic (al morții) ori simbolizează (prin
tehnica sugestiei) spațiul închis al odăii-cavou, al târgului de provincie sau al
Universului-vast cavou, ori poate propriul trup în care ,,înserează și e tăcere’’.
,,Vantul’’- simbol obsesiv în poetica bacoviană, semnifică efemerul, inconsistența
existenței, neliniștea spiritului captiv în trupul-cavou. El simbolizează golul
existenței umane.

O altă trăsătură specifică simbolismului este utilizarea corespondențelor

între micro și macrounivers, între planul exterior, al realității concrete, obiective și
planul interior, al realității subiective(corespondențele între sentiment-culoare,
sentiment-simbol, sentiment-muzicalitate). Corespondența între materie și spirit
este evidențiată prin elementul de recurență ,,stam singur’’, iar imaginarul
simbolist este realizat în jurul cuvintelor-cheie: ,,plumb’’, ,,cavou’’, ,,singur’’.
Elementele primordiale ale naturii, frigul si vântul, produc disoluția materiei și sunt
sugestii ale ,,sfârșitului continuu’’ bacovian. Universul interior, lăuntric, subiectiv
se află într-o relație de corespondență cu universul exterior, obiectiv.
 Tema generală a poeziei simboliste o constituie condiția artistului
damnat, aflat într-o societate superficială care nu-l înțelege și îl respinge.

De asemenea, tema poeziei este de natură simbolistă și o constituie

moartea (thanatosul). Se exprimă starea de melancolie, tristețea, solitudinea
poetului, care se simte încătușat, sufocat spiritual într-o lume care-l apasă, în care
se simte închis definitiv, fără nicio soluție de evadare. Alte teme ale discursului
poetic sunt: golul metafizic, eșecul existențial, angoasa existențială,
absurditatea vieții.

Motivele literare care conturează tema sunt: singuratatea (,,stam

singur’’), somnul (prin ruperea de lumea reală, reprezentând cadrul diurn, relevă
sugestia morții ,,Dormea intors amorul meu de plumb’’), vântul, frigul, cavoul,
plumbul.

O idee poetică relevantă pentru tema poeziei constă în izolarea eului

liric de lumea exterioară, idee sugerată de versul ,,Stam singur în cavou...și era
vânt...’’. Astfel, eul poetic se înfățișează într-un decor funerar, marcat de
substantivul ,,cavou’’, un spațiu închis, claustrofobic care subliniază limitarea
comunicării cu lumea exterioară, precum și apăsarea pe care acesta o exercită
asupra ființei. Cavoul limitează orice încercare de manifestare ,,în afară’’ a eului
poetic care apare în ipostaza de solitar, claustrat, sugerându-se prin imperfectul
verbului ,,s sta’’ că singurătatea este o stare permanentă.

O altă idee poetică relevantă pentru tema textului este dedublarea și

depersonalizarea eului poetic, conturată de versul ,,Stam singur lângă mort...și
era frig...’’. Acesta evidențiază moartea trăirilor eului poetic și detașarea de acesta.
Imaginea senzorială ,,și era frig’’ subliniază ideea de lipsă, singurătate, tristețe.
Solitudinea sociala și erotică devine însingurare metafizică resimțită ca îngheț al
ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial.

Relevant pentru construcția discursului poetic este titlul operei, care este
sintetic, interior discursului, alcătuit din substantivul comun ,,plumb’’, la singular,
nearticulat, care se repetă de șase ori pe parcursul discursului poetic, în poziție
simetrică. Denotativ, reprezintă un element chimic, cu greutate specifică mare,
metal greu, cenușiu, care se oxidează rapid. Sensul conotativ este dat de valoarea
de motiv literar central și de cea de simbol. Prin greutate sugerează apăsarea
sufletească, prăbușirea interioara , prin duritate, lipsa sentimentelor, tristețe, prin
culoare (gri) sugerează monotonie, plictiseală, angoasă, cenușiul vieții cotidiene.
Faptul că este un element anorganic (metal) evidențiază lipsa vieții, mineralizarea
(pietrificarea), moartea. Răceala sugerează absența sentimentelor, lipsa vieții,
singurătatea, iar prin sonoritate se sugerează căderea grea, fără ecou. Titlul
exprimă o varietate de stări afective care, prin corespondență, descriu un univers
exterior trist, apăsat de greutatea plumbului.

Un alt element definitoriu în construcția textului îl reprezintă lirismul

subiectiv, care este marcat lexico-gramatical prin mărci specifice eului liric: verbe
la pers I, singular (,, stam’’, ,,am început’’, ,,să strig’’), adjectivul pronominal
posesiv ,,(amorul) meu’’.

În plus, discursul liric este construit sub forma unui monolog liric prin
care eul poetic își mărturisește sentimentele de angoasă, singurătate, apăsare
sufletească, gol interior, melancolie, tristețe.

