Sunteți pe pagina 1din 6

Hipnoza nu este un fenomen supranatural, ci doar o stare modificat de constiint, asemntoare

cu relaxarea sau cu strile meditative specifice unor culturi orientale.


Fenomene asemntoare cu cel hipnotic se ntlnesc frecvent n viata cotidian. Astfel, cineva
poate fi att de absorbit de lectura unui roman sau de vizionarea unui film la televizor, nct nu
mai aude soneria de la us sau poate fi att de cufundat n gnduri nct nu mai sesizeaz ce-i
spune interlocutorul cu care tocmai discut. Se apropie de hipnoz si fenomenele de reverie,
cnd, furati de propriile constructii imaginative, parc ne transpunem n alte locuri si trim alte
stri dect cele legate de realitatea imediat sau cele de extaz religios pe care le triesc adevratii
credinciosi.
Soferul care conduce noaptea si este fascinat de dunga luminoas a soselei, care i produce o
ngustare a cmpului constiintei ce se poate uneori solda cu accidente, este si el victima unei stri
asemntoare cu hipnoza. Aceste stri le denumim n limbaj comun cu ajutorul unor termeni ca:
a te lsa furat, a fi pe alt lume. Cei care triesc astfel de stri si orienteaz de fapt gndurile
n interiorul lor.
Fenomenele de tip hipnotic au fost descrise din antichitate si se ntlnesc nc frecvent n
practicile magice specifice culturilor primitive. Posibilittile hipnozei au fost cnd exagerate,
asteptndu-se de la cei care o practicau adevrate minuni, rezolvarea unor cazuri pe care nu le
puteau rezolva alte metode medicale sau psihologice, cnd minimalizate sau chiar negate de
ctre sceptici, care ns nu se strduiser suficient s cunoasc metoda n detaliu.
Se pare c un deserviciu nsemnat l-au fcut hipnozei apropierea exagerat a acesteia de
fenomenele parapsihice, considerndu-se c persoanele care o practic trebuie s dispun
neaprat de forte supranaturale, ct si performantele hipnotizatorilor de estrad care au ndeprtat
pe multi cercettori seriosi de acest domeniu.
De asemenea, multe lucrri din cadrul literaturii stiintifico-fantastice au accentuat ideea c
subiectul hipnotizat devine un fel de robot uman, controlat pe ci paranormale de ctre cel care a
indus hipnoza, fapt ce a generat temeri nejustificate din partea unor pacienti care ar fi putut
beneficia de avantajele acestei tehnici.
Putem vorbi de hipnoza modern odat cu experientele medicului austriac Franz Anton Mesmer
(1734-1815), care a descris hipnoza si strile specifice acesteia sub denumirea de magnetism
animal. Sistemul de tratament utilizat de Mesmer a fost ironizat de ctre medicina din acea
perioad din cauza manierei teatrale n care aborda el pacientii: pacientul era introdus ntr-un fel
de butoi cu ap, fiind nconjurat de srme si tot felul de magneti, care aveau menirea s pun n
evident fluidul denumit magnetism animal. Adesea, pacientii sugestibili erau cuprinsi de
convulsii.
O comisie instituit n anul 1784 de ctre regele Frantei, comisie din care a fcut parte si
Franklin, ambasadorul Statelor Unite, a primit sarcina s cerceteze experimentul magnetismului
animal. Comisia respectiv a ajuns la concluzia c aceasta nu era altceva dect un rezultat al
imaginatiei.
Desi Mesmer a fost discreditat, teoriile sale fiind nefondate stiintific, multi pacienti continuau s
se vindece prin metodele sale si aceasta a convins c, desi teoriile erau gresite, totusi fenomenul
respectiv exista cu adevrat.
De hipnoz s-a folosit si abatele Johann Joseph Gassner (1717-1799), cunoscut exorcist din
Elvetia, care avea darul de a alunga fortele negative care puneau stpnire pe pacient.
Medicul englez John Elliotson (1791-1863) a realizat primele interventii chirurgicale n stare de
trans hipnotic, iar James Esdaile, medic scotian (1808-1856) a relatat 345 operatii de chirurgie
major realizate n India, n somn hipnotic (cf. E. Ihilgardsi J. Mildrad, 1975).
Termenul de hipnoz este introdus de englezul James Braid (1795-1860), de la grecescul hipnos
care nseamn somn, el considernd hipnoza ca pe un somn nervos.
O atentie deosebit este acordat hipnozei de ctre cele dou scoli ale psihiatriei franceze, scoala
de la Salpetriere, reprezentat de Jean-Martin Charcot (1835-1893) si scoala de la Nancy, al
crui reprezentant de seam a fost Hyppolyte Bernheim (1840-1919).

