În sens larg, romantismul exprimă o stare de spirit și o atitudine general-umană definită prin

sensibilitate, interiorizare, subiectivism, natura visătoare, elegiac-meditativă etc. În sens restrâns,

termenul desemnează un curent artistic apărut la sfârșitul secolului al XVIII- lea în Germania, Franța,
Anglia ca reacție la raționalismul și la constrângerile formale ale clasicismului.Decupajul liric X de
Y aderă la ideologia romantismului prin specificul viziunii artistice, arie tematică și motivică,
mijloace expresive de redare a semnificațiilor textuale, dezvoltând , în cheie sugestivă, o…..
( identific ideea poetică – ex. meditație filozofică asupra timpului, prin valorificarea motivului
universal fugit irreparabile tempus).
1. patosul subiectivității, al sensibilității și al pasiunii, în detrimentul rațiunii;

apar noi categorii estetice —+ frumosul, feericul, sublimul, grotescul, macabrul; viziunea
romantică presupune negarea prezentului —+ curentul va fi, deopotrivă, paseist (= orientat spre
trecut) și vizionar (= proiectiv, profetic);dorința de evaziune se traduce prin călătoria în
trecut, în alte spații sau evadarea în vis.
personajul, preluat din toate categoriile sociale —natură superioară, ipostază excepțională a
umanului care acționează în situații inedite; personaj exceptional pus in situatii-limita –
(geniul ,magul , inadaptatul, îngerul, demonul, Hyperion, Lucifer, Prometeu) este sentimental,
interiorizat, imaginative, visitor, însetat de absolut, răzvrătit, dilematic, dinamic.
Teme specifice: iubirea, natura, timpul, istoria, condiția omului de geniu vs. condiția omului
comun, cosmogonia (nașterea universului), infinitul temporal, infinitul spațial, viața ca vis,
absolutul, fantasticul, apocatastaza (moartea universului) etc; motive: visul, geniul, îngerul,
demonul, femeia, clipa de iubire, trecerea ireversibilă a timpului, timpul sacru al iubirii, călătoria
cosmică, privirea, suferința, cadrul nocturn, motivul selenar, luceafărul, cerul, marea, izvorul,
teiul, viața ca vis, prezentul etern, lumea ca teatru, deșertăciunea deșertăciunilor-vanitas vanitatum
etc);
Valorificarea miturilor care primesc semnificații filozofice: mitul zburătorului, mitul genezei,
mitul istoric, mitul poetului, mitul femeii ideale, mitul naturii etc.
Libertatea de creație se remarcă prin amestecul genurilor și al speciilor literare.
Îngemănate mereu, natura și iubirea formează o unică temă în care spațiul poetic se umple de
emoții și sentimente profunde în care codrul, teiul sau izvoarele alcătuiesc „rama” poeziilor de
dragoste;
Sentimentul iubirii comunică constant cu imaginea naturii.
Natura devine o cutie de rezonanță a trăirilor eului liric, un mediu idealizat propice iubirii, topos
etern în lirica eminesciană. Natura e un cadru mitic, o lume de taină și mister în care
Femeia din poezia eminesciană este serafică, dar rece, incapabilă să ofere iubire.

procedeele stilistice recurente sunt antiteza —contingent/transcendent, geniu/ființa telurică,

apolinic dionisiac, absolut/relativ, aproape/departe, uman-terestru universal-cosmic, etern/efemer,
real/oniric, angelic/demonic, nocturn/diurn, solar /selenar; si comparația amplă;-identific și
comentez
retorta (= amestecul) genurilor și a speciilor literare —+ poem alegoric, meditație filosofică,
elegie existențială, pastel cosmic, eglogă =idilă cu dialog);
imaginarul artistic propune evaziunea – refugiul, evadarea- în universuri compensative —
experiența onirică (= vis) sau hipnotică (= somn), mit, natură, istorie, poezie, basm;
redescoperirea fondului arhaic, primitiv și a folclorului autentic;
teme si motive de circulație universală:
• drama faustiană a omului superior/problematica sau condiția geniului;
• natura paradisiacă, eden terestru și spațiu de rezonanță afectivă —motive celeste-
luna=motivul selenar, norii, stelele, luceafarul, motive acvatice-lacul raul, izvorul, marea,
motive vegetale-codrul, salcamul, nuferi, teiul, romanita etc. unde se produce
„recosmicizarea” ființei;
• Iubirea înțeleasă ca formă a absolutului, înzestrată cu putere cosmică;
• istorismul —+ „sentimentul patriei și sensul istoriei” (I. Em. Petrescu); epigonismul —Y
trecutul ilustru vs prezentul decăzut;
• cosmogonia și escatologia (— geneza și extincția Universului);
• ambivalența timpului dimensiune umană ( trecerea ireversibila a timpului=fugit
irreparabile tempus ) și universală( trecerea reversibila/ciclica pentru natura);
• imagistica astrală: luceafărul, steaua cu noroc/călăuzitoare, zborul cosmic/icaric, astrul
selenar în ipostază tutelară;
• pactul faustic, revolta luciferică, hybrisul (= orgoliul, lipsa măsurii), îngerul, demonul,
avatarul, metamorfoza, eul metafizic, metempsihoza migrația sufletului în postexistență),
reveria ( starea de veghe);
• genunea/abisul, codrul, izvorul, floarea albastră, teiul, salcâmul, plopul;
• fascinația nocturnului, exotismul, primitivismul, ruinele, castelul gotic, domul, cetatea, lacul,
umbra, dublul;
 • melancolia, singurătatea, decepția, resemnarea, voluptatea suferinței, cuplul arhetipal (=
primordial), incompletitudinea ființei; orfismul, pesimismul, nihilismul, der Witz sau ironia
romantică.
• conflictul devine formă de existență a conștiinței individuale —cu societatea, cu divinitatea,
cu destinul implacabil sau cu sinele;
• prins într-o tensiune a contrariilor, eroul romantic se va caracteriza prin faustianism,
demonism, titanism (= Faust devine simbol al căutării sensului existenței, al năzuinței către
absolut și imposibil);

OBSERVAȚIE!!!!!
Pe parcursul demonstrației vor fi folosiți conectori precum Discursul liric își revendică
apartenența la romantism prin valorificarea…/O trăsătură specific romantică identificabilă în
text este…/Caracterul romantic al discursului liric se probează prin…/Întregul discurs poetic
se focalizează, în spiritul romantismului, pe tema…