Don Quijote

Miguel de Cervantes Saavedra

“Don Quijote de La Mancha” este opera de capatai a lui

Cervantes.In 1604,pe candcand se afla la Valladolid,
Valladolid, incepe sa lucreze
la roman. Prima parte a acestuia apare in 1605 si constituie un
eveniment literar, cunoscand un puternic success. Continuarea
romanului apare abia mai tarziu, in 1615.
Don Quijote este un hidago sarac din La Mancha, om cu
mintea ratacita din pricina lecturilor insistente profilate pe un
singur tip de carti: romanele cavaleresti; intre care Amadis de
Gaula ocupa un loc de cinste.Astfel sub influenta acestora, Don
Quijote porneste la drum ca un adevarat cavaler, incalecand pe
Rosinanta, o martoaga, alegandu-si niste arme din carton si
consacrandu-si faptele alesei inimii sale, Dulcineea din Toboso,
care de fapt era o simpla taranca deloc frumoasa. In drumul sau se
opreste mai intai la un han unde il ia pe hangiu drept castelan.
castelan.
Intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac, il pune
sa-i promita pe acesta ca-l va dezlega si si ii va plati simbria
(acesta uitand sa-ti tina promisiunea de indata ce Don Quijote se
indeparta de ei). Intalneste apoi niste negustori carora le cere sa o
recunoasca pe Dulcineea drept cea mai frumoasa doamna din
lume; este insa grav batut de unul dintre ei si astfel trebuie sa se
intoarca acasa, fiind grav ranit. Prietenii sai stiu ca responsabile
 pentru dementa lui sunt cartile de aventuri, pe care hotarasc sa le
arda, crutand doar doua: Dina de Montemayor si Amadis de Gaula.
Dupa insanotasire, eroul hotaraste sa plece din nou,de aceasta
data luandu-si un insotitor, Sancho Panza, pe care il convinge sa-i
fie scutier. Ia niste mori de vant drept uriasi, cu care vrea sa se bata
(insa este invins), iar
iar mai tarziu va
va da de o trasura pe insotita de
niste calugari benedictini si isi inchipuie ca inauntrul acesteia se
afla o printesa rapita. Pornind la atac impotriva convoiului, se va
lupta cu unul dintre vizcainii doamnei care se afla in trasura, pe
 care va reusi sa il invinga, insa cu pretul pierderii unei jumatati din
urechea dreapta.
Mai tarziu, va da de niste pastori ce se ofera sa il
adaposteasca. Le va tine niste discursuri despre varsta de aur a
omenirii,cand “miscarile iubitoare ale sufletului se aratau cu
naivitate, fara ca cineva sa caute a le pune intr-o lumina mai buna,
 prin ocolul mestesugit al cuvintelor. Nu exista inselaciune miciuna
si rautate,care sa se amestece cu inima deschisa si cu buna
credinta”. De la pastori afla Don Quijote de povestea lui
Grisostomo, care isi daduse viata in incercarea a obtine iubirea
frumoasei pastorate Marcela.Dupa ce pleaca de la pastori,cei doi
sunt atacati de pazitorii unor iepe, din pricina lui Rosinantei,care
fusese atras de acestea. O turma de oi capata in ochii lui Don
Quijote aspectul unei armate de dusmani, si o ataca; iese cu rau din
aceasta aventura, datorita ciobanilor care au navalit asupra acestuia
cu o ploaie de bolovani. Elibereaza un convoi de condamnati in
lanturi, convins ca a reparat o nedreptate. Puscariasii, in schimb, ii
ataca cu pietre,iar unul dintre ei ii fura magarul lui Sancho.
Intalnind pe barbierul unui sat, ii iau lighenasul,pe care il credea a
fi coiful lui Mambrino, un cavaler legendar, coif pe care Don
Quijote hotaraste sa-l poarte ca pe un trofeu de cinste. In Sierra
Morena afla pe nefericitul Cardenio, nebun din pricina unei iubiri
neimpartasite – femeia iubita i-a fost furata de insusi cel pe care il
considera cel mai bun prieten al sau, ci anume Don Fernando. Pe
malul unei ape o descopera pe Dorothea, fosta iubita lui Fernando
 – si ea la randul ei tradata de acesta, fiind parasita pentru ca Don
Fernando sa fie cu Lucinda, femeia ce trebuia sa fie cu Cardenio.
Dorothea ii povesteste toate acestea lui Don Quijote. Ajunsi la un
han, Don Quijote ia butoaiele cu vin drept uriasi si le spinteca, spre
marea suparare a hangiului. La han apar calatori mascati. Sunt Don
Fernando si Lucinda,pe care Don Quijote o reda lui Cardenio,iar 
Fernando o regaseste pe Dorothea. Dupa alte intamplari, Don
Quijote este dus acasa, in La Mancha intr-o colivie, el crezand de
fapt ca a fost vrajit de un anume vrajitor, dusman lui. Ajunge intr-o
duminica dupa-amiaza, mai mult mort decat viu.