Dac Charcot consider hipnoza ca pe un fenomen patologic, specific isteriilor, dimpotriv,


Bernheim era de prere c hipnoza este un fenomen normal, rezultat al sugestiei. Acesta din
urm a fost n mare msur influentat de rezultatele deosebite ale unui medic de tar - Liebeault
(1823-1904), care utiliza si el cu succes hipnoza.
Utilizarea n scopuri terapeutice a hipnozei a fost sustinut si de succesele cunoscutilor psihiatri
Breuer si Freud. Ulterior, Freud abandoneaz hipnoza n favoarea propriei sale teorii si metode psihanaliza - ceea ce a fcut ca, pentru moment, interesul pentru hipnoz s nregistreze un
regres.
In 1889 a avut loc primul Congres International de Hipnoz Terapeutic si Experimental si, cam
n aceeasi perioad, marii teoreticieni n domeniul psihologiei ncep s se intereseze de
fenomenul hipnotic. Astfel, W. Wundt a scris o lucrare despre hipnoz.
William James include un capitol dedicat hipnozei n celebra sa lucrare Principiile psihologiei,
iar Pierre Janet abordeaz si el hipnoza din perspectiva disocierilor de personalitate.
n timpul primului rzboi mondial, McDougal a tratat, cu ajutorul hipnozei, soldati aflati n soc.
Un pas important n dezvoltarea hipnozei stiintifice l reprezint lucrarea lui Clark Hull (1933) Hipnoz si sugestibilitate.
Si n timpul celui de-al doilea rzboi mondial, hipnoza a fost utilizat cu succes n tratamentul
nevrozelor de rzboi. Apoi, treptat, aplicatiile ei s-au extins n stomatologie si obstetric.
n anul 1955, Asociatia Medical Britanic si n 1958, Asociatia Medical American au hotrt
ca hipnoza s fie inclus ca disciplin de nvtmnt n scolile medicale, iar n anul 1960,
Asociatia Psihologilor Americani a dat o recunoastere oficial a utilizrii terapeutice a hipnozei
de ctre psihologi.
La ora actual exist, n afar de societtile nationale, Societatea European de Hipnoz,
Societatea International de Hipnoz si Societatea de Hipnoz Milton Erickson, dup numele
fondatorului ei, unul dintre cei mai talentati si mai creativi hipno-terapeuti ai lumii.
n vara anului 1996 a avut loc n Ungaria (Budapesta) cel de-al 7-lea Congres de hipnoz n
psihoterapie si medicin psihosomatic la care au luat parte peste 900 de medici si psihologi din
aproape toate trile lumii, incluznd si tara noastr.
Hipnoza are o serie de aplicatii practice, att n clinic, pentru psihoterapie, ct si n alte domenii
de activitate, unde se cere optimizarea performantelor umane. Astfel, ea ptrunde tot mai mult n
pregtirea psihologic a sportivilor de nalt performant, ct si a cosmonautilor pentru obtinerea
unui echilibru emotional de nivel superior, pentru perfectionarea capacittii de concentrare a
atentiei, a deprinderilor motrice, ct si pentru o mai bun autoreglare a comportamentului n
ansamblu. De tratament hipnotic pot beneficia si artistii cu trac de scen sau elevii si studentii
hiperemotivi, care au tendinta de a se bloca la examene si de a obtine rezultate sub posibilittile
lor reale.
Cercetrile din ultimii ani au demonstrat c hipnoza poate contribui si la cresterea eficientei
nvtrii, ct si la dezvoltarea unor disponibilitti creative latente.
n clinic, hipnoza se aplic n foarte multe domenii. Astfel, ea se foloseste cu succes n
chirurgie, pentru realizarea unor operatii fr anestezie sau cu o cantitate redus de anestezice,
atunci cnd subiectul prezint intolerant la astfel de substante sau cnd acestea lipsesc (n
conditii de izolare, lupt etc.). Hipnoza s-a dovedit util si pentru reducerea anxiettii preoperatorii, precum si pentru realizarea unei evolutii post-operatorii ct mai bune si ct mai
rapide. Un domeniu unde hipnoza poate face foarte mult l reprezint combaterea durerii; este
vorba de durerile din bolile cronice, de migrene, ct si de cele ce apar n timpul nasterii sau n
timpul unui tratament stomatologic, n medicina psihosomatic, hipnoza se utilizeaz n terapia
unor afectiuni care vizeaz aparatele cardio-vascular, respirator, digestiv sau endocrin
(tahicardie, hipertensiune arterial, vrsturi, colici, colite, astm bronsic, obezitate, tulburri
sexuale etc.). Ea are, de asemenea, aplicatii n domeniul unor afectiuni dermatologice (prurit,
psoriazis, reactii alergice, tratamentul negilor) si n recuperarea unor deficiente motorii produse
de accidente vasculare sau traumatisme.

