Elegia și Poezia romantică
R omantismul este miscarea literara si artistica ce apare la
sfarsitul secolului al XVIII-lea si se dezvolta in prima
jumatate a secolului al XlX-lea, caracterizandu-se prin
predominanta sentimentului asupra ratiunii, a imaginatiei si a
libertatii de creatie.
Se manifesta ca reactie impotriva rigorilor clasicismului, a
regulilor sale rigide si propune libera expresie a sensibilitatii,
cultul eului, innoirea limbajului poetic si, implicit,
modificarea discursului literar.
Caracteristicile literaturii romantice
 Prezența eului liric în textele literare;
 Libertate în creație și absența oricăror reguli ori
constrângeri; Îmbogățirea limbajului poetic;
 Exprimarea specificului național în literatură;
Descoperirea folclorului național;
 Aspirația spre absolut;
 Apar culegerile de basme și folclor național;
 Teme romantice precum: viața, iubirea, libertatea,
exotismul sau moartea
Aparand ca reactie impotriva clasicismului rational, echilibrat si
sobru, romantismul aduce o noua estetica,desi romantismul si-a
gasit forme de expresie in toate artele, impactul cel mai puternic
I-a avut in literatura. Poezia romantica, mai ales, a cultivat
gustul pentru imaginatie si mister, pentru lumi onirice, pentru
spatii exotice, indepartate, pentru fantastic, pentru infinitul
spatial si temporal, pentru natura ca stare de spirit,pentru mituri,
pentru evadarea in trecut sau viitor, ca forma de manifestare a
libertatii spiritului etc. Recursul la imaginatie a devenit
pricipalul principiu creator. Poetul romantic este o fiinta
profund contradictorie, "un om inzestrat cu o sensibilitate mai
vie, cu mult entuziasm si multa delicatete, care are tendinta de a
fi impresionat mai mult decat altii oameni de lucruri absente ca
si cum ar fi prezente si care are capacitatea de a exprima mai
ales acele ganduri si sentimente care, din propria sa hotarare sau
prin structura mintii sale.
Elegia (cuvânt ce provine din limba greacă și înseamnă
„cântec de doliu”) este o specie a genului liric caracterizată prin
exprimarea unui sentiment de tristețe, mergând de la melancolie la
durere. Sentimentele elegiace se pot identifica la mai multe specii ale
liricii culte.
Elegia este considerată muza durerii. La început poezia este scrisă în
distih exprimând jalea-distihul elegiac. Mai târziu a început să
exprime sentimente complexe. În secolul al XX-lea, totuși, elegia tinde
să dobândească un caracter filosofic.

Trăsăturile principale ale elegiei sunt:

 Corespunzătoare bocitului popular, ea exprimă un sentiment de
tristețe, regret, durere, melancolie.
 Cuprinde deseori elemente filosofice.
 Are uneori un pronunțat caracter meditativ.
 În mod clasic, elegia este reprezentată de orice poem compus din
versuri elegiace, distihuri formate din alternarea hexametrului cu
pentametrul.
 Lacul
Împinși spre noi limanuri din pragul tinereții,
În noaptea nesfârșită duși fără a reveni,
Cândva ancora nu vom putea pe-oceanul vieții
S-o mai zvârlim o zi ?
O, lac sfânt ! Abia anul în scurgerea-i înceată
Trecu, și lângă unda cea liniștită-a ta
M-așez ca și altădată pe-aceeași piatră, iată,
Pe care și ea sta !
Lacul" este o poezie,specie a genului liric scrisă de Alphonse de
Lamartine, care surprinde frumusețea naturii și exprimă stări
sufletești profunde. Analiza sa se concentrează pe simbolurile
naturii, precum lacul, muntele, păsările și stelele, ilustrând
trăirile poetului în fața acestor elemente. Poezia explorează
teme precum iubirea, trecerea timpului și efemeritatea vieții.
Este important să evidențiezi elementele simbolice și tonul
melancolic al operei, reflectând starea interioară a poetului.

Tu vâjâiai și-atuncea voind a te ascunde

Sub stâncile-acestea roase, iar eu stam fără grai
Când pe-ale ei picioare tu spuma de pe unde
Tăcut o aruncai.

Ții minte, într-o seară ? Vâsleam noi în tăcere:

Nu se-auzea departe pe netedu-ți cuprins
Decât zgomot de vâsle ce-ncet simțeam cum piere
Când luciul ți-a atins.

Și-un glas cum nu fun-n lume vreodată, în clipita

Aceea răsunat-a, iar țărmul a rămas
Înmărmurit de farmec și vrajă când rostit-a
În șoaptă-i scumpul glas.

Extaz
Eram doar eu pe țărm, în noaptea grea de stele.
O boltă fără nori, o mare fără vele.
Privirea mea-ntrecea aceste biete zări.
Și codri verzi, și munți, și toate din natură,
Somau cu întrebări în limba lor obscură
Văpăi din cer, talaz pe mări.
Iar stele-n aur nalt, cohorte infinite,
Cînd tare, cînd încet, armonios strunite,
Plecînd cu frunți de foc, ziceau mereu;
Și valuri bleu, ce n-au răgaz pe marea vastă,
Ziceau, curbînd în arc spumegătoarea creastă:
– E Domnul, Domnul Dumnezeu!
(Victor Hugo)
Victor Hugo Victor Hugo (1802-1885) – poetul național
francez, liderul și teoreticianul mișcării romantice din Franța.
Traseul său literar cuprinde aproape întreg secolul XIX, o
perioadă foarte agitată în istoria europeană. În calitate de poet,
dramaturg și prozator, Hugo a contribuit la reformarea tradiției
poetice franceze, la constituirea teatrului romantic francez și la
cultivarea romanului istoric.
Totodată, V. Hugo a contribuit la reformarea poeziei franceze,
marcînd astfel declinul tradiției clasiciste și victoria
romantismului în literatură. În acest sens, poezia lui V. Hugo
trece prin cîteva etape importante
Extazul lui Victor Hugo este un concept prezent în poezia
romantică, exprimând starea de extaz sau încântare profundă. În
creația sa, Hugo utilizează diverse trăsături și imagini artistice
pentru a evidenția această experiență intensă. Poezia sa se
caracterizează prin pasiune, simboluri bogate și o limbă
expresivă, creând atmosfera de extaz prin metafore,
personificări și comparații dramatice. Imaginile artistice
amplifică emoțiile și transpun cititorul într-un univers vibrant și
plin de sensibilitate, specific mișcării romantice.
Poezia romantică
Poezii de dragoste celebre Dragostea este sentimentul care i-a
inspirat pe mulți dintre poeții români deja celebri. Un sentiment
complex și extrem de frumos, care este cel mai bine evidențiat
prin versuri. Iată care sunt cele mai frumoase poezii de dragoste
scrise de sute de ani si rămân celebre și astăzi.

Poetul romantic, in opinia lui Wordsworth, este o fiinta

profund contradictorie, „un om inzestrat cu o sensibilitate mai
vie, cu mult entuziasm si multa delicatete, care are tendinta de a
fi impresionat mai mult decat alti oameni de lucruri absente ca
si cum ar fi prezente si care are capacitatea de a exprima mai
ales acele ganduri si sentimente care, din propria sa hotarare sau
prin structura mintii sale, se nasc un el fara o cauza exterioara
imediata”