Și relația de simetrie este un element important pentru construcția

discursului poetic. Aceasta este evidențiată prin prezența simbolului ,,plumb’’
așezat în rima primului și ultimului vers al fiecărei strofe și de sintagma ,,flori de
plumb’’ aflată la începutul versului al doilea din cele doua strofe. De asemenea,
relațiile de simetrie sunt realizare și prin repetarea sintagmei- refren ,,Stam singur
(...)’’ în versul al treilea al fiecarei strofe, precum și prin imperfectul verbului ,,a
dormi’’ ce reprezintă primul cuvânt din fiecare catren. Astfel, cele două catrene
sunt perfect simetrice la nivelul sintaxei poetice și structurilor metrice. Simetria
versurilor dezvoltă o dinamică a simboluilor struc tehnica variațiunilo muzicale, cu
arpegii sinistre.

Compozitional, poezia conține două secvențe poetice, fiecare strofă

reprezentând o secvență, iar structural, imaginarul poetic se configurează pe două
planuri aflate într-o relație de corespondență, definitorie pentru estetica simbolisă:
realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de ,,cimitir’’ și ,,cavou’’(catrenul întâi)
și realitatea interioară, subiectivă, afectiv-reflexivă simbolizată de sentimentul
iubirii, a cărui invocare se face cu disperare. Unitatea celor două planuri este
realizată de simbolul-metaforă, laitmotiv și cuvânt-cheie, substantivul ,,plumb’’, ce
cumulează drama neantizării creatorului și a desubstanțializării operei lirice.
Simbolul conotează împietrirea, mineralizarea, angoasa, universul închis ce
claustrează eul, moartea. Laitmotivul impune un ritm sacadat, în consonanță cu
starea lăuntrică a damnatului pentru care universul se desemantizează, se
devalorizează. Cuvântul-cheie concentrează mesajul poetic sub forma unei tăceri
apăsătoare, îndreptate împotriva unei societăți care desacralizează și ucide harul
creației.

Prima secvență poetică surprinde elemente ale cadrului spațial închis,

apăsător, sufocant (cavoul simbolizează mediul exterior) și elemente ale decorului
funerar (,,sicriele de plumb’’, ,,flori de plumb’’, ,,funerar vestmant’’, ,,coroanele de
plumb’’),

Versul –incipit ,,Dormeau adânc sicriele de plumb’’ surprinde cele două

simboluri regăsite în creația bacoviană: sicriul și plumbul.
Personificarea ,,dormeau...sicriele’’ sugerează moartea, iar adverbul
epitet ,,adânc’’ accentuează ideea somnului etern. Cadrul spațial descris este unul
apăsător, evidențiat prin metafora ,,sicrie de plumb’’, oximoronul ,, flori de
plumb’’ și epitetul antepus ,,funerar vestmant’’. Mediul capătă, astfel, greutatea
apăsătoare a plumbului, iar eul poetic se retrage în spațiul închis al cavoului,
simbol al izolării de lumea exterioară.

A doua secvență poetică debutează sub semnul tragicului existențial, generat

de dispariția afectivității: ,,Dormea întors amorul meu de plumb’’.
Metafora ,,amorul meu de plumb’’ sugerează transformarea sentimentului de iubire
în profundă suferință. Totodată, metafora ,,aripile de plumb’’ accentuează acest
sentiment de apăsare sufletească, sugerând lipsa oricărei speranțe, imposibilitatea
înălțării, căderea surdă și moartea. Două experiențe stau sub semnul eșecului:
iubirea și Sinele. Poetului nu-i rămâne decât aspirația spre un ideal incert.

În plus, poezia este construită pe baza paralelismului sintactic, iar cele două
strofe configurează, pe de o parte, universul exterior (strofa I), iar pe de altă parte,
universul interior (strofa a II-a).

La nivel prozodic, muzicalitatea stranie a versurilor este generată de ritmul

polimorf(iamb, amfibrah, anapest, peon)care exprimă bocetul lăuntric,
dezechilibrul afectiv, tristețea. Rima este îmbrățișată sugerând claustrarea,
închiderea, măsura versurilor este de 10 silabe, acestea fiind grupate în două
catrene.

În concluzie, prin temă și motivele literare abordate de G. Bacovia,

poezia ,,Plumb’’ evidențiază transformarea realității obiective (receptată de o
sensibilitate aflată sub semnul unei stări depresive), într-o realitate interioară.
Poezia evidențiază un eu liric solitar și prizonier al unei conștiințe înspăimântate de
sine și de lumea în care trăiește și în care nu se poate integra. Imaginarul poetic
relevă o lume ca un adevarat cimitir, iar evenimentele care sugerează viața ,,fără
amor’’ apar împietrite sub efectul metalului toxic, greu, apăsător: plumbul.