Sfera cea mai larg de aplicatie o are tratamentul prin hipnoz n cazul afectiunilor nevrotice
(reactii de tip fobie, atacuri de panic, anxietate, tulburri ale atentiei si memoriei).
Cercetri recente au evidentiat faptul c prin hipnoz s-ar putea influenta favorabil chiar evolutia
unor boli grave, cum ar fi cancerul si SIDA. Astfel, la penultimul congres european de hipnoz
din 1990, Simonton (S.U.A.) a elaborat o lucrare denumit Rolul psihoneuroimunologiei consiliere si factorul psihic n cancer. Specialistul german Lenk (1990) a condus un seminar
practic dedicat utilizrii hipnozei n cancer, iar un coleg al su, tot german, Otremba (1990) a
prezentat date clinice si experimentale ncurajatoare obtinute pe pacienti bolnavi de SIDA.
Adeptii psihoterapiei, n care includem hipnoterapeutii, au ajuns la concluzia c dac prescriem
medicamente pentru probleme de natur psihologic, nu facem dect s mascm problema real.
nteleptii orientali spuneau c druind cuiva un peste i vom potoli foamea pentru ctva timp, dar
dac l nvtm s pescuiasc el va fi capabil s-si procure hrana pentru tot restul zilelor.
La fel, dac nvtm pe pacienti, prin intermediul hipnozei si apoi al autohipnozei (hipnoza
realizat de pacient singur, n absenta terapeutului), cum s se nsntoseasc si s rmn
sntosi, cum s-si rezolve problemele de viat, le punem la dispozitie un mijloc care i va putea
ajuta s-si mentin echilibrul sufletesc si o stare bun tot restul vietii.
TEORII EXPLICATIVE ALE HIPNOZEI
A) Teoria fluidului vital. Cea mai veche ncercare de explicare a hipnozei apartine lui
Mesmer, care sustine c la baza hipnozei se afl magnetismul animal, un fel de fluid
care curge din corpul hipnotizatorului n cel al subiectului. Medicina timpului respectiv a
infirmat aceast ipotez, desi a fost nevoit s accepte realitatea clinic a fenomenului
hipnotic.
Cercetrile moderne de laborator, realizate cu ajutorul metodei electronografice, au pus n
evident existenta unui biocmp ce nconjoar organismele vii si pe care unii specialisti l
explic printr-o concentrare masiv de microparticule de ap la nivelul pielii, modificnd,
prin prezenta sa, unele caracteristici ale organismului. Nu a putut fi ns pus n evident
pn n prezent vreo legtur direct dintre existenta acestui cmp si producerea
fenomenului
hipnotic.
B) Hipnoza - fenomen psihopatologic - specific isteriei. Cunoscutul psihiatru francez
Charcot considera receptivitatea hipnotic fiind caracteristic doar persoanelor isterice,
deci ca pe un fenomen patologic. El presupune c atunci cnd indivizii si recapt
echilibrul, ei nu mai pot fi hipnotizati. Studiile ulterioare au artat ns c subiectii
normali sunt de cele mai multe ori mai hipnotizabili dect bolnavii psihici.
B) C) Hipnoza si somnul. Multi autori au sustinut ideea asemnrii dintre hipnoz si somn
(chiar termenul de hipnoz provine de la termenul grecesc hypnos = somn). Aceast
teorie se bazeaz pe faptul c persoana hipnotizat prea ca si adormit (relaxat,
inactiv, de cele mai multe ori cu ochii nchisi).
Cunoscutul fiziolog rus Pavlov considera c inhibitia, somnul si hipnoza fac parte din aceeasi
categorie de fenomene. Dup opinia sa, n timpul hipnozei, pe scoarta cerebral aflat n
inhibitie se mentin unele focare de veghe, pe baza crora este posibil legtura dintre subiect
si hipnotizator, subiectul fiind capabil s execute comenzile date de acesta.
Dar nici datele clinice, nici cele experimentale nu au confirmat ipoteza conform creia
hipnoza ar fi tot una cu somnul. Astfel, s-a demonstrat c un individ aflat n stare de hipnoz
mai profund poate fi activ n functie de continutul sugestiilor care i se administreaz (tine
ochii deschisi, se misc, execut diferite actiuni complexe).
Nici din punct de vedere fiziologic, reactiile din timpul hipnozei nu seamn cu cele din
timpul somnului. Undele cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice strii de veghe relaxat
(unde alfa), n timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. Studiile E.E.G. au
demonstrat c un individ este cu att mai hipnotizabil cu ct are unde alfa mai bine
reprezentate. Pe aceste date se bazeaz cei care consider hipnoza ca fiind o relaxare mai
profund.

