GENUL LIRIG

Etimologic, termenul de poezie provine din fr. po6sie, lat. poesis, gr. polesis, ,,crea[ie", iar
cuvAntul,,liric" provine dinfr.lyrique, derivat din lyre,lat., gr. lyra,,,lird", intrucdt primele creatiide
acest gen, in Grecia anticS, erau recitate cu acompaniament muzical de lir5. Muzica, mai apoi
muzicalitatea au rdmas, de-a lungul veacurilor, un ideal de atins prin intermediul poeziei, un
domeniu in care poezia (subiectivitatea, lirismul) se intAlnegte cu armoniile lumii.
EFTNTTTE Lirismul reprezintd, deci, acea formi a creatiei literare in care poetul isi exprimd direct
viziunile, sentimentele, trdirile 9i aspiraliile cele mai intense, care dob6ndesc, de fapt, un caracter
general-uman.
Poezia este str6ns legat6 de: figurile de stil, metrica, rimele, tot ceea ce alcituiegte seductia
sonord a cuvdntului, muzicalitatea (exterioari) gi emotia, sentimentul.

Aparitia poeziei este legatd de secolele Vlll-Vll i.Hr., fiind la inceput o liricd monodic6, coralS,
expresia sentimentelor unui eu plural, colectiv. Primii poeti apa(in Antichitdlii grecegti gi latine:
SCURT Pindar, Alceu, Sapho, Anacreon, Virgiliu.
sfoRrc Termenul s-a impus totugi destul de tArziu, generalizdndu-se abia in secolul al XVlll-lea: latinii
foloseau termenul de carmina, in Evul Mediu italienii igi numeau productiile lirice canzoni, iar in
Renagtere, europenii utilizau sinonimul pa(ial ode.
1. Lirica subiectivi are urmitoarele caracteristici:
. discursul liric se desfSgoard la persoana I sau a ll-a;
. sunt prezente mirci textuale ale eului liric, cum ar fi pronumele gi adjectivele pronominale la
persoana l, verbele la modurigitimpuri personale, la persoana I sau a ll-a;
. are un puternic caracter afectiv;
. are forma unui monolog (liric);
. are un caracter confesiy direct, apropiindu-se de definitia clasici a lirismului.
Ex.: Sara pe dealde Mihai Eminescu, Testament de TudorArghezi, Eu nu sfdvesc corola de
IPURIDE minuni a lumiide Lucian Blaga
LRISM 2. Lirica obiectivi sau lirica mSgtilor, a rolurilor, cu urmdtoarele caracteristici:
. discursul liric se desfSgoari gi la persoana a lll-a, fdrd insd a renunta la exprimarea la persoana
I sau a ll-a;
. locul mdrcilor textuale ale eului liric este luat de roluri, mdgti care se comportd asemenea
personajelor din genul epic;
. are un ugor caracter dramatic (care provine din introducerea dialogului in textul liric) gi chiar
descriptiv gi narativ.
Ex.:foarte multe dintre idilele dialogate ale lui George Cogbuc, Zburdtorul de lon Heliade
Ridulescu, Luceafdrul de Mihai Eminescu

. este expresia directi a subiectivititii autorului, a interioritdtii (lirismul); exprimi direct cele
mai profunde gAnduri, sentimente, stdri, exprimd direct viziunea despre lume, despre artd gi
) despre sine a autorului;
-RASATURI
. instanfa comunicirii este eul liric, marcat prin verbe giforme pronominale
de persoana I gi a ll-a, interjec[ii etc;
. modul de expunere reprezentativ este monologul liric, adresat sau nu;
. textul prezinti o expresivitate poetici provenind din frecven[a figurilor de stil de tip semantic
,L
precum metafora 9i din muzicalitate.

