Decupajul epic X de Y se incadreaza in tipologia prozei de analiza psihologica prin dezvoltarea de

catre naratorul omniscient a unui conflict interior, prin prezenta unui personaj tridimensional ale carui
ganduri sunt redate textual prin apelul la metasememe (semnul interogatiei, semnul exclamarii si
punctele de suspensie) si prin construirea fragmentului pe campul semantic dominant al buciumului
interior/incertitudiinii.sovaielii.

Astfel, personajul lipsit de invidualizare onomastica (nume daca are) este scindat (rupt/impartit),
in cadrul unui conflict interior de natura psihologica intre necesitatea de a-si face datoria fata de stat
(“Porni sa-si faca slujba ca pana acuma, cu sange rece”) si sentimentul inutilitatii acestei jertfe care ii
provoaca vinovatie (“Care datorie?” ; “el insusi se simtea oarecum vinovat” ).

Prin urmare, prezenta acestui conflict interior sustine, la nivelul instantelor comunicarii epice,
existenta unui personaj tridimensional/rotund/dinamic, intrucat soldatul/razboinicul/combatantul isi
schimba, pe parcursul diegezei (actiune), conceptia despre necesitatea indeplinirii datoriei. Daca
fragmentul ofera in incipit informatii despre convingerea ferma ca trebuie sa-si indeplineasca datoria
“cu sange rece” , lucru de care el insusi sa se convinga ( “Imi voi indeplinii datoria pana la capat!” ) ,
progresiv incertitudinea se insinueaza in sufletul protagonistului, daramandu-i, astfel, din temelii,
credinta (“ Cuvantul acesta nu mai e in stare sa-i potoleasca nici creierii nici sufletul” ; “La aceasta nu
mai gaseste niciun raspuns multumitor” ; “se temea ca ii se citesc pe fata gandurile care l-au torturat azi
noapte” ) .

Specific prozei de analiza psihologica, gandurile si trairile protagonistului sunt prezentate din
dubla perspectiva. Prin urmare, naratorul investit cu apanajul omniscientei transpune prin utilizarea
formelor verbale si pronominale de persoana a III-a analiza psihologica : “el insusi se simtea vinovat,
simtea cu mirare, se temea, il infuriau”. Pe de alta parte, personajul insusi, prin autoanaliza, isi
transpune gandurile la persoana I : “Imi voi indeplini datoria pana la capat!”

Scindarea launtrica a personajului se verbalizeaza la nivel textual prin intermediul interogatiilor

(“ Care datorie?”;”De ce sa se chinuiasca, sa tremure mereu ca-l vor trimite si pe dansul acolo?”), prin
utilizarea frecventa a punctelor de suspensie care au rolul de a fragmenta fluxul constiintei si de a pune
in lumina ezitarea (“Datoria…Datoria…”), dar si prin recursul(utilizarea) la enunturi exclamative. (“Imi voi
indeplini datoria pana la capat”). Disputa dintre sentiment si ratiune la nivelul conectorilor lingvistici se
reda prin abundenta conjunctiilor coordonatoare adversative (“Dar I se paru, dar simtea, azi insa
moartea.”)

Totodata, fragmentul rebrenian este construit pe campul semantic dominant al incertitudinii,

graitoare in acest sens fiind utilizarea de catre narator a lexemelor(cuvintelor) “banuitor, vinovat,
infuriau, necajeau, otravitoare” etc.

Prin urmare, infatisand receptorului literar o constiinta puternic scindata, ezitanta si torturata de
interogatii, prin apelul la analiza si autoanaliza fragmentul extras din opera “Catastrofa” de Liviu
Rebreanu isi revendica apartenenta la tipologia prozei de analiza psihologica.