D) Hipnoza si teoria rolului. Aceast teorie apartine lui Sarbin (cf. Marcuse, 1959), care
consider fenomenul hipnotic ca interpretarea unui rol (acela de persoan hipnotizat). Se
accentueaz ideea c individul hipnotizat se comport asa cum crede el c trebuie s se
comporte o persoan aflat n hipnoz, n conformitate cu propriile sale idei despre hipnoz
si cu indicatiile hipnotizatorului, abandonndu-se pe sine n rol. Aceast ncercare de
explicare psihosocial a hipnozei se bazeaz n mare msur pe faptul c a fost gsit o
corelatie
semnificativ
ntre
hipnotizabilitate
si
aptitudinile
actoricesti.
Gheorghiu (1977) arat ns c teoria rolului nlocuieste o metafor - cea de trans
hipnotic, cu o alt metafor - cea de rol, fr ca prin aceasta s explice esenta
fenomenului investigat. Nu pot fi explicate mai ales diferentele interindividuale n ceea ce
priveste hipnotizabilitatea si anume de ce unii subiecti se transpun pn la uitare de sine n
rolul de persoan hipnotizat, iar altii nu reausesc dect foarte putin sau deloc.
Teoria rolului nu poate explica nici modul n care se poate realiza o operatie de chirurgie
major n stare de hipnoz, n absenta unor substante anestezice si nici modul n care se
realizeaz transpunerea n rol n cadrul fenomenelor de autohipnoz. De asemenea, cu
ajutorul acestei teorii nu se poate explica nici faptul c unii subiecti care doresc din tot
sufletul s fie hipnotizati si cunosc foarte bine rolul de persoan hipnotizat nu rspund totusi
la hipnoz.
E) Hipnoza si teoriile nvtrii (Hali, 1953; Weizenhoffer, 1953). Aceast teorie explic
posibilitatea comportamentului hipnotic pe baza nvtrii (conditionrii unor deprinderi de a
intra n trans). Autorii ei sustin c deprinderile hipnotice seamn cu cele de tipul absorbtiei
n lectur sau cu deprinderile de a tri intens aventuri imaginare, insistnd mult asupra
importantei imitatiei n cadrul comportamentului hipnotic. Dup cum se poate lesne observa
si aceast teorie este insuficient, ea mrginindu-se mai curnd s descrie modul n care se
structureaz comportamentul hipnotic dect s explice mecanismele profunde ale acestuia.
F) Hipnoza si psihanaliza. Au existat ncercri de a explica ceea ce se ntmpl cu subiectul
aflat n hipnoz si prin intermediul conceptelor specifice psihanalizei.
Astfel, multi autori consider transa hipnotic un fenomen regresiv, de ntoarcere a
subiectului la triri specifice vrstelor copilriei, n stare de trans hipnotic, subiectul poate
obtine o serie de beneficii secundare, pe care nu le-ar obtine n stare de veghe (si permite
libertti pe care altfel nu si le-ar putea permite).
Se subliniaz importanta raporturilor de subordonare dintre subiect si hipnotizator, pe care
psihanalistii le aseamn cu cele dintre printe si copil. Astfel, conform acestei teorii n
cadrul hipnozei paterne, hipnotizatorul este identificat cu figura autoritar a tatlui, n timp ce
n cadrul hipnozei materne hipnotizatorul preia rolul protector al mamei.
Toti psihanalistii ncearc s stabileasc o analogie ntre fenomenul hipnotic si dragostea de
tip erotic, insistndu-se pe fenomenele de timp transferential care apar ntre subiect si
hipnotizator. Astfel, de pild, Gill si Brenman (1947) explic hipnoza prin intermediul
regresiei si transferului.
Psihanaliza modern consider hipnoza ca o regresie partial n slujba egoului (Kris, 1952).
Hilgaard este de prere c si aceast explicatie a manifestrilor hipnotice este insuficient,
neacoperind toat aria de manifestri specifice acestora.
Dificil de explicat prin prisma conceptelor psihanalitice ar fi si fenomenele de autohipnoz.
Dac n ceea ce priveste explicatia teoretic psihanaliza pare s nu fi adus prea multe lucruri
noi, mbinarea practic dintre hipnoz si psihanaliz - hipno-analiza - s-a dovedit o metod
util n terapie.
G) Teorii eclectice ale hipnozei. Aceste teorii combin, n explicarea hipnozei, elemente
apartinnd unor teorii diverse. Astfel, Shor (cf. Gheorghiu, 1977), autorul teoriei
tridimensionale a hipnozei, consider c hipnoza, ca stare modificat de constiint, trebuie
nteleas tinndu-se seama de trei elemente:
tendinta subiectului de a juca rolul de persoan hipnotizat (conform teoriei rolului);
profunzimea transei hipnotice;

