Sunteți pe pagina 1din 4

Don Quijote

Miguel de Cervantes Saavedra Don Quijote de La Mancha este opera de capatai a lui Cervantes.In 1604,pe cand se afla la Valladolid, incepe sa lucreze la roman. Prima parte a acestuia apare in 1605 si constituie un eveniment literar, cunoscand un puternic success. Continuarea romanului apare abia mai tarziu, in 1615. Don Quijote este un hidago sarac din La Mancha, om cu mintea ratacita din pricina lecturilor insistente profilate pe un singur tip de carti: romanele cavaleresti; intre care Amadis de Gaula ocupa un loc de cinste.Astfel sub influenta acestora, Don Quijote porneste la drum ca un adevarat cavaler, incalecand pe Rosinanta, o martoaga, alegandu-si niste arme din carton si consacrandu-si faptele alesei inimii sale, Dulcineea din Toboso, care de fapt era o simpla taranca deloc frumoasa. In drumul sau se opreste mai intai la un han unde il ia pe hangiu drept castelan. Intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac, il pune sa-i promita pe acesta ca-l va dezlega si si ii va plati simbria (acesta uitand sa-ti tina promisiunea de indata ce Don Quijote se indeparta de ei). Intalneste apoi niste negustori carora le cere sa o recunoasca pe Dulcineea drept cea mai frumoasa doamna din lume; este insa grav batut de unul dintre ei si astfel trebuie sa se intoarca acasa, fiind grav ranit. Prietenii sai stiu ca responsabile pentru dementa lui sunt cartile de aventuri, pe care hotarasc sa le arda, crutand doar doua: Dina de Montemayor si Amadis de Gaula. Dupa insanotasire, eroul hotaraste sa plece din nou,de aceasta data luandu-si un insotitor, Sancho Panza, pe care il convinge sa-i fie scutier. Ia niste mori de vant drept uriasi, cu care vrea sa se bata (insa este invins), iar mai tarziu va da de o trasura pe insotita de niste calugari benedictini si isi inchipuie ca inauntrul acesteia se afla o printesa rapita. Pornind la atac impotriva convoiului, se va lupta cu unul dintre vizcainii doamnei care se afla in trasura, pe

care va reusi sa il invinga, insa cu pretul pierderii unei jumatati din urechea dreapta. Mai tarziu, va da de niste pastori ce se ofera sa il adaposteasca. Le va tine niste discursuri despre varsta de aur a omenirii,cand miscarile iubitoare ale sufletului se aratau cu naivitate, fara ca cineva sa caute a le pune intr-o lumina mai buna, prin ocolul mestesugit al cuvintelor. Nu exista inselaciune miciuna si rautate,care sa se amestece cu inima deschisa si cu buna credinta. De la pastori afla Don Quijote de povestea lui Grisostomo, care isi daduse viata in incercarea a obtine iubirea frumoasei pastorate Marcela.Dupa ce pleaca de la pastori,cei doi sunt atacati de pazitorii unor iepe, din pricina lui Rosinantei,care fusese atras de acestea. O turma de oi capata in ochii lui Don Quijote aspectul unei armate de dusmani, si o ataca; iese cu rau din aceasta aventura, datorita ciobanilor care au navalit asupra acestuia cu o ploaie de bolovani. Elibereaza un convoi de condamnati in lanturi, convins ca a reparat o nedreptate. Puscariasii, in schimb, ii ataca cu pietre,iar unul dintre ei ii fura magarul lui Sancho. Intalnind pe barbierul unui sat, ii iau lighenasul,pe care il credea a fi coiful lui Mambrino, un cavaler legendar, coif pe care Don Quijote hotaraste sa-l poarte ca pe un trofeu de cinste. In Sierra Morena afla pe nefericitul Cardenio, nebun din pricina unei iubiri neimpartasite femeia iubita i-a fost furata de insusi cel pe care il considera cel mai bun prieten al sau, ci anume Don Fernando. Pe malul unei ape o descopera pe Dorothea, fosta iubita lui Fernando si ea la randul ei tradata de acesta, fiind parasita pentru ca Don Fernando sa fie cu Lucinda, femeia ce trebuia sa fie cu Cardenio. Dorothea ii povesteste toate acestea lui Don Quijote. Ajunsi la un han, Don Quijote ia butoaiele cu vin drept uriasi si le spinteca, spre marea suparare a hangiului. La han apar calatori mascati. Sunt Don Fernando si Lucinda,pe care Don Quijote o reda lui Cardenio,iar Fernando o regaseste pe Dorothea. Dupa alte intamplari, Don Quijote este dus acasa, in La Mancha intr-o colivie, el crezand de fapt ca a fost vrajit de un anume vrajitor, dusman lui. Ajunge intr-o duminica dupa-amiaza, mai mult mort decat viu.

