GENUL EPIC

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare care se diferențiază de

celelalte, atât la nivelul formei, cât și al conținutului.
Fragmentul extras din opera literară ......, de ......., aparține genului epic,
deoarece autorul apelează la acțiuni și la personaje pentru a-și exprima indirect
viziunea asupra realității, transfigurate artistic.
În text se remarcă prezența unui narator ........, ce relatează la persoana .......
(exemplu de verbe). +REZUMAT
Apare narațiunea ca mod de expunere prin care se redă șirul întâmplărilor și
sunt fixate reperele spațio-temporale (exemple).
Așadar, având aceste trăsături de formă și de conținut, fragmentul dat
aparține genului epic.

PERSPECTIVA NARATIVĂ

Perspectivă obiectivă Perspectivă subiectivă

- Narațiune la persoana a III-a - Narațiune la persoana I
- Narator omniscient, - Narator personaj
omniprezent - Implicat
- Neimplicat - Necreditabil
- Creditabil - Funcție de narare + funcție de
- Funcție de narare interpetare
- Focalizare zero - Focalizare internă
- Viziune “dindărăt” - Viziune “împreună cu”
- Auctorial - Actorial
- Heterodiegetic - Homodiegetic
 EXEMPLU PERSPECTIVĂ NARATIVĂ

În fragmentul extras din opera literară “Venea o moară pe Siret”, de

Mihail Sadoveanu, perspectiva narativă este obiectivă, realizată prin
narațiunea la persoana a III-a, fapt ce se evidențiază prin prezența mărcilor
lexico-gramaticale, forme verbale și pronominale (“trase”, “el”).
Naratorul este omniscient, adică știe totul despre personajele sale,
inclusiv ceea ce gândesc („Trebuie să fie tante Mathilde, se gândi el vesel”)
și omniprezent, părând să se afle în toate locurile desfășurării acțiunii. În
raport cu “lumea povestită” este neimplicat, creditabil, asumându-și numai
funcția de narare.
REZUMAT
Naratorul conturează câteva trăsături ale personajelor, atât prin
mijloace de caracterizare directă (“dinții ei albi”), cât și indirectă, prin
atitudine (“i-i rușine”), gesturi (“întinse urechea”).
Așadar, naratorul se raportează la universul ficțional dintr-o
perspectivă obiectivă, cu focalizare zero, viziune “dindărăt”, el fiind
auctorial, heterodiegetic și neimplicat.
 GENUL DRAMATIC

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare destinate reprezentării

scenice. Fragmentul dat aparține acestui gen literar, deoarece în text se remarcă
prezența indicațiilor scenice, acestea reprezentând singura intervenție directă a
autorului în text, prin care se oferă informații despre decor, mișcare scenică,
atitudinea personajelor, mimică, gesturi, relația cu alte personaje, având și rol în
caracterizarea acestora.
Apare dialogul dramatic ca mod de expunere (exemplu). Fragmentul redă
dialogul dintre personajele ......, care vorbesc despre........
Așadar, având aceste trăsături de formă și de conținut, fragmentul dat
aparține genului dramatic.

ROLUL DIDASCALIILOR

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare destinate reprezentării

scenice. O trăsătură a acestui gen literar este prezența indicațiilor scenice. Acestea
reprezintă singura intervenție directă a autorului în text și au rolul de a ajuta la
înțelegerea textului și la punerea în scenă a spectacolului.
.....................................................................................................................................
Așadar, notațiile autorului sunt cele care exprimă punctul de vedere al
acestuia, referitor la desfășurarea spectacolului și la ceea ce dorește să transmită în
mod indirect.
 GENUL LIRIC - EXEMPLU

Poezia aduce în prim-plan tema iubirii neîmplinite și suferința născută

din aceasta. Lirismul subiectiv se realizează prin mărci lexico-gramaticale,
precum forme verbale și pronominale la persoana I (“am vrut”, “ne”).
Poezia, un monolog liric, se deschide cu versul “Vorbele noastre ne-
au mințit”, care sugerează pierderea iluziei de a fi trăit o iubire ideală,
aceasta risipindu-se în cuvinte care “au spus prea mult”, pierzându-și astfel
înțelesul. Metafora “tremurul ecoului lor stins e” marchează disiparea
sentimentelor. Poetul aflat în ipostaza îndrăgostitului consideră că soarta este
cea care le-a refuzat fericirea (“o poartă care nu ni s-a deschis”), simțind
aceasta ca pe o vină personală, o pedeapsă (“n-am fost vrednici”). Iubirea
pierdută e numită metaforic “avânt răpus ca o privire de întuneric”, iar
consecința disoluției sentimentului este că membrii cuplului, “respinși de
paradis”, au devenit “doi străini”, ce poartă “căinți pe urma unui vis”. Din
punct de vedere prozodic, se remarcă structura astrofică și tehnica
ingambamentului, specifică poeziei moderne. Astfel, muzicalitatea versurilor
e una interioară, dată de fluxul ideilor și al sentimentelor exprimate.
Așadar, ideea poetică este exprimată printr-un limbaj artistic expresiv,
într-o manieră originală, reliefând tema iubirii pierdute.
 ROMANTISMUL