actualizarea unor aspecte arhaice, regresive, implicate n conduita hipnotic.


Desi elementele apartinnd mai multor orientri se completeaz reciproc, nici n cadrul
teoriei tridimensionale nu se poate spune precis cum se explic diferentele individuale n
ceea ce priveste profunzimea transei atinse de subiect.
H) Teoria comportamental n problema hipnozei. Aceast teorie, apartinnd lui Barber si
colaboratorilor si, pune accentul, n explicarea hipnozei, pe comportamentul subiectului n
situatia experimental, insistnd asupra rolului factorilor: motivatie, atitudine, expectatie n
producerea unor reactii concordante cu cele sugerate. El sustine c subiectii triesc fenomene
asemntoare cu cele de tip hipnotic si n urmtoarele situatii:
Cnd au atitudini, motivatii si expectatii favorabile fat de situatia test;
Cnd li se spune s-si imagineze cele sugerate de experimentator.
Deci, atitudinile pozitive ar fi cele care fac subiectul s rspund bine la sugestiile
hipnotizatorului.
Barber si Hahn (1962) au demonstrat experimental c analgezia sugerat prin imagini
administrate n stare de veghe a produs o crestere a rezistentei la durere (n situatii
experimentale) asemntoare cu cea produs prin hipnoz, evidentiindu-se aceleasi reactii la
msurtorile fiziologice concomitente. Experimentatorii sustin, pe baza unor date de acest
tip, faptul c notiunile de trans si hipnoz nu mai sunt necesare n explicarea
hipersugestibilittii si performantelor asa-zisului comportament hipnotic. Rspunsurile la
sugestiile directe si performantele asociate n mod traditional cu termenul de hipnoz pot fi
incluse n cadrul unui concept mai general pe care autorii l denumesc motivatia pentru
ndeplinirea sarcinii (Barber si Calverley, 1962).
Deci, ceea ce se ntelege n mod traditional prin hipnoz nu constituie, conform acestei teorii,
dect o manifestare mai accentuat a receptivittii la sugestii.
O obiectie la aceast interpretare ar putea-o reprezenta faptul c, dac fr utilizarea unei
inductii hipnotice se obtin fenomene asemntoare cu cele hipnotice, nu nseamn
obligatoriu c avem de-a face cu situatii identice, motivarea pentru sarcin producnd un
comportament complezent care mimeaz pe cel hipnotic, dar nu se identific cu acesta
(Gheorghiu, 1977). De asemenea, este greu de presupus c o operatie de chirurgie major ar
putea fi realizat fr anestezice doar crend motivatii si atitudini pozitive pacientului.
l) Teoria disocierii personalittii si teoria functionrii diferentiate a celor dou emisfere
cerebrale. n anul 1973, Hilgard se referea pentru prima oar la conceptul de obsevator
ascuns, discutnd unele fenomene care se petrec n timpul hipnozei. Termenul a izvort din
interpretarea unor date experimentale referitoare la controlul durerii prin hipnoz,