 Dupa o luna , isi revine (fizic), insa nu este inca vindecat de
nebunie si, reusind sa-l convinga pe Sancho sa porneasca din nou
la drum, in cea de-a doua aventura, iau calea spre El Dorado, locul
de bastina al domnitei Dulcineea. Nezarind “palatul” ei nu nicaieri,
Don Quijote se intristeaza, iar pentru a-l consola si in acelasi timp,
de a scapa de datoria ce avea ca scutier al sau sa i-o gaseasca pe
domnita, Sancho ii arata lui Don Quijote o taranca oarecare, acesta
considerand ca ceva necurat s-a intamplat – anume transformarea
Dulcineei de catre acelasi vrajitor care i-a facut nenumarate
necazuri, si ca sub chipul had al aceleia se afla gingasa doamna a
sufletului sau. Se va duela cu bacalaureatul Sanson Carrosco – care
se deghizase in “Cavalerul Oglinzilor” pentru a smulge de la Don
Quijte promisiunea ca se va intoarce inapoi in La Mancha si va
abandona timp de un an calea armelor, insa Don Quijote il invinge.
In cele din urma, va ataca chiar si un transport de lei care, obositi,
nu ii raspund la provocari, preferand sa raman linistiti in custile
lor. Don Quijote “cavalerul tristei figure”se va autointitula de acum
“cavalerul leilor”.
Quijote ii fagaduise de multa vreme lui Sancho
guvernamantul unei insule,ca rasplata pentru osteneala si loialitatea
lui; asadar, ajunsi la castelul unui duce si ducese foarte bogati, fani
ai lui Don Quijote (deoarece primul volum al acestei carti se
raspandise intre timp pe tot teritoriul Spaniei, ajungand faimos),
acesta il ajuta pe Quijote sa-si tina promisiunea – numindu-l pe
Sancho drept guvernator al “insulei” Barratoria. Sancho se
dovedeste insa incapabil de a guverna insula asa cum se cuvine si
renunta la inalta insarcinare ce-i fusese oferita datorita tuturor 
caznelor la care era supus ca si carmuitor al ostrovului.
Dupa o multime de alte peripetii, Quijote este invins in cele
din urma de cavalerul “Albei Luni” (din nou, bacalaureatul
Samson Carrasco, deghizat) si este nevoit sa se intoarca inapoi in
satul sau pentru a-si tine promisiune fata de acesta. Totusi, el nu
vrea sa renunte la calea cavaleriei ratacitoare, si pune la cale cea
de-a treia aventura inca de cand se intorcea inapoi in sat, si se
hotari sa-si petreaca anul urmator ca si cioban. Totusi, nu isi poate
 duce planurile la bun sfarsit deoarece cade intr-un somn greu, ce
dureaza 6 ore. Cand se trezeste, este vindecat de nebunie, intelege
tot ceea ce facuse pe parcursul perioadei in care fusese “Cavaler 
Ratacitor” au fost doar niste nerozii, si simte ca i se apropie
sfarsitul. Blesteama cartile de cavalerie, si regreta faptul ca si-a
revenit atat de tarziu din nebunia. Sancho Panza il plange, pentru
 pentru ca-i placuse jocul nebunesc al stapanului sau, desi de multe
ori el fusese cel care ii (sau cel putin incerca sa) arate absurditatea
si inutilitatea tuturor actelor sale, in care, de altfel, a fost implicat
si el, intr-o masura mai mare sau mai mica. Asadar, Don Quijote
moare cu mintea vindecata complet, ca prin minune.
Intr-un studiu inchinat Cavalerului de la Mancha, se remarca
faptul ca romanul Don Quijote al lui Cervantes urmareste cu
exactiate scenariul initiatic de sursa medievala, multutmita caruia
Don Quijote trece prin diverse experiente cautand sa ajunga la
“starea reprezentativa a varstei de aur” a omenirii. Este Don
Quijote victima unei false perceptii a realitatii, sau nu? El nu vede
sau nu vrea sa vada realitatea?
Romanele cavaleresti si pastorale, filozofia neoplatoniciana
sunt cand atacate, cand-paradoxal-folosite ca termeni de
comparatie si elemente de constructie fundamentale. Astfel,prin
romanul Don Quijote apare unul din primele romane moderne.
Personajul Don Quijote vorbeste si gandeste intr-o permanenta
intertextualitate.
Tocmai pentru ca acest apare in momentul perimarii unui nou
model si al afirmarii altuia,eroul lui Cervantes este unul cu o
 personalitate duala, fisurata, un erou tragic care lupta “nebuneste”
sa pastreze inca in fiinta vechea lume. In cele din urma planul
realitatii si cel al fictiunii se afla pe acelasi nivel si se intrepatrund:
realitatea se literaturizeaza, iar lumea reala isi pierde din calitatile
ei immediate. Eroul –de tip modern, de altfel suferind o atractie
irezistibila, victimizanta spre un model.