Curent literar manifestat pe plan european la începutul secolului XIX,

romantismul impune predominanța sentimentului și a fanteziei creatoare, fascinația
misterului și a excepționalului, interesul pentru folclor și mituri.
TRĂSĂTURI:
- teme și motive: iubirea și natura, trecutul istoric, singurătatea, condiția
omului de geniu, reveria/evadarea în vis;
- la nivel stilistic, se observă folosirea frecventă a antitezei;
- respingerea prezentului
- amestecul genurilor, al speciilor și al stilurilor;
- tendința de evadare din realitatea mărginită spre lumi imaginare (în fantastic,
în vis, în trecut, în spațiul natal, în spații exotice);
- îmbogățirea limbajului literar prin elemente de limbaj popular, arhaic;
- iubirea neîmplinită, ideală.

SIMBOLISMUL

Este un curent literar, apărut în Franța, în ultimele 2 decenii ale

secolului XIX, ca reacție împotriva romantismului, a naturalismului și a
parsianismului. Odată cu simbolismul începe, în plan european, poezia
modernă.
TRĂSĂTURI:
- preferința pentru simboluri;
- cultivarea unor sentimente vagi, transmite pe calea sugestiei;
- corespondențele care se stabilesc între stări interioare și anumite elemente
exterioare din natură/realitatea înconjurătoare;
- muzicalitatea deosebită a versurilor;
- sinesteziile;
 - laitmotivul;
- refrenul;
- teme: nevrozele, disoluția materiei, parfumul, florile care fac referire la
mister și la moarte, obsesia morții, instrumente muzicale, stările de angoasă,
depresie, orașul pustiu, cromatica.

MODERNISMUL

Reprezintă tendința de înnoire, opusă tradiționalismului, manifestată în

literatură și în celelalte arte la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
Mișcarea orientează poezia spre o estetică a sincerității și a rafinamentului,
presupunând un spirit nou și experimente privind forma operei.
TRĂSĂTURI:
- transformarea negativului, a urâtului, într-o categorie estetică;
- folosește cuvinte din toate sferele vocabularului;
- se descoperă analogii și legături noi (poezie – matematică), ceea ce duce la
ermetizarea poeziei;
- preferința pentru poezia de cunoaștere și pentru artele poetice;
- există o neconcordanță între forma poeziei și conținut, ceea ce generează
ambiguitate (interpretabilă);
- limbaj caracterizat prin ambiguitate, metaforic;
- dislocare topică;
- preferința pentru versul alb;
- tehnica ingambamentului;
- muzicalitatea versurilor nu este una exterioară, prozodia clasică nefiind
respectată, ci este una interioară, dată de fluxul gândurilor, al ideilor și al
sentimentelor exprimate.
 TRADIȚIONALISMUL

Mișcare literară, manifestată în perioada interbelică, a cărei ideologie se

cristalizează în jurul revistei “Sburătorul”.
TRĂSĂTURI:
- preocuparea pentru aspectele naționale, pentru folclor, mit și istorie,
ortodoxism;
- caracter rural;
- cultul satului, care este privit ca o vatră de spiritualitate;
- cultul străbunilor;
- paseismul (valorizarea trecutului);
- teme: legătura omului cu pământul, legătura dintre generații, nostalgia
trecutului;
- asimilarea modalităților de expresie ale poeziei moderne

NEOMODERNISMUL

Curent literar declanșat de spiritul rebel al generației anilor ’60, care se va

întoarce spre modelele creatorilor lirici de dinaintea războiului (Arghezi, Blaga,
Barbu, Bacovia).
TRĂSĂTURI:
- o poetică a existenței și a cunoașterii;
- intelectualismul;
- reflecția filosofică, abordarea marilor teme ale liricii;
- ironia;
- spiritul ludic;
- reprezentarea abstracțiilor în formă concretă (dă o formă sentimentelor) au
ca efect imaginarea unui univers poetic original;
- ambiguitatea limbajului;
- imagini artistice insolite (neașteptate);
- subtilitatea metaforei.