experimente n urma crora a reiesitit c, n timpul hipnozei, durerea dispare din punct de
vedere subiectiv, dar corelatele ei fiziologice persist; n acelasi timp, subiectul nregistreaz
durerea la nivelul de care este responsabil observatorul ascuns (subiectului aflat n hipnoz
i se cere s introduc mna n apa cu gheat si s spun dac simte sau nu durerea.
Experimentatorul constat cu surpriz c subiectul,relateaz verbal c nu simte durerea, n
timp ce, cu cealalt mn, el scrie automat c o simte).
O explicatie posibil pentru acest fenomen ar fi aceea a disocierii psihologice ntre diversele
substructuri ale personalittii.
Strns legat de aceast ipotez a disocierii psihice ar putea fi si interpretarea care leag
fenomenele hipnotice existente ntre cele dou emisfere cerebrale.
n ultimii ani, hipnoza a fost definit si ca o comutare la nivelul emisferelor cerebrale, ea
constnd n activarea emisferei drepte si dezactivarea celei stngi. Aceast definire pare s
aib la baz argumente valide, deoarece este caracterizat prin modificri ale perceptiei
spatiului si timpului, a proceselor cognitive (logic si capacitate de testare a realittii mai
reduse, mai mult sugestibilitate, creativitate, tolerant la ambiguitate), prezenta altor forme
de prelucrare a informatiei (procesare simultan si paralel n loc de procesare liniar), toate
aceste fenomene fiind caracteristice functionrii prioritare a emisferei cerebrale drepte.
Totusi, deoarece localizarea cerebral exact a multor functii psihice este nc discutabil,

Unestahl (1987) consider c este nc prematur s definim hipnoza ca o comutare la nivel


emisferic. Autorul citat propune, n schimb, utilizarea a dou modalitti distincte de
functionare a constiintei: modul dominant (D) si modul alternativ (A), acesta din urm fiind
responsabil de fenomene si manifestri printre care se pot include si cele de tip hipnotic (si
de care pare s fie mai curnd responsabil functionarea emisferei cerebrale drepte).
Modurile constiintei (dup Unestahl, 1987)
Modul dominant (D)
LOGICA
Gndire analitic
Testarea realittii
Tactic, planificare
Strategii
Evaluare
Spirit critic
Ahaliza detaliilor
Instructiuni verbale
Controlul voluntar
Gndirea evenimentelor trecute si viitoare
Linearitate temporal

Modul alternativ (A)


INSIGHT
Sintez
Automatism
Sugestibilitate
Sensibilitate
Intuitie
Evaluarea liber a informatiei
Feed-back pozitiv
Apreciere global
Vizualizare
Imagini kinestezice
Controlul prin autoprogramarea
scopurilor
Trire n prezent
Procese cognitive paralele
ntelegere nonverbal
Metafore
Modelare

Procese seriale
Determinarea verbal a comenzilor
ncercri
Eforturi
Stare normal de constiint
Stare alternativ de constiint
Se constat faptul c aceast interpretare plaseaz fenomenele hipnotice alturi de cele de creatie,
intuitie sau meditatie.

Psiholog dr. Aurelia Moraru