sPECl! Doina, idila, medita[ia, sonetul, imnul, elegia, arta poetica

0
UTERARE

Noliuni teoretice 33
 p!ii9iformenoicufiecarenoucurentliterar.Existddou
muta[ii fundamentale care marcheazd in acelagi timp doud etane f.9 1l,o""1'
inspira[ie, sensibilitate,
-!:'1"^^*,
imagina[ie, expresie, sentiment, sensul addnc
romantismul, legat de
ultim, divin al lumii gi de muzicalitate; 9i epoca modeine, care
mizeazi pe fantezie' puteri
unei cduti
sugestie, iar ,,starea poeticd" nu mai este data, ci este rezultatul
voluntare
- gi lucide.
pentru care lirit
in torrntism (sfflrgitulsecolulalXVlll-lea, inceputulsecoluluial XIX-lea)'
o,,expresie a emotiei", indisolul
este unul dintre genurile predilecte, poezia este consideratd
poezia nu mai este
Lgrte de limbajJl oivin at lumii gi de muzicalitate. Astfel, in romantism ,
vechea legdturd cu muzica (
imagine pictural[ (ut p,icturapoesis), ca in clasicism, ci reface
cd: prin contacl
irii"upoesrs). tr,tatei Ciliner"r, ,nul dintre teoreticienii poeziei, observd "(" ')
adeseori caracterul t
ei cu folclorul, poezia romantici aderi la o tehnicd muzicald, cdpdtdnd
ca un gen)"'
lcintec (Liedul se constituie aproape , -r rz^z ,^^ ^., *^-ii ^aari rrannt
Poeziei moderne (incepanO cu a doua jumitate a secolul al XIX-lea' cu marii poe{ifrance
charles Baudelaire, st"ph"n" Mallarm6, Arthur Rimbaud) ii sunt atribuite frumuse
EVOLUTIA urmStoare
LtRlcll un anume ideal de
caracteristici: se definegte in opozilie cu tradilia care apdri
neschimbdtor gi transcendent, modernismul iniemnind noul, schimbarea, diferen{a; artis
accentul cade pe originalita
modern cauti ,,caracterul frumosului actual', tocmai de aceea
prin ,,anormalitatea" demersului si
originalitatea poetului modern se legitimeazi de reguld
(Rimbaud: ..Mai bine si te urascd lumea dec6t s5 fii normal"). Anormalitatea se anunti deci
lun principiu al artei moderne (Baudelaire: ,Pldcerea "].tl9"oti:e,9: i d:1i::1"1]:tfg:
sunt la lumea marilor oraqe, la epc
artificiatuluigi eliminarea naturilului: referinlele noilor artigti
(modernismul nu n
tehnicii; transformarea negativului, a urdiutuiin frumusele, fascinatie
al imagina(lel; se descopt
tolereazd conceptul vechiie frumusele); arta este un construcl
(vezi poezia lui lon Barbu)' ce
analogii gi legdturi noi, cum ar fi cea intre poezie 9i matematicd
presupune iniliere; ruptura cu trad
ce duce la ermetizarea poeziei;inlelegerea artei modeme
ndzuinta spre "poe
gi, adesea, revolta impotriva mogieniiii cregtine; indepdrtarea de real 9i
puri".

S4Limbasiliteraturoromand.chidcompletpentruBocolaureat
 GENUL DRAMATIC

Termenul dramaturgie provine dinfr. dramaturgie, din aceeagi familie cu dramatique, un derivat
. :: \ ITIE dela drame, dram6, 9i desemneazd totalitatea operelor scrise in formd dialogatd, cdrora le sunt
asociate forme ale spectacolului teatral, menite a fi reprezentate pe scend.

in limba dati termenul, drama insemna acliune.

greacd, unde este utilizat pentru prima
SCURT ISTORIC incep6nd cu Antichitatea greaci gi p6nd in Renagtere gi clasicism, cele doui specii pure ale
dramaturgiei au fost tragedia gi comedia.
- Textul dramatic este destinat reprezentdrii pe scend, este scris in vederea unui spectacol
teatral.
- Organizarea textului in acte gi scene sau tablouri, marcdnd spatiile, permitAnd schimbul
-:.ASATURI actorilor gi al decorului etc.
- Modul principal de expunere este dialogul dramatic, cu rol in rezumarea unor evenimente,
car aclerizarea pe rso n aj e o r, evo u{i a co nfl ctu u i ;
I I i I

- Personajele comunici prin replici, precedate de numele acestora;