Dupa o luna , isi revine (fizic), insa nu este inca vindecat de nebunie si, reusind sa-l convinga pe Sancho sa porneasca din nou la drum, in cea de-a doua aventura, iau calea spre El Dorado, locul de bastina al domnitei Dulcineea. Nezarind palatul ei nu nicaieri, Don Quijote se intristeaza, iar pentru a-l consola si in acelasi timp, de a scapa de datoria ce avea ca scutier al sau sa i-o gaseasca pe domnita, Sancho ii arata lui Don Quijote o taranca oarecare, acesta considerand ca ceva necurat s-a intamplat anume transformarea Dulcineei de catre acelasi vrajitor care i-a facut nenumarate necazuri, si ca sub chipul had al aceleia se afla gingasa doamna a sufletului sau. Se va duela cu bacalaureatul Sanson Carrosco care se deghizase in Cavalerul Oglinzilor pentru a smulge de la Don Quijte promisiunea ca se va intoarce inapoi in La Mancha si va abandona timp de un an calea armelor, insa Don Quijote il invinge. In cele din urma, va ataca chiar si un transport de lei care, obositi, nu ii raspund la provocari, preferand sa raman linistiti in custile lor. Don Quijote cavalerul tristei figurese va autointitula de acum cavalerul leilor. Quijote ii fagaduise de multa vreme lui Sancho guvernamantul unei insule,ca rasplata pentru osteneala si loialitatea lui; asadar, ajunsi la castelul unui duce si ducese foarte bogati, fani ai lui Don Quijote (deoarece primul volum al acestei carti se raspandise intre timp pe tot teritoriul Spaniei, ajungand faimos), acesta il ajuta pe Quijote sa-si tina promisiunea numindu-l pe Sancho drept guvernator al insulei Barratoria. Sancho se dovedeste insa incapabil de a guverna insula asa cum se cuvine si renunta la inalta insarcinare ce-i fusese oferita datorita tuturor caznelor la care era supus ca si carmuitor al ostrovului. Dupa o multime de alte peripetii, Quijote este invins in cele din urma de cavalerul Albei Luni (din nou, bacalaureatul Samson Carrasco, deghizat) si este nevoit sa se intoarca inapoi in satul sau pentru a-si tine promisiune fata de acesta. Totusi, el nu vrea sa renunte la calea cavaleriei ratacitoare, si pune la cale cea de-a treia aventura inca de cand se intorcea inapoi in sat, si se hotari sa-si petreaca anul urmator ca si cioban. Totusi, nu isi poate

duce planurile la bun sfarsit deoarece cade intr-un somn greu, ce dureaza 6 ore. Cand se trezeste, este vindecat de nebunie, intelege tot ceea ce facuse pe parcursul perioadei in care fusese Cavaler Ratacitor au fost doar niste nerozii, si simte ca i se apropie sfarsitul. Blesteama cartile de cavalerie, si regreta faptul ca si-a revenit atat de tarziu din nebunia. Sancho Panza il plange, pentru pentru ca-i placuse jocul nebunesc al stapanului sau, desi de multe ori el fusese cel care ii (sau cel putin incerca sa) arate absurditatea si inutilitatea tuturor actelor sale, in care, de altfel, a fost implicat si el, intr-o masura mai mare sau mai mica. Asadar, Don Quijote moare cu mintea vindecata complet, ca prin minune. Intr-un studiu inchinat Cavalerului de la Mancha, se remarca faptul ca romanul Don Quijote al lui Cervantes urmareste cu exactiate scenariul initiatic de sursa medievala, multutmita caruia Don Quijote trece prin diverse experiente cautand sa ajunga la starea reprezentativa a varstei de aur a omenirii. Este Don Quijote victima unei false perceptii a realitatii, sau nu? El nu vede sau nu vrea sa vada realitatea? Romanele cavaleresti si pastorale, filozofia neoplatoniciana sunt cand atacate, cand-paradoxal-folosite ca termeni de comparatie si elemente de constructie fundamentale. Astfel,prin romanul Don Quijote apare unul din primele romane moderne. Personajul Don Quijote vorbeste si gandeste intr-o permanenta intertextualitate. Tocmai pentru ca acest apare in momentul perimarii unui nou model si al afirmarii altuia,eroul lui Cervantes este unul cu o personalitate duala, fisurata, un erou tragic care lupta nebuneste sa pastreze inca in fiinta vechea lume. In cele din urma planul realitatii si cel al fictiunii se afla pe acelasi nivel si se intrepatrund: realitatea se literaturizeaza, iar lumea reala isi pierde din calitatile ei immediate. Eroul de tip modern, de altfel suferind o atractie irezistibila, victimizanta spre un model.