COLEGIUL NAȚIONAL „GIB MIHĂESCU”, DRĂGĂȘANI

PROFESOR ALINA DRĂGUȘIN

Clasa a IX-a
IPOSTAZE ALE EROSULUI EMINESCIAN
DORINȚA
de Mihai Eminescu

„Natura este pentru Eminescu o martoră statornică a iubirii. Oricare dintre momentele ei de
farmec și pace se întovărășește cu o încântare absorbită din natură. Când obiectul lipsește, natura
stăruie în preajma poetului ca o prezență mângâietoare. Când iubirea a murit, natura continua să
i-o amintească.”( T. Vianu)

„ Pentru Eminescu iubirea este un leagăn de gingășii erotice, o necesitate spirituală de a trăi viața
speței cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior. (...) El este un idealist, nici vorbă, un om cu
mâinile întinse spre fantasmă femeii desăvârșite pe care nu o va găsi niciodată, pentru că
dragostea e căutare, însă idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o apariție concretă și tangibilă.” (
G. Călinescu)

„ La Eminescu, natura este întotdeauna maternă și ocrotitoare; niciodată nu apare, în poezia sa,
vreo urmă de spaimă, niciodată nu răzbate, în versurile sale angoasa omului rătăcit în spațiul
păturatic, înfruntând teribile primejdii ce pot fi reale sau pot fi imaginare, rod al fanteziei
tulburate.” ( Petre Mihai Gorcea)

CONCEPTE OPERAȚIONALE:
1. ROMANTISMUL:
- curent literar apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea;
- caracterizat prin negarea mimesisului ( imitației) și promovarea imaginației, a fanteziei;
- interes pentru frumusețile naturii, a creațiilor populare, pentru lumea compensatorie a
visului;
- predomină antiteza;
- stil încărcat de tropi/figuri de stil ( hiperbole, metafore, simboluri etc.);

2. IDILA: ​creație a genului liric ce prezintă într-o formă optimistă sau idealizată, viața și
dragostea în cadrul rustic ( cu folosirea uneori a dialogului= eglogă);

3. GENUL LIRIC:
- exprimarea directă a ideilor/impresiilor/sentimentelor;
- existența eului liric și interiorizarea unei emoții;
- discurs marcat de o puternică subiectivitate;
- prezența imaginilor poetice și al figurilor de stil

4. IMAGINEA ARTISTICĂ:
- sunt o reprezentare a realității prin intermediul simțurilor, o reflectarea artistică prin
cuvinte cu valoare estetică, care se regăsesc în texte literare. Sunt formele prin care se
exprimă sentimentele, ideile, emoțiile;
- în funcție de natura elementelor senzoriale reprezentate artistic, pot fi: vizuale, auditive,
olfactive, gustative, motrice;
COLEGIUL NAȚIONAL „GIB MIHĂESCU”, DRĂGĂȘANI
PROFESOR ALINA DRĂGUȘIN
Clasa a IX-a
- SINESTEZIA= o împletire/asociație între senzații de natură diferită ( transpunerea
metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț);

5. EUL LIRIC:
- Vocea care configurează universul poetic respectiv și care transmite viziunea artistică a
acelei opere;
- e caracterizat prin interiorizare, se autoexprimă implicându-se total în discursul liric și
formulând o perspectivă accentuat subiectivă;

6. PROZODIA:
- organizarea versificată a textului în strofe, unitățile ritmice ale versurilor;
- tipuri de strofe: monostih, distih, terțrt, catren, cvintet/ cvinet, sextină etc.;
- tipuri de versuri:
- vers tradițional- cu ritm și rimă;
- vers alb- cu ritm, dar fără rima;
- vers liber- fără ritm sau rimă și cu măsură inegală;
- cezură (lat. caedere- a tăia)- pauză ritmică în cursul unui vers care îl împarte în două părți
egale pentru a ușura recitarea și a susține cadența;
- emistihul- una dintre cele două jumătăți ale unui vers, separate prin cezură;
- troheu- tip de picior metric alcătuit dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. Unitate
metrică specifică literaturii populare, dar care apare și în versificația cultă;

7. ROLUL STILISTIC AL MODURILOR ȘI TIMPURILOR VERBALE:

CONJUNCTIVUL:
- exprimă potențialitatea unei acțiuni realizabile, posibile, dorite, și totodată atitudinea
emițătorului față de starea/ trăirea enunțată;
- are valoare subiectivă/ afectivă, dând glas unor trăiri interioare exprimate într-un plan al
dorințelor: ezitarea, incertitudinea, dorința, protestul, indignarea etc.;
- în textul liric este asociat unui plan al imaginarului, având rolul de a marcat trecerea de la
dimensiunea reală la cea ideală;
VIITORUL:
- este timpul reprezentării unei lumi posibile, de tipul visului sau al viziunii, care reduce
diferența dintre real și ireal;
- prelungește prezentul enunțării într-o durată imaginară;
- marchează proiectarea unei serii de situații imaginate într-un viitor „ ce va să vie”;
- construiește o lume iluzorie și totodată dă glas unui plan interior al reveriei sau al dorinței
prin scenariul proiectat;
- viitorul cu formă inversată accentuează stilistic prin topica marcată afectiv nota de oralitate
a stilului și subiectivitatea comunicării;
IMPERATIVUL:
- prezent în invocația retorică, reprezintă un indice al comunicării directe prin intermediul
căreia se exprimă o dorință sau voința emițătorului de a determina o acțiune;
- semnalizează prezența monologului liric adresat;
- exprimă trăiri subiective (... exemple), fiind însoțit de o intonație specifică îndemnului,
ordinului, rugăminții;
- reprezintă un indice al oralității stilului;