- Sunt prezente indicatiile scenice, aflate, de regul6, intre paranteze gi numite didascalii, care
oferd informa{ii despre ac[iunea scenicS, mimicd, gesturi, atmosferi etc., contribuind la evolulia
acliunii gi la construc[ia personajelor.
sPECil Tragedia, comedia, drama, vodevilul, melodrama, tragi-comedia g.a.
mA,lATlCE
Tragedia apare incd din Antichitate (secolele al Vll-lea - al Vl-lea): Nietzsche, in Nagterea
tragediei, considerd cd aceastd specie literard s-a ndscut in timpul serbdrilor dedicate zeului
Dionysos, denumirea provenind din gr. fragos, ,,tap" gi ,,odd". Apogeul tragediei a fost in secolul
alV-lea i.Hr., odatd cu creatiile marilor autoritragici Eschil (Pergii, Prometeu inldnfuit), Sofocle
EYOLUTTA (Antigona, Oedip rege, Aiax, Oedip la Colonos), Euripide (Andromaca, Troienele). Alte epoci in
ttroR sPEcll care tragedia a avut un parcurs spectaculos au fost cea a lui Shakespeare gi clasicismul francez,
INAMATICE reprezentat de Racine gi Corneille.
Originea comedieitrebuie cdutatd in dionisiile campestre pe care vechii greci le organizau
la sfdrgitul recoltdrii strugurilor in cinstea zeului Dionysos. in Poetica, Aristotel recunogtea cd
,,ridicolul" este domeniul de predilec[ie al comediei, cd ac[iunea sa este hazlie gi ,,pdrintele sdu
este rAsul" gi prezenta comedia drept ,,imitalia oamenilor necioplili", a aspectelor ridicole ale
naturii inferioare. Printre primii autori de comedii se afld Aristofan (Norii, Pdsdrile, Broagte/e). in
perioada clasicS, comedia este dusd la stralucire de cdtre Molidre (Avarul, $coalafemeilorg.a.)
Odatd cu libertatea de creatie din ce in ce mai mare, speciile s-au hibridizat, au apdrut altele
noi. Clasicismul a fost extrem de rigid in privinta regulilor de crea(ie pentru toate genurile
literare, dramaturgia fiind supusd legii celor trei unitd{i: unitatea de timp - actiunea si se
petreacd intr-un interval care nu depdgegte 24 de ore -, de loc - sd se desfigoare in acelagi
spaliu - 9i de acliune - sd existe un singur plan al dezvoltdrii evenimentelor.
Romantismul este epoca de afirmarea a dramei, cu un conflict puternic Ai de foarte multe
ori cu subiect istoric: Victor Hugo, Cromwell (1827), cu prefa[a care este un manifest al
romantismului, Hernani, Ruy Blas, Al. Dumas cu Henric al lll-lea gi curtea sa. La noi, drama
este reprezentatd de B.P. Hasdeu (Rdzvan giVidra), V. Alecsandri (Despot-Vodii), Al. Davilla
(Vlaicu-Vodd), Delavrancea (Apus de soare).
in epoca moderni se produce un amestec al speciilor dramatice, al formulelor estetice: sunt
incalcate conceptele tradi[ionale de conflict, deznoddmAnt, comedie, tragedie. Se folosesc
denumiri ca teatrul absurdului (Alfred Jarry, Beckett, Eugen lonescu), teatru mitic (Lucian
Blaga, Marin Sorescu), antiteatru.

Noliuni teoretice 35
 GENUL EPIC

Genulepic (gr. epos, epikos - cuvdnt, spunere, discurs, povestire)- cuprinde operele literare care
au ca mod de expunere specific naratiunea. Autorul isi prezinti in mod indirect viziunea artistici,
prin intermediul personajelor gi al ac{iunii.

TRASATURI . prezintd instanle ale comunicirii narative specifice:

a. AUTORUL este persoana reald care concepe si scrie opera. El nu apare in mod direct in text,
rolul fiind preluat de narator.
b. NARATORUL este instanta textuald care relateazd faptele, yocea autorului. Este un mediator
intre autor 9i cititor, o instan[d narativd auctoriald: cine povestegte - un ,,eu", un ,,e1", o camerd
de luat vederi, digitald sau nu, o privire impersonald care vede tot 9i gtie tot, asemenea lui
Dumnezeu.
Tipologie:
l. in funcfie de raportul narator-discurs narativ:
a. Narator heterodiegetic - relateazd la persoana a lll-a
b. Narator homodiegetic - relateazd la persoana l, fiind martor sau ascultdtor al intAmpldrilor
ll. in func[ie de gradul implicdriiin evenimentele povestite, naratorul este:
1. obiectiv - povestegte evenimentele la persoana a lll-a gi adoptd o atitudine detagatd fald
acestea;
2. subiectiv - povestegte evenimentele la persoana l, fiind implicat gi ca personaj;
3. martor - cel care este sau nu personaj secundar al evenimentelor, rolul fiind cel de observator.
Funcliile naratorului sunt: narativd (de reprezentare), de regie/ de control gi de interpretare.
c. PERSoNAJUL (lat. persona *
mascd, rol de teatru, actor)- instanla narativd prin
cdreia scriitorul i9i exprimd in mod direct ideile, concepliile in opera literari. Mai este numit
teoreticieni actant, actor sau erou.

l. Dupi rolul pe care il au in actiune: principale, secundare, episodice, figurante;

ll. in funcfie de profilul moral: pozitive, negative;
lll. Din punctul de vedere al raportirii la realitate: fantastice, alegorice, simbolice, istorice etc.;
lv. Din punctul de vedere al impliciriiin text: personaj-narator, personaj-martor,
personaj-reflector etc. ;
V. Dupi modul in care sunt prezente in operi: individuale, colective;
vl. Dupi gradul de evolulie: plat 9i rotund, complex, cu trdsdturi contradictorii.
Vll. ln funclie de curentul literar:
a. Clasic - este reprezentat de caracter, un personaj cu o trdsdturi dominantd (avarul);
b. Romantic - exceplional ce ac{ioneazd in imprejuriri exceplionale;
c. Realist - tipul uman intr-un mediu social bine definit: demagogul, arivistul;
d. Naturalist - evolu[ia sa este determinatd de factorul genetic;
e. Modern - are o psihologie complexS, este imprevizibil, isi impune propriile norme in lumea
care triieste.
d. CITITORUL - este cel care recepteazd textul in funclie de propriul orizont de agteptare 9i
bagajul sdu cultural.

' Faptele, intimplirile reprezinti istoria sau conlinutul povegtii. O succesiune de intdm
creeazd un fir narativ, caracterizat prin unitate compozilionald. Aceasta respectd
subiectului: expozitiunea, intriga, desfSgurarea acliunii, punctul culminant, deznoddmdntul.

36 Limba 5i literatura romAnd. Chid complet pentru Bocalaureot

TRASATURI . conflictul genereaza actiunea gieste:
1. exterior - intre doud personaje, concep{ii, atitudini, personaj gi societate etc.;
2. interior - in sufletul aceluiagi personaj, intre datorie gi sentiment sau intre ratiune 9i sentiment.

. un spaliu gi un timp al derulSrii faptelor, ca gi un timp al spunerii lor, care nu este intotdeauna
acelagi cu timpul deruldrii;

. modurile de expunere specifice:

a. naratiunea - are rolin relatarea (de citre narator) giin reprezentarea evenimentelor (punerea
in scend a evenimentelor);
b. dialogul - conferi dinamism textului epic prin caracterul scenic pe care il creeazd; constituie o
modalitate indirectd de caracterizate a personajelor; creeazd impresia de verosimilitate a
evenimentelor. Poate avea mai multe funclii: faticd (de menlinere a contactuluiintr-o comunicare);
nformalionald, dramatici (determind gi intreline confl ictu ) etc.
i I

c. descrierea prezintS, prin detaliile oferite, notele definitorii ale unui peisaj, obiect, personaj
-
etc. Are mai multe roluri: de a crea atmosfera, a anticipa anumite evenimente, a sustine
impresia de verosimilitate etc.
d. monologul este de doui feluri:
1. adresat - int6lnit in discursul unui personaj cu un referent absenU imaginar;
2. interior -oferi cititorului acces la interioritatea personajelor; evidentiazi zbuciumul
sufletesc al personajelor.

. procedeele prin care pot fi legate intdmplirile intr-o operi epicd sunt:
f . inlinfuirea - constd in desfigurarea lineard, cronologicd a evenimentelor;
2. alternanta - este un procedeu ce consti in alternarea planurilor narative; este int6lniti cu
precddere in roman, dar gi in specii mai scurte, cum este povestirea;
3. inserfia - procedeu prin care o naratiune de sine stitdtoare este inclusi in altS nara[iune.
Este int6lniti mai ales in specia numitd ,,povestire in ramd".
::=cllEPlcE Romanul, nuvela, povestirea, schi[a, basmul cult, textele de frontieri ca reportajul, memoriile,
biografia (romantatd), balada, legenda, epopeea, basmul, fabula.
SJOLUTrA Mitul, povestea unui fapt ancestral, fabulos, dar 9i istoria, mai ales in Antichitate, Evul Mediu gi
_\oR romantism, reprezintd punctul de plecare al epicului, acestea generAnd o intreagd literaturd:
=3RME legendele, istoriile despre zei, teogoniile, imnurile biografice adresate eroilor etc. La acestea se
:"tcE adaugi baladele, epopeile ce descriu expediliile nautice gi cronicile etc. Valoarea textului literar
este documentard, in sensul evocdrii unor fapte istorice cruciale in evolulia unei societili, dar
acesteia i se adaugd valoarea esteticd, rezultat al distincliei realitate/ ficliune.
Treptat, eposul popular se transformd in epos cult, speciile epice cunoscAnd diverse forme in
functie de curentul literar In care pot fi incadrate. Agadar, proza poate fi: realistd, romanticd,
modernistd 9.a. gi are toate caracteristicile curentului literar respectiv.

Noliuni teoretice 37